joi, 6 aprilie 2017

Sistemul de management al inovarii

Tags

Inovarea este mai mult decât un factor de progres, este condiţia de existenţă a organizaţiei.
Nu numai companiile mari, ci şi IMM-urile se confruntă tot mai mult cu problema inovării, în contextul actual caracterizat prin competiţie acerbă, informatizare şi globalizare. Comentariile ce urmează sintetizează răspunsul la întrebarea: ce trebuie făcut la nivelul organizaţiei pentru ca aceasta să-şi dezvolte şi să-şi valorifice eficient potenţialul inovativ?
Inovarea în cadrul organizaţiei poate avea multiple materializări, începând de la asimilarea produselor noi sau pătrunderea pe noi pieţe şi până la realizarea unor schimbări complexe ale modelului de afaceri. În toate aceste cazuri, inovarea nu este un simplu eveniment care se produce de la sine, ci presupune derularea unui proces complex de schimbare, care implică exercitarea conducerii. Efectele inovării asupra organizaţiei depind de modul în care se realizează fiecare proiect de schimbare, dar şi de capacitatea managementului de a realiza integrarea lor într-o strategie coerentă. Se poate spune că, managementul inovării este o sarcină complexă a conducerii, care, prin elementele sale strategice şi operative determină un proces sistematic de schimbare[1].
Multiplele aspecte referitoare la inovarea în organizaţie, procesele, structurile, resursele, metodele specifice utilizate pentru planificarea şi implementarea proiectelor de inovare definesc un sistem de management al inovării. Conceptul de sistem sugerează că acţiunile nu sunt izolate, că rezolvarea problemelor specifice inovării se face din perspectiva organizaţiei, într-un mod coerent şi sistematic.
Fig.1 prezintă schematic un model pentru sistemul de management al inovării, care cuprinde patru mari componente: stabilirea strategiei şi obiectivelor referitoare la inovare, crearea cadrului organizatoric de realizare a inovării, asigurarea resurselor (umane, financiare, informaţionale) şi realizarea proceselor de schimbare/ inovare. Cele patru componente sunt interdependente, în sensul că obiectivele organizaţiei referitoare la inovare trebuie susţinute prin structuri, metode şi resurse adecvate necesare realizării schimbărilor planificate. De asemenea, schema scoate în evidenţă importanţa elementelor informale în finalizarea cu succes a proiectelor de schimbare, care se regăsesc sintetizate în cultura organizaţională.

Modelul din Fig.1 stă la baza comentariilor din acest capitol, referitoare la factorii cheie de care depind performanţele din inovare ale organizaţiilor. Este important de subliniat de la început, rolul esenţial al managementului de la cel mai înalt nivel, ale cărui atribuţii nu se limitează la stabilirea strategiilor şi obiectivelor de inovare; asigurarea şi valorificarea resurselor necesare (managementul resurselor), crearea unor structuri organizatorice adecvate, respectiv a unei culturi deschise spre inovare, depind în mare măsură tot de managementul de la cel mai înalt nivel.




[1] Tripon, A., Managementul inovării, http://www.clubsinoiputemreusi.ro/comunitate/viewtopic.php?p=188&sid=4c48bc21a3d1d5836167ceefc08b85d0

loading...