marți, 11 aprilie 2017

Vechiul imperiu babilonian

Tags

Dintre oraşele înfiinţate de amoriţi, cel care s-a bucurat de cea mai mare faimă a fost Babylonul. Acesta profita de pe urma unei poziţii geografice extraordinare: se afla la răscrucea drumurilor comerciale ce legau Mesopotamia de syria şi Asia Mică spre Apus, cu Elamul şi Ranul spre N. La scurt timp după formarea sa, acesta a reuşit să distrugă oraşul vecin Kiş şi să se opună tendinţelor de hegemonie ale regilor din Isin şi Larsa. Cel mai important reprezentant al primei dinastii babiloniene a fost Hammurabi (1792-1750 a.Chr.). Ascensiunea acestui rege şi a oraşului său este astăzi reconstituită pe baza arhivei de la Mari, descoperită în 1936 şi care conţinea corespondenţa dintre Zimri-Lin şi Hammurabi, precum şi pe baza listelor dinastice eponime babiloniene.
O primă acţiune războinică întreprinsă de Hammurabi este cea împotriva lui Rim-Sin, care duce la cucerirea oraşelor Uruk şi Isin. După aceasta urmează doi ani de lupte minore, iar apoi o perioadă lungă de pace.
În al 29-lea an de domni se constituie o coaliţie în jurul lui Rim-Sin din Larsa, cuprinzând şi Elamul, Subartu şi Guttium. Hammurabi iese învingător şi în anul următor cucereşte Larsa. În al 31-lea an de domnie el îî goneşte pe duşmani până în Subartu şi Guttium, pentru ca în al 32-lea an de domnie să cucerească Mari. Peste doi ani, Subartu se revoltă dar este învins. În fine, în cel de-al 38-lea an de domnie toţi duşmanii săi sunt goniţi din nou până în Subartu. Deşi Assur nu este deloc menţionată este clar că în cursul acestor repetate campanii spre N şi NE Asiria ajunge şi ea sub dominaţia lui Hammurabi.
Aparent această domnie se aseamănă cu cele precedente, dar în realitate Hammurabi a realizat un adevărat imperiu, un stat centralizat. El nu s-a mai mulţumit cu o simplă dominaţie asupra unor prinţi vasali, ci i-a înlocuit pe aceştia cu guvernatori. Doar în regiunile îndepărtate, el a recurs la metoda predecesorilor. Pentru realizarea acestui stat unitar, monarhul babilonian trebuia să topească vechile oraşe-state într-o structură statală nouă, ştergând autonomiile locale. De aceea el a decis să înlocuiască, în cel de-al 22-lea an de domnie, legile locale cu o lege unică, începând elaborarea Decretelor dreptăţii ale zeului Shamash (= Codul lui Hammurabi), care vor intră în vigoare în cel de-al 30-lea an de domnie. Prin aceasta limba akkadiană va deveni singura limbă oficială recunoscută şi, în scurt timp, limba relaţiilor internaţionale, limba sumeriană păstrându-şi rolul cultual. Acest cod înlocuieşte obiceiurile locale şi justiţia exercitată mai ales de cler, cu o adevărată justiţie de stat. Scopul era ca legea să domnească şi să pătrundă în relaţiile individuale, înlocuind vechiul drept al ginţilor şi obiceiul răzbunării sângelui (vendetta) cu reglementările aplicate de organele judecătoreşti ale statului. De altfel justiţia era puternic centralizată: instanţa supremă se afla la Babylon şi era prezidată de rege, instanţa de apel se afla la Sippar, iar unele instanţe districtuale se afalu la Larsa, Nippur sau Dilbat. 
Tot în scopul centralizării, Hammurabi a efectuat şi o reformă religioasă. Până la el fiecare oraş-stat avea propria sa divinitate tutelară, chiar dacă în ţara Sumerului se constituise în jurul sanctuarului de la Nippur şi a zeului său Enlil un nucleu unificator sub aspect spiritual. În continuare însă în fiecare oraş, monarhul se considera ensi / işşaku al zeului tutelar. Începând cu Hammurabi, Marduk (zeul răsăritului de soare al amoriţilor) devine zeu suprem. Concomitent numele semiticei Iştar a devenit sinonim cu cel de seiţă pur şi simplu, cumulând atributele celorlalte zeităţi feminine. Din timpul lui Hammurabi pare să dateze şi poemul creaţiei, numit Enuma eliş („Pe când acolo sus...”). Mitul are rolul de a exalta rolul cosmizator al lui Marduk, cel care este prezentat ca creator şi organizator al lumii zeilor şi a celei a oamenilor. Hammurabi însuşi, alesul lui Marduk, se va intitula zeu al regilor, ceea ce-l plasează între muritorii de rând şi divinitate. Însuşi codul de legi este prezentat ca o înţelegere între Hammurabi şi Shamash (zeul soarelui şi al justiţiei), iar regele se va intitula soarele Babylonului. De asemenea, monarhul babylonian instituie, la fel ca dinaştii celei de-a III dinastii din Ur, obligativitatea, în cazul judecăţilor, de a se jura pe persoana regelui, aşa cum se jura în numele lui Marduk. În rest, Hammurabi se menţine pe aceeaşi linie a tradiţiei mesopotamiene.
Un alt izvor din care putem afla organizarea Imperiului Babilonian sunt corespondenţele monarhului cu funcţionarii săi. Cu toată că încă administraţia mai avea un caracter patriarhal (suveranul se implica direct în toate problemele), exista o oarecare ierarhizare a acesteia. Alături de suveran exista un fel de prim-ministru, cu sediul la Babylon, căruia i se subordonau cei doi guvernatori cu reşedinţele la Larsa şi Sippar. Lor le urmau guvernatorii oraşelor şi comunelor. Acestea erau conduse de o adunare a notabililor sau sfatul bătrânilor, are se reunea sub preşedinţia unui primar (rabianum). Apare chiar şi o adunare reprezentativă a Imperiului la Sippar, unde sunt convocaţi uneori cei mai de seamă demnitari.
Pentru prima dată, sub Hammurabi, administraţia palatului este separată de cea a statului. Această structură era dublată de una de curieri, de fapt spioni ai regelui, care pe lângă misiunea de a menţine coeziunea imperiului asigurând comunicaţii rapide, supravegheau pe funcţionarii administraţiei de stat. Prin intermediul birocraţiei se asigura centralizarea statală.
În Codul lui Hammurabi societatea mesopotamiană apare împărţită în 3 clase sociale:
J oamenii liberi şi bogaţi (amelu) au dreptul şi posedă proprietatea liberă asupra bunurilor mobile şi imobile, acordate în continuare de despot. Cel mai adesea proprietăţile acestora era arendate, după cum o demonstrează numeroasele contracte de închiriere găsite.
J oamenii liberi mici proprietari şi săraci (muşkenum)
J sclavii (uardu), care pot să ajungă în această stare fie în umra unor războaie, fie ca urmare a imposibilităţii de plată a unor datorii, pentru o perioadă limitată de 3 ani.
Peste aceste trei clase se află la loc de cinste adevărata elită formată din corpul sacerdotal şi nobilimea de curte, care, ambele, posedau averi imense. În acest sens, Codul lui Hammurabi are un rol important în apărarea proprietăţii şi drepturilor stăpânilor.
În final, trebuie precizat că prin instituirea justiţiei, imperiul lui Hammurabi nu mai are caracterul unui despotism arbitrar. De fapt, el nu a servit unui grup etnic sau vreunei cetăţi, ci s-a apropiat de o structură politică modernă, aproape de ceea ce numim noi astăzi „stat de drept”. Astfel, Hammurabi a intrat în istorie nu ca un mare cuceritor, nefiind de altfel singurul, ci caun bun administrator, corespondenţa sa arătând preocuparea pentru o bună administrare şi nu pentru i jefuire a supuşilor. În acest sens prevederile economice ale codului vin să întărească afirmaţia precedentă: statul se asigură să creeze un sistem unic de măsuri şi greutăţi, se stabilesc echivalenţe şi cuantumuri de plată.
Odată cu moartea lui Hammurabi, imperiul fondat de el s-a dezagregat rapid. Fiul său a fost în continuă luptă cu Elamul şi cu tot sprijinul acordat de nomazii kasiţi nu a reuşit să împiedice formarea unui stat independent, Regatul Mării, în S Mesopotamiei. Acesta a fost fondat de Ilumilu, urmaş al ultimului rege din Isin. Pe de altă parte, kasiţii s-au aşezat în număr tot mai mare în câmpie, ajungând să trăiască sub regi proprii, care nu vor întârzia să-şi afirme tot mai mult independenţa. În consecinţă, urmaşii lui  Hammurabi au pierdut, treptat controlul asupra Mesopotamiei, Babylonul fiind redus la vechea stare de oraş-stat.
În aceste condiţii, Babylonul nu va rezista invaziei celui de-al 4-lea rege al hitiţilor, Murşil I, care iniţiind o expediţie în Siria, trece în Mesopotamia, cucerind Mari, iar apoi distrugând Babylonul (1595 a.Chr.). Regele hitit s-a întors triumfător în capitala sa, Hattuşaş, dar nu şi-a exploatat victoriile căzând pradă unei conspiraţii, ceea ce a dus la pierderea Mesopotamiei. Dar nici Babylonul nu va reuşi să se refacă, astfel că regele kassit Agume II s-a stabilit aici împreună cu războinicii săi.



loading...