loading...

duminică, 21 ianuarie 2018

DISTINCŢIA CURENT/TERMEN LUNG ÎN SITUAŢIILE FINANCIARE



Fiecare întreprindere trebuie să determine, pe baza naturii activităţii sale, dacă să prezinte sau nu, ca şi clasificări separate în bilanţ, activele curente şi imobilizate şi datoriile curente şi pe termen lung. Atunci când întreprinderea hotărăşte să nu facă această clasificare, activele şi datoriile trebuie prezentate pe larg în ordinea lichidităţii lor.
Indiferent de metoda de prezentare adoptată, întreprinderea trebuie să prezinte valoarea ce se aşteaptă a fi recuperată sau achitată după mai mult de 12 luni, pentru fiecare element de activ şi datorie care combină sume ce se aşteaptă a fi recuperate sau achitate atât înainte, cât şi după 12 luni de la data bilanţului.
Atunci când întreprinderea furnizează bunuri sau servicii în cadrul unui ciclu de exploatare clar identificabil, clasificarea separată a activelor curente şi imobilizate şi a datoriilor curente şi pe termen lung în bilanţ oferă informaţii utile, distingându-se între activele nete care sunt în mod continuu rulate ca şi capital circulant şi acelea utilizate în activitatea pe termen lung a întreprinderii. De asemenea, acest fapt evidenţiază activele ce se aşteaptă a fi realizate în cadrul ciclului curent de exploatare, şi datoriile exigibile în cursul aceleiaşi perioade.
Informaţiile despre scadenţa activelor şi datoriilor sunt utile pentru evaluarea lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii. Reglementările contabile conforme cu directivele europene, solicită prezentarea scadenţei atât a activelor cât şi a datoriilor financiare. Activele financiare cuprind creanţele comerciale şi de altă natură, iar datoriile financiare includ datoriile comerciale şi de altă natură.
Informaţiile privind data anticipată pentru recuperarea şi stingerea activelor şi datoriilor  nemonetare  cum   sunt  stocurile  şi  provizioanele  sunt şi  ele  utile indiferent dacă activele şi datoriile sunt sau nu clasificate ca fiind curente şi imobilizate pe termen lung. De exemplu, întreprinderile prezintă valoarea stocurilor ce se aşteaptă a fi recuperată după mai mult de un an de la data bilanţului.


Activele curente
Un activ trebuie clasificat ca activ curent atunci când:
a) se aşteaptă să fie realizat sau este deţinut pentru vânzare sau consum în cursul normal al ciclului de exploatare al întreprinderii; sau
b) este deţinut, în principal, în scopul comercializării sau pe termen scurt şi se aşteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului; sau
c) reprezintă numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată.
Toate celelalte active trebuie clasificate ca active imobilizate.
I.A.S. 1 utilizează termenul „imobilizate” pentru a cuprinde activele corporale, necorporale, de exploatare şi financiare pe termen lung. Acesta nu interzice utilizarea descrierilor alternative atâta timp cât sensul este clar.
Ciclul de exploatare al unei întreprinderi reprezintă perioada de timp dintre achiziţionarea materiilor prime care intră într-un proces şi finalizarea sa în numerar sau sub forma unui instrument uşor convertibil în numerar.
Activele curente cuprind stocurile şi creanţele comerciale care sunt vândute, consumate sau realizate ca parte a ciclului normal de exploatare chiar şi atunci când nu se aşteaptă să fie realizate în 12 luni de la data bilanţului. Titlurile de plasament sunt clasificate ca active curente dacă se aşteaptă să fie realizate în 12 luni de la data bilanţului, altfel ele sunt clasificate ca active imobilizate.

Datorii curente
O datorie trebuie clasificată ca datorie curentă atunci când:
a) se aşteaptă să fie achitată în cursul normal al ciclului de exploatare a întreprinderii; sau
b) este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului
Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung.
Datoriile curente pot fi clasificate într-o manieră similară activelor curente. Anumite datorii curente, cum ar fi datoriile comerciale şi cele către angajaţi şi alte cheltuieli de exploatare, fac parte din fondul de rulment utilizat în ciclul normal de exploatare a activităţii. Astfel de elemente de exploatare sunt clasificate ca datorii curente chiar dacă sunt exigibile după mai mult de 12 luni de la data bilanţului. Alte datorii curente nu sunt achitate ca parte a ciclului curent de exploatare, dar sunt exigibile în termen de 12 luni de la data bilanţului. Exemple sunt: partea curentă din datoriile purtătoare de dobândă, descoperirile de cont, dividendele de plătit, impozitul pe profit şi alte datorii necomerciale. Datoriile purtătoare de dobândă prin care se finanţează fondul de rulment pe termen lung, şi nu sunt exigibile în 12 luni, sunt datorii pe termen lung.
Întreprinderile trebuie să continue clasificarea datoriilor pe termen lung purtătoare de dobândă ca datorii pe termen lung chiar şi atunci când acestea sunt exigibile în 12 luni de la data bilanţului dacă:
a) termenul iniţial a fost pentru o perioadă mai mare de 12 luni;
b) întreprinderea intenţionează să refinanţeze datoria pe termen lung; şi
c) intenţia respectivă este susţinută de un acord de refinanţare sau de reeşalonare a plăţilor, care este încheiat înainte de aprobarea situaţiilor financiare.
Valoarea oricărei datorii care a fost exclusă din datoriile curente, împreună cu informaţiile care vin să susţină această prezentare, trebuie evidenţiate în notele la bilanţ.
Se poate anticipa ca anumite obligaţii exigibile în cadrul următorului ciclu de exploatare să fie refinanţate sau reînnoite la alegerea întreprinderii şi de aceea, nu se aşteaptă să folosească fondul de rulment curent al întreprinderii. Astfel de obligaţii sunt considerate a face parte din finanţarea pe termen lung a întreprinderii şi trebuie clasificate ca fiind pe termen lung. Totuşi, în situaţiile în care refinanţarea nu ar fi la îndemâna întreprinderii (ca atunci când nu există un acord de refinanţare), refinanţarea nu trebuie considerată automată iar obligaţia este clasificată ca fiind curentă, cu excepţia cazului în care finalizarea unui acord de refinanţare înaintea aprobării situaţiilor financiare dovedeşte că substanţa economică a datoriei la data bilanţului era cea specifică termenului lung.
Anumite contracte de împrumut conţin angajamente ale debitorului (condiţii obligatorii) care determină ca datoria să fie plătibilă la cerere, dacă anumite condiţii legate de poziţia financiară a debitorului sunt încălcate, în aceste circumstanţe, datoria este clasificată ca fiind pe termen lung numai dacă:
a) creditorul a convenit, înainte de aprobarea situaţiilor financiare, să nu solicite plata ca urmare a încălcării condiţiilor; şi
b) nu este probabil ca alte încălcări să survină în termen de 12 luni de la data bilanţului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Romania - Activitățile economice. Transporturi.

Industrie -           în luna februarie 2016, producția industrială, a crescut cu 0.8% față de luna februarie 2015 -           creș...

loading...