Global Rabota

joi, 6 aprilie 2017

Structura sociala in orase si organizarea administrativa in Evul Mediu

Tags

Dezvoltarea economică a oraşelor a avut drept consecinţă un spor demografic semnificativ cu o rată a creşterii constant pozitivă ca, cele din Occidentul medieval. Este adevărat, aglomerările urbane au trebuit să facă faţă unor pericole de care lumea rurală era mai ferită, precum bolile molipsitoare – mai ales ciuma – care, în anumite perioade făcea ca numărul populaţiei să scadă.
         Cele mai multe oraşe aveau câteva mii de locuitori, iar cele mari se puteau apropia de 100000 precum Milano, Florenţa 95000 sau Veneţia 90000. Parisul avea în prima jumătate a secolului al XIV-lea 80000, iar Londra 60000.
         Oraşul nu avea o suprafaţă prea mare : în centru se situa piaţa unde în general era amplasată şi primăria.
         Structura socială complexă era în continuă transformare, adaptare. Ocupaţiile de bază – meşteşugurile şi comerţul – vor duce, cu timpul la o diferenţiere socială datorită diferenţei de avere.
         Astfel, un patriciat orăşenesc format din negustorii bogaţi, proprietarii de manufacturi, bănci, corăbii vor avea rolul principal în conducerea politică a aşezării (maiores, potentes, popolo grasso). Majoritatea populaţiei o constituiau negustorii săraci şi meşteşugarii care erau cunoscuţi sub denumirea de minores, popolo minuto – lângă care se mai adaugă muncitori zilieri străini. La oraşe mai locuiau şi nobili ce puteau proveni fie din foştii stăpâni ai oraşului sau veniţi din altă parte. Clericii nu lipseau, bucurându-se de anumite privilegii. De asemenea, oraşul găzduia, datorită funcţiilor sale administrative şi militare şi slujbaşi ai puterii centrale sau ostaşi.
         Între cei bogaţi şi marea masă a populaţiei au izbucnit deseori conflicte – unele sângeroase – cu rezultate schimbătoare, uneori, reprezentanţi ai breslelor reuşind să pătrundă în conducerea oraşelor.
         În regiunile unde fărâmiţarea politică a dăinuit de-a lungul evului mediu, oraşele s-au bucurat de autonomie sau chiar de independenţă. Erau republici orăşeneşti de care depindeau şi regiunile rurale din jur – Genova, Veneţia, Pisa, Florenţa, Siena, sau oraşele imperiale germane – Bremen, Hamburg, Lübek, Frankfurt pe Main – care recunoşteau doar nominal autoritatea împăratului şi care erau de fapt independente adică puteau întreţine armate, încheia alianţe, aveau dreptul de a bate monedă, de a se organiza în uniuni orăşeneşti precum Hansa germana.
         În statele în care puterea centrală era mai puternică, oraşele se bucurau de autonomie limitată, precum cele din Franţa şi Anglia. Autoritatea se exercita în numele regelui de către reprezentanţi regali cu largi atribuţii judiciare, administrative şi fiscale.
         Oraşul era condus după reguli proprii , existând uneori un drept negustoresc sau drept al târgului constatat şi în Moldova din secolul al XV-lea. Principalul organism politic era sfatul orăşenesc sau consiliul municipal, ales anual, alcătuit din 12 membrii – juraţi, pârgari, consuli etc. în frunte cu un primar – magister civicum, jude, burgermeister.

                   Însemnătatea oraşului medieval

1.      Oraşul a dat impuls dezvoltării economice.
2.      La oraş au apărut mai întâi relaţiile capitaliste.
3.      S-a diversificat structura societăţii medievale.
4.      A sprijinit în unele state centralizarea şi întărirea puterii centrale.
5.      Oraşele au devenit centre culturale cu potenţial deosebit în lumea medievală.


loading...