Structurile organizatorice  diferă între ele în funcţie de:
-  modalităţile de grupare a activităţilor în concordanţă cu funcţiunile organizaţiei;
-  elementele de bază ale structurii organizatorice;
-  constituirea compartimentelor, subordonarea lor şi stabilirea legăturilor structurale.
Toate aceste aspecte determină tipul de structură organizatorică: structură ierarhică; structură funcţională; structură mixtă (ierarhic - funcţională).
a)          Structura ierarhică
Este denumită şi structura simplă, liniară, directă, administrativă sau de tip militar.
Structura ierarhică a fost concepută de H. Fayol. Ea prezintă următoarele caracteristici:
-  fiecare salariat este subordonat unui singur manager, care îi îndrumă activitatea în toate domeniile (tehnic, economic, financiar, administrativ) şi care deţine în exclusivitate dreptul de a decide şi de a controla, asigurându-se astfel unitatea de decizie şi de acţiune;
-  managerul (conducătorul) fiecărui compartiment exercită în exclusivitate toate funcţiile managementului, realizându-se o veritabilă conducere unică;
-  cuprinde un număr redus de compartimente cu caracter operaţional în care se desfăşoară principalele activităţi;
-  coordonarea se face în principal prin comunicări directe şi prin informări orale (verbale).

Structura ierarhică prezintă unele avantaje, dar şi dezavantaje.
AVANTAJE:
DEZAVANTAJE:
-          se asigură o circulaţie rapidă a informaţiilor şi deciziilor, ascendent şi descendent (pe verticală);
-          autoritatea, sarcinile şi responsabilităţile sunt clar definite, precise, favorizând o bună înţelegere şi îndeplinire a atribuţiilor;
-          dispoziţiile şi informaţiile se transmit rapid, pe linii de autoritate precise;
-          permite menţinerea ordinii şi a disciplinei în muncă;
-          este o structură simplă şi necostisitoare.
-          managerii trebuie să aibă o pregătire şi cunoştinţe complexe în toate domeniile de activitate a organizaţiei;
-          supraîncărcarea cu sarcini a managerilor de la nivelurile superioare;
-          inhibă iniţiativa subalternilor;
-          impune centralizarea deciziilor;
-          generează rigiditate, birocraţie, formalism şi subiectivism;
-          circulaţie greoaie a informaţiilor în plan orizontal (legăturile dintre managerii de pe acelaşi nivel ierarhic se fac numai prin intermediul şefului ierarhic);
-           calitatea mai slabă a deciziilor.

Structura ierarhică poate constitui scheletul altor variante de structuri organizatorice.
Structura ierarhică este aplicabilă la firme mici, cu un grad redus de dotare tehnică şi un nivel scăzut de complexitate al activităţii.
b)          Structura funcţională
A fost concepută de Fr. Taylor cu intenţia de a anihila deficienţele structurii ierarhice. Ea prezintă câteva caracteristici:
-  este compusă atât din compartimente operaţionale cât şi din compartimente funcţionale, fiecare compartiment fiind specializat într-un anumit domeniu şi răspunzând de realizarea activităţii respective;
-  existenţa unor manageri specializaţi pe funcţiuni ale organizaţiei (producţie, comercial, financiar-contabilitate, personal, cercetare);
-  în domeniul său managerul are autoritate asupra nivelurilor ierarhice inferioare;
-  un subaltern este condus de mai mulţi manageri specializaţi pe funcţiuni şi de nici unul în ansamblu;
-  executanţii primesc dispoziţii atât din partea şefilor ierarhici cât şi din partea şefilor compartimentelor funcţionale (managerilor specializaţi pe funcţiuni), fiind multiplu subordonaţi;
-  existenţa unor relaţii de autoritate funcţională;
-  nu se poate aplica la nivelurile ierarhice superioare, deoarece nu permite respectarea principiului unităţii de conducere.

                                                            

Structura funcţională reuneşte o serie de avantaje şi dezavantaje.  
AVANTAJE:
DEZAVANTAJE:
-       posibilitatea specializării unor manageri pe funcţiuni;
-       managerul de vârf beneficiază de asistenţa de specialitate a managerilor specializaţi pe funcţiuni şi ca atare nu mai trebuie să aibă cunoştinţe în toate domeniile;
-       managerul de vârf este eliberat de atribuţii de rutină;
-       adoptarea unor decizii bine fundamentate şi realizarea obiectivelor la un înalt nivel calitativ;
-       poate utiliza inteligent experienţa asociată cu specializarea funcţională.
-       pot apare dificultăţi de coordonare funcţională;
-       poate duce la conflicte între compartimentele funcţionale;
-       poate provoca superspecializarea şi managementul limitat, îngust;
-       managerii funcţionali pun problemele domeniului lor de activitate pe o poziţie prioritară faţă de problemele şi obiectivele organizaţiei;
-       poate genera “miopia” funcţională, care afectează cooperarea şi adaptarea prin schimbare;
-       diluarea sau difuzarea responsabilităţii;
-       diminuarea disciplinei şi ordinii;
-       comunicaţii complicate pe orizontală şi pe verticală datorită relaţiilor oblice;
-       posibilitatea apariţiei unor dispoziţii contradictorii;
-       creşterea numărului de salariaţi.

Structura funcţională poate fi aplicată cu bune rezultate în firmele mijlocii cu o singură afacere, în care activităţile de bază sunt bine definite prin scopuri şi arie de specializare. Poate fi aplicată şi în firmele integrate vertical, care sunt dominant orientate spre producţie.
Structura funcţională serveşte pentru conceperea unor variante combinate de structuri organizatorice.
c)    Structura mixtă (ierarhic - funcţională)
Acest tip de structură reprezintă o combinare a celor două tipuri de structuri anterioare, care preia avantajele şi elimină (fie şi parţial) deficienţele acestora.
Această structură are următoarele caracteristici:
-   păstrează utilizarea compartimentelor funcţionale (specializate), dar menţine şi autoritatea liniei ierarhice (executanţii primesc dispoziţii numai de la şeful ierarhic);
-   personalul firmei este împărţit în două categorii: cei care gândesc şi cei care acţionează;
-   atribuţia principală a compartimentelor funcţionale constă în efectuarea de studii, analize, cercetări, pe baza cărora se înaintează propuneri şi soluţii managementului de vârf, care adoptă deciziile şi îşi asumă responsabilitatea (se asigură, astfel, atât utilizarea cunoştinţelor de specialitate cât şi unitatea de decizie şi acţiune necesare pentru desfăşurarea unei activităţi eficiente);
-   utilizează mai multe categorii de compartimente:
·      operative (de bază, de exploatare) – îndeplinesc activităţile specifice obiectului de activitate al firmei (de exemplu, în întreprinderile de comerţ acestea sunt compartimentele comerciale);
·      funcţionale – care execută o anumită activitate menită să ajute compartimentele operative (financiar, contabilitate, personal etc.);
·      de stat major – pregătesc deciziile majore, adoptate de conducerea superioară şi controlează aplicarea acestora (planificare, marketing);
·      auxiliare – prestează servicii necesare bunei desfăşurări a activităţii firmei (administrativ, întreţinere - reparaţii).
-   la nivelul superior şi la cel inferior există relaţii ierarhice, iar la nivelurile intermediare sunt relaţii funcţionale;
asupra unui subaltern se exercită atât autoritatea ierarhică (a şefului direct), cât şi autoritatea funcţională a managerilor responsabili pe funcţiuni (pe domenii).

Structura mixtă cumulează câteva avantaje şi dezavantaje.
AVANTAJE:
DEZAVANTAJE:
-       asigură o încărcare echilibrată cu sarcini a managerilor;
-       permite specializarea managerilor pe funcţiuni;
-       promovează delegarea de autoritate;
-       favorizează descentralizarea deciziilor;
-       degrevează top managerii de un număr important de probleme.
-       număr mare de niveluri ierarhice;
-       sistem mai complicat de legături;
-       impune o delimitare clară a autorităţii şi responsabilităţii;
-       pot apare tensiuni între compartimentele de stat-major şi compartimentele operative.

Structura mixtă  este folosită în firmele mari, cu activitate complexă.


Postări populare de pe acest blog

Surse de energie

Surse ale conflictului

Mihai Eminescu (viata si activitatea literara)