Statele anglo-saxone

Originari din provinciile Holstein, Schleswig şi Iutlanda, în a doua jumătate a secolului al V-lea triburile anglo-saxone au migrat în Britania şi după două secole de lupte cu celţii au reuşit să cucerească insula.
         Colonizarea s-a făcut în două etape : 449-519 prin sosirea unor valuri succesive de migratori s-au format mai multe regate precum Kent, Sussex (saxonii din sud), Wessex (saxonii din vest) şi East-Anglie. O parte a britanicilor învinşi trec Canalul Mânecii şi se stabilesc în Armorica, ce se va numi Bretania.
         A II-a etapă (552-600) s-a încheiat cu formarea regatelor Mercia, Essex şi Northumbria. Celţii au fost împinşi spre Vest şi Nord în regiunile Walles, Cornwall, Cumbrie, Devon şi Scoţia neîncetând să lupte împotriva anglo-saxonilor.
         În secolul al VI-lea un rege Arthur, miticul suveran care avea să inspire pe poeţi, a repurtat victorii împotriva năvălitorilor. Dar anglii, saxonii şi iuţii ocupau cea mai bogată parte din insulă. Interesant este că în timp ce în Galia, mai ales în sud, s-au păstrat monumentele romane, în Britania au dispărut aproape cu totul. Dar Roma a lăsat creştinismul şi ideea de stat, deşi barbarii au impus păgânismul în secolele V-VII.
         În Irlanda şi Ţara Galilor preoţii vor păstra cultura romană.
         Ca şi în alte cazuri, venirea anglo saxonilor s-a soldat cu distrugerea de bunuri materiale. Preluând o informaţie mai veche, Beda Venerabilul scria : “Edificiile publice şi particulare au fost doborâte, preoţii ucişi în faţa altarelor. Dintre care au putut fugi, unii au fost prinşi în munţi şi masacraţi, alţii, înfometaţi s-au predat şi, dacă nu erau omorâţi pe loc, deveneau sclavi”.
         Venirea lor de la relativ mică distanţă de continent le-a permis să-şi păstreze ierarhia socială, limba şi obiceiurile ce le-au fost impuse localnicilor. S-a format o societate de agricultori, oraşele decăzând datorită slabei activităţi comerciale şi meşteşugăreşti.
         Anglo-saxonii s-au dovedit buni agricultori. Comunităţile săteşti erau organizate sub forma obştei în cadrul căreia pământul arabil era împărţit anual. Păşunile şi pădurile vor fi în proprietate colectivă, ca şi apele, de altfel. Se menţine adunarea sătenilor , moare, ca formă de conducere, ce alege reprezentantul oficial al satului. Mai întotdeauna există în sat şi un nobil care are dreptul de a cere redevenţe în natură sau muncă.
         Exista un consiliu regal la care participau alături de reprezentanţi ai nobilimii şi reprezentanţi ai bisericii. Unitatea administrativă superioară era comitatul (Shire) condus de sherif, ce era reprezentantul personal al regelui.
         În ultimul sfert al secolului al VII-lea, se va impune între cele 7 regate Wessex-ul. În timpul regelui Egbert (802-839), s-a intitulat rege al anglilor, era atunci în 827, singurul regat în stare să se opună danezilor.
         Nepotul său, Alfred cel Mare (871-899), avea să înfrângă la Askdown în anul 871 o puternică armată daneză. În următorii ani a fost nevoit să cedeze acestora mai multe teritorii din insulă, dar tot din Wessex va porni acţiunea eliberatoare.
         În 955 unitatea Angliei va fi refăcută. La începutul secolului al XI-lea pericolul danez avea să reînvie, Anglia întrând din 1013 în statul lui Cnut cel Mare (1013-1035) până în 1042. S-a definitivat procesul de feudalizare a societăţii engleze, s-a alcătuit o clasă de militari, s-au atenuat rivalităţile din regatele anglo-saxone.
         În 1066 Anglia avea să fie cucerită de către normanzi, veniţi din nordul Franţei.


Postări populare de pe acest blog

Surse de energie

Surse ale conflictului

Mihai Eminescu (viata si activitatea literara)