joi, 6 aprilie 2017

Sistemul constitutional al SUA

Tags

1.     Introducere
      Statele Unite ale Americii  este un stat federal. Istoria federalismului american fiind legat de lupta pentru independenta a fostelor colonii. Intr-o prima etapa cele 13 foste colonii au constituit o confederatie la 15 noiembrie 1777. Fiecare colonie a devenit o republica independenta si suverana, avand propria sa constitutie.
          Dupa incheierea razboiului de independenta impotriva Marii Brianii intre statele – unite pentru moment in lupa comuna – au reaparut o serie de diferente si inegalitati. In acelasi timp au devenit vizibile si avantajele constituirii unui stat federal.
           In prezent statele ce compun SUA sunt in numar de 50. In ceea ce priveste relatiile intre statul federal si statele federate, cateva principii trebuie enuntate: revizuirea Constitutie federale nu pote fi facuta decat cu participarea statelor federate. Pe de alta parte trebuiementionat ca in virtutea suveraitatii intrne de care dispun statele federate au dreptul sa-si adopte fiecare propria sa constituie.
          Luat in ansamblu, sistemul federal american de organizare asigura un anumit echilibru intre prerogativele puterii centrale si drepturile recunoscute statelor.
          Viabilitatea si originalitatea sistemului politic american se datoreaza intr-o masura importanta conceptelor fundamentale pe care s-a intemeiat si se intemeiaza democratia americana.
        Promovand neabatut imperativele libertatii, autodeterminarii si respectului dreptului omului, democratia americana s-a afirmat prin sistemul valorilor pe care le promoveaza, devenind un adevarat indreptar pentru popoarele dornice de a-si afirma independenta in lupata cu practicile totalitariste.
        Exprimand un principiu carea avea sa-si mentina viabilitatea dincolo de momentul in care a fost enuntat, presedintele Abrahm Lincoln aratase ca: „ nici un om nu este suficient de bun pentru a guverna un alt om fara consimtamantul acestuia” In aceste cuvinte se regaseste intreaga filozofie a democratiei americane care face din legimitatea democratica, forta puterii politice.
       Legatura organica intre guvernamat si democratie reprezinta unul dintre punctele cele mai importante ale conceptiei americane refelecatata in constitutii si in alte documente politice. In conceptia politica americana separatia puterilor devine un principiu esential menit sa asigure echilibrul intre cele trei puteri ale statului.






2. Principiul separarii puterilor in stat
Ideea separaţiei puterilor în stat are origini relativ apropiate în timp, ea conturându-se undeva ope la sfârşitul secolului al XVIII –lea. Scriitorul francez Montesquieu este considerat părintele acestui principiu. Curios este însă faptul că el nu a numit niciodată această idee ca fiind un principiu, ci doar o ideea politică menită să asigure libertatea şi, în acelaşi timp, să combată tendinţa spre totalitarism.
Conform scriitorilor acelei vremi, conferirea întregii puteri unui singur organ al statului ar însemna de facto atribuirea unor prerogative nelimitate respectivului organ, ceea ce ar periclita serios libertatea individului. Astfel, conform principiului separaţiei puterilor în stat, este necesară divizarea atribuţiilor principale ale statului şi distribuirea echilibrată a acestora unor organe diferite între care să nu există raporturi de subordonare.
Aşadar organele trebuie să fie distincte şi independente unul faţă de celălalt. Bazele acestei teorii au fost puse însă de filosoful englez John Loke, care a subliniat in studiul sau intitulat „Essay on Civil Governement” importanţa unei separări a puterii în cadrul unui stat. Conform lui Loke puterea statului s-ar împărţii în trei funcţii esenţiale: funcţia legislativă, funcţia executivă şi  funcţia federativă.
Ulterior ideile lui John Loke au fost preluate şi adaptate de Montesquieu luând forma pe care o cunoaştem astăzi. Montesquieu spunea că „orice om care are o putere este înclinat să abuzeze de ea”. Din aceste considerente este necesar un mijloc de a opri tendinţa abuzului de putere. Aşadar, conform principiului, în orice stat există trei puteri distincte: puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească.
Încă din faza sa incipientă, gânditorii vremii au părut extrem de interesaţi de teorie; şi aceasta pentru că ea oferea o alternativă viabilă la totalitarism. Nu era suficient însă ca acest principiu doar să se nască; el trebuia realmente aplicat. Problema principală era aceea că Europa nu era încă pregătită de implementarea acestui nou sistem, şi acest aspect se datora în primul rând oponenţei dure a monarhiei absolutiste.
În faţa acestei situaţii singura soluţie eficientă ar fi fost revoluţia însă cel puţin pentru moment această soluţie rămânea doar o vagă perspectivă, nefiind aplicabilă în viitorul apropiat. Pe de altă parte însă Războiul de Independenţă tocmai fusese câştigat şi astfel, în 1776 coloniile engleze din America de Nord ies complet de sub tutela Imperiului Britanic.
Acest mediu devenea mai mult decât propice pentru implementarea noului principiu născut pe  „bătrânul continent”. Un exemplu oferit în acest sens este cel al Constituţiei statului North Carolina care menţiona în art. 4 faptul că puterea legislativă, executivă şi judecătorească trebuie să fie separate pe veci şi distincte una de alta. Ulterior, articole asemănătoare sau chiar identice au apărut şi în constituţiile celorlalte state. Peste nici două decenii, o dată cu adoptarea Constituţiei din 1791, are loc separarea strictă a puterilor şi în Franţa. După Franţa este rândul celorlalte state europene care au intrat într-un vast proces de creare a unor noi regimuri constituţionale ce se vor dovedi puternic influenţate de modelul Franţei dar, în acelaşi timp, îşi vor păstra propriile tradiţii politice.







De la prima aplicare a principiului separaţiei puterilor în stat şi până în vremurile contemporane acesta a îmbrăcat diferite forme de aplicare în practică. În realitate nu există doua state în care acest principiu să se manifeste identic deşi în fundamentele sale el este acelaşi peste tot. Interesat este faptul că aceste diferenţe de aplicare s-au constatat atât la state diferite cât şi în interiorul aceluiaşi stat dar în perioade de timp diferite.
Acest aspect este însă cât se poate de normal având în vedere lupta pentru putere ce s-a dat mereu între Legislativ şi Executiv. De pildă, în Statele Unite deşi există semnul egal între Preşedinte şi Congres, printr-o interpretare extensivă a anumitor pasaje din Constituţie, Preşedintele S.U.A. se bucură de o putere ceva mai mare decât Congresul. Exemplul cel mai potrivit în acest sens este cel al art. 1, Secţiunea 8 din Constituţia S.U.A. potrivit căruia dreptul de a declara război revine Congresului; dar, în acelaşi timp, Preşedintele S.U.A. este comandantul suprem al forţelor armate; astfel creându-se o oarecare confuzie, mai mulţi preşedinţi din istoria S.U.A. s-au folosit de acest aspect atunci când au trimis trupe militare americane să lupte în afara graniţelor ţării.
Indiferent de particularităţile întâlnite de la o ţară la alta, principiul separaţiei puterilor în stat a avut un impact puternic şi asupra altor ramuri din sfera politicului. De pildă, avem o multitudine de regimuri politice rezultate din modul de aplicare al acestui principiu. Ideea de bază este una simplă: cu cât principiul separaţiei este aplicat mai strict cu atâta regimul politic tinde spre liberalism, iar cu cât este mai neglijat regimul politic cade în sfera totalitarismului.

În lumea politică contemporană asistăm la un proces complex de găsire a unor noi sensuri ale acestui principiu fundamental, numit „principiul separaţiei puterilor în stat”. Nu este vorba nici pe departe de o tendinţă de renunţare la el fiindcă dacă ar fi aşa nu am mai putea vorbi de stat de drept, de democraţie sau de libertatea individului. Având în spate experienţa a mii de ani de conducere, jocul politicienilor de azi este din ce în ce mai abil şi mai subtil.
În prezent nu se mai doreşte despărţirea matematică între cele trei puteri, nu se mai are în vedere trasarea unor limite foarte precise între cele ele; dimpotrivă, se doreşte o uşoară întrepătrundere a lor, o oarecare influenţate a puterilor din partea partidelor politice, a sindicatelor, a patronatelor sau a grupurilor de interese; cu alte cuvinte putem spune că acum, mai mult ca niciodată, accentul nu se mai pune neapărat pe separaţia lor ci pe colaborarea ce trebuie să existe între puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească.














3.  Sistemul politic al SUA – regim clasic prezidential
   Sistemul politic al Statelor Unite ale Americii este unul prezidential, datorita faptului ca puterea executiva este detinuta de presedinte, lucru stipulat si in constitutie: aricolul II  prevede ca „ puterea executiva  este investita in Presedintele Statelor Unite ale Americii”3(„The executive power shall be vested in a Presidet of the United States of America4).
      Presedintele S.U.A. este ales prin vot universal pentru un mandat de patru ani, acesta este atestat de un Colegiu electoral, avand 535 membrii. Presedintele american joaca si rolul de prim-ministru, cabinetul fiind format direct de catre presedinte, numindu-se Administratie. Functiile clare indeplinite de presedintele american sunt:”sef al statului, sef al puterii executive, comandant al armatei, sef diplomatic, avand deasemenea prerogative de informare a poporului american cu privire la starea natiunii, sef al partidului care l-a investit drept candidat prezidential”.
      Puterea legislative in S.U.A. este detinuta de Congresul S.U.A dupa cum prevede si Constitutia: „toata puterea legislativa va fi investita in Congresul Statelor Unite, care va consta in Senat si Camera Reprezentantilor”.
      Senatul este format din 50 de membrii, acestia reprezentand organizarea federala a S.U.A, cate doi reprezentanti din fiecare stat, alesi pe un mandat de sase ani
      Camera reprezentantilor reprezinta interesele ntiunii, si este formata din 435 membrii alesi pentru un mandat de doi ani. Pentru a candida la postul de deputat trebuie sa aiba minim 25 ani si sa fie cetatean american de cel putin 7 ani.
      Cat despre puterile acordate celor doa camere ale Congresului S.U.A. „Senatul are puteri limitate in raport cu cele ale Camerei Reprezentantilor”7.
     S.U.A are o organizare federala, fiind compusa din 50 de state. Fiecare stat are constitutie proprie, cat si de norme juridice proprii. „ In cazul organizarii federale, fiecare stat beneficiaza de o Constitutie  proprie. In fruntea ierarhiei administrative a fiecarui stat se afla un guvernator . Guvernatorul este ales pe o perioada de 2-4 ani. Fiecare stat beneficiaza de un parlament, care ca si in cazul intregii federatii, este bicameral.
      Sistemul partidist al S.U.A este unul bipartidist. Aceasta pentru ca desi partideledin S.U.A sunt numeroase( Partidul Independent American, Partidul Comunist, Partidul Socialist al Muncii, Partidul Socialist si alte gruari politice fara relevanta), cele doua partide care detin monopolul in viata politica sunt: Partidul Republican si Partidul Democrat. Aceste doua partide au o pozitie atat de puternica incat acapareaza intotdeauna 90-95% din voturile electoratului, celelalte formatiuni politice neavand nici o sansa sa le ajunga. Iata deci ce face clar bipartidismul americam. 






4. Politica SUA


Statele Unite ale Americii sunt un stat federal, alcatuit din 50 de state la care se adauga districtul federal Columbia. Puterea este impartita intre guvernul federal si guvernele fiecarui stat in parte. Fiecare stat este alcatuit la randul sau din orase mai mari sau mai mici, fiecare avand organizarea sa proprie.
Functiunile si puterea guvernamentala a Statelor Unite se desfasoara pe trei nivele: puterea legislativa, puterea judecatoreasca, si puterea executiva. Aceste trei puteri isi au bazele in Constitutia Statelor Unite ale Americii. In acest sistem al separarii puterilor in stat fiecare ramura a puteri, opereaza independent de celelalte, totusi ele sunt constituite in asa fel incat sa previna concentrarea puterii intr-un singur departament, pentru a proteja drepturile si libertatile cetatenilor americani.
Statele Unite ale Americii este o republica constitutionala, avand la baza cea mai veche si longeviva Constitutie scrisa vreodata din istorie. Guvernul SUA functioneaza ca un sistem democratic reprezentat printr-un sistem congregational cu un set de puteri sprijinite de Constitutie. Exista trei nivele de guvernamant:  guvernul federal, cel statal, si administratia locala.
Oficialitatile si functionarii care lucreaza la aceste trei nivele sunt fie alesi prin vot secret, fie desemnati de catre ceilalti oficiali guvernamentali.
Guvernul federal cuprinde trei ramuri, care se afla intr-o relatie de echilibru in ceea ce priveste puterea: puterea legislativa: Congresul Statelor Unite format din Senat, si Camera Reprezentantilor.
Puterea executiva: presedintele SUA care desemneaza cu ajutorul Senatului SUA pe ceilalti membri ai Cabinetului si ai guvernului federal.
Puterea judecatoreasca: Curtea Suprema ai carei judecatori sunt desemnati de catre Presedinte si aprobati de Senat.











5. Presedintele SUA

Presedinte al Statelor Unite ale Americii (cateodata abreviat in engleza ca "POTUS" conform President of the United States of America) este seful statului american fiind simultan presedintele si seful guvernului Statelor Unite ale Americii. In multe tari, cele doua functii sunt separate, presedintele unei tari nefiind si primul ministru al aceleiasi tari. Conform Constitutiei SUA, presedintele in exercitiu este si sef de guvern (in engleza chief executive) al guvernului federal al Statelor Unite si totodata comandantul suprem al fortelor armate.
            Preşedintele Statelor Unite este şeful statului şi şeful guvernului din Statele Unite ale Americii. Din cauza statutului Statelor Unite ale Americii de superputere si marii puteri economice, preşedintele american este adesea considerat cea mai puternică persoană a lumii, fiind adesea una dintre cele mai bine cunoscute figuri publice.
 În timpul războiului rece, preşedintele american a fost adesea considerat ca "liderul lumii libere" (conform originalului din engleză, "the leader of the free world"), perifrază cu care este încă cotat astăzi.
Statele Unite ale Americii a fost prima ţară care a creat funcţia de preşedinte ca şef de stat al unei republici moderne. Astăzi, funcţia în sine a generat o copiere şi multiplicare a modelului iniţial american la scală globală, acolo unde există un sistem de guvernare de tip prezidenţial. Primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii a fost George Washington, care a slujit două mandate (sau termene) 1789 - 1793 şi 1793 - 1797. Actualul preşedinte al SUA, Barack Obama, este cel de-al 44-lea preşedinte american. Mandatul său a început în 2009 şi se va încheia în 2013, la 20 ianuarie.
            Articolul II al Constituţiei Statelor Unite supune presedinte la "executa cu fidelitate de" lege federală,    deasemenea el este cel care numeste  comandantul-şef al forţelor armate ale Statelor Unite si desemneze executivi cu  acordul  Senatului
Cele şase rolurile pe care conducerea de vârf (puterea executiva) o indeplineste sunt după cum urmează:








6. Congresul SUA

Prin expresia Congres se intelege Parlamentul SUA parlament bicameral, alcatuit din Camera reprezentantilor si din Senat. Congresul joaca un rol important in viata politica americana.Cu toate acestea el exercita anumite atributii prin intermediul ambelor Camere dar anumite puteri sunt rezervate exclusiv Senatului.
In ceea ce priveste relatiile dintre presedinte si Congres acestea se desfasoara intr-un dublu sens : presedintele adreseaza mesaje Congresului , care poate oferii puncte de reper pentru importante dezbateri juridice. Presedintele poate exercita si un drept de veto in stituatiile in care nu este de acord cu textul unei legi adoptate de Congres, situatie in care legea poate fi mentinuta numai cu o majoritate de doua treimi.
La randul sau Congresul dispune de importante posibilitati de a actiona asupra institutiei prezidentiale. Teoretic el poate chiar sa il distituie pe presedinte in situatiile in care se pune in discutie raspunderea penala a sefului executivului.  O alta modalitate prin care Congresul poate actiona blocand initiative ale presedintelui american, este respingerea unor credite pe care presedintele le solicita. Refuzul il obliga pe presedinte sa renunte la o serie de initiativeimportante si de aceea in mod firesc el trebuie sa cultive relatii bune cu membrii Congresului.
























7. CONCLUZII

Experienta democrattiei americane demonstreaza persistenta unor valori care au fost consacrate prin textele constitutionale. Se adeveresc intru totul cuvintele lui John Marshall, presedintele Curtii Supreme in 1819 : „ Constitutia a fost menita sa dureze in secolele care urmeaza, pentru secolele in viitor si in consecinta, sa fie adoptata variatelor crize ale problemelor umane”
Filozofia pe care se bazeaza Constitutia americana – separarea puterilor in stat si drepturle omului –     a rezistat si rezista timpului, ceea ce explica pentru ce o serie de state care au adoptat regimurile prezindentiale intelg sa aiba drept model Constitutia Statelor Unite
Fara indoiala sistemul politic aerican prezinta particularitatiile sale, uneori greu de inteles, pentru alte tari. Aparent, sistemul american consacra atributii din cele mai largi presedintelui, dar aceastea sunt conditionate de aprobarea Congresului.Puterea prezindentiala desi mare in sistem american nu este totusi nelimitata , iar in cazurile in care au existat suspiciuni asupra modului in care au actionat anumiti presedinti au starnit reactia poporului american
Astfel in pofida critici care s-a adus democratiei americane, aceasta este totusi o democratie eficienta si sigura.




loading...