marți, 11 aprilie 2017

Tipuri de comunicare

Tags


                        Referat : ,, Tipuri de comunicare”


            În esenţă ,  ,, a comunica” înseamnă ,,a fi împreună cu”, ,, a împărtăşi şi a te împărtăşi”, ,, a realiza o comunicare de gând, simţire, acţiune”.
            Înainte de a face referire la formele comunicării nu este rău să notăm câteva axiome la tema în discuţie şi anume :
- comportamentului uman, în ansamblul său, îi este intrinsecă dimensiunea informaţională, care, receptată şi corect decodificată, devine comunicare ;
- a comunica înseamnă cu mult mai mult decât a stăpâni cuvintele. Putem vorbi fără să comunicăm fără a rosti nici un cuvânt ;
- absenţa intenţiei comunicării nu anulează comunicarea ;
- în prezent actul comunicării este văzut ca o unitate a informaţiei cu dimensiunea relaţională, aceasta din urmă fiind şi ea purtătoare de semnificaţii ;
- perspectiva telegrafică asupra comunicării ( emiţător E – mesaj M – receptor R ) este înlocuită de modelul circular, interactiv ce analizează actul comunicării ca o relaţie de schimb permanent între parteneri, având fiecare dublul statut de emiţător şi receptor ;
- informaţiile codificate prin cuvânt pierde teren în faţa diverselor coduri utilizate ( sunet, cuvânt, gest, cinetică, poziţie, etc.) şi acceptării multicanalităţii conumicării ( auditiv, vizual, tactil, olfactiv, etc.);
- comunicarea, ca formă de interacţiune, presupune câştigarea şi activarea competenţei comunicaţionale, care este deopotrivă aptitudinală şi dobândită.
Forme ale comunicării umane :
            În sistemul lumii vii, comunicarea  atinge un punct maxim, în forma sa umană. Este un proces complex, având în vedere formele, conţinuturile, nivelurile comunicării, diversitatea codurilor, canalelor, situaţiilor, modalităţilor în care se produce. Comunicarea este un fenomen plurivalent, în acelaşi timp relaţie, informaţie, acţiune, tranzacţie.
            Una dintre cele mai frecvente diferenţieri utilizate în analiza comunicării umane are la bază natura semnelor utilizate în codarea informaţiei şi canalul predilect de transmitere a mesajului astfel rezultat. Din acest punct de vedere putem analiza : comunicarea verbală, comunicarea paraverbală, comunicarea nonvebală.
            În comunicarea verbală, informaţia este codificată şi transmisă prin cuvânt şi prin tot ce ţine de acesta sub aspect fonetic, lexical, morfo-sintactic. Este specific umană, are formă orală şi / sau scrisă şi utilizează canalul auditiv şi / sau vizual. Permite formularea, înmagazinarea şi transmiterea unor conţinuturi extrem de complexe.
            Tendinţa actuală este orientată spre cercetarea comunicării orale, mult timp neglijată din cauza lipsei instrumentelor care să o surprindă în complexitatea sa.
            Comunicarea paraverbală priveşte informaţia codificată şi transmisă prin elemente prozodice şi vocale ce însoţesc cuvântul şi vorbirea şi care au semnificaţii aparte. Aici sunt incluse : caracteristicile vocii, particularităţile de pronunţie, intensitatea rostirii, ritmul, debitul vorbirii, intonaţia, pauza etc .Comunicarea paraverbală  există concomitent cu comunicarea verbală, în cazul celei de a doua apare fenomenul de supracodificare. Paraverbalul foloseşte canalul auditiv, ceea ce face ca transmiterea unui mesaj extrem de bogat paraverbal să piardă din conţinut.
            Comunicarea nonverbală  transmite informaţia codificată printr-o diversitate de semne legate direct de postura, mişcarea, gesturile, mimica, înfăţişarea partenerilor.
            Dimensiunea nonverbală a comportamentului este puternic implicată în construirea condiţiilor interacţiunii (privirea, orientarea corpului, poziţia, şi distanţa dintre parteneri sunt esenţiale pentru începerea, continuarea şi oprirea unei comunicări ).La fel şi în cazul structurării interacţiunii, ca şi în cazul influenţării conţinutului acesteia. Important este cunoaşterea partenerului, stabilirea mutualităţii şi facilitarea cognitivă.
            Exprimarea verbală este înţeleasă de prezenţa gesturilor şi a mişcărilor. Interzicerea acestora dinrt-o cauză sau alta duce la apariţia perturbărilor în comunicarea verbală.
            Gesturile cotidiene care însoţesc comunicarea sunt :
- expresorii  sunt gesturi mimice sau corporale care însoţesc o trăire organică sau cu halo afectiv ;
- regulatorii sunt  mişcările care permit, reglementează şi menţin schimbul verbal dintre interlocutori, susţin relaţia comunicativă;
- ilustratorii sunt mişcările care facilitează, susţin, completează exprimarea verbală. Privind conţinutul aceste mişcări indică : direcţia, dimensiunea, forma, persoana, modalitatea de acţiune;
- emblemele sunt  gesturi cu o anumită semnificaţie, au valoare de substitut total al cuvântului;
- adaptorii sunt activităţi manipulatorii stereotipe. Rolul lor este de descărcare şi echilibrare psihică, rol de supapă prin care se consumă surplusul de tensiune generat de acomodarea la o anumită situaţie, inclusiv comunicativă.
            Fiecare din categoriile gestuale îndeplineşte o funcţie specifică. În ansamblul ei gestualitatea umană este complementară : expresorii dezvăluie subiectul care comunică, regulatorii structurează relaţia comunicaţională, ilustratorii sunt determinanţi pentru conţinutul transmis ca şi emblemele, în timp ce adaptorii facilitează racordarea şi adaptarea locutorilor la situaţie.
            În funcţie de finalitatea actului de comunicare, conştientizată sau nu  de locutorii relaţiei se pot delimita alte tipuri de comunicare : accidentală, subiectivă sau instrumentală.
            Comunicarea accidentală se caracterizează prin transmiterea întâmplătoare de informaţii ce nu sunt vizate expres de emiţător.
            Comunicarea subiectivă exprimă direct ( verbal,  paraverbal sau nonverbal) starea afectivă a locutorului, din necesitatea descărcării şi reechilibrării, în urma unei acumulări psihice pozitivă sau negativă.
            Comunicarea instrumentală apare când sunt reunite o serie de particularităţi :
- focalizarea intenţionată pe un scop precis, comunicat mai mult sau mai puţin partenerilor
- urmărirea atingerii lui prin obţinerea unui anumit efect în comportamentul receptorului
- capacitatea de a se modifica, în funcţie de reacţia partenerilor, pentru a-şi atinge obiectivul
            Ca o concluzie a celor relatate ar fi că : vorbim cu ajutorul organelor vocale, dar comunicăm cu întregul nostru corp şi nu numai. Semnificative sunt şi îmbrăcămintea, relaţiile pe care le stabilim, spaţiul pe care îl controlăm şi distanţa la care ne plasăm faţă de interlocutor.
Specificul comunicării orale în consiliere
            Comunicarea specifică activităţii de consiliere psihologică şi educaţională , având în vedere numărul de participanţi la aceste activităţi se împarte în comunicare interpersonală şi comunicare de grup. Comunicarea  în consiliere are anumite variabile-tip psihologice cu componenta atitudinală şi situaţională, cognitive şi sociale.
            Abordând comunicarea din punct de vedere psiho-social, J.C.Abric spune că ,,nu poate fi concepută ca un simplu proces de transmitere ; bazată pe interacţiune, ea constituie întotdeauna o tranzacţie între locutori: emiterea şi receptarea sunt simultane, emiţătorul fiind în acelaşi timp emiţător şi receptor şi nu întâi emiţător, apoi receptor (reciproca este şi ea valabilă)”.
            În comunicare acţionează factorii psihologici şi psihosociali specifici actorilor comunicării , codului şi canalului de comunicare.
            Factorii care influenţează rolul actorilor în comunicare sunt :
- variabilele psihologice care provin din personalitatea, nevoile, motivaţiile şi interesele locutorilor care se manifestă explicit, implicit sau inconştient. Asupra comportamentului acţionează forţe pozitive care induc un comportament de apropiere sau forţe negative  care induc un comportament de evitare. Aceste două tipuri de comportamente declanşează în procesul comunicării mecanisme psihologice distincte.
- variabilele psihologice cognitive influenţează comunicarea datorită modului de realizare a cogniţiei.
- variabilele sociale se referă la poziţia locutorilor comunicării în câmpul social şi anume :
                                  a ) rolurile şi statusurile sociale cu două situaţii distincte : conflictul de rol şi rigiditatea rolului
                                   b) prejudecăţile şi stereotipiile
Factorii care influenţează codul şi canalul de comunicare sunt :
- variabile psihice sau obiective : elaborarea codului în funcţie de caracteristicile psihice ale receptorului şi eliminarea ambiguităţilor în codificare
- variabilele psihosemantice : efectul de hallo, ponderea cuvintelor, ordinea cuvintelor
- alegerea canalului de comunicare care în consiliere este preponderent comunicarea orală
- rolul actorilor, important este ca fiecare partener să se bucure de o anumită autoritate
Factorii de context şi de mediu se referă la :
- contextul material şi temporal : organizarea spaţială a partenerilor, distanţa, mobilarea spaţiului, mijloace ajutătoare, aspecte temporale;
- contextul social : prezenţa sau absenţa unui public sau a unor observatori care pot potenţa sau inhiba comunicarea
- contextul cultural şi ideologic : microcultura partenerilor şi macrocultura mediului social
Comunicarea interpersonală şi atitudinile
            Comunicarea interpersonală este principalul tip de comunicare în consiliere. Ea este eficientă în funcţie de tipul de relaţie care se stabileşte între parteneri , relaţie dependentă de atitudinile dezvoltate de cei doi interlocutori.
            Atitudinile în comunicare determină climatul relaţiilor, influenţează calitatea şi natura relaţiei.
Tipuri de atitudini interpersonale :
- atitudine de interpretare este o practică utilă dacă este bine stăpânită care poate provoca în conştiinţa pacientului o aotointerpretare corectă
- atitudini de evaluare potrivit cărora se formulează judecăţi pozitive sau negative în legătură cu ceea ce spune celălalt
- atitudinea de ajutor  prin care se propun soluţii pentru rezolvare problemelor prezentate
- atitudinea de chestionare (anchetă) dă posibilitatea de a pune întrebări cu scopul de a uşura exprimarea
- atitudinea de comprehensiune arată celuilalt că te interesează şi asculţi ceea ce spune
Comunicarea în tehnicile de grup :
            În situaţiile de grup centrate pe grup comunicarea are loc între membrii grupului, după voinţa proprie a membrilor lui cu scopul de a descoperi fenomenele de grup şi factorii care asigură funcţionarea eficientă a grupului.
            Comunicarea în situaţiile de grup centrate pe sarcină, conţinutul ei depinde de tipurile de întruniri proiectate :
- în întrunirile de informare descendentă, comunicarea transmite grupului o sarcină, o normă, reguli, consemne;
- în situaţiile de informare ascendentă prin comunicare se culeg informaţii din interiorul grupului;
- în situaţia întâlnirilor-discuţi se schimbă informaţii în cadrul grupului pe o anumită temă ;
- în situaţia rezolvării unei probleme membrii grupului caută soluţii comunicând.









POTOFOLIUL DE SARCINI


SARCINA 1.
Realizaţi o enumerare cât mai cuprinzătoare a înţelesurilor termenului ,,a comunica” folosind verbe sau propoziţii simple.
             În ,,Dicţionarul explicativ al limbii române”, ,,a comunica” are înţelesul de ,,a face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune, a se pune în legătură, în contact cu…”
             Didier Julia, în ,,Dicţionarul de filozofie”dă ,,relaţiei între persoane”,sensul de relaţie lingvistică care cuprinde totalitatea formelor de expresie umană codificate în limbaj.
             Horst Ruckle în cartea ,,Limbajul corpului”dă definiţia următoare : ,,comunicarea reprezintă schimbul de informaţii”. Acest mod de a comunica ,,presupune interacţia socială, prin utilizarea modurilor de comportare înnăscute sau dobândite, precum şi existenţa unor semnale verbale sau nonverbale care sunt emise şi recepţionate conştient sau inconştient.”
             Denis McQuail defineşte comunicarea ca un ,,transfer ordonat de semnificaţie”
             În cartea ,,Comportamentul organizaţional”, Gary Johns defineşte comunicarea foarte general : ,,Comunicarea este procesul prin care se schimbă informaţii între emiţător şi receptor „ , făcând precizarea că cei doi poli pot fi persoane sau instrumente.

SARCINA  2.
Analizaţi, din perspectiva sistemului de reprezentare, schiţa ,,C. F. R.” de I. L. Caragiale
             În schiţa ,,C. F. R.” a lui Caragiale, comunicarea se realizează în grup, Niţă şi Ghiţă pe de o parte şi Muşteriul ( Amicul ) pe de altă parte.
Comunicarea eliptică, viciată de prejudecăţi ( dacă o femeie este în compania unui bărbat, trebuie să existe neapărat o relaţie o relaţie de natură sentimentală), face ca reprezentarea în ceea ce priveşte persoana şi moralitatea Miţei să fie deformată , nereală.
             Niţă şi Ghiţă comunică între ei şi nonverbal (,, face cu ochiul”, ,,cei doi amici râd” ), punându-se de acord asupra naivităţii Amicului care poate să-şi lase soţia în compania Şefului.
             Statutul Amicului, proaspăt căsătorit, subalternul şefului şi colocatar cu acesta, induc şi mai mult convingerea că între Miţa şi Şefu  există o legătură amoroasă. Amicul este mândru de soţia sa , o femeie frumoasă cum au văzut cei doi amici din fotografie. Nici şeful nu arată rău.
             Amicul se bucură de simpatia lui Niţă şi Ghiţă deoarece aceştia văd în el un om slab, naiv , ,,tradus” de femeia iubită.
             Buna dispoziţie a celor doi, care sunt alături de interlocutor, înţeleg cât de fericit este pentru că are o nevastă frumoasă, slubuşoară bunicică, relaţia cu Şefu foarte bună, este înlocuită de nedumerire şi chiar dezamăgire când află că de fapt Şeful este cumnatul  Amicului.
             Este de acord şi Amicul că nu putea să lase o mândreţe de nevastă în compania unui bărbat frumos, numai în cazul în care cei doi sunt fraţi.
             De data aceasta a venit rândul Amicului să facă haz de presupunerile celor doi. Comportamentul vesel al acestuia este opus plictiselii lui Niţă şi Ghiţă care realizează că mesajul a fost înţeles greşit şi în acest caz alăturarea din grupul respectiv nu mai prezintă nici un interes, nu mai are nici un haz.

SARCINA  3.
Status şi rol, conflictul de rol şi rigiditatea rolului cu influenţe asupra comunicării
             În cadrul grupurilor şi colectivităţilor, comportamentele persoanelor se diferenţiază potrivit funcţiilor, poziţiilor şi locurilor pe care le ocupă acestea în cadrul anumitor structuri şi situaţii sociale.
             Statutul reprezintă o poziţie de bază a persoanei în structura socială care poate fi situată la un rang mai înalt sau mai scăzut.
             J. Stoetezel defineşte statutul ca reprezentând ,, ansamblu de comportamente la care cineva se poate aştepta în mod legitim din partea altora”.
             De exemplu, statutul de ,,inginer” desemnează totalitatea comportamentelor pe care cel care ocupă această funcţie este îndreptăţit să le aştepte de la colectivul de muncă, alţi colegi, director, persoanele în raport cu care se defineşte.
             În cadrul grupurilor, statutele sunt cele mai mici elemente, mai mult sau mai puţin legate între ele, compatibile unele cu altele, organizate în vederea atingerii unor scopuri comune.
             Statutul exprimă persoana ca membru al societăţii, exprimă îndatoririle, drepturile şi obligaţiile persoanei şi se manifestă ca sursă de satisfacţie, ca un veritabil sistem protector pentru individ, permiţându-i să înainteze în viaţă.
             Noţiunea de ,,rol” este strâns legată de cea de statut şi exprimă într-un fel, reversul statutului, adică ansamblul comportamentelor pe care alţii le aşteaptă în mod legitim de la noi.
             De exemplu : comportamentele pe care le aşteaptă elevul de la profesor, bolnavul de la medic, cumpărătorul de la vânzător, alcătuiesc rolul profesorului, medicului, vânzătorului.
             Ceea ce pentru un partener de interacţiune este statut, reprezintă rolul pentru celălalt şi invers. Cele două fenomene se întrepătrund, ambele se exprimă în termeni de comportamente expectate.
             Rolul poate fi ideal sau real, general sau specific, presupus sau emergent. Indiferent de accepţiunea care i se dă, relaţia mai mult sau mai puţin stabilă cu ceilalţi indivizi este dată de comportamentul individului în cauză.
             Factorii care reglează producerea şi schimbul, între indivizi, al comportamentelor cerute, permise, expectate, dorite sau interzise de poziţiile lor sunt normele de grup.
Conflictul de rol
             Dacă rolurile au funcţie de reglare a raporturilor sociale şi funcţie integratoare pentru personalitate, conflictele de rol pot compromite aceste echilibre.
             Având în vedere conflictul de rol luat în discuţie trebuie făcute referiri la sursele de conflict ce ţin de condiţiile socio – culturale şi anume :
- proliferarea rolurilor în societatea contemporană;
- inconsecvenţa sau echivocul poziţiilor şi al modelelor corelative care apar fie între două culturi ( ,,marginalul” plasat într-o cultură diferită de a sa), fie între două clase de vârstă ( cazul adolescentului ),fie între două grupuri profesionale ( cazul maistrului, plasat între două clase profesionale ) ;
- evoluţia rolurilor o devansează pe cea a statutelor şi a modelelor comune ( rolul femeii contemporane );
- articularea deficientă a funcţiilor (  cazurile de interferenţă a posturilor într-o organizaţie profesională aflată în transformare ).


SARCINA  4.
Experiment care să pună în evidenţă prejudecăţi şi stereotipii
             Suntem în situaţia unui părinte care vine din altă localitate şi doreşte să înscrie propriul copil la şcoala din cartierul unde locuieşte acum ,în clasa I.
             Se adresează directorului şcolii care precizează oferta educaţională pentru anul şcolar viitor. Vor fi trei clase I, la care sunt încadrate trei cadre didactice bine pregătite : o tânără absolventă de Institut pedagogic cu vechime de patru ani, o doamnă învăţătoare cu gradul didactic I şi vechime de douăzeci şi cinci de ani şi o doamnă învăţătoare tot cu gradul didactic I, în pragul pensionării.
             Opţiunea părintelui a fost pentru cadrul didactic cu vechimea de douăzeci şi cinci de ani în învăţământ şi gradul didactic I. După o perioadă, după ce se interesează în cartier competenţele cadrelor didactice ce vor funcţiona la clasa I, aflând şi numele acestora, revine la şcoală.
             Oferta este aceiaşi însă de data aceasta, având informaţii noi privind persoanele în cauză, alegerea se îndreaptă spre tânăra absolventă.
1.      În cazul primei alegeri au funcţionat  prejudecăţile că un învăţător tânăr nu are experienţă şi deci poate rezultate mai slabe în actul didactic, iar în cazul viitoarei pensionare se spune că un om în pragul pensiei este conservator, mai puţin receptiv la nou şi poate obosit.
2.      Alegerea în cazul al doilea este influenţat de percepţia pozitivă pe care o are un cadru didactic tânăr cu patru ani vechime, datorită activităţii desfăşurate, imagine realizată de părinţii foştilor elevi , mulţumiţi de prestaţia acesteia.

SARCINA  5.
Utilitatea interpretării în domeniul consilierii
            Interpretarea permite relevarea de semnificaţii comportamentale, afective, atitudinale etc. de care clientul nu este conştient . Este esenţial ca interpretarea să se facă în momentul oportun, atunci când relaţia a ajuns în punctul în care clientul poate integra acest gen de mesaj. Dacă interpretarea survine prea devreme, va constitui un motiv de defensă pentru client. De asemenea utilizarea neadecvată a interpretării poate duce la blocarea mesajului spre client.
            Metodele interpretative folosite sunt : clarificarea şi confruntarea.
  1. Clarificarea : consilierul are scop clarificarea semnificaţiilor unui comportament, afect, etc. al clientului comentat de acesta.
Exemplu : ,,Nu este clar cine de cine depinde”, ,,Eşti mai curând furios decât neliniştit” ;
  1. Confruntarea : reprezintă o metodă cu impact consistent asupra clientului care constă în punerea lui în raport direct cu problematica analizată. Metoda se aplică atunci când relaţia este bine structurată şi nici un caz ca trebuinţă agresivă a consilierului . Se pun faţă în faţă discrepanţe dintre :
- confruntarea de tip ,,afect – raţiune” –între gândire şi trăire ( se simte deprimat şi singur, dar gândeşte că totul este bine ) ;
- confruntarea de tip ,,declaraţie – comportament” – ceea ce clientul afirmă şi cum se comportă ( se consideră stăpân pe sine, dar este dependent ) ;
- confruntarea de tip ,,sine – tu” – între imaginea de sine şi percepţia celorlalţi (se consideră mult prea slab , dar ceilalţi consideră că arată bine ) ;
- confruntarea de tip ,,cred – este” – între ceea ce clientul crede că este şi ceea ce este în realitate ( a reuşit să-şi construiască o carieră, dar se consideră ratat ).
      Prin confruntare se propune clientului un alt câmp de referinţă care permite o mai bună aproximare a realităţii şi integrare în prezent.

SARCINA  6.
Formulaţi şi experimentaţi un caz de inducţie în chestionare
Exemple :
I.                   Inducţia prin formularea întrebării : utilizarea verbului ,,a interzice”, în locul verbului ,,a autoriza”.
      Prima formulare : ,,Sunteţi de părere că ar trebui să autorizeze plimbarea animalelor de companie în spaţiile publice?
      A doua formulare : ,,Credeţi că ar trebui să interzică plimbarea animalelor de companie în spaţiile publice?
Răspunsuri :                             Cazul 1.                                            Cazul 2.
                                                 Da : 32%                                           Da : 45%
                                                 Nu : 68%                                           Nu : 55%
Sunt preferate răspunsurile atenuate în defavoarea celor categorice.
II.                Inducţia prin ordinea întrebărilor :
Se pune întrebarea : ,, Animalele de companie au voie în spaţiile publice?
Cazul I : Înaintea acestei întrebări se pune întrebarea : ,,Sunteţi iubitori de animale?
Răspunsurile la întrebarea de bază sunt 68%.
Cazul  II : Nu se pune nici o întrebare înainte.
Răspunsurile afirmative la întrebarea de bază sunt de 45%.
Concluzie : între cele două cazuri este o diferenţă semnificativă determinată de inducţia întrebării preliminare, care obligă respondentul la o conduită conformă cu primele răspusuri.

SARCINA  7.
Sarcina monitorul întru-un grup de diagnostic
      Grupul de diagnostic unde activează monitorul care trebuie să se comporte ca un consilier în situaţie de interviu nondirectiv are următoarele caracteristici :
- numărul de persoane între  8 – 12 ,de vârste diferite, genuri şi profesii diferite
- persoanele nu se cunosc între ele sau se cunosc foarte puţin
- pentru fiecare grup există un monitor ( supraveghetor )
- grupul are la dispoziţie aproximativ 15 şedinţe de câte 2-3 ore
Scopul acestor tehnici de grup este acela de a-i învăţa pe oameni să devină mai eficienţi în relaţiile lor de colaborare, de a dezvolta atitudini mai favorabile comunicării, relaţii interpersonale mai suple mai puţin conflictuale. În acest mod ajunge să se cunoască mai bine pe sine.
Exemplu : O familie aflată într-o situaţie dificilă deoarece află că unicul copil care abia a intrat în clasa I este diagnosticat cu diabet zaharat. Această familie care până nu de mult era foarte echilibrată cu un climat sănătos şi foarte mulţi prieteni a ajuns să trăiască într-o atmosferă încordată să evite pe oricine, singura preocupare fiind problema de sănătate a copilului.
După o perioadă de spitalizare a ajuns la un centru de evaluare şi recuperare pentru copii bolnavi de diabet unde copilul a fost internat împreună cu mama. Aceasta a participat la şedinţe de consiliere împreună cu alte mămici. De aici în colo îmi imaginez cum a decurs o şedinţă de acest gen.
Prima întâlnire :
- grupul este format din 10 persoane , mamele copiilor internaţi , persoane de vârste şi profesii diferite care nu se cunosc între ele
- se întâlnesc într-o sală  unde specialistul, în cazul nostru monitorul le explică intenţiile şi principiile metodologice fundamentale
- după scurta expunere grupul este lăsat singur
- nimeni nu are nici o iniţiativă, se creează o stare de tensiune
- la un moment cineva propune să spună fiecare localitatea de unde vine pentru a se cunoaşte
- a doua propunere vine din partea altei persoane mai active care ar vrea să afle care este problema cu care se confruntă fiecare, ea fiind prima care sparge gheaţa în acest sens
- când  discuţia ajunge să creeze sensibilitate la comportamentul celorlalţi, conducătorul grupului propune analiza primelor acţiuni întreprinse de aceştia : care a fost motivaţia lor, impactul asupra  celorlalţi, reacţia acestora
- fiecare caută să contribuie la înţelegerea a ceea ce se întâmplă lansând ipoteze în legătură cu diferite comportamente
- transferă şi expune efectul unui comportament asupra lui însuşi.

SARCINA  8.
Comportamentul animatorului în grupul centrat pe sarcină
                  Grupul centrat pe sarcină presupune un grup omogen, cu numărul de membrii predeterminat, structura, coeziunea şi celelalte caracteristice deja formate.
                  Animatorul grupului nu se identifică cu liderul informal al acestuia, el este doar observator şi se transformă într-un operator de interviu de grup.
                  Situaţiile de grup centrat pe sarcină sunt utilizate mai ales în consilierea educaţională.
Exemplu : Grupul la care se face referire, este o clasă de elevi , clasa a III- a step. Colectivul este format din 17 elevi. La 15 septembrie a venit în această clasă încă un elev . Acesta este în grija bunicii materne deoarece părinţii sunt plecaţi în străinătate şi a fost diagnosticat şi cu deficienţă mintală de limită. Achiziţiile în planul cunoştinţelor, abilităţilor nu sunt la nivelul unui copil de clasa a III- a, în schimb este foarte bun la dexterităţi.
                  Integrarea în noul colectiv s-a realizat destul de greoi după ce au fost luate unele măsuri. Profesorul de sprijin împreună cu învăţătorul clasei au hotărât să fie folosite abilităţile şi talentul la desen ca un punct de plecare.
                  Activitatea pe parcursul unei zile când se lucrează pe centre să aibă una dintre metode care să se axeze pe desen. Au fost proiectate activităţile şi desfăşurate. La analiza fiecărei activităţi s-a constatat că grupul din care a făcut parte I. O. rezultatele au fost cel mai bine susţinute prin desen , contribuţia esenţială fiind a acestuia.
                  Valorificând ce avea mai bun I. O., percepţia negativă din grup a fost înlocuită cu una pozitivă, elevul a început să aibă încredere în forţele sale, iar comunicarea şi relaţionarea în clasa de elevi s-a îmbunătăţit simţitor. Din acest moment putem spune că adaptarea şi integrarea în noul colectiv s-a realizat.

SARCINA  9.
  Imaginaţi o situaţie de comunicare în care se manifestă macrobariere în comunicare
      Macrobarierile (bariere contextuale ) din comunicare se împart în trei mari grupe :
- tehnico – economice : volumul informaţiilor, complexitatea informaţiilor, nivele de
                                       dezvoltare economică ;
- culturale : diferenţele culturale, diferenţe religioase, mentalităţi, obiceiuri, limbă, tradiţii;
- social – politice : libertăţi sociale, statute politice, permeabilitatea graniţelor, legislaţii.
Exemplu : Adopţiile internaţionale ;( bariere ce ţin de legislaţie )
      După 1990, comunitatea internaţională şi-a îndreptat atenţia asupra copiilor instituţionalizaţi sau din familiile numeroase foarte sărace.
      În acea perioadă au fost adoptaţi foarte mulţi copii prin intermediul unor fundaţii umanitare din Franţa, Anglia, Statele Unite care au venit să sprijine aceşti copii. La acea vreme au fost prezentate în presă cazuri de copii ,,adoptaţi” de diverşi prin negociere directă cu părinţii copiilor, contra unor sume modice.
      Mai mult au fost făcute procese de intenţie unor personalităţi politice din sfera guvernamentală care au facilitat şi obţinut foloase necuvenite în urma adopţiilor care au avut loc.
      O serie de copii au fost monitorizaţi în continuare, se cunoaşte situaţia lor, dar în cazul altora, odată cu plecarea din ţară li s-a pierdut urma.
      Pentru a nu se mai ajunge în astfel de situaţii, Uniunea Europeană a impus, înainte de integrare, condiţii în ceea ce priveşte protecţia şi respectarea drepturilor copilului şi armonizarea legislaţiei privind adopţiile internaţionale, pentru a se elimina barierele de comunicare între ţara noastră  şi celelalte state.

SARCINA  10.
Imaginaţi  o situaţie de comunicare în care se manifestă microbarierile  de comunicare
      Ne aflăm într-o şcoală de masă pilot unde elevii cu cerinţe educative speciale vor fi integraţi individual sau în grup , depinde de la caz la caz. Aici este detaşat un profesor de sprijin cu vechime în şcoala specială şi experienţă în activitatea cu elevul deficient mintal. Profesorul nu a fost format pentru noua activitate şi nici materiale informative nu au apărut în acest sens. Cunoştinţele privind această problematică le-a dobândit în urma absolvirii unei facultăţi de psihopedagogie. Cu toate acestea consideră că un prim pas în ceea ce priveşte integrarea copiilor cu CES, este constituirea echipei de lucru, iniţial profesor CDS – învăţătorul clasei.
      Are loc o primă întâlnire.
Problema supusă dezbaterii : ,, Integrarea copiilor cu ,,cerinţe educative speciale”
Sursa : profesorul de sprijin
Receptorul : cadrele didactice
Bariere ale sursei în comunicare :
- profesorul, persoană emotivă care se exprimă mai greu în public ;
- folosirea în comunicare a unor termeni : ,, CDS/Itinerant ( cadru didactic de sprijin / itinerant ), elev cu CES(elev cu cerinţe educative speciale ), PIP( plan de intervenţie personalizat ), PEG ( plan educaţional de grup ), PEI ( plan de educaţional de intervenţie )”, ca şi când receptorul i-ar cunoaşte ;
- subiectivismul profesorului care crede în funcţionarea acestui  sistem deşi nu este verificat şi vrea să convingă interlocutorii cu orice preţ de eficienţa acestuia ;
- informaţia nestructurată prezentată haotic.
Bariere ale receptorului în comunicare :
- învăţătorii nu cred în eficienţa acestui sistem, intervenind prejudecata , ,,că elevul cu nevoi speciale trebuie şcolarizat numai în şcoala specială ;
- nu sunt înţeleşi termenii utilizaţi în comunicare ;
- se constată dezinteres şi inerţie în acceptarea unui nou sistem în activitatea cu elevii ;
- credinţa că noile măsuri nu fac decât să împovăreze şi mai mult activitatea zilnică de la clasă
Bariere ale canalului de comunicare :
- indiferenţa şi ostilitatea receptorului ;
- lipsa mijloacelor care să susţină mesajul şi să-l explice.




loading...