PROCESUL BUGETAR

7.1. Conţinutul, etapele şi caracteristicile procesului bugetar

Sub aspectul conţinutului, procesul bugetar reprezintă ansamblul acţiunilor şi măsurilor întreprinse de instituţiile abilitate ale statului în scopul concretizării politicii financiare aplicată de autoritatea guvernamentală.
            Optând în cadrul politicii economico-financiare pentru un anumit volum şi structură de bunuri şi servicii publice (educaţie, cultură, ordine publice, ocrotirea sănătăţii etc.) distribuite prin reţeaua instituţiilor publice, autoritatea guvernamentală este împuternicită prin Constituţie şi prin legi specifice  să pună în mişcare complexul mecanism de producere şi distribuire a bunurilor şi serviciilor necesare cetăţenilor.
            Derularea procesului bugetar presupune existenţa unor resurse financiare şi alocarea lor în scopul furnizării către populaţie a bunurilor şi serviciilor publice.
            Instrumentul în care îşi găsesc reflectarea toate resursele financiare ale statului, dar şi toate cheltuielile publice este reprezentat de bugetul  general consolidat.
            Se impune, aşadar, existenţa cadrului juridic care să reglementeze pe de o parte categoriile şi nivelul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor percepute de la persoanele fizice şi juridice, iar pe de altă parte destinaţiile spre care pot fi orientate alocaţiile bugetare în vederea furnizării bunurilor şi serviciilor publice.
            Etapele consecutive ale procesului bugetar se referă la:
            1. Elaborarea proiectului de buget;
            2. Aprobarea bugetului;
            3. Execuţia bugetului;
            4. Încheierea execuţiei bugetului;
            5. Controlul execuţiei bugetului;
            6. Aprobarea execuţiei bugetului.
            Dincolo de unele particularităţi care pot exista într-o ţară sau alta generate de nivelul de dezvoltare a democraţiei şi de experienţa acumulată în domeniul finanţelor publice, procesul bugetar prezintă o serie de caracteristici comune care îi conferă trăsăturile specifice unui proces:
            a) are caracter decizional - aceasta deoarece este rezultatul acţiunilor de alocarea a unor resurse bugetare limitate în raport cu nevoile societăţii pentru bunuri şi servicii publice.
Stabilirea destinaţiilor spre care sunt alocate resursele financiare este rezultanta procesului de identificare, cuantificare şi ierarhizare a nevoilor sociale.
            b) are caracter democratic - pentru că în cursul derulării sale se manifestă atât atributele statului de drept între care cel al separaţiei puterilor în stat, cât şi posibilitatea impunerii intereselor economice şi sociale ale diferitelor grupuri de cetăţeni care deţin majoritatea politică de decizie.
            c) este preponderent politic - pentru că opţiunea pentru un anumit tip de politică economică în general şi de politică financiară şi monetară în special, toate reflectate în conţinutul bugetului, reprezintă un act specific deciziei politice a forţelor majoritare în Parlament. La rândul lor, forţele publice majoritare reprezintă în forul legislativ interesele grupurilor sociale şi profesionale care le-au acordat votul la desemnarea Parlamentului.
            Optând pentru un anumit tip de politică fiscală şi pentru anumite direcţii de alocare a resurselor, forţele publice majoritare care decid asupra bugetului adoptă evident o decizie de ordin public.
            d) este un proces cu continuitate ciclică - pentru că etapele sale sunt precizate prin legi specifice cu stabilirea termenelor concrete de derulare şi finalizare a fiecărei faze, în conformitate cu principiile anualităţii şi publicităţii bugetului.
            e) este un proces de larg impact public cu implicaţii la nivel macro şi microeconomic ce se manifestă atât în plan social, cât şi economic - fundamentarea bugetului este o acţiune esenţială a procesului de macrostabilizare economică, prin rolul său, bugetul exercitând influenţe asupra tuturor componentelor mixului de politici guvernamentale, transmiţând influenţe asupra economiei naţionale în ansamblu cât şi asupra comportamentelor economice şi sociale ale firmelor şi indivizilor.
7.2. Instituţii cu atribuţii în realizarea procesului bugetar
în ţările cu economie de piaţă

            Transpunerea în practică a etapelor procesului bugetar, în ţările democratice, se realizează prin intermediul instituţiilor publice specifice statului de drept.
            Caracteristica fundamentală a sistemului instituţional public o reprezintă pe de o parte separarea pe orizontală în subsisteme componente a instituţiilor din cadrul celor trei puteri în stat (legislativă, executivă şi judecătorească) şi pe de altă parte subordonarea pe verticală a instituţiilor componente ale fiecărui subsistem.
            Acest mod de organizare şi funcţionare a instituţiilor care participă la derularea procesului bugetar asigură evitarea abuzului de putere din partea uneia sau alteia dintre entităţile în cauză.

7.2.1. Elaborarea proiectului de buget

În general, proiectul bugetului de stat este elaborat de puterea executivă (guvern) prin subsistemul instituţiilor publice aflate în subordinea acestuia.
La elaborarea proiectului de buget se au în vedere obiectivele programului de guvernământ al partidului (coaliţiei de partide) care deţin majoritatea parlamentară şi analizele efectuate de Ministerul Economiei şi Finanţelor sau de alte organe de specialitate cu privire la: evoluţia economiei, factorii care au determinat sau pot genera schimbări în mărimea şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetare etc.
Pornindu-se de la aceste obiective se pune problema stabilirii concordanţei între necesarul de resurse bugetare (cheltuieli) şi posibilităţile de acoperire ale acestora. De regulă, necesarul de resurse bugetare este mai mare decât posibilităţile de acoperire a acestora. Pentru realizarea acestei concordanţe se impune ajustarea obiectivelor programului guvernamental în raport cu constrângerile de natură financiară.
În România, elaborarea proiectului de buget este un atribut al organelor executive ale statului – Guvernul, ministerele, alte organe centrale ale administraţiei publice centrale de stat. Atribuţiile de elaborare, finalizare şi prezentare către Guvern a proiectului de buget le are Ministerul Economiei şi Finanţelor care împreună cu instituţiile de prognoză, cu Banca Naţională, cu ordonatorii principali de credite stabileşte pe baza programului de guvernare premizele de la care se porneşte în elaborarea proiectului de buget. Aceste premize se referă la indicatorii macroeconomici pe baza cărora se fundamentează proiectul de buget şi la corelaţiile dintre aceştia  şi evoluţiile din economie în scopul de a asigura în mod durabil atât echilibrul financiar, cât şi cel economic general.
            Dintre aceşti indicatori menţionăm:
            - evoluţia produsului intern brut;
            - rata inflaţiei;
            - nivelul fiscalităţii;
            - evoluţia creditului intern;
            - volumul finanţărilor externe, etc.
            Datorită complexităţii deciziei bugetare, procesul de elaborarea a proiectului de buget este unul iterativ care presupune un schimb de informaţii în dublu sens, respectiv spre şi dinspre Ministerul Finanţelor Publice.
            În ţara noastră derularea procesului bugetar se realizează în concordanţă cu principiile teoretice şi practice  specifice acestui domeniu, potrivit prevederilor Constituţiei şi Legii privind finanţele publice.
            Prin această din urmă lege se reglementează un calendar bugetar care prevede termene precise pentru finalizarea fiecărei etape a elaborării bugetului, precum şi obligaţiile stricte în sarcina entităţilor publice implicate în acest demers.
            Potrivit acestui calendar bugetar fazele elaborării bugetului sunt următoarele:
            1. Până la data de 31 martie a anului curent MFP elaborează împreună cu alte instituţii de profil prognoza indicatorilor macroeconomici pentru anul bugetar căruia îi corespunde bugetul precum şi pentru următorii trei ani.
            2. Până la data de 1 mai a anului curent MFP este obligat să înainteze Guvernului obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul corespunzător bugetului elaborat, dar şi pentru următorii trei ani, împreună cu limitele de cheltuieli stabilite pentru fiecare ordonator principal de credite.
            3. Guvernul aprobă obiectivele amintite şi limitele de cheltuielile până la data de 15 mai şi apoi informează Comisiile de buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului asupra orientării politici sale macroeconomice şi a politicii în domeniu finanţelor publice.
            4. Până la data de 1 iunie a fiecărui an MFP va transmite fiecărui ordonator principal de credite o scrisoare-cadru în care se precizează contextul macroeconomic în care se elaborează proiectul de buget, metodologia de întocmire a acestuia şi limitele de cheltuieli care i-au fost aprobate.
            5. În cazul în care apar modificări în contextul macroeconomic MFP propune Guvernului aprobarea modificării limitelor de cheltuieli după care transmite această nouă informaţi ordonatorilor principali de credite până la data de 15 iunie.
            6. Ordonatorii principali de credite au obligaţia de a elabora proiectele lor de buget şi de a le înainta la MFP împreună cu anexele la acestea şi cu estimările pentru următorii trei ani până la data de 15 iulie.
            7. MFP examinează proiectele de buget primite şi poartă discuţii cu ordonatorii principali de credite. În caz de divergenţă decizia finală aparţine Guvernului. Ca o finalitate a acestor fluxuri informaţionale, ordonatorii principale de credite au obligaţia de a depune la MFP proiectele lor finale de buget şi anexele la acestea până la data de 1 august.
            8. Pe baza tuturor acestor documente şi a propriului său proiect de buget, MFP elaborează proiectul bugetului de stat şi al legii bugetare anuale pe care le înaintează spre aprobare Guvernului până la data de 30 septembrie a anului curent. Proiectul legi bugetului de stat este însoţit de un raport privind situaţia macroeconomică a ţării pentru anul următor, căruia îi corespunde bugetul, precum şi pentru viitorii trei ani.
            9. După însuşirea şi aprobarea proiectului legii bugetare Guvernul înaintează documentul spre aprobare Parlamentului cel mai târziu până la data de 15 octombrie a fiecărui an.
Proiectul bugetului de stat depus Parlamentului în vederea aprobării cuprinde:
-         la venituri: estimările anului, structurate pe capitole şi subcapitole;
-         la cheltuieli, creditele bugetare, determinate de autorizările conţinute în legi specifice, atât în structură funcţională, cât şi în structură economică;
-         deficitul sau excedentul, după caz.

 

7.2.2. Aprobarea bugetelor


Proiectele de buget înaintate Parlamentului de către Guvern sunt supuse dezbaterii şi aprobării puterii legislative, etapă a procesului bugetar care presupune:
- prezentarea de către şeful executivului sau de către ministrul finanţelor a proiectului de buget în Parlament;
- analiza proiectului de buget în comisiile parlamentare;
- concilierea amendamentelor (modificărilor) propuse la proiectul de buget;
- aprobarea proiectului de buget în Parlament;
- sancţionarea (semnarea) bugetului aprobat de către şeful statului.
Dezbaterea şi aprobarea proiectelor de buget în Parlament este influenţată de modul de organizare al acestuia - unicameral sau bicameral - şi de competenţele în ceea ce priveşte formularea de amendamente la proiectul de buget.
În România, modul de aprobare a fiecărei categorii de buget precum şi organele abilitate în acest sens diferă în raport de locul ocupat în arhitectura sistemului bugetar, astfel:
-  bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul asigurărilor de şomaj, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat şi bugetele fondurilor externe nerambursabile se aprobă prin lege, de către Parlament;
-  bugetele instituţiilor publice autonome se aprobă prin acte normative speciale, de către organele abilitate în acest scop
-  bugetele instituţiilor publice finanţate parţial prin fonduri bugetare se aprobă prin lege, ca anexe la bugetele ordonatorilor de credite
-  bugetele instituţiilor publice finanţate integral din fonduri bugetare se aprobă de către ordonatorul de credite ierarhic superior al acestora
-  bugetele instituţiilor publice care se finanţează integral din venituri proprii se aprobă de către organul de conducere al instituţiilor publice, cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior
-  Bugetul Trezoreriei Statului se aprobă prin Hotărâre a Guvernului
Dezbaterea şi aprobarea proiectului bugetului de stat presupune parcurgerea următoarelor etape:
            a) proiectul bugetului de stat, la care este anexat bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate, este depus la Parlament de către Guvern împreună cu Raportul privind situaţia economică şi financiară a ţării şi proiecţia acesteia în viitor, precum şi cu proiectul legii bugetare anuale;
b) aceste documente sunt examinate de comisiile permanente ale fiecărei camere - Comisia buget, finanţe, bănci,  alte comisii interesate (comisiile pe domenii) şi de către Compartimentul tehnic-legislativ al celor două Camere. Comisiile interesate şi Compartimentul tehnic-legislativ comunică avizul lor, inclusiv amendamentele propuse, Comisiei permanente de buget,  finanţe, bănci. Dacă amendamentele propuse măresc deficitul bugetar au loc analize şi discuţii cu reprezentanţi Guvernului pentru găsirea de soluţii optime;
            c) Comisiile permanente de buget, finanţe, bănci din cele două camere dezbat proiectele şi propunerile de amendamente şi întocmesc un Raport comun, aprobat prin vot, cuprinzând toate propunerile de amendamente precum şi propunerea motivată pentru adoptarea celor două proiecte (Legea bugetară şi Bugetul de stat), respingerea lor sau adoptarea cu modificări;
            d) dezbaterea celor două proiecte în şedinţă comună a celor două camere la care participă şi iniţiatorul lor; reprezentantul Guvernului prezintă constrângerile care au influenţat elaborarea bugetului şi Raportul privind situaţia economico-financiară şi proiecţia ei în anul viitor; un raportor din partea comisiilor permanente prezintă Raportul comun pe baza căruia are loc dezbaterea generală. Dacă în această fază se cere respingerea documentelor se supune la vot. Se trece, apoi, la cea de-a doua fază a dezbaterii - dezbaterea pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate, după caz, şi pe ordonatori principali de credite, pentru anul bugetar, precum şi creditele de angajament pentru acţiuni multianuale;
            e) aprobarea Legii bugetare şi a Bugetului de stat, ce se efectuează pe baza votului de ansamblu al legii, care poate fi deschis sau secret;
            f) promulgarea de către Preşedintele României a legii adoptate de Parlament, urmată de publicarea ei în Monitorul Oficial.
În ceea ce priveşte proiectele bugetelor locale, în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat, acestea trebuie supuse aprobării consiliilor locale, judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
După ce legile bugetare au fost adoptate de către Parlament şi promulgate de Preşedinte, acestea se publică în Monitorul Oficial al României, moment în care ele devin operaţionale.
           
7.2.3. Execuţia bugetară

Execuţia bugetară reprezintă ansamblul operaţiunilor care privesc încasarea veniturilor şi efectuarea propriu-zisă a cheltuielilor aprobate de către Parlament.
Sumele înscrise la partea de venituri  sunt considerate limite minime de realizat (cu excepţia celor provenind din împrumuturi care sunt maxime de atins), iar sumele înscrise la partea de cheltuieli - reprezentând creditele bugetare aprobate - constituie limita maximă ce nu poate fi depăşită.
În practică se constată o separare a activităţii de executare a veniturilor de cea de executare a cheltuielilor, deoarece fiecare dintre ele folosesc instrumente şi proceduri specifice.
Conducerea generală a execuţiei bugetului este de competenţa Guvernului. Răspunderea, ca organ de specialitate, revine Ministerului Economiei şi Finanţelor (pentru execuţia bugetului de stat) şi organelor de specialitate ale administraţiei publice locale (pentru bugetele locale). 
În ceea ce priveşte încasarea veniturilor, ea presupune parcurgerea următoarelor etape:
a)       În prima etapă, aşezarea, se procedează la stabilirea obiectului impozabil (se constată existenţa şi se evaluează materia impozabilă);
b)       În a doua etapă, lichidarea, se stabileşte cuantumul impozitului datorat de persoana fizică sau juridică în funcţie de materia impozabilă şi cotele legale de impunere.
c)       În cea de-a treia etapă are loc emiterea titlului de percepere, adică a dispoziţiei în baza căreia este autorizată perceperea impozitului sau taxei în contul bugetului de stat.
d)       În cea de-a patra etapă, perceperea propriu-zisă a venitului bugetar, are loc încasarea impozitului sau taxei în cuantumul şi la termenul stabilit. În această etapă este inclusă şi urmărirea silită care intervine atunci când contribuabilii nu-şi achită obligaţiile băneşti pe care le au faţă de bugetul statului.
Primele trei etape cad în sarcina organelor specializate ale Ministerului Finanţelor, iar ultima este de competenţa serviciului trezoreriei care încasează impozitele şi taxele, de regulă, prin intermediul unor agenţi fiscali.
În cadrul procesului de execuţie al cheltuielilor se parcurg următoarele etape:
a)   în prima etapă, angajarea, are loc asumarea obligaţiei unui organism public de a plăti o sumă de bani determinată care izvorăşte dintr-un contract, hotărâre judecătorească, decizie administrativă etc., ca urmare a unor livrări de mărfuri, prestări de servicii, executări de lucrări etc. Angajarea are loc, de fapt, prin intermediul ordonatorilor de credite;
b)  în a doua etapă, lichidarea, are loc operaţiunea prin care se verifică realizarea serviciului sau furnizarea de mărfuri în favoarea statului şi se stabileşte mărimea datoriei (plăţii).
c)   cea de-a treia etapă, ordonanţarea, cuprinde operaţiunile de emitere a dispoziţiei prin care se admite lichidarea şi deci se dispune plata.
d)  în cea de-a patra etapă are loc plata propriu-zisă, şi deci, stingerea obligaţiilor statului faţă de persoanele fizice sau juridice care au prestat servicii statului sau organelor sale.
Toate aceste operaţiuni, potrivit reglementărilor interne ale statelor, cad în sarcina ordonatorilor principali (miniştri, similarii lor) sau a ordonatorilor secundari (directori generali sau directori) dacă le sunt delegate asemenea sarcini.
Execuţia de casă a bugetelor mai presupune şi alte operaţii cum sunt: supervizarea plăţilor şi încasărilor bugetare, gestiunea disponibilităţilor bugetare, asigurarea informaţiilor pentru înregistrarea în contabilitate a fluxurilor bugetare şi întocmirea rapoartelor periodice asupra îndeplinirii prevederilor bugetare.
Potrivit reglementărilor româneşti în vigoare, execuţia bugetară se încheie la 31 decembrie, aplicându-se „sistemul de gestiune”.
Execuţia de casă a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat, a bugetului asigurărilor pentru şomaj, a bugetelor locale şi a bugetelor fondurilor speciale se realizează prin trezoreria statului sau prin unităţile bancare, după caz, pe baza normelor emise de Ministerul Economiei şi Finanţelor.

7.2.4. Încheierea execuţiei bugetare


Este etapa următoare încasării veniturilor şi efectuării  cheltuielilor pentru anul bugetar respectiv. Aceasta priveşte întocmirea documentelor de încheiere a exerciţiului bugetar. Operaţiunea se reflectă în contul de execuţie bugetară care exprimă excedentul sau deficitul bugetului la finele anului bugetar.
După sistemul adoptat de fiecare stat (sistem de exerciţiu sau de gestiune) contul de încheiere a exerciţiului bugetar are anumite particularităţi.
În sistemul de exerciţiu contul de execuţie reflectă toate operaţiunile care se referă la bugetul respectiv, chiar dacă ele se înfăptuiesc în perioada următoare datei încheierii anului bugetar.
Sistemul prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje. Printre avantaje   menţionăm faptul că sunt evidenţiate rezultatele efective ale bugetului pentru anul la care se referă. Dintre dezavantaje, se remarcă faptul că, o perioadă de timp (3÷6 luni) funcţionează în evidenţe două conturi, se urmăresc venituri şi se fac cheltuieli pentru două bugete (unul pentru anul care a expirat şi altul pentru anul care este în curs).
În sistemul de gestiune, operaţiunile privind veniturile şi cheltuielile aferente anului încheiat dar care nu au fost efectuate până la finele anului bugetar se reportează în anul bugetar următor şi se evidenţiază ca atare. Acest sistem prezintă avantajul că este mai simplu, dar are dezavantajul că nu redă o situaţie clară, a execuţiei reale a bugetului fiecărui an.
Contul general anul de execuţie bugetară este actul care prezintă veniturile şi cheltuielile bugetului pentru anul expirat ca şi rezultatul definitiv (excedent sau deficit) pentru acea perioadă. Acest act se supune dezbaterii şi aprobării Parlamentului odată cu proiectul de buget pentru anul următor celui în curs.
În România, după încheierea exerciţiului bugetar, pe baza lucrărilor efectuate de organele sale de specialitate, Guvernul prezintă Parlamentului spre deliberare şi aprobare conturile generale anuale de execuţie a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale bugetelor fondurilor speciale. Contul general anual de execuţie a bugetului de stat,  a bugetului asigurărilor sociale de stat şi celelalte conturi anuale de execuţie se aprobă prin lege după verificarea de către Curtea de Conturi.
Conturile anuale de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale şi ale ordonatorilor de credite cuprind:
- la venituri   ‑ prevederi bugetare aprobate iniţial, prevederi bugetare definitive, încasările realizate;
- la cheltuieli ‑ credite aprobate iniţial, credite definitive, plăţi efectuate.
Excedentul sau deficitul bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale se stabileşte ca diferenţă între veniturile încasate până la încheierea exerciţiului bugetar şi plăţile efectuate până la aceeaşi dată.
Se supune dezbaterii şi aprobării Parlamentului împreună cu aceste conturi şi contul general al datoriei publice, care  cuprinde contul operaţiunilor în ţară şi în străinătate, respectiv situaţia datoriei publice interne şi a datoriei publice externe directe a statului, precum şi situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi pentru credite externe primite de către alte persoane juridice.

7.2.5. Controlul execuţiei bugetare


Execuţia bugetară se înfăptuieşte de către executiv sub controlul unor organe împuternicite în acest sens.
În raport de natura organelor care îl execută controlul poate fi politic, jurisdicţional şi administrativ.
Controlul politic este exercitat de către Parlament cu prilejul examinării şi aprobării proiectului bugetului şi a contului de execuţie bugetară, precum şi  pe parcursul execuţiei bugetului aprobat.
Guvernul are obligaţia de a prezenta periodic Parlamentului rapoarte cu privire la execuţia bugetului, iar acesta prin comisiile sale permanente sau prin comisii special constituite de anchetă, poate efectua acţiuni de control şi poate audia membrii Guvernului sau alte persoane care administrează sau gestionează fonduri publice.
Prin controlul politic se urmăreşte, în principal, respectarea de către executiv a prevederilor autorizaţiei parlamentare în materie de buget şi a modului în care au fost gestionate fondurile bugetare.
Controlul jurisdicţional este efectuat de un organism specializat, denumit Curte de Conturi care are ca principală sarcină controlul complet al execuţiei bugetului.
Controlul administrativ  se referă, pe de o parte, la controlul exercitat de organele specializate ale Ministerului Economiei şi Finanţelor, iar pe de altă parte, la controlul ierarhic exercitat de către ordonatorii principali de credite asupra modului cum sunt consumate creditele bugetare de către subordonaţii acestora.
După momentul exercitării sale controlul administrativ poate fi preventiv, concomitent sau posterior efectuării operaţiilor bugetare.
Controlul preventiv se exercită înainte de efectuarea operaţiilor de execuţie ale veniturilor şi cheltuielilor bugetare şi este cea mai eficientă formă a controlului bugetar, deoarece poate opri operaţiile nelegale, neoportune sau neeficiente.
Controlul concomitent, efectuat în momentul plăţii mărfurilor achiziţionate sau a serviciilor prestate, are o valoare limitată, deoarece se concentrează asupra legalităţii plăţii. Cheltuiala fiind deja angajată, prin contractele încheiate, chiar dacă este neoportună sau neeficientă, plata nu poate fi oprită, dacă este legal datorată.
Controlul posterior (ulterior sau postoperativ) urmăreşte identificarea cazurilor de nerespectare a legilor, a neregulilor în execuţia bugetului, stabilirea persoanelor vinovate şi sancţionarea acestora, recuperarea prejudiciilor aduse statului şi prevenirea producerii în viitor a abaterilor de natura celor constatate.
În România, controlul politic se execută de către Parlament, controlul jurisdicţional se realizează de către Curtea de Conturi, iar controlul administrativ se efectuează de către Ministerul Economiei şi Finanţelor şi celelalte ministere (agenţii guvernamentale) şi organe centrale.
În privinţa contului general de execuţie bugetară, Curtea de Conturi efectuează, la fiecare ordonator de credite, controlul privind legalitatea şi realitatea datelor cuprinse în acest document.
Pe baza criteriilor de performanţă stabilite în funcţie de specificul fiecărui domeniu de activitate, Curtea de Conturi verifică eficienţa, eficacitatea şi economicitatea programelor cu finanţare bugetară, pronunţându-se în acelaşi timp asupra calităţii gestiunii banilor publici la nivelul fiecărei instituţii şi pe ansamblul bugetului.
Raportul de control privind contul de execuţie bugetară este înaintat de Curtea de Conturi la Parlament, care îl supune dezbaterii şi aprobării.

7.2.6. Aprobarea execuţiei bugetare
           
            După primirea raportului privind contul general anual de execuţie bugetară Parlamentul demarează procedurile de dezbatere şi aprobare. Mai întâi raportul este examinat şi aprobat de către Comisiile reunite de buget, finanţe şi bănci ale forului legislativ.
            După aceea contul de execuţie bugetară împreună cu un raport asupra contextului macroeconomic din anul bugetar respectiv este prezentat în plenul Parlamentului.
            Din acest moment se trece la discutarea şi aprobarea fiecărui articol al „Legii privind aprobarea contului de execuţie bugetară”, prilej cu care se pot propune şi aproba modificări ale legislaţiei fiscal-bugetare în concordanţă cu propunerile formulate de Curte de Conturi.
Votul final asupra „Legii privind aprobarea contului de execuţie bugetară” în plenul Parlamentului reprezintă momentul încheierii procesului bugetar.


Postări populare de pe acest blog

Surse de energie

Surse ale conflictului

Mihai Eminescu (viata si activitatea literara)