Global Rabota

joi, 6 aprilie 2017

Strategii de Cercetare Dezvoltare Inovare la nivelul Uniunii Europene

Tags

Atât structura sistemului cât şi finanţarea activităţilor de Cercetare-Dezvoltare-Inovare diferă de la o ţară la alta, dar pot fi identificate o unele elemente comune şi tendinţe de schimbare la nivel naţional şi european, care sunt subordonate creşterii eficienţei cercetării-dezvoltării, valorificării superioare a rezultatelor din cercetare-dezvoltare în societate. Câteva aspecte relevante privind schimbările iniţiate în acest scop la nivelul Uniunii Europene sunt prezentate în continuare.
Cercetarea-dezvoltarea este, din punctul de vedere al Uniunii Europene, motorul dezvoltării unei economii europene competitive la nivel global. Principalele repere ale strategiei privind Cercetarea-Dezvoltarea-Inovarea la nivel Uniunii Europene au fost stabilite prin Declaraţia de la Lisabona (2000), prin care s-a urmărit crearea unui pachet de măsuri pentru creşterea performanţelor ţărilor membre ale Uniunii Europene. Obiectivul strategic stabilit cu acest prilej a fost ca în anii 2010-2020 UE să devină cea mai competitivă economie la nivel mondial.
Studiile europene arată că există decalaje importante între ţările Uniunii Europene faţă de SUA şi Japonia. Pentru a remedia această problemă, Comisia Europeană a propus, în ianuarie 2000, crearea Spaţiului European de Cercetare (European Research Area, ERA), cu scopul de a realiza o mai bună integrare şi organizare a activităţilor de CDI din spaţiul european. Iniţiativa Comisiei Europene privind ERA combină trei concepte:
- crearea unei “pieţe interne” pentru cercetare – un spaţiu în care cercetătorii, tehnologiile şi cunoştinţele să circule liber;
- coordonarea la nivel european a activităţilor de cercetare, programelor şi politicilor naţionale;
- finanţarea activităţilor de Cercetare-Dezvoltare-Inovare.
ERA extinde piaţa unică europeană în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice, asigurând schimburi deschise şi transparente în ceea ce priveşte abilităţile ştiinţifice, ideile si know-how-ul. Scopul este de a crea un spaţiu fără graniţe, în care cercetarea să genereze beneficii pentru întreaga comunitate europeană. În plus, globalizarea comerţului şi cunoştinţelor şi apariţia unor noi ameninţări globale pentru mediul înconjurător, sănătate umană şi securitate internaţională, solicită ca-cercetarea europeană să privească spre exterior. Cooperarea internaţională constituie o parte integrantă a politicilor UE în domeniul ştiinţific, care includ programe menite să sporească accesul Europei la expertiza ştiinţifică modială, să atragă oameni de ştiinţă de top pentru a lucra în Europa, să contribuie la găsirea răspunsurilor la problemele comune şi să pună cercetarea în politicile europene de dezvoltare.
Politicile europene în domeniul Cercetării-Dezvoltării-Inovării stabilesc cadrul general de acţiune pentru convergenţă şi creşterea competitivităţii. Realizarea lor este sprijinită prin finanţarea Cercetării-Dezvoltării-Inovării din fonduri create la nivelul Uniunii Europene.
Principalul instrument prin care se realizează finanţarea cercetării şi dezvoltării este Programul Cadru (Framework Programme), PC, lansat în 1982, aflat în prezent în cea de-a şaptea fază (PC7), pentru perioada 2008-2013. Acest program reuneşte toate iniţiativele Uniunii Europene legate de cercetare, cu un rol crucial în realizarea obiectivelor de creştere, competitivitate şi locuri de muncă. Obiectivele generale ale PC7 au fost grupate în patru categorii: Cooperare, Idei, Resursa umană, Capacităţi[1], care definesc patru categorii de programe axate pe dezvoltarea şi creşterea competitivităţii în cercetare-dezvoltare.
În prezent, alături de PC7 se derulează: Programul cadru de Competitivitate şi Inovare (Competitiveness and Innovation Framework Programme), CIP; Programul de Educaţie şi Training (Education and Training programmes); Fondurile structurale pentru competitivitate şi convergenţă regională (POS). Aceste programe accentuează importanţa inovării, definită ca element distinct atât în CIP (care oferă suport financiar pentru inovarea şi dezvoltarea IMM-urilor), cât şi în Fondurile structurale (prin Axa prioritară 2 – Competitivitate prin Cercetare, Dezvoltare tehnologică şi Inovare)[2].

Iniţial politicile europene au fost predominant orientate spre finanţarea cercetării ştiinţifice şi tehnologice, dar rezultatele în plan practic nu au fost cele aşteptate. Schimbări importante au fost propuse de Comisia Europeană în 2007, una dintre problemele cheie fiind întărirea legăturilor dintre educaţie, cercetare ştiinţifică şi mediul de afaceri. Abordarea mai integrată a politicilor de inovare se regăseşte în programul cadru CIP, orientat spre energie şi mediu, care urmăreşte să sprijine inovarea, creşterea competivităţii, a productivităţii şi antreprenoriatului în companiile europene, în special în întreprinderile mici şi mijlocii. De asemenea, au fost promovate programe de formare a resursei umane, orientate spre schimbarea culturii şi atitudinii în ceea ce priveşte asumarea riscului, antreprenoriatul şi competiţia.

Pentru caracterizarea globală a performanţelor inovative la nivel macroeconomic, în cadrul Uniunii Europene s-a introdus un indicator agregat, Summary Innovation Index (SII), care are la bază 25 de indicatori ai inovării grupaţi în cinci categorii: factorii motori ai inovării, crearea de cunoaştere, antreprenoriat în afaceri inovative/ high-tech, aplicare în industrie, proprietate intelectuală. Utilizarea acestui indicator permite analiza comparativă a performanţelor din inovare ale diferitelor ţări şi identificarea direcţiilor prioritare de îmbunătăţire. Situaţia din anul 2007 este prezentată în Fig.1.





[2] ANCS, http://www.mct.ro/index.php?action=view&idcat=378

loading...