loading...

joi, 31 ianuarie 2013

Istoricul burselor de marfuri

Istoricul burselor de marfuri Aparitia si formarea burselor de marfuri este rezultatul unui proces evolutiv firesc care a inceput in urma cu aproximativ 2000 de ani in Grecia si Roma Antica si continua si astazi. Daca ar fi sa alegem oricare din produsele tranzactionate azi la bursa si am incerca sa-i traversam evolutia pe piata de-a lungul istoriei, am gasi ca acesta a trecut prin cinci faze distincte: oferirea ca dar, schimbul de marfa (barter), contractul cu plata si livrare imediata (spot), contractul cu plata si livrare ulterioara stabilirii pretului (forward) si contractul la termen (futures si options).
Darul si schimbul de marfa dateaza de la inceputul civilizatiei. A treia faza, contractul spot, poate fi considerata ca adevaratul inceput al pietelor de marfa organizate.
Pana in anul 1600 comertul in Europa si Asia nu a fost destul de intens pentru a permite sustinerea activitatii comerciantilor locali sau a pietelor locale. Periodic, targurile serveau ca piete de desfacere pentru arii geografice intinse. Aceste targuri au fost organizate la inceput de comerciantii ambulanti care schimbau marfurile lor locale pe marfuri exotice aduse din tinuturi indepartate. Banii erau putini si majoritatea tranzactiilor se faceau prin simplu schimb. Acest tip de targ era des organizat in Grecia Antica, in timpul Imperiului Roman, dar si in China.
Treptat, a aparut o retea de targuri specializate si bine organizate. Existau reguli  precise care stabileau unde, cand si cum pot vinde comerciantii, in functie de tipul de marfa oferit. S-a introdus interdictia contractarii in afara acestor targuri, pentru a preveni acumularea unei cantitati mari de marfa care ar fi permis ulterior controlul pretului.
Cu timpul, s-au constituit asociatii de comert care reprezentau interesele noii clase de comercianti. Disputele din afaceri erau solutionate in tribunale special infiintate, prin aplicarea codului comerciantului.
Odata cu cresterea numarului de tranzactii s-a introdus ca mijloc de schimb „scrisoarea de targ'. Aceste scrisori permiteau amanarea platii unei marfi, deci o extindere a creditului. Comerciantii aveau posibilitatea sa circule din targ in targ regland platile prin anularea debitelor sau creditelor cu scrisori de targ, platind la sfarsit eventualele datorii ramase, in bani. Asa a aparut piata spot (cash). Adesea, comerciantii prezentau esantioane din marfa lor, urmand ca plata - in bani sau cu scrisoare - sa se faca numai atunci cand titlul trecea la cumparator.
Se considera ca radacinile comertului la termen se afla in sistemul de targuri medievale japoneze, care a permis Japoniei sa dezvolte si sa organizeze piata la termen incepand cu anul 1697, cu aproape un secol si jumatate inaintea Statelor Unite ale Americii.
Denumirea de „bursa' provine de la orasul Bruges, unde aceste adunari se  tineau la Hotel des Bourses, numit asa dupa un senior din vechea si nobila familie van den Boursen care il construise si pe al carui frontispiciu erau sculptate in piatra trei pungi (fr. bourse). Aici se intalneau bancherii si negustorii pentru a negocia bani, metale pretioase, hartii de valoare si marfuri. Cu timpul, locurile de intalnire ale comerciantilor au primit denumirea de burse.

Primele burse de marfuri in lume

Prima bursa, in acceptiunea moderna, a fost cea de la Anvers, infiintata in anul 1531. Bursa din Anversavea o cladire proprie unde se incheiau tranzactii cu marfuri coloniale.
In anul 1554 s-a infiintat la Londra o bursa denumita „Royal Exchange', care, din 1773 s-a profilat numai pe schimbul de efecte financiare.
In anul 1639 apar la Paris o serie de agentii de schimb in domeniul negocierii titlurilor de valoare; apoi la Lyon, Toulouse si Rouen, iar spre sfarsitul secolului al  XVII-lea, la Montpellier.
In Germania, la jumatatea secolului al XVI-lea apar primele burse la Augsburg, Nürnberg si Hamburg, iar la inceputul secolului al XVII-lea, bursa din Berlin.
La inceputul secolului al XVII-lea la Amsterdam marfurile se puteau negocia in baza contractelor „options' prin care se permitea convenirea unui pret in baza caruia cumparatorul obtinea de la vanzator dreptul de a cumpara o cantitate de marfa la o data stabilita in viitor. Un secol mai tarziu, tot in acest mare centru comercial se constituie o bursa a graului in care se desfasurau tranzactii de trei ori pe saptamana, intr-o hala uriasa de lemn in care fiecare negustor avea un om tocmit pentru a aduce mostre din graul pe care dorea sa-l vanda si pentru a negocia pretul in functie de calitatea acestuia.
Burse au mai fost infiintate la Basel (1699), Paris (1724), Viena (1761), New York (1792), Bruxelles (1801), Roma (1827), Madrid (1831), Milano (1833), Geneva (1850), Tokyo (1855) etc.
In secolul al XVIII-lea si in prima jumatate a secolului al XIX-lea in Olanda si Anglia comertul spot devenise deosebit de important pentru materii prime, produse agro-alimentare si industriale.
In 1848 si-a inceput activitatea Chicago Board of Trade ca bursa de grane. Cativa dintre cei mai priceputi comercianti de grane au hotarat sa se reuneasca intr-o bursa organizata de cereale - CBOT. Odata cu aparitia unei burse organizate, care oferea un loc de intalnire centralizat, investitorii bogati au vazut o oportunitate pentru construirea unor silozuri imense unde sa-si depoziteze granele pentru consumul pe un an intreg. Aceasta a ajutat la solutionarea problemelor legate de oferta de grane care existau in trecut in America si a contribuit la stabilirea preturilor cerealelor pentru tot cursul anului. In acest interval de timp s-a produs transformarea comertului „spot' in comert „la termen', proces aparut pentru prima data intr-o forma asemanatoare celei existente azi, la Chicago Board of Trade in 1865. Chicago devenise in acel moment capitala mondiala a cerealelor. Acest gen de comert s-a extins apoi la Liverpool, Londra, New York, New Orleans, Berlin.
In 1874, negustorii au format Bursa de Produse din Chicago, unde se comercializau la inceput unt, oua, branza, pasari domestice si alte produse agricole. Mai tarziu, aceasta a fost numita Bursa de Unt si Oua din Chicago (Chicago Egg&Butter Board). In cele din urma, aceasta a inceput sa tranzactioneze tipuri de marfa atat de multe si diverse, incat, in 1919, a fost numita mai aproape de realitate, Chicago Mercantile Exchange. Cateva dintre marfurile tranzactionate in acel timp erau cartofii, ceapa si pieile de vita iar din perioada anilor 1950, curcanii, ouale inghetate si slanina de porc au fost adaugate marfurilor care se tranzactionau la CME. Astazi se lucreaza cu patru grupe de produse: marfuri agricole, valute, dobanzi si indici bursieri.
In 1880 doar graul, porumbul, ovazul si bumbacul faceau obiectul tranzactiilor la termen. Cu timpul, gama produselor tranzactionate le termen s-a extins cu materii prime industriale (cupru, plumb, zinc), carcase de porc, vite vii, cherestea, suc de citrice. Dezvoltarea pietelor la termen, cresterea semnificativa a numarului de tranzactii au determinat, ca incepand cu anul 1971, sa se diversifice gama produselor tranzactionate la termen cu metale pretioase (aur, argint, platina), devize, titluri financiare cu venit fix si indici bursieri.
In 1972, CME inaugureaza tranzactionarea contractelor futures pe valute - primele contracte futures financiare, iar in 1975 CBOT lanseaza primele contracte futures pe rata dobanzii. In 1982 Kansas City Board of Trade initiaza primele contracte futures pe indici bursieri.
Este de remarcat faptul ca desi CBOT lansase contracte futures pe grane inca din 1865 si CME contracte futures pe oua si unt inca din 1919, prima lege care venea sa reglementeze „pietele de contracte' a fost adoptata abia in 21 septembrie 1922 - „Legea tranzactiilor futures cu cereale'(The Grain Futures Act of 1922). Legea superviza tranzactiile futures cu cereale, dar nu aborda atent probleme ca reglementarea mecanismului de tranzactionare si prevenirea manipularii pietelor. Crahul bursier din 1929 si criza economica de la inceputul anilor '30 au grabit adoptarea in 1936 a „Legii bursei de marfuri'(The Commodity Exchange Act of 1936).
Istoria s-a repetat in ceea ce priveste reglementarea contactelor futures de pe pietele financiare. Desi acestea erau cunoscute inca din 1970 si au fost lansate in 1972, legea care le reglementa a fost adoptata in 23 octombrie 1974.
O crestere deosebita a interesului pentru tranzactiile la termen s-a inregistrat intre anii 1975-1985, fapt evidentiat de volumul contractelor pe pietele americane si engleze.
In prezent, numarul burselor care functioneaza in lume trece de 100, din care 18 sunt in SUA, 11 in Anglia, 8 in Germania, 7 in Franta. Exista azi 60 de burse futures si de optiuni raspandite in 37 de tari.
Odata cu schimbarile petrecute in tarile din Europa Centrala si de Est s-au facut eforturi in vederea organizarii unor piete bursiere si in tarile din aceasta zona.

Bursele de marfuri in Romania

Dupa cum relateaza Nicolae Iorga in „Istoria comertului'(1937), inca din 1839 apare ideea organizarii unor burse in Bucuresti si Braila. In anul 1840 in ziarul „Mercurul Brailei' este prezentat „Codul de Comert' care cuprinde prima reglementare generala a bursei de comert in Muntenia. Acest cod a fost pus in practica si in Moldova, unde a fost extins oficial dupa unirea Principatelor, in cadrul actiunii de unificare legislativa, prin legea din 7 decembrie 1863. „Codul de Comert' din 1840 constituie o reproducere  a „Codului Comercial Francez ' din 1807. In 1865, in ziarul „Monitorul - Jurnal oficial al Principatelor Unite Romane' apare primul proiect de lege pentru instituirea burselor de comert la Bucuresti, Iasi, Galati si Braila care cuprinde reglementarea organizarii si functionarii acestor burse. „Legea asupra burselor mijlocitorilor de schimb si mijlocitorilor de marfuri' din 1881 adoptata dupa legislatia franceza, punea bazele organizarii burselor de marfuri si de valori. Un an mai tarziu se deschidea Bursa de la Bucuresti. „Legea asupra burselor de comert' din 1904 a redefinit institutia bursiera iar legea de unificare din 1929 a determinat cresterea credibilitatii institutiei bursiere din Romania.
Desi legea din 1929, cunoscuta sub denumirea de „Legea Madgearu', admitea operatiunile la termen, acestea nu au fost practicate in Romania pana in 11 iulie 1997, cand au fost lansate in premiera la Bursa din Sibiu. Pe fondul unui volum de tranzactii scazut pe piata marfurilor fungibile si al lipsei unui cadru legislativ care era tot mai mult cerut de piata din Romania, Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu (pe atunci Bursa din Sibiu) s-a orientat in lansarea contractelor futures pe indici bursieri si pe valute. Este cunoscut faptul ca lansarea cu succes a unui contract futures depinde de lichiditatea pietei activului de baza. Aceasta a fost premisa care a determinat reorganizarea Bursei de Marfuri din Sibiu ca piata futures financiara.
Prima initiativa legislativa dupa1990 a avut loc in 28 august 1997 prin Ordonanta 69 privind „Legea burselor de marfuri'. Ea venea sa contureze modul de organizare al burselor de marfuri in vederea tranzactionarii de contracte futures si optiuni.

INFLATIA


INFLATIA 

“ Inflatia este proces de crestere

a nivelului general al preturilor de consum,
mecanism care provoaca variatii multiple de
lunga durata, generalizeaza el insusi cauzele
permanentei sale si exprima prin majoritatea
cea mai mare parte a preturilor”.
         Metode noi de lupta impotriva inflatiei
Termen larg folosit pretutindeni, inflatia continua sa ramana insuficient conturata. Procesul inflationist a aparut, este unananim acceptat acest punct de vedere, cu mult inainte ca stiinta economica. Fiind, anainte de toate un proces monetar, precizarea naturii inflatiei se poate face in corelatie cu formele istorice pe care le-au imbracat banii.
         Initial s-a manifestat sub forma dezvoltarii mascate a monedelor din metale pretioase, acest proces fiind cunoscut in prezent sub denumirea de inflatie monetaro-baneasca  .Elementele definitorii ale acestei inflatii sunt :separarea  continutului nominal al monedelor metalice (mai mare )de continutul lor real (mai mic); transformarea existentei – aur a monedei in aparerenta –aur; aglomerarea circulatiei cu monede ieftine fara valoare deplina ; scaderea puterei de cumparare a monedelor falsificate.
         Inflatia banilor de hartie convertibili in aur a fost cea de de-a 2-a forma  de inflatie. In perioada formarii economiei de piata  in Europa, tinerele state au fost preucupate de lichidarea haosului monetar specific epocii feudale tarzii, haos ce atins cote inalte in sec. XVI-lea. S-a actionat pentru sisteme banesti stabile si o circulatie monetara sanatoasa ( normala ) acestea bazandu-se pe etalonul aur.  Cand banii  de hartie inlocuiau realmente aurul monetar, miscarea semnelor valorii oglindea legile circulatiei banilor – aur cu valoare deplina. De altfel, acestea puteau fi convertiti liber in aur. Corespunzator, cantitatea banilor de hartie se limitau la aurul pe care acesti bani il reprezentau in circaulatie. In aceasta situatie, inflatia nu putea sa apara, ea nu avea baza de desfasurare.             
        Dar, relativ repede, canalele circulatiei banesti au inceput sa se aglomereze. Intr-o anumita perioada, acestea s-a datorat insuficientei cantitatii de marfuri aflate in circulatie. Daca banii de hartie intreceau propria lor masura (daca ei depaseau cantitatea monedelor de aur cu aceeasi denumire ce ar fi trebui sa circule), acesestia se discreditau in fata agentilor economici . Scaderea puterii de cumparare a banilor aflati in circulatie antrena crestera preturilor. Inflatia de acest gen aparea atunci cand cantitatea banilor de hartie aflata in circulatie o depasea sensibil pe care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar si etalonul aur (o cantitate de aur ce era asezata la baza unei unitati banesti)
       Prabusirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflatie –inflatia banilor de hartie  neconvenabil in aur. Acum, existenta functionala a banilor de hartie o absoarbe pe cea materiala. Ca urmare, in conditiile cand singurile elemente de stabilitate si normalitate monetara decurg din cursul fortat al banilor si din increderea populatiei in buna lor functionare, inflatia poate sa apara ca un proces ce “iese” din cadrul normalului monetar, ce pune in evidenta un excedent de bani.
 O asemenea inflatie face obiectul acestui capitol. Aceasta  delimitare istorica nu inseamna nicidecum ca sarcina noastra se simplifica foarte mult. Formele pe care le-a cunoscut inflatia banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general au fost si sunt destul de diferite in timp si spatiu. Ele s-au diversificat si mai mult pe seama realitatilor din tarile foste socialiste. Ca urmare, problema naturii inflatiei ramane actuala si complexa.
Punctele de vedere cu privire la natura inflatiei.
In literatura de specialitate se utilizeaza diferite criterii de delimitare a formelor inflatiei.Din punct de vedere al intensitatii intalnim:
·       inflatia moderata caracterizata printr-o crestere medie anuala a preturilor si serviciilor de 3%-4% care duce la deprecierea lenta si progresiva a banilor , fara zguduiri economice
·       inflatia deschisa in care cresterea anuala a preturilor este intre 5% si 10% si este insotita de cresteri economice mai reduse sau chiar stagnari
·       inflatia declarata , in care preturile cresc anual cu 10%-15%
·       inflatia galopanta , in care preturile si tarifele cresc annual cu mai mult de 15% , provocand mari dezechilibre economice si sociale
·       hiperinflatia , forma cea mai periculoasa si excesiva a inflatiei la care preturile cresc la intervale scurte de timp  , antrenand dezechilibre generale in economia nationala
·       dezinflatia se manifesta prin incetinirea durabila si autointretinuta a ritmului de crestere  a nivelului general al preturilor
·       cresterea economica neinflationista este o inflatie moderata insotita de o crestere economica mai mare decat inflatia
·       cresterea economica inflationista releva un ritm pozitiv de crestere a productiei nationale , insotit de o rata a inflatiei mai inalta decat cea a dinamicii economice
·       stagflatia desemneaza acea situatie din economia in care coexista inflatia cu lipsa de crestere economica
·       slumpflatia sintetizeaza coexistenta inflatiei galopante cu recesiunea economica
     Fiind un fenomen deosebit de complex , inflatia se poate masura si ilustra prin utilizarea simultana a mai multor inidici si indicatori , fiecare din acestia evidentiind o anumita fateta a inflatiei .Cei mai importanti sunt:
-diferenta dintre cererea solvabila si oferta reala de marfuri ,bunuri si servicii
-indicele general al preturilor
-indicele preturilor de consum
-indicele costului vietii
-scaderea de cumparare a banilor pe piata interna si cea externa
-depasirea de catre masa monetara in circulatie a produsului national
      Exprimarea absoluta a inflatiei se determina ca diferenta dintre cererea absoluta nominala si cantitatea reala de bunuri si servicii pe care le pot oferi spre vanzare agentii economici.
      Indiferent de cauza declansarii inflatiei , desfasurarea ei, perpetuarea si agravarea inflatiei are determinari multifactoriale.In conditiile economiei actuale, inflatia are la baza factori de ordin economic , monetar socio-politic , de natura interna si externa care actioneaza simultan si se influienteaza reciproc.
      Inflatia monetara
Se datoreaza introducerii si mentinerii in circulatie a unei mase monetare excedentare raportata la cantitatea de bunuri si servicii de pe piata.Excedentul  de masa monetara poate fi determinat de:
-emisiunea de moneda
-crearea de moneda scripturala
-controlul insuficient al puterii asupra emisiunii de moneda
-cresterea vitezei de circulatie a banilor
-scaderea increderii in moneda nationala
       Inflatia prin cerere este un fenomen de crestere a pretului provocata de o situatie de dezechilibru intre o cerere agregata solvabila prea mare in raport cu oferta agregata la un anumit pret.In conditii normale , excesul de cerere stimuleaza marirea productiei.Daca insa cresterea volumului cererii nu determina o crestere corespunzatoare a productiei , a ofertei ,preturile cresc si se manifesta fenomenul inflational.
      Excesul cererii de consum a populatiei poate constitui , uneori , factorul principal al inflatiei.Cresterea cererii de consum a populatiei pote sa provina dintr-o utilizare excesiva a economiilor banesti.Ea pote avea ca sursa si cresterea excesiva a salariilor , fara o crestere corespunzatoare a productiei sau a productivitatii muncii.
      O alta cauza a inflatiei prin cerere este excesul cererii guvernamentale peste posibilitatile bugetare curente.
      Inflatia prin oferta
Dezechilibrul inflationist dintre cerere si oferta este explicat adeseori prin insuficienta ofertei , prin penuria de bunuri materiale si servicii pe piata.
      Inflatia prin costuri
Inflatia prin costuri exprima acea crestere inflationista a preturilor datorata cresterii elementelor ce intra in preturi(materii prime , salarii , beneficii).
      Consecintele inflatiei sunt examinate prin prisma deprecierii monetare.
-consecintele inflatiei sunt receptionate in primul rand de agentii economici cumparatori
-sub incidenta inflatiei cad economiile agentilor economici diminuandulise resursele datorita scaderii puterii de cumparare a banilor.
-inflatia ii dezavantajeaza pe creditori
-in timpul inflatiei productia scade
-inflatia elimina o parte din resursele acumulate
-inflatia pune deacord capacitatile de productie cu cerintele sociale reale
-inflatia constituie un factor dezorganizator al oricarei economii nationale
-descurajeaza investitiile productive , de lunga durata
-genereaza si extinde somajul
-afecteaza caderea societatii civile
-accentuiaza deprecierea monedei nationale
      Pentru combaterea inflatiei factorii de decizie trebuie sa aiba in atentie franarea cresterii masei monetare si a preturilor , atragerea economiilor banesti si transformarea lor in capitaluri active , revalorizarea banilor , reducerea cererii agregate , reducerea incertitudinilor e.t.c.Succesul presupune inglogarea unor astfel de masuri in pachete care sa se completeze cat mai bine pe termen mediu si lung.

Cauzele inflatiei:

             
   Inflatia contemporana reprezinta un dezichilibru structurat monetaro-real, care exprima existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile economiei, fapt  ce antreneaza deprecierea banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general, ca si cresterea durabila si generalizata a preturilor.
   In manuale si tratate, cauzele  inflatiei sunt analizate pe rand (dupa principiul  caeteris parsibus), fiecare dintre acestea generand o forma specifica de inflatie. In momentul dat al analizei.
   Adesea inflatia este explicata doar prin emisiunea excesiva de semne banesti (inflatia prin moneda). Economistul american M.Friedman afirma ca inflatia este legata mai ales de oferta de moneda, suplimentarea acesteea decurgand din deciziile agentilor economici specializati in sensul sporirii activelor lor de (bani de credit).
   Un loc aprte ocupa acele conceptii care considera drept cauza principala (unica) a inflatiei insuficienta productiei (inflatia prin oferta ). Sporirea veniturilor, indeosebi a salariatilor, nu-I compensata printr-o crestere corespunzatoare a productivitatii. Apare, astfel o penurie de bunuri materiale si de servicii. Specialistii numesc un asemenea dezichilibru inflatie reala.
    Cresterea  substantiala a creditului duce relativ repede la dezichilibrul inflationist, la excesul de crestere nominala pentru bunurile de consum (inflatie pe credit). In anumite conditii, profiturile cresc mai incet decat masa economiilor disponibile ale inreprindelor. Ca urmare, guvernele cauta sa promoveze programe proprii  de investitii, pe seama bugetului.
Evolutia ratei inflatiei in ROMANIA:
1997: 151,4%
1998: 40,6%
1999: 54,8%
Evolutia lunara a ratei inflatiei in anul 1998:
- Ianuarie 4,9%
- Februarie 7,2%
- Martie 3,8%
- Aprilie 2,7%
- Mai 2,3%
- Iunie 1,3%
- Iulie 1,3%
- August 0,6%
- Septembrie 2,7%
- Octombrie 3,9%
- Noiembrie 1,9%
-        Decembrie 8%
-       
Rata inflatie pe anul 1998: 40,6%
Evolutia lunara a ratei inflatiei in anul 1999:
- Ianuarie 3%
- Februarie 2,9%
- Martie 6,4%
- Aprilie 4,8%
- Mai 5,3%
- Iunie 5,1%
- Iulie 1,7%
- August 1,2%
- Septembrie 3,2%
- Octombrie 4,2%
- Noiembrie 4%
- Decembrie 2,9 %
Rata inflatiei pe anul 1999: 54,8%
Bibliografie:
Economia de Piata “ Coralia Angelescu”
Editura Economica 1995 Bucuresti.       

Globalizarea afacerilor




Globalizarea afacerilor Schimbarile in coordonatele mediului economico-social vizeaza economia mondiala in ansamblu precum si, in mod diferentiat, fiecare economie nationala. Pentru intreprinderea moderna, mediul extern la care isi raporteaza activitatea are tendinta extinderii spatiale. Nu este vorba insa numai de firmele care prin profilul, dimensiunile si amplasarea lor isi finalizeaza activitatea pe piete ale mai multor tari. Chiar si intreprinderile care isi circumscriu activitatea in limitele pietei interne sau numai locale sunt expuse efectului unor mutatii inregistrate pe o scara mult mai larga decat cea nationala.
      Situatia este explicabila in conditiile cresterii interdependentelor dintre componentele economiei si, respectiv, pietei mondiale. Mecanismele economiei de piata implica confruntarea si tendinta de echilibrare a cererii cu oferta pe spatii geografice din ce in ce mai largi, fluxurile peste granite avand drept obiect marfuri, servicii, capitaluri, tehnologii, forta de munca; mai mult chiar, se inregistreaza un “export-import” de crize, de inflatie si alte asemenea fenomene ale mecanismului de piata.
      In acest cadru se inscrie fenomenul globalizarii afacerilor la nivel international, fenomen ce impune o modificare de atitudine din partea firmelor in raport cu problemele pietei mondiale. Tendintele manifestate de tot mai multe tari de a-si marca semnificativ prezenta pe piata internationala (de exemplu: Olanda realizeaza 50% din P.N.B. iar Suedia 30%, pe seama shimburilor economice externe) duc la o diluare a “granitelor” dintre marketingul intern si marketingul international, fara ca directiile respective de specializare specificitatea. Aceasta situatie se constituie intr-o premisa a dezvoltarii conceptului de “marketing total”--- abordare unitara de catre firma, subordonata obiectivelor strategice pe care si le-a fixat, a tuturor pietelor legate de activitatea sa (piata de aprovizionare, piata muncii, a capitalurilor, a asigurarilor, de desfacere).
      Probabil cel mai important factor de succes in marketing il reprezinta atitudinea. Aceasta nu poate ramane exclusiv in coordonatele mediului local al firmei, ci se cere a fi, in tot mai mare masura, orientata spre piata internationala. Efortul de integrare economica pe spatii tot mai largi ale globului (exemplul Comunitatii Europene poate fi cel mai elocvent) determina schimbari in exigentele pietei internationale, ce nu pot fi ignorate de nici o firma ce se doreste competitiva.
      Implicarea internationala a unei intreprinderi cere mai multa atentie fata de interdependentele atat din spatiul regional sau national, cat si din cel international. Odata cu proliferarea societatilor transnationale si multinationale, distantele in spatiu isi pierd treptat semnificatia. Avantajele comparative oferite de diferite tari pe piata internationala a muncii, precum si reglementarile legislative diferentiate in materie de politica fiscala, fac ca un produs de complexitate medie (cum este, de ex. , un automobil) sa fie rezultatul cooperarii filialelor unei firme transnationale din mai multe tari.
      O astfel de segmentare a procesului de productie poate fi considerata varianta “GOLF” a automobilului VOLKSWAGEN, pentru care motorul se fabrica in Mexic, instalatia de evacuare a gazelor in Jugoslavia, dispozitivele de franare in Canadaiar caroseria si montajul se efectueaza in Belgia. De altfel concernul VOLKSWAGEN (primul producator de automobile din Europa si al patrulea mondial – cu o productie zilnica, in 1989, de 12.700 de masini) ofera un sugestiv exemplu de dezvoltare multinationala a pietei unei firme: filialele sale de productie, desfacere, service si activitati financiare sunt situate in 19 tari.
      Pentru a raspunde exigentelor pietei internationale, marile companii isi desfasoara activitatea de marketing in conditiile unor grade diferite de integrare a conducerii filialelor lor (sau a societatilor “surori”) de pe meridianele lumii. Gradul de internationalizare a firmei devine astfel un element cu semnificatii strategice pentru politica sa de piata. In mod corespunzator, s-au conturat patru principale orientari in acest domeniu. In timp ce etnocentrismul determina conducerea firmei sa se concentreze asupra operatiilor de pe piata interna, abordand doar pe plan secundar activitatile internationale, motivatia pentru acestea din urma fiind legata de surplusul productiei autohtone in raport cu cererea nationala, policentrismul, recunoscand semnificatia pietelor internationale pentru firma, permit filialelor sa actioneze independent una de alta in stabilirea obiectivelor si programelor de marketing. Adoptate in faza de maturitate a unei companii, orientarile regiocentrice si, respectiv, geocentrice o determina sa priveasca anumite regiuni ale globului sau intregul mapamond ca pe niste zone pentru care se cer dezvoltate programe de marketing regionale, respectiv, mondiale. Ultima varianta duce la maxima standardizare a programelor de marketing, la proiectarea lor la scara mondiala. Un sugestiv exemplu de orientare geocentrica a activitatii de piata il ofera concernul elvetian NESTLE (situat in topul mondial al anului 1990 pe locul 26 – cu vanzari de 29,3mild dolari, cu un profit de 1,4mild dolari si functionand cu 196.940 salariati), care realizeaza numai cca. 5% din cifra de afaceri in tara de origine (Elvetia) si dispune de societati “surori”, cu activitate de sine statatoare in Europa, America de Nord si de Sud, Africa si Asia.
      Procesul de globalizare a pietelor ridica in fata marketingului probleme legate atat de procurarea si armonizarea informatiilor de piata, cat si de “modelare” a politicilor mixului de marketing. In raport cu structurile organizatorice pentru care opteaza, pe baza uneia dintre orientarile activitatii sale de piata, enumerate mai inainte, firma isi va diferentia munca de cercetare-dezvoltare a produselor si serviciilor, strategiile in materie de pret, logistica comerciala sau activitatea promotionala, urmarind drept finalitate maximizarea profitului global la nivel international.

Eficienta economica a investitiilor

Eficienta economica a investitiilor

Conceptul de eficienta economica a investitiilor

                   
Analiza gradului de dezvoltare a unui sistem economic,a
capacitatii lui de supravietuire,a directiei de dezvoltare finala,presupune definirea si masurarea exacta a eficientei economice.
                    De aceea un rol important revine conceptului de eficienta economica,aceasta realizand legatura dintre resursele alocate pentru desfasurarea unei actiuni si rezultatele obtinute de pe urma acesteia,concept care orienteaza dozarea resurselor spre acele domenii de activitate unde se asigura folosirea cu eficienta maxima a acestora in conditiile unei dezvoltari rationale,armonioase a economiei nationale.
                    Eficienta economica este o conceptie moderna de evaluare a activitaii si serveste la fundamentarea deciziilor,astfel incat resursele disponibile sa fie consumate in modul cel mai favorabil pentru societate.
                    Eficienta este sinonima cu eficacitatea;in anii din urma insa termenul de eficienta a capatat o larga utilizare.
                    Termenii de eficienta si eficacitate nu sunt noi,ei fiind folositi inca din antichitate.Ambele cuvinte provin din latina:eficienta deriva din efficere =a efectua,iar eficacitatea din efficas-efficacis=care are efecte dorite.
                    In domeniul economic,referiri la eficienta pot fi intalnite la mari ganditori ai secolului trecut,cum sunt Adam Smith sau Karl Marx.Conceptul de eficienta a cunoscut o larga raspandire in secolul nostru.In prezent,el are o aplicabilitate generala la aplicarea deciziilor,in orice tara,indiferent de oranduirea sa sociala.
                    Eficienta economica se contureaza deci in urma compararii efectelor unei actiuni,cu eforturile necesare producerii ei.
                    O alta definitie ,formulta de V.V.Novojilov este urmatoarea:eficienta economica,in general,este diferenta dintre efectele utile si celelalte cheltuieli facute pentru obtinerea lor.
                    In DEX eficienta economica este definita drept calitatea de o obtine efecte economice utile,iar in dictionarul de economie politica eficienta este definita ca o expresie a raportului dintre efectele sau rezultatele obtinute si efortul sau cheltuiala facuta pentru obtinerea lui.
                    O definitie care se abate in mod constient de la principiul similaritatii este cea data de Stefan Matei:eficienta economica a unei activitati este o insusire a acesteia exprimata de relatia de cauzalitate dintre efectele totale,echivalate ca natura si timp si resursele totale echivalate ca natura si timp implicate de aceasta activitate,relatie pozitiva in sine,in comparatie cu alte variante ale activitatii si cu marimile normate ce exprima cerintele economiei nationale de economisire a resurselor.
                    Se formuleaza si o alta definitie,astfel:categoria economica de eficienta exprima relatia de cauzalitate intre efectele rezultate din desfasurarea unei activitati si efortul ocazionat de acesta.
                    Se apreciaza ca cea mai cuprinzatoare definitie a eficientei este data de economistul Petre Jica.Acesta atribuie notiunii de eficienta patru sensuri,si anume:
          1. un sens foarte larg in care eficienta este definita ca si calitatea unei activitati,actiuni sau a unei resurse de a produce efecte economice pozitive care se exprima prin compararea efectelor cu eforturile;
          2. un sens larg in cadrul caruia se include efectele directe si cele conexe ,respectiv efortul direct si conex.Avem de a face deci cu eficienta absoluta,care nu presupune comparatia cu alte alternative ale actiunii respective;
          3. un sens restrans care presupune ca raportul efect/efort sau efort/efect sa fie acceptabil in comparatie cu alte raporturi ale activitatii sau cu alte variante sau cu un regim normat de eficienta
          4. un sens forte restrans care reprezinta abordarea cea mai sintetica si mai completa a notiunii de eficienta,abordare ce presupune o corelare a eforturilor echivalate ca natura si timp cu efectele obisnuite,de asemenea echivalate ca natura si timp.
                    Profesorul Ivan Romanu apreciaza ca termenul de eficienta poate fi intalnit cu doua sensuri:
· intr-un prim sens el defineste eficienta ca fiind atributul unei actiuni,al unei persane sau al unui lucru de a produce efecte cat mai favorabile pentru societate;
· al doilea sens este mai restrictiv si compara rezultatele unei actiuni cu resurselepentru realizarea acesteia;
                    Prin prisma definitiilor de mai sus se poate concluziona ca eficienta economica exprima un ansamblu complex de relatii de cauzalitate intre efectele economice (pozitive si negative)cu care o actiune se soldeaza,obtinute atat de intreprinzatorul actiunii cat si la alte niveluri,efecte aflate intr-o anumita corespondenta cu nevoia sociala si cheltuielile totale presupuse de desfasurarea acestora,efectele si cheltuielile fiind comparabile,relatie ce duce la devansarea cheltuielilor de catre diferenta dintre efectele economice pozitive si cele negative.
                    Se spoate spune ca eficienta economica este strans legata de procesul de folosire a resurselor in economie,iar trasatura sa esentiala este raportul de cauzalitate efort/efecte.
                    In sistemul concurential al pietei libere activitatea agentilor economici asigura performanta in masura in care are o eficienta inalta.Orice activitate umana este,in acelasi timp,consumatoare de resurse si producatoare de efecte.Dezvoltarea economico-sociala s-a bazat mult timp pe conceptia ca omenirea dispune de un adevarat “corn al abundentei”din punct de vedere al resurselor naturale.Socurile produse de crizele de energie si de materii prime,precum si degradarea tot mai evidenta a mediului natural datorita exploatarii sale nerationale au condus la conturarea unei conceptii tot mai realiste cu privire la disponibilitatile de resurse la nivel mondial,cat si la nivelul fiecarei tari in parte.Protejarea rezervelor de resurse naturale,utilizarea lor cat mai rationala,au devenit coordonate fundamentale ale activitatii in perioada actuala,criterii de eficienta in adoptarea deciziilor economice.
                    Eficienta se poate delimita in doua forme:eficienta activitatii si eficienta economica a activitatii.Ceea ce deosebeste cele doua forme este sfera de cuprindere a efortului,respectiv a efectelor.In cazul eficientei activitatii se realizeaza comparatia intre efectele economice si extraeconomice,respectiv efortul economic si extraeconomic,iar in cel de al doilea caz sfera se restrange la efectul,respectiv efortul economic.
                    Eficienta economica e activitatii se imparte in eficienta economica a formelor activitatii si eficienta economica a tipurilor de resurse dintr-o activitate.In cadrul primei categorii se pot delimita eficienta economica a productiei,a repartitiei,a circulatiei sau a schimbului,a consumului.In cea de a doua categorie avem de a face cu eficienta economica a utilizarii resurselor naturale (minerale,vegetale,silvice),eficienta economica a resurselor avansate(investitii,cercetare-dezvoltare,invatamant),eficienta economica a resurselor ocupate(utilizarea fortei de munca,utilizarea mijloacelor fixe) si eficenta economica a resurselor consumate(costurile de productie).
                    In general,cand abordam eficienta economica a resurselor avansate sau alocate,criteriul de eficienta este de economisire a lor.Pentru resursele consumate insa se pune problema gradului lor de valorificare,adica obtinerea unor efecte economice cat mai mari pe unitatea de resursa consumata.
                    Compararea efectelor cu eforturile,pentru determinarea eficientei economice,reprezinta insa numai o formula de principiu.Conceptul de eficienta economica asociaza si alte elemente de judecata,fara de care eficienta ar fi definita incomplet,iar uneori chiar eronat:
-        structura resurselor consumate si structura rezultatelor obtinute pot da indicii de o importanta esentiala in adoptarea deciziilor cu caracter economic.O actiune considerata ca fiind excelenta prin prisma raportului dintre efecte si eforturi devine inoportuna daca reclama consumul unor resurse neindicate,cum sunt materialele din import,sau daca conduce la rezultate nedorite de societate,cum sunt produsele de care piata este suprasaturata.
-        timpul actioneaza asupra eficientei ca un factor care pune in valoare o varianta cercetata.Este normal ca un procedeu tehnologic sa fie preferat altuia daca procesul de productie se petrece intr-un interval mai scurt,ceea ce inseamna ca societatea va beneficia mai devreme de efectele sale utile.
-        cea mai semnificativa fateta a eficientei economice o constituie calitatea efectelor.O activitate eficienta se caracterizeaza prin rezultate dintre cele mai bune,produsele obtinute trebuind sa fie de performante ridicate,de o deosebita utilitate pentru societate la momentul considerat.
Acceptiunea notiunii de eficienta se intalneste in practica,
precum si in studiile de specialitate,in doua sensuri:
· performante,rezultate dintre cele mai mari
· efecte cat mai mari in raport cu resursele alocate sau consumate.
                    Performantele ridivate in productie echivaleaza cu eficienta atunci cand sunt obtinute in conditiile unei utilizari rationale,intr-un regim economic,a utilajelor si echipamentelor.Astfel,sporirea productiei este insotita de costuri reduse si profituri mari,in crestere.Daca, dimpotriva,performantele ridicate sunt obtinute prin suprasolicitarea utilajelor si echipamentelor,avand consecinte negative (uzura accelerata si ivirea unor dereglari in functionare)nu avem de-a face cu eficienta.Castigul obtinut sub forma sporului de produse este anihilat prin pierderile uzurii accentuate premature.Mai exact costurile urca vertiginos si profiturile scad. 
                    Ultimul sens este cel mai concludent deoarece arata efectul util pe care unitatea de resursa alocata E/R sau invers,efortul depus pentru obtinerea unei unitati de efect R/E.Privita prin prisma laturii sale concret aplicative,eficienta se poate defini ca un raport obiectiv,cantitativ,intre efectele si eforturile depuse in vederea obtinerii lor.
                    e=E/R  max; maximizarea efectelor obtinute pe unitatea de resursa alocata,consumata;
                    e=R/E   min;  minimizarea consumului de resurse pe unitatea de efect obtinut;
                    Natura si caracterul eforturilor si efectelor se reflecta asupra caracterului eficientei.
                    Din punct de vedere al resurselor,analiza eficientei unei activitai umane trebuie sa raspunda la intrebarile:cum se folosesc resursele si cat se consuma din ele?se are in vedere vedere economisirea lor si gradul de valorificare?In acest context este necesar caresursele sa fie cat mai riguros structurate ca sa raspunda cerintelor de analiza.
                    Dupa criteriul  regenerarilor in timp,ele se pot imparti in:
-        resurse regenerabile: resursele umane,resurse materiale de natura vegetala,anumite resurse enrgetice;
-        resurse neregenerabile: resurse materiale de natura anorganica;
Dupa natura lor,resursele pot fi:
-        umane;
-        materiale;
-        tehnice;
-        financiare;
Dupa modul cum participa la circuitul economic,resursele se
pot grupa astfel:
-        resurse potentiale: neintrate in circuitul economic
-        resurse intrate in circuitul economic
Din punctul  de vedere al efectelor,studiul de eficienta
trebuie sa gaseasca raspuns la intrebarile:care sunt efectele in diferite sfere ale vietii sociale?unde si cand se produc ele?cat de mari sunt aceste efecte?
                    Efectele pot fi:
-        directe: identificabile la locul unde se desfasoara activitatea
-        indirecte:identificabile in alte domenii sau sectoare de activitate
Dupa momentul la care se produc putem vorbi de efecte:
-        imediate
-        posibile,viitoare;de aceea,cand se studiaza eficienta investitiei la
diferite momente ale duratei de viata a unui proiet,trebuie sa se tina cont de caracterul sau estimativ,potential sau efectiv.
                    Dupa natura lor,efectele care sunt generate de activitatea umana pot fi :
-        economice
-        sociale
-        ecologice
-        tehnice
Din punctul de vedere al naturii efectelor putem vorbi de
productivitatea unei activitati atunci cand efectele sunt de natura productiei.Putem vorbi de rentabilitatea unei activitati atunci cand efectele sunt de natura venitului net,a profitului.Putem vorbi de economicitate cand efectele sunt de natura economiilor.
                    Trebuie delimitat conceptul de eficienta economica privit ca si concept teoretic,care presupune calitatea unui sistem de a produce efecte economice utile si masura eficientei care se realizeaza comparand efectele cu efortul.
                    Exprimarea eficientei ca si calitate a unui sistem de a produce efecte economice utile duce la o imagine statica a notiunii de eficienta.In dinamica eficienta trebuie sa apara sub forma unei tendinte de crestere spre eficienta optima.
                    Din acest punct de vedere deosebim doua tipuri de sisteme:
· sisteme eonomice in dezvoltare,la care exista un ecart intre efectele obtinute si cererea de bunuri si servicii de pe piata si la care cresterea eficientei economice presupune obtinerea unui volum maxim de efecte cu un consum dat de resurse;
· sisteme economice care au ajuns la o dezvoltare cantitativa maxima la care exista o identitate intre efectele obtinute si cererea de bunuri si servicii si la care cresterea eficientei economice presupune obtinerea unui volum dat de efecte cu un consum minim de resurse;
                    In urma efortului de investitii se obtin diverse efecte eonomice reflectate si pe plan financiar.Nivelul acestor efecte,in raport cu efortul investitional,da masura eficientei investitiei.
                    Efectele economice obtinute,in functie de caracterul investitiei pot fi :
¨ reducerea costului de functionare a utilajelor (cheltuieli de intretinere si reparatii) pe seama investitiei de inlocuire a masinilor si utilajelor;
¨ diminuarea cheltuielilor cu forta de munca,obtinute mai ales pe seama investitiilor de modernizare si de aplicare a inovatiilor;
¨ sporirea rentabilitatii activitatii firmei,prin investitii de expansiune,care conduc la cresterea capacitatii de productie sau/si la adaugarea unui nou produs gamei existente;pe baza unor astfel de investitii se asteapta castiguri suplimentare mult mai mari decat cele din micsorarea costurilor;
¨ obtinerea unor efecte indirecte la investitii de interes general.Ex: cheltuieli facute pentru sistemul antipoluant dintr-o uzina,care au efecte economice si sociale pe un plan mai larg.
                    Eficienta economica prin continutul sau exprima o relatie de dubla relativitate: pe de o parte presupune obtinerea unor efecte economice maxime cu un consum dat de resurse,iar pe de alta parte presupune obtinerea unui anumit volum de efecte cu un consum minim de resurse.Caracterul de relativitate apare si din comparatia intre mai multe variante in timp si cu un anumit prag de eficienta.
                    Eficienta investitiilor tebuie apreciata si in corelatie cu interesele de ansamblu ale economiei nationale,adica sa se tina seama de multiplele efecte create in avalul si amontele domeniului respectiv al productiei materiale.
                    Sensul eficientei activitatii productive,a utilizarii resurselor,difera dupa nivelurile organizatorice ale economiei,interesele care se urmaresc,locul unde se desfasoara actiunea.Astfel,pe ansamblul economiei eficienta se exprima prin sporul de produs national net pe unitatea de efort,iar la scara unei societati comerciale eficienta se exprima prin nivelul productivitatii muncii,al costurilor unitare de productie,al rentabilitatii.

Romania - Activitățile economice. Transporturi.

Industrie -           în luna februarie 2016, producția industrială, a crescut cu 0.8% față de luna februarie 2015 -           creș...

loading...