Revenirea la modelul de organizare administrativa centralizata a Romaniei Legea administrativa din 1936

Experienţele prin care a trecut România în urma legilor administrative din 1925 şi 1929, numite astfel datorită instabilităţii lor în timp şi a dificultăţilor în aplicare, precum şi preocuparea de a da administraţiei un rost activ în viaţa statului, au justificat votarea unei noi legi administrative.
Legea administrativă din 27 martie 1936164 a prevăzut o împărţire a teritoriului, potrivit art. 4 din Constituţia de la 1923, în judeţe şi comune, investite cu personalitate juridică şi având patrimoniu propriu şi organe de conducere proprii. A fost menţinută de asemenea plasa, ca o simplă circumscripţie administrativă a judeţului, cu rol de control al activităţii autorităţilor comunelor rurale.
Comunele au fost clasificate ca rurale, suburbane şi urbane (oraşe reşedinţă de judeţ şi oraşe nereşedinţă).
Oraşele reşedinţă de judeţ importante din punct de vedere economic sau cultural puteau fi declarate prin lege municipii.
Comunele erau administrate de un consiliu comunal ca organ deliberativ şi primar respectiv ajutor de primar ca organe executive.
Legea stabileşte pentru consiliile comunale numărul membrilor aleşi, după cum urmează: 10 pentru comune rurale, 18 pentru oraşe nereşedinţă, 28 pentru oraşe reşedinţă, 36 pentru municipii.
O parte din membri consiliilor comunale erau membri de drept, recrutaţi dintre cadrele diferitelor servicii publice sau organe atribuţii tehnice care să completeze competenţa consilierilor aleşi.
Primarul era ales de către consiliul comunal dintre consilierii aleşi. Existau însă două situaţii în care primarul putea fi numit.
Conform art. 31 din lege, în comunele rurale şi oraşele nereşedinţă de judeţ, primarul putea fi numit de prefect, iar în oraşele reşedinţă de judeţ şi în municipii de către ministrul de interne, în următoarele situaţii:
Ø  dacă după două alegeri consecutive nici un candidat nu obţinea majoritatea absolută, prefectul numea primarul şi ajutorul de primar dintre candidaţii cu acelaşi număr de voturi;
Ø  dacă în comunele urbane nici un candidat nu obţinea ⅔ din numărul de voturi exprimate, primarul era numit (de către prefect sau ministrul de interne, după caz), dintre candidaţii la primărie.
Consiliul judeţean era de asemenea compus din membri aleşi şi membri de drept, cei din urmă împărţiţi în două categorii: unii cu vot deliberativ şi alţii cu vot consultativ. Membri consiliului judeţean se constituiau prin alegere în 5 comisii de specialitate. Raportorii celor 5 comisii formau delegaţia permanentă, care înlocuia consiliul între sesiuni.
Delegaţia permanentă avea, pe lângă atribuţiile delegate şi atribuţii proprii: era organ consultativ al prefectului şi exercita control şi îndrumare asupra comunelor rurale şi oraşelor nereşedinţă de judeţ. În accepţiunea acestei legi, prefectul este reprezentantul Guvernului în judeţ şi conducătorul administraţiei judeţene. Dacă în legea din 1929, conducător al administraţiei judeţene devenea preşedintele delegaţiei permanente a consiliului judeţean (ales), legea de faţă revine şi rezervă un rol important prefectului.
Consiliul de prefectură, creat pentru prima oară de legea din 1925 ca un organ consultativ al prefectului, este transformat de această dată într-un veritabil organ administrativ, cu activitate continuă, format din şefii serviciilor publice deconcentrate.
Se poate concluziona că acest model de organizare administrativă a teritoriului era unul centralizat. Centralizarea s-a realizat prin întărirea autorităţii prefectului în detrimentul autorităţilor judeţene alese, posibilitatea numirii primarilor şi reintroducerea membrilor de drept în consiliile locale. Cu toate acestea, legiuitorul a menţinut posibilitatea asocierii judeţelor în vederea rezolvării comune a unor lucrări publice care transcend nivelul judeţean. De asemenea, dă un regim administrativ special comunelor balneo-climaterice, art. 171, dându-le posibilitatea de a se asocia între ele sau cu instituţii private, în scopul executării de lucrări, servicii sau întreprinderi de interes local.
În Regulamentul de aplicare a legii, apărut la 18 februarie 1937, sunt prevăzute atribuţiile proprii ale fiecărui serviciu şi birou din cadrul administraţiei locale. Acest mod de sistematizare a activităţii reprezintă un real progres în eficientizarea administraţiei.




164 M. O., Partea I, nr. 73 din 27 martie 1936.

Postări populare de pe acest blog

Surse de energie

Surse ale conflictului

Mihai Eminescu (viata si activitatea literara)