Global Rabota

joi, 6 aprilie 2017

Referat Separatia puterilor in stat

Tags

Separaţia puterilor în stat constituie unul din principiile esenţiale ale statului de drept de concepţie liberală; “dogmă” fundamentală a democraţiei parlamentare actuale, ea se regăseşte, în mod expres sau implicit, în arhitectura juridică a aproape tuturor constituţiilor din momentul de faţă.
Ca şi în cazul altor noţiuni fundamentale ale dreptului public şi ale teoriei statului, cristalizarea unei concepţii coerente a separaţiei puterilor s-a produs treptat; anumite elemente ale sale pot fi întâlnite, cu un rol diferit şi în proporţii diferite, în operele mai multor autori, cu secole înainte de Locke şi Montesquieu, de numele cărora este legată de regulă elaborarea sistematică a acestui principiu.
În opinia unui important autor englez[1], o „doctrină pură” a separaţiei puterilor poate fi formulată în modul următor: „este esenţial pentru stabilirea şi menţinerea libertăţii politice, ca guvernământul (government) să fie divizat în trei ramuri sau departamente: legislativul, executivul şi judiciarul [1]. Fiecăreia din cele trei ramuri îi corespunde o funcţie identificabilă a guvernământului, legislativă, executivă şi judiciară [2]. Fiecare ramură a guvernământului trebuie limitată la exercitarea funcţiei ei proprii, fără a i se permite a uzurpa funcţiile altor ramuri [3]. În plus, persoanele care alcătuiesc cele trei autorităţi (agencies) ale guvernământului trebuie menţinute separate şi distincte, nici unui individ nefiindu-i permis să aibă în acelaşi timp calitatea de membru în mai mult de una din aceste ramuri [4]. Astfel, fiecare ramură va realiza un control asupra celorlalte şi nici un grup de persoane nu va fi capabil să controleze de unul singur mecanismul statului [5]”. În opinia autorului citat, un autor trebuie să abordeze şi să subscrie într-o anumită măsură la fiecare din tezele menţionate mai sus pentru a fi subsumabil categoriei de „teoretician al separaţiei puterilor”; evident, foarte puţini sunt cei care subscriu integral la toate aceste exigenţe, iar cazurile în care „forma pură” a doctrinei a fost pusă în practică sunt şi mai rare[2].
Justificarea primordială a separaţiei puterilor a constat – ca şi în cazul teoriei guvernământului mixt, cu care această doctrină are numeroase afinităţi şi interferenţe – în asigurarea libertăţii politice în stat, contra tendinţelor abuzive ale deţinătorilor autorităţii. Argumentele invocate de-a lungul timpului în favoarea acestui principiu sunt: (1) creşterea eficienţei actului de guvernare[3]; (2) asigurarea faptului că legile scrise sunt adoptate în vederea interesului comun al societăţii; (3) garantarea faptului că legea este administrată în mod imparţial şi că toţi administratorii stau sub imperiul acesteia; (4) crearea posibilităţii ca reprezentanţii poporului să tragă la răspundere pe demnitarii şi funcţionarii executivului pentru exercitarea abuzivă a puterii lor; şi (5) stabilirea unui echilibru al puterilor guvernământului[4]. Cu excepţia primei versiuni a argumentării, toate celelalte sunt în mod direct preocupate de menţinerea libertăţii politice şi de evitarea tiraniei[5].
În cele ce urmează, vom încerca să schiţăm liniile de dezvoltare istorică a principiului (II), evidenţiindu-i rădăcinile istorice, conexiunile cu teoria guvernământului mixt, contextul politic şi miza politică a diverselor cazuri concrete de aplicare a sa în practică, apoi vom prezenta rezumativ principalele evoluţii şi instituţii care reclamă punerea în discuţie sau reconsiderarea principiului (III), pentru ca în final să formulăm câteva observaţii şi aprecieri în legătură cu receptarea şi aplicarea separaţiei puterilor în România (IV).





[1] M.J.C. Vile, Constitution and the Separation of Powers, Second Edition, Liberty Fund, Indianapolis, 1998, p. 14.
[2] Ibid., p. 14.
[3] Aparent, prin sistemul său de frâne şi contragreutăţi, separaţia puterilor se află în relaţii antinomice cu guvernarea eficientă. La prima vedere, un guvern care îşi poate exercita nestingherit atribuţiile, fără controlul stingheritor al altor autorităţi are toate şansele să realizeze performanţe superioare celor ale unui guvern unde preocuparea pentru garantarea libertăţii politice duce la limitarea şi îngrădirea puterii sale. În fapt însă, exercitarea nestingherită a puterii duce la multiplicarea organelor statului şi la diminuarea interesului faţă de rezolvarea problemelor cetăţenilor; toate autorităţile se vor afla într-o permanentă competiţie pentru putere şi vor fi preocupate mai ales de prevenirea şi contracararea acţiunilor autorităţilor rivale, mai vechi sau nou înfiinţate. Fenomenul acesta este vizibil cel mai clar în sistemele totalitare, unde se ajunge adesea la o confuzie aproape totală a competenţelor şi responsabilităţilor. Vezi în acest sens, H. Arendt, Originile totalitarismului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, pp. 511-544.
[4] W.B. Gwyn, The Meaning of the Separation of Powers. An Analysis of the Doctrine from Its Origin to the Adoption of the United States Constitution, Tulane University, New Orleans, 1965, pp. 127-128
[5] Ibid., p. 128.

loading...