joi, 6 aprilie 2017

Statele slave

Tags

După moartea împăratului Manuel I în anul 1180, Bizanţul a fost constrâns să-şi apere frontierele. A urmat perioada de după 1204 cînd imperiul a fost desfiinţat. Evenimentele centrale ale politicii balcanice sunt renaşterea Bulgariei în 1185 şi expansiunea Ungariei dincolo de Sava şi Dunăre.
         Serbia, cu centrul la Raşca, cucerită la începutul secolului al XII-lea, reprimeşte în timpul marelui jupan Nemania teritoriile litoralului (Zeta / Muntenegru) dar rămâne în sistemul ierarhic bizantin, şi succesorul, fiul său, Ştefan Nemania din 1196, căruia i s-a zis Primul încoronat pentru că în 1217, avea să fie încoronat la Roma. Era omul împăratului cu funcţia de sebastocrator.
         După căderea Constantinopolelui în 1204, cu prezenţa cruciaţilor în capitala Tessalonic, Ahaia, harta Peninsulei Balcanice s-a complicat foarte mult, condiţiile politice fiind instabile. În Bulgaria, Ioniţă Caloian Asan cere papei Inocenţiu al III-lea coroana imperială şi restaurarea Patriarhiei, dorind să revină la imperiul din timpurile lui Simeon, Petru şi Samuel. În acord cu ideologia papală, trimisul pontifical l-a încoronat pe Caloian, rege la Tîrnovo în 1204, centrul statului renăscut, în timp ce arhiepiscopul de la Târnovo fusese ridicat la rangul de primat al Bulgariei. În Serbia, după plecarea regelui Andrei al II-lea al Ungariei în 1217 la cruciadă (Serbia era supusă regatului maghiar), trimisul papal l-a încoronat rege pe Ştefan Nemania. În Asia Mică, la Niceea, s-a păstrat titlul imperial bizantin, însă nu şi patriarhia. Bulgaria îşi asumă hegemonia în Balcani pentru o perioadă de timp după înfrângerea Epirului la Klocotniţa în 1230.
         În cadrul acestor schimbări politice, s-a efectuat şi una ecleziastică : Biserica din Bulgaria a devenit autocefală şi până la cucerirea otomană va exista patriarhia bulgară. În Serbia în 1219 Biserica obţine autocefalia, iar fratele regelui , monarhul Sava, va fi recunoscut primul arhiepiscop al Serbiei de către patriarhul de la Niceea. Dar în nord din 1229 va lua fiinţă şi o dioceză catolică (1229) la Sirmium. În cadrul aceleiaşi schimbări, de remarcat este faptul că seniorii laici sau eclesiastici vor sprijini construirea de biserici şi mânăstiri pe care le înzestrează cu bunuri. Se traduc cărţile sfinte în limba slavă şi se scriu vieţi ale sfinţilor locali, fapt ce va contribui la menţinerea conştiinţei lor etnice şi istorice.
         Invazia tătarilor (1241-1242) în teritoriile sud-dunărene, ca şi formarea Hoardei de Aur în apropierea Mării Negre au determinat – pe fondul unor rivalităţi interne – excluderea Bulgariei de la lupta pentru hegemonie în Balcani. Evenimentul cel mai important a fost renaşterea Bizanţului în 1261. În regiunea Durazo luase fiinţă regatul Albaniei, care avea soldaţi buni, şi cu timpul s-au impus populaţiei slave săteşti.
         Către sfârşitul secolului al XIII-lea regatul sârb participa la competiţia pentru hegemonie în Peninsula Balcanică, dat fiind faptul că Bizanţul, din cauza slăbiciunii sale (datorită luptelor interne), nu era în măsură să facă faţă cuceririlor sârbeşti în Macedonia nordică şi Albaniei (1282-1294). Bulgaria putea să reprezinte un serios rival, dar victoria sârbilor la Velbujd în 1330 va inaugura o lungă perioadă de pace şi va lăsa suveranului sârb Ştefan Duşan (1331-1335) mână liberă pentru a se amesteca în războiul civil bizantin.
         În diferite campanii militare, Ştefan Duşan va susţine rebelii bizantini (1333-1334, 1342-1345) sau, profitând de confuzia generală (1348-1349), va cuceri Macedonia, Albania, Epirul şi Tessalia şi va deveni domn asupra unui teritoriu imens : de la Sava şi Dunăre, până la Golful Corint. În 1345 se va proclama împărat şi se va încorona în 1346. Pentru un timp va fi protectorul tânărului împărat bizantin Ioan al V-lea Paleologul, pentru scurt timp însă. Ştefan Duşan va viza chiar cucerirea Constantinopolelui.
         În aceste condiţii, Biserica din Serbia va fi ridicată la rangul de Patriarhie, iar diocezele devin sedii mitropolitane. Vor fi introduse titluri după modelul bizantin de la curte, cu funcţii de despot sau cesar. A fost unificat teritoriul administrativ şi s-a dat un cod de legi în care au fost îmbinate legi de inspiraţie bizantină cu tradiţia locală slavă.
         Semnificativ pentru politica balcanică este faptul că în prima jumătate a secolului al XIV-lea creşte rolul oraşelor de la Marea Adriatică. După căderea Bizanţului ele s-au aflat sub stăpânirea Ungariei (Year este oraşul nordic), a Veneţiei (Raguza) şi a statului sârb. Fiecare cetate avea un şef şi era subordonată unui district.
         Supunerea autorităţii supreme se exprima cel mai bine în plata tributului, în obligaţii simbolice, în acceptarea unui comite în cetate, dar cea mai mare parte a problemelor administrative şi juridice erau de competenţa autorităţii locale. Concomitent cu dezvoltarea lor a început şi un proces de stratificare socială, iar conducerea oraşului se făcea după model veneţian, cu un consiliu orăşenesc în care intrau membrii familiilor reprezentative din oraş.
         Ca urmare a înfrângerii în războiul cu Ungaria 1356-1358, Veneţia a fost complet îndepărtată de la coasta adriatică
         Serenissima Comună se va reface la sfârşitul secolului al XIV-lea şi în 1409 după ce cucerise drepturi asupra Dalmaţiei de la titularul regatului maghiar Ladislau de Anjou. La jumătatea secolului al XIV-lea micile Comune de la Adriatică, ca Raguza, îşi vor păstra autonomia până la căderea Ungariei în 1526.



loading...