loading...

joi, 13 noiembrie 2014

Cicero si Roma


Cicero si Roma

       Ilustrul orator si filosof s-a nascut in anul 106 I.Hr. la Alpinum.
       Numele complet al lui Cicero era Marcus Tullius Cicero. Marcus era numele sau personal , Tullius era numele de familie ( in vechea limba romana insemnand ,,rau’’) iar Cicero era porecla unui stramos care avusese pe nas un neg de forma unui naut. Referindu-se la aceasta porecla , Cicero s-a angajat sa o faca celebra, si s-a tinut de cuvant.
       A fost contemporan cu Caesar , Pompei, Crassus, Cato, Antonius, si impreuna cu acestia a scris pagini marete in istoria Romei. Cicero a studiat elocinta , legile , literatura greceasca , actoria, cu ilustrii invatati ai vremii, inclusive Esop.
       Referindu-se la talentul si cultura lui Cicero , unul dintre profesorii sai , Apollonius Molon din Rodos spunea: ,,Te felicit si te admir , tinere, dar plang  soarta Greciei vazand ca tu vei duce la Roma singura avere care ne mai ramane: elocinta si eruditia’’.
       Ca om , Cicero avea o fire bolnavicioasa , dar avea o voce puternica si sonora ; era vanitos, indraznet,infumurat, barfitor, omenos, schimbator, drept, laudaros, avea curaj civic , era pacifist.
       Istoricul Plutarh spunea ca marele orator era bogat precum Crassus si puternic precum Pompei.
       De la inaltimea cuvantului sau , de o ascutita ironie , Cicero si-a poreclit marii contemporanii atragandu-si dusmania lor . De altfel ,fie nestatonica , el a fost cand prieten, cand dusman ai acestora.
       Republica romana in vremea lui Cicero era tulburata de conflicte, rzboaie civile, coruptie, iar legile nu erau garantate. Societatea romana era impartita in bogati si saraci iar numarul sclavilor era mare. De asemenea nu exista preocupare pentru cultivarea pamantului  ci pentru razboaie.
       Cicero, reprezentant si aparator al aristocratiei, a ocupat functile importante de chestor si consul, a fost numit ,,parinte al patriei’’[pater patria] si ales membru in consiliul augurilor . Daca in anul 81 I.Hr. a avut loc prima sa aparitie in public, in  anul 63 I.Hr.  Cicero este ales consul.
       In timpul consulatului sau, Cicero este stapanul lumii, pentru ca este stapanul Romei.
El exclama in versuri ,,O fericita Roma! care te-ai nascut in timpul consulatului meu ‘’ iar romanii spuneau ,,e al treilea rege strain pe care il avem’’ – facand aluzie la locul sau de origine , Alpinum.
       Viata politica romana era publica : se ataca sau se apara conducerea statului cu vorba sau cu spada.  Cicero era maestrul cuvantului,  nu al armelor.
       In cetatea eterna actorii luptei pentru putere erau Caesar ( de aceasi varsta cu Cicero), Pompei , Crassus, Catilina.. Cicero reprezenta linia de mijloc la Roma , omul de geniu care si-a dominat epoca din toata inaltimea sa.
       Numele lui Cicero este legat si de ceea ce este cunoscutv sub numel de ,,Conjuratia lui Catilinia’’.
       Patricianul Lucius Sergius Catilinia,  fost partizan al lui Sulla , fost pretor si administrator al Africii,  este   impiedicat sa candideze la consulat in anul 65 I.Hr. sub acuzatia de abuz adusa de o delegatie din Africa. Acest lucru il impinge la conjuratie. Cicero, reprezentantul cel mai de temut al al aristocartiei, afland de complot, declanseaza in campania electorala din 61 I.Hr. , de la inaltimea functiei de consul pe care o dobandise,  cunoscuta ofensiva impotriva lui Catilina. In opera lui Cicero , discursurile impotriva lui Catelina poarta numele de ,,Catilinare’’.
       Campania dusa de cel mai important om al momentului, a dus la condamnarea si executarea, fara temei legal a cinci dintre principalii colaboratorii a lui Catilina . Acesti colaboratori, mambrii ai conjuratiei, erau ceateni romani, iar la Roma exista o lege care prevedea ca un cetatean nu poate fi condamnat la moare. Cand aceasta lege a fost invocate , Cicero a replicat: ,,Dusmanul patriei nu e cetatean’’. Dupa judecarea si condamnarea membrilor Conjunctiei lui Catilina , Cicero era incredintat ca salvase Roma.
       De fapt acest complet fusese organizat impotriva autoritatii senatului aristocratic. Cicero, facea parte din partida optimatilor, si se considera dator sa apere aristocratia.
       De pe aceeasi pozitie consulul se opune impartirii terenurilor publice  [ ager publicus] si private.
       In conflictul dintre Caesar si Pompei Cicero are pozitii schimbatoare: ii ia apararea lui Caesar aparand-ul cu toga lui iar despre Pompei cu care fusese prieten dar ii devenise dusman scrie: ,,Nici un spirit de dreptate nici de sinceritate, nici un motiv onorabil in politica pe care o face. Nimic inaltator, puternic, generos.’’.
Primul triumvirat format in anul 63 I.Hr. de Pompei , Caesar si Crassus era o victorie impotriva aristocratiei senatoriale. Cicero se impotrivea acestei intelegeri a celor trei barbati, de fapt era impotriva lui Pompei care ii devenise potrivnic.
       De pe pozitia de avocat , de viu cunascator al vietii, politice, ilustrul orator caracterizeaza judecatorii ca fiind ,,senatori necinstiti , cavaleri in zdrente, tribuni pazitori ai tezaurului plini de datorii, fara un ban , si in mijlocul acestora cativa oameni cinstiti, care nu puteau fi atinsi de renegare, stand tristi, cu sufletul indoliat, cu fruntea rosie de rusine’’.
       Pentru ca a criticat condamnarea la moarte a lui Clodius, Cicero este trimis in exil, insa este apoi rechemat in patrie printr-o lege a Senatului.
       Dupa moartea lui Crassus in lupta cu partii , se radicalizeaza conflictul lui Caesar cu Pompei.
       Cicero este in relatii bune cu Caesar dar si locotenent al lui Pompei. Oratorul se adreseaza senatului cerand impacarea dintre cei doi, facand dovada atitudini sale pacifiste. El merge la Caesar , dar in razboiul civil el ramane de partea lui Pompei, fata de care se considera dator. De fapt Pompei reprezenta aristocratia , asa cum Crassus reprezentase propietatea , iar Cato, legea .
       Cand Caesar trece Rubiconul in anul 49 I.Hr. si se apropie de Roma, Cicero fuge. Caesar insa il cheama la Roma pentru ca Cicero reprezenta cuvantul de care fostul guvernator al Galliei nu se putea dispensa. Dar si Pompei ii cere ajutorul facand apel la devotamentul si patriotismul lui fata de Republica.
       Cicero se ofera sa fie mediator intre ,, voi doi si cetatenii vostrii’’.
       Dup moartea lui Pompei in Egipt in anul 48 I.Hr. , retorul se impaca cu Caesar care fusese numit dictator.
       Cel mai consecvent aparatr al principilor republicane, Cato, se sinucide la Utica in anul 46 I.Hr. .
       Dupa formarea celui de al treilea triumvirat in 43 I.Hr., intre Antonius, Octavian si Lepidus, intre victimele proscriptiei ( 2000 de cavaleri si 300 de senatori )  se numara si Marcus Tullius Cicero.
       Iesea astfel din scena unde se desfasurae unul dintre cele mai grandioase spectacole ale lumii , Cicero , cel mai mare orator al lumii romane, filosof, istoric,poet.
       Ideile sale politice , filosofice, despre istorie si despre Republica romana se gasesc in scrierile sale: ,, DeRepublica’’ , ,,Despre Orator’’ , ,,Oratorul’’ ,  ,,Despre legi’’ dar si in corespondenta sa cu contemporanii sai.
 


Bibliografie:

Iohanna Sarambei,  Nicolae Sarambei - ,,99 personalitati ale lumii antice’’-editura
                                                                  Albatros , Bucuresti, 1983 
                      
Vasile Cristian - ,,Istoriografie generala’’ - Editura didactica si pedagogica      Bucuresti 1979

Alexandre Dumas- ,,Cezar ‘’- editura Dacia, Cluj-Napoca 1975 (Traducere de Horia Vasilescu)

**** ,,Istoria lumii in date ‘’-Editura enciclopedica romana , Bucuresti 1972  



               

                                                                  









Chicago - Istoria orasului de la origini pana in prezent

Chicago - Istoria orasului de la origini pana in prezent
      Al  treilea   oras   ca   marime   din   Statele Unite  ale  Americii, Chicago se  afla în  nordul  teritoriului  american , pe tarmul  sud - vestic   al   Lacului  Michigan  , la  176  metri  altitudine  absoluta, intr-o  zona  de  câmpie   strabatuta   de  râurile  Chicago  si  Calumet. Cu  o populatie  de  peste  8314000  locuitori  si  o  suprafata  de  circa  9595 km 2 , Chicago  este  considerat  o  metropola  americana  ( densitatea  : 866,4 locuitori / km 2  ) .
      Marea  metropola  americana  are  o  istorie  relativ  recenta . Tinutul apartinea  triburilor  de  indieni. Primii  europeni  care  ajung   aici , în 1673 sunt  exploratorii   francezi  Louis  Jolliet   si  Jacques Marquette. Primii  colonisti  sositi pe  aceste  meleaguri  gasesc  un   pamânt   neprimitor, mlastions, cu   lacuri mici  si  numeroase, râuri  sovaitoare  si  vecinatatea unei  mari  cu  apa  dulce <-> Lacul  Michigan (  57016 km 2 , 256 m  adâncimea  maxima  ). In  ciuda  acestor  realitati  aparent  neprimitoare ei  construiesc  în  1803  fortul  Dearbon , cu  scopul  principal  de a-i  apara  împotriva  indienilor, dar  acestia  reusesc sa-l  distruga  în  1812 ;  fortul  este  reconstiuit   în  1816  si  va  fi  permanent  locuit  pâna  în  1830 . Tânara  asezare  prindea  contur  destul  de  lent, putinele case  din  lemn  care  s-au  ridicat  în  jurul  fortului  erau  destinate  locuirii, dar  mai  ales  comertului. Dupa  1818 , când Illinois  este  cunoscut  ca  stat, noua asezare  continua  sa  lâncezeasca. Comertul  a  fost  pârgia  ce  a  propulsat  viitoarea  metropola, portul  de la  tarmul  Lacului  Michigan  devenind  din  ce în  ce  mai  activ. Un  eveniment  de  mare  însemnatate  pentru  viitorul  micii asezari  se  leaga  de  deschiderea  canalului  Erie, în 1825, prin  care  Oceanul   Atlantic  a  început  sa  comunice   cu   Marile  Lacuri, deci  inclusiv  Lacul Michigan,  statele  cu  iesire  la  ocean  din  estul   Statelor  Unite   ale  Americii fiind  astfel  puse  în  legatura  cu  zona  lacurilor   nord – americane . Mai mult , acest  canal  modifica  directia  de  deplasare  a  emigrantilor  de  pe  axa  ce o  forma  valea  râului  Ohio  catre  nord  , Chicago  devenind   principalul   loc de  popas  pe  drumul  lung   al  cuceririi  „ Vestului Salbatic „ .
      In  1837  Chicago  este  declarat  oras , având  4200  locuitori . La început orasele  au  aparut  în  jurul  unui  element   favorizant   al   unei   regiuni geografice : o  intersectie , un  loc  fortificat , un  nucleu  administrativ,o resursa naturala , un port (  Chicago , Moscova , Roma , Johannesburg , Rotherdam  ). Ele erau  produsul organic   al  mediului  înconjurator , reprezentau  o  concentrare  de  oameni cu  o  anumita  capacitate  de  munca , de  productie  ,  dar si  cu  anumite  nevoi  de  exigente  ,  pentru   a  caror  satisfacere  trebuiau  sa se  organizeze  si  sa  efectueze  schimburi . Comertul  creste  vertiginos  , solicitând  o  intensificare  a  transporturilor . Traficul  naval  de  pe   Lacul  Michigan devine  insuficient , desi  sporeste  foarte  mult .  Apar  noi  cai  de  comunicatii:  se  construiesc  canalele  Chicago  si   Illinois   în  1848   care   fac  legatura  cu sistemul  navigabil  al  fluviului  Mississippi ; liniile  de cale  ferata  se  înmultesc în asa  masura  încât  în  1856  orasul  devine  principalul  nod  de  cale   ferata  al S.U.A. ; în 1869  este  deja  deservit  de  linii  transcontinentale  feroviare  si  rutiere . Aceasta  dezvoltare  a  transporturilor  si  comertului  are  urmari  imediate asupra   aspectului   urbanistic  .  Numarul   populatiei  creste  rapid  ,  ceea  ce  declanseaza  o  crestere  a  spatiului  construit   pentru  care  este  caracteristic lemnul. Aceasta   este  si  cauza   care  amplifica  dezastruosul   incendiu   din 
                                               


ANUL
Numar  de  locuitori  specific anului
1850
30.000  locuitori
1880
500.000  locuitori
1950
4.945.000  locuitori
1980
8.314.000  locuitori

8/9  octombrie 1871, ale  carui  urmari  nefaste  au  însemnat  distrugerea completa  a  unui  perimetru  de  11,3  km ce  cuprindea  peste  5000  de  cladiri  si  unde  locuiau  circa  100.000  de  oameni  . Acest  incendiu  a  avut  si  alte urmari :  populatia  ramasa  fara  locuinte  a format  noi  comunitati  in  apropierea  orasului  sporind  numarul  suburbiilor , al   oraselor  satelit  : Evanston  ,  Winnetka , Lake  Forest  etc. Pe de  alta  parte , edilii  au  declansat  reconstructia orasului  pe   baza  unui   plan  riguros  de   sistematizare . Arhitecti  ca  : Jenny ,
Root , Burnham , Sullivan , Alder  si-au  legat  numele  de  marile  edificii  ale  orasului . In  1890  sunt  anexate  numeroase  suburbii  ce  dubleaza  suprafata si numarul  populatiei  ( 1.100.000  locuitori  ) . Efercenta  construirii  de  noi  cladiri  culmineaza  cu   aparitia   primilor  zgârie - nori , premiera  mondiala  absoluta , ce  schimba  aspectul  oraselor  lumii , înaltându-le  pe  verticala  , atribuind acesti   uriasi  de  otel  si  sticla  stilului  american  , indiferent  de  meridianele  pe  care  sunt  construiti . Compania  Home Insurance  Building  , construita  în 1895 , construieste  în  urmatorii  21 de cladiri  cu 12  si 16  etaje . Tot  acum  se  contureaza   principalele  zone  functionale  ale  orasului  : Loop  ( numita  asa  din 1890 ) , zona  centrala , situata  la  sud  de varsarea  râului  Chicago , concentreaza  comertul , finantele  si  o  parte  a  locuintelor  celor  avuti , care  se stabilesc  în  cea  mai  mare  masura  pe  Gold  Coast ( Coasta  de  Aur ) , o zona de parcuri   întinse , vile  ultraelegante presarate  pe  tarmul  Lacului  Michigan.
         Legatura  între  zonele  Loop  si   Gold  Coast  se  face  printr-un  frumos  bulevard , Michigan  Avenue  , amenajat  în  1920  . Zonele  industriale  se  concentreaza  în  jurul   râului   Chicago , în  zona  Calumet  , in  lungul   liniilor  de  cale   ferata , formând  areale   bine  delimitate  în  sud  si sud-est .  Zonele  muncitoresti  înconjoara  pe  cele  industriale , fiind  masate  si  în  nord  si  vest , în suburbii  dar  si  în  zona  complexului  portuar  de  la  tarmul  Lacului  Michigan  . E drept  ca  simplitatea  configuratiei   oferea  numeroase   avantaje , intre  care si  posibilitatea  sistematizarii  anticipate  dar, în  acelasi  timp , a dus la o  mare  monotonie  urbanistica  , tiparul  respectiv  fiind  multiplicat  de  mai  multe  ori . De  fapt ,  acest  tipar  sub  forma  de  patrulater  taiat  în  lung  si  lat  de  strazi perpendiculare  - quadrate – este  cel  al  Romei  Antice .El  a  fost  adoptat de multe  tari  europene , dar  mai  ales  în  America  de  marile  orase , printre care  este si  Chicago ( New  York , Buenos  Aires , Havana , Philadelphia , Ciudad de  México ) . Dupa  1950  se  construieste  foarte  mult , zona  comerciala este extinsa  la  vest  de  Loop , iar  dupa  1970  spre  Near  West  Side . Cladirile ridicate  în  Chicago  sfideaza  înaltimile : John  Hancock  Center  cu  100  de etaje (  construit  dupa  1960  ) ,  The  Sears  Tower  cu  110  etaje  la  vest  de  Loop ( începuta  în  1970 ) – cea  mai  înalta  cladire  din  lume  443 m  - un  alt complex  de  zgârie - nori  la  NE  de  Loop  care  include  Standard  Oil  cu 80  etaje , Water  Tower  Place  cu  74  etaje .
           Aceasta   aglomeratie   urbana   se  confrunta  cu  o  multitudine  de probleme . Evident ,  cea  mai  acuta  a fost  si ramâne concentrarea excesiva de  oameni, mozaicul  de populatii  originare  din tarile  celor  sase  continente. Dezavantajul  cel  mai  evident al  marilor  concentrari  urbane  este congestionarea traficului  urban ( Chicago, New York , Tokio , Paris , Ciudad de Mexico ). Ca  urmare, deplasare  în  metropole  devine foarte  anevoioasa, cu nume -roase puncte  de  strangulare  a  circulatiei, iar  ziua  de  lucru  a  salariatilor  se lungeste  cu  orele  pierdute  pentru  a  ajunge de la locul  de  munca  acasa. S-au  adoptat  câteva  soluti  cu  eficienta partiala : construirea  unor  noi autostrazi  pentru  usurarea  transportului celor  ce  lociesc  în  afara  metropolei ;noi zone  industriale  au  fost  amplasate  direct  in  suburbiile  celor  mai îndeparta-te ; s-au  construit  complexe  comerciale  uriase  în  afara  orasului . Un rol deosebit  a  revenit   si  construirii   aeroportului  O’Hare , printre  cele  mai  mari  din Statele Unite ale Americii ,  care  a  angrenat  amenajarea   a foarte  multe  anexe  în jurul  sau  creând  locuri  de  munca  pentru  zeci  de  mii  de  oameni ;
amplasarea  complexelor  de cercetari  nucleare  la  Argonne  National Laboratory   si  lânga   Batavia. Spatiul  urban  a  înghitit   suprafete  uriase  :  orasul propriu - zis  are  590,8  km 2 , iar  Chicago  Standard  Metropolitan  Statistical Area  -  S.M.S.A. – ocupa  9595 km 2 ; de la  suburbia  Evanston , în nord  ( care nu este  ultima ) si pâna  la  Gary ( care nici  el  nu  încheie  lantul  suburbiilor ) sunt peste 70  km . Dar  metropola  detinea  si  recorduri  dintre  cele  mai detestabile : crima  organizata , gangsterii  lui  Capone  e.t.c. Astazi , alte  triste recorduri  se  adauga  celor  enumerate : crimele si  jafurile  în  plina  zi , consumul  ridicat de  droguri , conflictele  rasiale ,mii  de  oameni  morti  sub  rotile  celor 1500 de autoturisme  ce  se  scurg  într-un  minut  pe  cele  mai  multe strazi  ale  orasului ,  aerul  poluat .
                  Pozitia  geografica  a  avantajat   foarte   mult  dezvoltarea  economica  a  orasului   :  pe  Lacul  Michigan  se  aduceau   cu  navele  minereu  de
fier  si  carbune ; pe  caile  ferate  era  adus  cocsul  din  Appalachi ; pe canale , cai  ferate  si  sosele  se  aduceau  din  sud  grânele  si vitele  preriei .  Aceasta a  încurajat  de  timpuriu  dezvoltarea  industriei : prima  otelarie  apare  în 1880 , construita  la varsarea  râului   Calumet   în  Lacul  Michigan  , urmata  în  1900 de  altele  în  Indiana  Harbor  si ,  în 1906 ,  de  otelariile  de  la   Gary . Chicago a  devenit  o renumita  piata  de  grâne  si  de  vite  -  abatoarele  au  dominat viata  economica  pâna  dupa  anii  1960 ; paienjenisul  cailor  de  comunicatii  pe care nu  îl  egaleaza  nici  o  alta  metropola  a  lumii .
                  Chicago , situat   în  zona   agricola  Middle  West  si   în  cea  urban - industriala  Northeast , cu cele  15.000  de intreprinderi  pe  care  le  detine , da 6 % din  productia  industriala  a  S.U.A. . Printre  principalele  ramuri  si  produse  industriale se numara : siderurgia ( uzine la Gary si Calumet ) , aparatajul  electrotehnic  si  utilajul  electronic  ( trustul  Zenith ) ,  automobile ,  masini  agricole ( Mc. Cormick , una  din  marile  uzine  de  tractoare  din  S.U.A. ), vagoanele si locomotivele  electrice ( trustul Pullman ) , utilaje  grele  (  concernul International  Harvester ), complexele petrochimice , rafinariile ( instalate la Whiting , East Chicago , Gary  ,  Calumet  cu  o capacitate  totala  de  55,4  milioane tone ) ,
aparatele electrocasnice (principalul producator al Statelor Unite ale Americii ) ,  industria  carnii (  mari  abatoare  în  sud  ) , prelucrarea  lemnului  ,  moraritul , confectiile , încaltamintea , tipariturile . Orasul  este  o  renumita  piata  a grâului , a  comertului  cu  vite ( comercializare  de  celebra  Chicago  Union  Stock Yards )  ,  ca  si  un   mare  centru  financiar  si  comercial , sediul  marilor banci (  Continental  Illinois , First  National  Bank  ) , al  burselor   de  marfuri   si   valori     ( Midwest  Stock  Exchange  , Chicago Mercantile  Exchange ) , al unor puternice  corporatii  comerciale (  Sears  Roeleuck ,  Marcor , Jewel  Companies  ) . Ca nod  al  cailor  de  comunicatii se  remarca prin : 39  de linii  de cale ferata, 9 aeroporturi ( O’Hare , Midway , Harlem , Northerly Island e.t.c. ); cel mai mare coplex portuar  pe  ape  interioare din  S.U.A. cu  un  trafic  de  40.000.000  tone pe  an ; metroul  inaugurat  în  1892 , cu  o retea  de  143  km , din care 17 subteran ; numeroase autostrazi  .

                  Chicago  este un mare  cetru  de  cultura  si  arta :  universitati  ( University  of  Illinois  – 1897 , University  of  Chicago , Chicago State University , Loyola University , Northwestern University ) , muzee ( Muzeul  de arta  contemporana , Muzeul  stiintei  si  al  industriei  , Muzeul de istorie naturala ) , teatre , edituri . Orasul  are  o  gradina botanica  ,  acvariu  , planetarium  ,  parcuri  întinse  ( Grant , Milton Lee , Olive , Buruham , Lincoln , Garfield ) . Prin aceste caracteristici , Chicago  este  considerat de specialisti  o  mare  metropola americana .

Cea mai veche perioada din istoria Romei

Cea mai veche perioada din istoria Romei

     Problema izvoarelor cu privire la istoria veche a Romei este extrem de complicata . Monumentele epigrafice din aceasta perioada sunt foarte sarace , iar cele mai vechi dintre ele , inscriptia de pe o fibula de aur , dateaza din anul 600 i.Hr.  Primul istoric roman este senatorul Fabius Pictor (sfarsitul secolului III i.Hr.)
     Datele lingvistice ne ajuta in primul rand sa explicam componenta etnica a celei mai vechi populatii din Italia , populatia “preromana” . Romanii , ca si latinii fac parte     dintr-un grup lingvistic distinct , latino-talisc .
     Cele mai sigure date cu privire la istoria veche a Romei ni le furnizeaza materialele arheologice. Din datele arheologice reiese limpede ca intemeierea orasului nu a fost opera unui “intemeietor” , dupa cum pretinde traditia literara. Orasul s-a format treptat , prin unirea si contopirea a diferite comunitati . In urma sapaturilor s-a stabilit ca in secolul VIII i.Hr. au aparut in Latium , pe colinele Palatin , Esquilin , Caelius si Quirinal , o serie de asezari primitive , izolate unele de altele . Pe la jumatatea sec VII i.Hr. populatia primelor asezari a inceput sa ocupe versantii colinelor si vaile dintre ele , unde se va ridica mai tarziu Fortul roman . Nici popularea acestor teritorii nu poate fi considerata drept intemeierea orasului propriu-zis . In perioada respectiva , comunitatile isi intarira numai legaturile si , poate , unele dintre ele se unira . Pe baza noilor sapaturi , aparitia Forului roman , de data aceasta ca un centru al vietii economice si politice , trebuie fixate in primul patrar al secolului VI i.Hr. Cam tot in aceeasi perioada, Capitoliul , care fusese probabil o colina nelocuita se transforma in citadela noului oras. Asadar , arheologii inclina sa dateze aparitia Romei la inceputul secolului VI i.Hr.
     Originile numelui acestui oras nu este cunoscuta . In literature s-au facut incercari de a-l deduce din radacinile anumitor cuvinte grecesti . S-a presupus , de asemenea , ca ar fi de origine etrusca . Pentru moment insa , toate acestea nu sunt decat ipoteze , insuficient fundamentate .
     Cea mai veche perioada din istoria Romei aste numita de obicei “perioada regalitatii” . Traditia legendara pretinde ca aceasta ar fi durat aproximativ doua secole si jumatate . Nu putem considera , de asemenea , ca regii Romei , incepand cu Romulus , dupa legenda intemeietorului Romei , ar fi fost personalitati istorice . Chiar daca insa , evenimentele concrete relatate de traditie sunt in mare masura legendare , examinand critic si prudent datele , putem totusi trage concluzii cu privire la organizarea sociala a comunitatii romane in timpul perioadei regale .
     In timpurile vechi , la Roma se mai pastrasera traditiile gentilice . Dupa traditie , toata populatia era alcatuita din 300 de ginti . Fiecare grupa de 10 ginti forma o curie si fiecare grupa de 10 curii – un trib . Asadar , existau 3 triburi , fiecare din ele reprezentand , probabil , un neam separat . Unii savanti considera ca unul dintre triburi a fost o uniune de ginti latine , al doilea – de ginti sabine , iar al treilea – probabil de ginti etrusce . Cele 300 de ginti amintite mai sus formau poporul roman (populus romanus) . Din acesta nu puteau face parte decat membrii unei ginti care prin ginta lor erau membri ai curiei si ai tribului .

            Legenda intemeierii Romei
     Romulus si Remus. Intemeierea cetatii Roma
    
     Titus Livius pune intemeierea Romei si inceputurile celei mai intinse puteri pe seama destinului , a vointei zeilor . Rhea Silvia , constransa sa-si incalce legamantul de vestala , nascu doi gemeni si pentru ca socotea mai demn sa puna pacatul ei pe seama unui zeu , atribui aceasta paternitate incerta zeului Marte . Cu toate acestea , nici zeii , nici oamenii nu au putut-o feri de cruzimea regelui , nici pe ea , nici pe copii . Vestala este aruncata in temnita , iar copiii sunt condamnati sa fie aruncati in apa curgatoare a fluviului Tibru . Din intamplare , sau din vointa zeilor , Tibrul tocmai se revarsase peste maluri , formand balti , din care pricina nu se mai putea ajunge pana la albia adevarata a fluviului . Slujitorii care duceau copiii sperau ca acestia sa se inece in balti si au lasat copiii la marginea mlastinii . Pe atunci , acele meleaguri erau pustietati intinse . Se spune ca , dupa ce apa putin adanca a depus pe uscat albia plutitoare unde erau asezati pruncii , o lupoaica impinsa de sete , care iesise din codrii muntilor apropiati , auzind tipetele copiilor , s-a abatut din drum spre ei si aplecandu-se asupra lor , le-a dat sa suga cu atata  blandete , incat un cioban al turmei regesti a gasit-o in vreme ce-I lingea.
     Legenda ii da acestui cioban numele Faustulus . Acesta i-a adus la stana si i-a incredintat nevestei sale , Larentia , ca sa-i creasca . Unii autori au scris ca Larentia era o femeie cu moravuri usoare , motiv pentru care a fost poreclita de ciobani “Lupoaica” si ca de aici a luat nastere legenda care infatisaza acest fapt ca pe un miracol . Copiii nascuti si crescuti astfel , indata ce au ajuns la varsta tineretii , n-au lenevit pe la stana si pe langa turme , ci au inceput sa colinde padurile vecine , umbland dupa vanat . Dobandindu-si prin aceasta indeletnicire forta trupeasca si barbatie , ei nu se multumeau numai cu vanarea fiarelor , ci atacau si talharii incarcati cu prazi , pe care le imparteau cu pastorii . Astfel , cu ceata de pastori infruntau primejdiile si organizau si jocuri .
     Pe atunci se celebra pe muntele Palatin sarbatoarea Lupercaliilor : tinerii care il sarbatoreau pe Pan Lycaeus           ( porecla data zeului Pan ) alergau dezbracati , schimband glume intre ei . Pe acest zeu , romanii l-au numit  Inuus .
     Hotii , maniati ca si-au pierdut prazile si surprinzandu-i pe Romulus si Remus pe cand pregateau jocurile , l-au capturat pe Remus ; Romulus s-a aparat cu inversunare . Apoi l-au predat regelui Amulius , invinuindu-i pe amandoi fratii de furt de pe ogoarele lui Numitor . Remus e predat lui Numitor spre a fi pedepsit .
     Faustulus banuise de la inceput ca crescuse vlastari de neam regesc . Impins de teama , Faustulus ii dezvaluie lui Romulus obarsia lor . Numitor , care il tinea in temnita pe Remus si vazandu-l si pe Romulus , si-a adus aminte de nepotii sai . In felul acesta se urzi din toate partile un complot impotriva regelui Amulius . In final . acesta fu suprimat .
     Romulus si Remus l-au proclamat pe bunicul lor , Numitor, rege . Dupa ce statul alban a fost dat in stapanire lui Numitor, pe Romulus si Remus i-a cuprins dorinta de a intemeia un oras pe meleagurile unde fusesera gasiti si crescuti . Dupa aceea , intre cei doi frati a izbucnit un conflict : cine sa dea nume cetatii si cine sa o carmuiasca . Din aceasta cauza s-a iscat mare vrajba in urma careia Remus a fost omorat de catre fratele sau .
     Astfel a ajuns Romulus singurul stapan , iar cetatea intemeiata a luat numele fondatorului : Roma .
    
     Legenda intemeierii Romei este in izvor important , deoarece confera informatii cu privire la spatiul si timpul formarii orasului . Desi mare parte din aceasta legenda tine de literatura , exista si elemente adevarate . 



Categorii de misiuni diplomatice

Categorii de misiuni diplomatice
   Conform Convenţiei de la Viena, misiunea diplomatică reprezintă o entitate independentă cu drepturi şi îndatorii care se bucură de imunitate şi privilegii.
            Misiunile diplomatice permanente se pot clasifica în două mari categorii şi anume:
·         Misiuni diplomatice de tip clasic
·         Misiuni diplomatice de tip nou

1.      În cadrul misiunilor de tip clasic sunt cuprinse:
a)      Ambasada este misiunea diplomatică, de rang cel mai înalt. Şeful misiuni are titlul de ambasador făcând parte din prima clasă de diplomaţi în ierarhia recunoscută de dreptul diplomatic.
b)      Nunciatura este sinonimul ambasadelor reprezentând Sfântul Scaun în relaţiile sale cu statele sau cu alte subiecte de drept internaţional. Şeful misiuni este nunţiul, care face parte, ca şi ambasadorul, din prima clasă în ierarhia diplomatică.
c)      Legaţia este o reprezentanţă diplomatică de rang inferior, care are în frunte un ministru plenipotenţiar sau un ministru rezident, şeful de misiune aparţinând clasei a doua în ierarhia diplomatică.
d)     Internunciatura este similară legaţiei reprezentând Sfântul Scaun în ţările în care nu există o nunciatură. Este condusă de internunţiu care face parte din aceeaşi categorie cu ministru plenipotenţiar.
            Pentru determinarea clasei sau rangurilor misiunilor diplomatice trebuie să se aibă în vedere competenţa internă a statelor, care l-a înfiinţarea acestora, apreciază şi hotărăsc propriilor legislaţii. Determinant în stabilirea rangului misiunilor diplomatice este consimţământul comun al statelor. Practica a demonstrat că pe baza principiului reciprocităţii statele convin să înfiinţeze în majoritatea cazurilor misiuni de acelaşi rang. Rangul misiuni este acelaşi cu al şefului ei.
      Evoluţia istorică a reprezentanţelor diplomatice în ultimii cincizeci de ani s-a desfăşurat în direcţia afirmării tot mai puternice a principiului egalităţii în drepturi a tuturor statelor.
      2.Misiunile diplomatice de tip nou au un caracter bilateral sau multilateral, în structura acestora fiind cuprinse:
a)      Înaltele comisariate sau înaltele reprezentanţe sunt misiuni diplomatice regăsite în practica unor ţării ale căror relaţii se caracterizează prin afinităţi cu conotaţie istorică. Sunt de notorietate relaţiile privilegiate ale Franţei cu ţările ce constituie comunitatea francofonă. Agenţii diplomatici de tipul înalţilor comisari cum sunt denumiţi în Anglia sau de tipul înalţilor reprezentanţi cum sunt cunoscuţi în Franţa se bucură de statutul privilegiat al ambasadorilor.
b)      Delegaţiile sau misiunile permanente sunt reprezentanţe ale diferitelor state pe lângă organizaţiile internaţionale. Deoarece reflectă relaţiile dintre state şi organismele internaţionale, aceste misiuni permanente beneficiază de imunităţi şi privilegii specifice ambasadelor.
c)      Misiunile organizaţilor internaţionale pe lângă statele membre sau nemembre ale acestora reprezintă ultima categorie în domeniul reprezentării diplomatice.



CASCADA IGUACU


CASCADA IGUACU
Cascada Iguacu - serie de cataracte pe raul Iguacu, 23 km mai sus de confluenta sa cu raul Parana, la granita dintre Argentina si Brazilia. Cascada seamana cu o potcoava alungita, ce se intinde pe 2,7 km - aproape de 3 ori mai intinsa decat cascada Niagara din America de Nord si semnificativ mai mare, din punct de vedere al latimii, decat cascada Victoria din Africa. Cascada este impartita de catre insulele udate de raul Iguacu in 275 de cascade de apa sau cataracte, a caror inaltime variaza intre 60 si 82 de metri.  Numele cascadei, ca si cel al raului, provine din limba Gurani si inseamna "mari ape".  Debitul de apa al cascadei poate ajunge la maxima de 12 750 metri cubi pe secunda in timpul sezonului ploios din Noiembrie pana in Martie. Debitul este minim in timpul sezonului uscat, din August pana in Octombrie. Valoarea medie anuala a debitului de apa este de 1 756 metri cubi pe secunda.  Cascada apare intr-o deschidere larga, unde raul Iguacu, ce curge spre vest si apoi spre nord, se rostogoleste peste marginea Platoului Parana inainte de a-si continua cursul in canion. Deasupra cascadei, insule si ostroave impart raul in mai multe cursuri ce alimenteaza cataractele. O portiune importanta din rau cade intr-o prapastie ingusta si semicirculara, cunoscuta sub numele de "Garganta do Diablo" - "Gatul diavolului"; rezultatul acestei impresionante caderi a fost descris ca "plonjonul facut de un ocean in abis". Aceasta sectiune este vizibila atat din partea braziliana cat si din cea argentiniana. Multe din cascadele individuale sunt rupte la jumatate de tapsanul iesit in afara; refractia luminii in apa si picaturile ce tasnesc din toate partile creaza aici o portiune plina de curcubee. De la marginea "Gatului diavolului", la 150 de metri in aer se ridica o perdea de ceata.  Dintre nenumaratele insule din apropierea cascadelor, cea mai importanta este Insula Grande San Martin, situata in aval de "Gatul diavolului", pe partea argentiniana. De pe aceasta insula se poate admira un numar considerabil dintre cataracte. Intre cascadele individuale ce pot fi vazute de pe potecile din padure de pe partea argentiniana, se numara si Dos Hermanas, Bozzetti, San Martin, Escondido si Rivadavia. De asemenea, de pe partea braziliana se poate vedea o imagine magnifica a cascadelor. Cateva dintre cascadele vizibile de pe partea braziliana sunt cele cunoscute sub numele de: Benjamin Constant, Deodoro si Floriano.  Primul explorator spaniol care a vizitat cascadele a fost Alvar Nunez Cabeza de Vaca in 1541. In 1897, Edmundo de Barros, un ofiter brazilian, a conceput planul unui parc national la cascada Iguacu. In urma rectificarii granitei dintre Brazilia si Argentina au rezultat doua parcuri nationale separate, cate unul pentru fiecare tara: Parcul National Iguasu in Brazilia in 1939 si Parcul National Iguazu, in 1934 in Argentina. Amandoua parcurile au fost infiintate pentru a pastra vegetatia, fauna si frumusetea naturala asociata cascadelor. In 1984, parcul argentinian a fost numit Loc international de mostenire geografica, de catre UNESCO; doi ani mai tarziu si parcul brazilian a primit acelasi titlu. Zona Iguacu este alimentata cu turisti de trei aeroporturi: din Argentina, din Paraguay si din Brazilia.  Vegetatia acestei regiuni este bogata si variata, cuprinzand specii de la semi-foioase la tropicale, fapt datorita caruia a fost un punct major de interes pentru botanisti. Din specia plantelor de apa, aici se intalneste o familie ce creste doar in apa curgatoare si poate fi gasita pe tapsanurile cascadelor. Contrastele sunt de asemenea abundente, cu orhidee ce cresc langa pini, bambusi langa palmieri, si muschi langa liane si begonii colorate.  Fauna este la fel de bogata si abundenta dar a fost mult mai putin studiata. Iguanele sunt aici omniprezente. Dintre mamifere, putem intalni cateva specii din familia pisicii, oceloti si jaguari, cerbi, tapiri si nenumarate alte animale mici. Tucani si pasari din multe alte specii pot fi gasite aici. Printre speciile de pesti se numara si somonul auriu.



Botswana

Botswana

1. Caracteristici

 

Numele oficial: Republica Botswana

Situare: in Sudul Africii
Vecini: Zimbabwe, Republica Africa de Sud, Namibia
Suprafata: 581 730 km patrati
Populatia: 1 586 000 loc.
Densitatea populatiei: 2,7 loc./km patrati
Capitala: Gaborone
Forma de stat: republica prezidentiala
Sarbatoare nationala: 30 septembrie (aniversarea proclamarii independentei-1966)
Limba oficiala: engleza; limba nationala: tswana/seTswana
Moneda: 1 Pula = 100 Thebe
Internet: 12 000 utilizatori
Religia: animism 38,8%, crestinism african 30,7%, protestantism 10,9%, catolicism 3,7%, Islamism, Hinduism

2. Relieful
Natura acestei tari este lipsita de acces direct la Oceanul Planetar si se suprapune partial desertului Kalahari. Are un relief de podis (alt.1 000m; alt.max.   1 489 in Tsodilo Hills ), ce coboara spre SV si N unde raul Okavango formeaza o delta interioara (Okavango swamps).
botswana.gif (35958 Byte)

3. Clima
Are o clima tropicala uscata, cu precipitatii mai bogate in N si E (500-600 mm/an) si reduse in SV (50-250 mm/an). Temperaturi : ziua 30-40 grade C iar noaptea 0- -5 grade C. Anotimp: vara

4.Hidrografia
Apele curgatoare sunt putine
*Limpopo pe granite cu Republica Africa de Sud
*Okavango
Apele curgatoare ocupa 80% din suprafata tarii, Botswana fiind areica.

5. Vegetatia
Este vegetatie dominanta (75%) de savana si stepa, cu ierburi xerofite (in V siSV); 16% din teritoriu este inclus in Parc National si rezervatii de vanatoare. Fauna: antilope, zebra, girafe, lei, gazelle, crocodili, elefanti, leoparzi, asini, reptile, rozatoare. Flora: ierburi inalte, acacia, baobab, graminee, arbusti cu tepi. Soluri: soluri de savanna , soluri galbene, soluri de tip cernoziom si soluri castanii.
6. Populatia si orasele
Natalitate: 28,8% , mortalitate: 24,8%, spor natural: 4%, speranta de viata la nastere : 36,8 ani-barbati si 37,5 ani-femei , populatia urbana: 29,4%. Orase principale: Francistown, Selebi-Pikwe, Molepolole, Kanaye. Negrii Bantu (8 grupe tribale mai importante: tswana 66,8%, kalanga 19,8%,ndebele) 97,4%, bosimani 1,3%, afrikaneri 1,3%. Cea mai mare parte a populatiei traieste in treimea estica a tarii. In restul teritoriului populatia este rara si in mare parte nomada.

7. Resurse si Industrie
Un adevarat miracol pentru Africa, Botswana are ca principal sector economic extractia diamantelor (locul I pe glob la diamante pentru bijuterii; la Orapa se afla al doilea mare zacamant din lume) si a minereurilor de cupru-nichel.


8. Agricultura
Agricultura (60% din populatia active) este marcata de constrangerile climatice (secete prelungite) si dominate de cresterea bovinelor (locul 3 pe glob la numarul de bovine/locuitor) si a caprinelor. Suprafata cultivate redusa (5% din teritoriu, principala cultura fiind sorgul-45% din terenurile cultivate) si productia slaba determina importul masiv de productiii agro-alimentara. Investitii importante sunt destinate industriei prelucratoare, agriculturii si infrastructurii. Balanta comerciala este, dupa 1984, constant excedentara, principalii parteneri fiind Republica Africa de Sud (peste 70% din importuri) si tarile vest-europene (peste 75% din exporturi). Datoria externa este una din cele mai mici din Africa.

9. Transporturi
Exista transporturi rutiere, feroviare si mai ales acvatice. Transporturile aeriene exista dar nu sunt prea dezvoltate.

10. Turismul
750 000 turisti straini; incasari din turismul international: 234 mil. $. Principalele zone sau obiective:
-Parcul National
-Gemsbok
-Parcul National Chobe

-rezervatiile de vanatoare din lungul fluviului Okevango (intre care Moremi Reserve), renumite prin varietatea faunei, a peisajului; orasele Francistown, Ghanzi, Maun, importante ca puncte de plecare spre zone naturale pitoresti; state pitoresti precum Gweta si Kasane, ultimul cu o pozitie geografica aparte (la confluenta raului Chobe cu fluvial Zambezi si la punctului de intalnire a granitelor aparinand la 4 state-Botswana, Namibia, Zambia,Zimbabwe); statul Serowe, renumit pentru arta sculpturii in lemn, plus Thathanganyana Hill (avand in varf ruinele unui sat din secolul 11 si cimitirul regal), Khama III Memorial Museum, iar in apropiere Khama Rhino Sanctuary (pentru ocrotirea rinocerilor); Tsodillo Hills, patru coline care adapostesc peste 2 750 de picture rupestre in circa 200 de situri.

Batalia de la Pharsalus



Bătălia de la

PHARSALUS

(48 î.e.n.)

        O încercare de rezolvare a crizei interne a statului sclavagist roman de la mijlocul secolului I î.e.n. a fost formarea triumviratului: Pompei, Crassus, Cezar.
       Ales consul, Cezar trebuie să meargă împotriva helveţilor, pe care-i înfrânge în anul 58 (în acelaşi an el învinge un trib german condus de Ariovistus), iar în 57 cucereşte Belgia. În anul 56, Imperiul roman este împărţit, pentru cinci ani, între Cezar, care primeşte Galia, Pompei – cele două provincii spaniole, şi Crassus – Siria. Crassus, bătrân si exilat, visa să ocupe regatul part, Bactria şi India şi să ajungă la, ceea ce se considera atunci, capătul lumii. În anul 53, Crassus intră în campanie, traversează Tigrul, este încercuit de Surenas la Carrhae şi armata lui este distrusă. Din 40000 de oameni câţi avea, 20000 au fost ucişi iar 10000 făcuţi prizonieri. Acesta este cel mai mare dezastru suferit de Roma după Cannae.
       În anul 52, galii se răscoală. Cezar întreprinde o nouă campanie în Galia, care se încheie cu asediul Alesiei şi cu capturarea lui Vercingetorix, şeful răscoalei.
       Dispariţia lui Crassus punea problema delicată a împărţirii puterii între Cezar şi Pompei. Cezar avea o poziţie strategică avantajoasă, pentru că, prin stăpânirea Galiei, se afla între Italia şi Spania stăpânită de Pompei. După moarte lui Crassus, influenţa lui Pompei creşte prin aceea că o parte din legiunile aflate în răsărit îi erau devotate.
        Supunerea Galiei răstoarnă raportul de forţe în favoarea lui Cezar. Victoriile îi atrag simpatiile poporului roman, iar Galia îi oferă posibilitatea recrutării unor trupe valoroase.  Dar senatul se teme firea autoritară a lui Cezar şi îl preferă pe Pompei, care este mai puţin energic. Disproporţia de forţe era în favoarea senatului şi a lui Pompei, care aveau opt legiuni în Spania, două în Italia, plus legiunile din Macedonia, Siria şi Africa. În 26 noiembrie, 50 î.e.n., când Cezar se hotărăşte să pornească împotriva Romei nu avea la dispoziţia lui decât o legiune: 5000 pedestraşi şi 300 călăreţi. Teoretic, Pompei dispunea în Italia de două legiuni. Cunoscând această situaţie şi ştiind că poporul este de partea lui, Cezar trece Rubiconul şi porneşte asupra Romei. Pompei şi senatul se refugiază la Capua, unde încearcă să adune cât mai multe trupe. O primă şi cea mai mare greşeală. Pompei şi senatul trebuiau sa-şi concentreze forţele la Roma, nu în sudul Italiei. La Corfinium, Pompei lasă o parte din trupe pentru a-l opri pe Cezar. Acesta înaintează rapid spre sud şi interceptează drumul dintre Corfinium şi Capua, izolând trupele lăsate la Corfinium. Pompei, în loc să vină în ajutorul Corfiniumului, se refugiază cu senatul în portul întărit de la Brindisium. Corfinium se predă şi Cezar îşi poate continua drumul spre sud, împotriva lui Pompei. Această acţiune a fost criticată. Cezar adoptă varianta marşului de apropiere, direct, dezvăluind în felul acesta obiectivul urmărit de el: o luptă decisivă. În prima parete a acţiunii sale, o asemenea alternativă era de dorit. După ocuparea Romei şi a Corfinium-ului, era de preferat apropierea de adversar prin marşuri indirecte. În felul acesta i-ar fi abătut atenţia si l-ar fi putut surprinde într-o poziţie critică, terminând luptele cu Pompei într-o singură campanie. Se poate că, datorită firii impetuoase, Cezar să fi ratat o asemenea alternativă, dar în calculul său se poate să fi intrat elemente necunoscute nouă. În faţa ofensivei lui Cezar, Pompei şi senatul trec Adriatica în Grecia. Cezar revine la Roma, îl numeşte pe Marc Antoniu comandantul trupelor din Ialia, trimite o legiune în Sicilia, alta în Sardinia pentru a asigura aprovizionarea Italiei, lângă Marsilia legiunile din Galia. Primul obiectiv militar: cucerirea Spaniei. Aici se afla temeiul puterii militare a lui Pompei. Dacă se angaja în urmărirea adversarului în Grecia, legiunile din Spania puteau veni pe mare fie în Italia, fie în Grecia. Plecând în Spania, Cezar rezuma lapidar strategia lui: „Mă duc să lupt cu o armată fără general, pentru a reveni ca să lupt cu un general fără armată”. El miza pe activitatea duşmanului său. Calculele sale nu l-au înşelat. În Spania, unde comandau Afranius şi Varron, doi locotenenţi ai lui Pompei, reuşeşte să câştige campania prin manevre care duc la izolarea adversarului şi imposibilitatea acestuia de a se aprovziona. Afranius capitulează. Succesul lui Cezar se implică prin caracterul războiului pe care îl duce. Cum aprecia Napoleon: ca să anihileze o armată egală cu a sa, este un rezultat care nu poate fi obţinut decât în războaiele civile. Varron, cel de-al doilea locotenent a lui Pompei in Spania, se supune lui Cezar, pentru ca locuitorii şi legiunile lui doreau acest lucru. Cezar lasă patru legiuni în Spania, revine în sudul Galiei, asediază Marsilia şi o supune.   Prin supunerea Spaniei, Cezar avea spatele acoperit şi libertatea să pornească împotriva lui Pompei care se află la Dyrrachium. Acesta reuşeşte să strângă nouă legiuni (36.000 de oameni) – alte două legiuni veneau în sprijinul său din Siria - ,7.000 de călăreţi, 3.000 de arcaşi şi 1.200 prăştieri. Pentru a-l ataca pe Pompei, Cezar avea două posibilităţi: să pornească pe uscat sau pe mare. Drumul pe uscat îi oferea avantajul că se putea deplasa cu toate forţele în siguranţă. Pe mare, flota lui Cezar era inferioară numeric, nu putea transporta decât jumătate din trupele sale. Cezar, în ciuda dezavantajelor, se hotărăşte să traverseze Adriatica.
4 ianuarie, anul 48 î.e.n. Cezar trece jumătate din armata lui (20.000 pedestraşi şi 600 de călăreţi fără provizii) şi trimite flota să-l aducă pe Marc Antoniu cu restul. Pompei nu-şi imagina o acţiune atât de îndrăzneaţă. Revine la Dyrrachium cu cea mai mare parte a trupelor, dar nu-l atacă pe Cezar, cu toată superioritatea numerică a trupelor sale. Între timp, o parte din flota lui Cezar este distrusă; Marc Antoniu reuşeşte totuşi să se îmbarce şi să-i aducă lui Cezar legiunile rămase în Italia. Pompei, lent, nu poate împiedica joncţiunea dintre cele două armate. Cezar încearcă să-l încercuiască pe adversarul său cu valuri de pământ; acţiune dificilă, pentru că oastea acestuia era mai numeroasă si ocupa un spaţiu prea mare pentru a putea fi izolată complet de mare sau de restul ţării. Pompei este constrâns să dea lupta şi o câştigă în iulie 48 î.e.n. datorită grabei cu care Cezar voia să-l bată. Pompei are acum şanse să treacă in Italia – flota lui Cezar fusese complet distrusă -, dar Cezar, simţind pericolul, porneşte împotriva lui Scipio, locotenentul lui Pompei, care se află în Macedonia. Pompei îl urmăreşte pe Cezar, face joncţiunea cu Scipio şi la Pharsalus se hotărăşte să primească lupta decisivă cu adversarul său. Senatorii îi cereau acest lucru. Victoria de la Dyrrachium constituia un îndemn, ca şi superioritatea numerică a trupelor sale. Cezar avea 80 de cohorte ( 8 legiuni), adică 22.000 de pedestraşi şi 1.000 de călăreţi. Pompei avea 45.000 de pedestraşi şi 7.000 de călăreţi, adică 110 cohorte.
Câteva cuvinte despre noua organizare a armatei romane. Marius a dat posibilitatea să intre în rândurile armatei voluntari recrutaţi din rândurile păturii servile, ca şi dintre străini. Se produc schimbări în organizarea legiunii. Până la Marius legiunea era dispusă pe trei rânduri, unitatea de bază constituind-o manipulum. Spaţiul dintre unităţi reprezenta totuşi un inconvenient pe câmpul de luptă. Marius organizează legiunea în trei linii formate din cohorte, o cohortă având 5 manipule. O cohortă are 600 de soldaţi. O legiune (6.000 de oameni) are 10 cohorte. Cohortele erau dispuse: 4 în prima linie, 3 în linia a doua, trei în linia a treia. Distanţa dintre cohorte era micşorată. Cavaleria legiunilor este desfiinţată şi se formează unităţi noi, alcătuite din străini. La Pharsalus, Cezar îşi dispune trupele în funcţie de teren, dar şi de superioritatea numerică, ,mai ales în cavalerie, a adversarului său. Lasă două cohorte pentru apărarea taberei, iar pe cele 78 de cohorte le aşează în modul următor: aripa stângă comandată de Marc Antoniu se sprijină pe râul Enipeus, care are maluri abrupte; pe această parte nu se pot face manevre; la centru comandă Domiţius Calvinius, iar pe aripa dreaptă – Publius Sulla. Infanteria este aşezată pe trei rânduri, rândul al treilea mai retras formând o rezervă a întregii armate. Punctul nevralgic al frontului era aripa dreaptă. Pe aici se putea manevra şi Pompei îşi aşezase cavaleria în faţa acestei aripi. Cezar se temea de un atac de învăluire dat de această cavalerie. Pentru a preîntâmpina orice dezordine, îşi aşează propria cavalerie (1.000 de oameni) pe această aripă; în spatele cavaleriei, oblic sunt aşezate 6 cohorte de elită. Cezar dă instrucţiuni speciale cavaleriei şi acestei rezerve pe care adversarul nu avea cum să o vadă (se afla în spatele călărimii), explicându-le oamenilor că soarta luptei depinde de felul cum se vor comporta ei. Era evident că 1.000 de călăreţi cu greu puteau suporta şocul a 7.000, de aceea, în momentul în care aceşti 1.000 de călăreţi erau constrânşi să se retragă, cele 6 cohorte trebuiau să atace din flanc cavaleria inamică. De asemenea, Cezar dă dispoziţiuni ca linia a treia să nu intre în acţiune decât la porunca lui. De altfel, întreaga armată urma să înceapă lupta la semnalul generalului său. Această  organizare minuţioasă a frontului, faptul că fiecare unitate ştie exact ce misiune are, pun în evidenţă calităţile deosebite ca tactician pe care le are Cezar.
Pompei îşi aşează oastea cu aripa dreaptă sprijinindu-se pe râul Enipeus, sub comanda lui Lentulus, centrul sub comanda lui Scipio şi arpa stângă sub comanda lui Ahenobarbus. Pe aripa stângă este aşezată călărimea, 7.000 de oameni plus arcaşii şi aruncători cu praştia de sub comanda lui Labienus. Nici o dispoziţie specială, în privinţa desfăşurării bătăliei. Superior numericeşte, Pompei considera firesc să înfrângă cavaleria inamică şi să atace flancul şi spatele armatei lui Cezar. Se aştepta să obţină o victorie comodă.
9 august, anul 48 î.e.n. Liniile lui Pompei stau imobile. Cezar, care se aştepta să fie atacat, avansează primele două lini, le opreşte la jumătatea distanţei care depăşea cele două armate şi, văzând că adversarul nu se clinteşte porneşte el, primul la atac. Abia acum şarjează călărime lui Pompei. Călăreţii lui Cezar se retrag in ordine, cele şase cohorte de elită atacă în flanc, din faţa şi cavaleria lui Pompei este împrăştiată. Arcaşii şi prăştierii sunt masacraţi. Între timp cele două infanterii angajaseră lupta pe tot frontul. Pompei comite greşeala şi angajează toată pedestrimea. Soldaţii lui Cezar, mai bine antrenaţi, mai rezistenţi, se luptă de la egal la egal cu un adversar mai numeros şi când oboseala cuprinde amândouă tabere, Cezar aruncă în luptă linia a treia, pe care o păstrase în rezervă. Din flanc atacă şi cele şase cohorte care participaseră iniţial la respingerea cavaleriei adverse. Centrul oştii lui Pompei cedează şi lupta este pierdută. Cu mult mai înainte Pompei fugise în tabără. Cezar, neobosit, îşi îndeamnă oamenii sa-i urmărească pe fugari, sa-i încercuiască pe alţii; el pierde 200 de oameni, adversarul 15.000 de morţi şi răniţi, restul cazând prizonieri sau supunându-se învingătorului. Pompei se suie pe o corabie şi fuge în Egipt, Cezar îl urmăreşte, dar Pompei este asasinat.
În Egipt, Cezar se amestecă în luptele dinte Cleopatra şi fratele său, pierde mai multe luni în mod inutil, timp pe care locotenenţii lui Pompei îl folosesc pentru a forma noi armate cu care ocupă nordul  Africii şi Spania. Cezar porneşte cu puţine trupe în Africa, este încercuit la un moment dat de Labienus, duce luptă de uzură morală şi materială şi în fine la 6 aprilie 46 î.e.n. câştigă lupta de la Thapsus. Labienus fuge în Spania unde la Munda este bătut şi omorât pe data de 17 martie, anul 45 î.e.n. Regimul republican este înlocuit cu regimul dictatorial.
Cezar plănuia să pornească împotriva Dacilor şi Parţilor, dar la 15 martie anul 44 î.e.n. este ucis în senat. În acelaşi an este ucis şi Burebista.                       


































Baroc si Clasicism. Johann-Sebastian Bach

Baroc şi clasicism
Johann-Sebastian Bach
Barocul si clasicismul sunt specifice secolului al XVII-lea, epoca de consolidare a marilor monarhii naţionale -Regatul Franţei- şi de ascensiune a primelor puteri maritime, comerciale şi industriale ale lumii: Olanda si Anglia.
În acelaşi timp asistăm si la procesul de laicizare si de menţinere a echilibrului în relaţiile dintre ordinele sociale în Occident si statele europene.
Se dezvoltă arhitectura si arta ce glorifica înfăptuirile "monarhului de drept divin".
Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea si până la mijlocul celui de-al XVII-lea barocul este dominanta estetică a artei europene. El a fost pus in serviciul politic al Contrareformei, amplă acţiune iniţiată de papalitate pentru a recâştiga terenul pierdut în faţa protestantismului la jumătatea secolului al XVI-lea. Barocul îşi trage practic seva din Renaştere şi, cronologic, primele sale manifestări sunt sesizate la Roma după devastarea oraşului de către mercenarii germani în prima parte a secolului al XVI-lea.
Muzica este dominată de stilul polifonic, de liniile melodice ornamentate până la exces. Acest curent cultural promovează , totuşi, începuturile operei, concertului, sonatei.
Cea de-a doua jumătate a veacului al XVII-lea este dominată de curentul cultural al clasicismului. Principiile sale estetice au fost fundamentate de Nicholas Boileau: puternica inspiraţie din Antichitatea clasică; căutarea naturalului si a echilibrului; gustul măsurii, claritatea stilului, fineï ea analizelor filozofice şi de morală .
Modelul clasic al omului s-a cristalizat in a doua jumătate a secolului al XVII-lea, într-o societate cu un puternic ataşament faţă de principiul de autoritate. În toate doctrinele religioase europene se percepe o căutare a lui Dumnezeu, se pune cu tărie chestiunea "mântuirii prin credinţă", a afirmării "împărăţiei, puterii si gloriei" lui Dumnezeu. Gânditori ai epocii socoteau ca "regii sunt făcuţi pentru popor si nu poporul pentru regi".
Între numele emblematice ala clasicismului se înscriu: Corneille, Racine, Lully, Rameau, Rembrandt, Caravaggio, Moliere, Bossuet si Bach (1685-1750, compozitor german, organist, conducător al orchestrei principelui Leopold de Anhalt).
Operele sale se caracterizează prin arhitectura lor perfecta, armonie, înalta spiritualitate: Cantate, Preludii, Concertele brandemburgice.
Johann-Sebastian Bach, ultimul dintre cei opt fraţi, s-a născut la Eisenach in 1685. Tatăl sau, Johann Ambrosius, era violonist la orchestra din Eisenach. De fapt, Johann-Sebastian Bach aparţine unei familii de iluştrii muzicieni, originara din Thuringe, care a ocupat, in mare parte, posturile de organişti si dirijori de capela in secolele XVI-XIX.
El a compus in toate genurile epocii (cu excepţia operei), atât in cele religioase ("Patimile după Ioan", "Patimile după Matei", "Oratoriul de Crăciun", "Marea misa in si minor", "Magnificat"), cat si in cele laice ("Clavecinul bine temperat", "Arta fugii").

Creaţia sa reprezintă o culme a gândirii componistice in domeniul muzicii absolute, realizând o sinteza a cuceririlor estetice si tehnice de la Renaştere si pana in vremea sa. Încheie strălucita epoca a polifoniei instrumentale. Legile riguroase ale construcţiei (bazate pe contrapunctul imitativ, cantus firmus, simbolica numerelor) servesc cu înalta măiestrie textul poetic si expresia muzicala in general, caracterizata printr-o emoţie profunda, prin patetism. Uitata imediat după moartea sa, opera lui Bach a stimulat gândirea clasicilor (Mozart, Beetoven), a stârnit admiraţia romanticilor (Mendelssohn, Brahms) si a constituit un model al resuscitării polifoniei si construcţiei pentru neoclasici.

Romania - Activitățile economice. Transporturi.

Industrie -           în luna februarie 2016, producția industrială, a crescut cu 0.8% față de luna februarie 2015 -           creș...

loading...