Global Rabota

marți, 4 aprilie 2017

Polonia in secolele XI-XV

Tags

         În prima jumătate a secolului al XI-lea şi în secolele următoare pe teritoriul polonez continuă să se dezvolte economia a cărei ramură principală rămânea agricultura. Suprafeţe întinse au fost redate acestui sector economic prin acţiunile de defrişări şi desţeleniri. Se practică asolamentul bienal ca în cea mai mare parte a Europei. Domeniul feudal a continuat să se mărească în dauna suprafeţelor deţinute de ţărani. Cresc considerabil suprafeţele deţinute de biserică ce deţinea importante bogăţii. Ca peste tot în Europa acelor vremuri se stabilesc sarcinile ţăranilor iobagi faţă de stăpânul feudal, stat şi biserică ce grevau asupra nivelului lor de viaţă. Aceştia trăiau în obşti săteşti.
         Oraşele încep să se dezvolte devenind în secolul al XIII-lea centre economice importante precum Poznan, Wroclav, Cracovia ce atrăgeau importante cantităţi de produse agricole necesare pieţii. Unele produse erau comercializate în alte ţări, activitate favorizată de grija statului pentru întreţinerea şi asigurarea securităţii drumurilor de negoţ de la Marea Baltică la Marea Neagră, cu un important sector românesc.
         În plan politic Polonia a cunoscut momente de declin a puterii regale, a statului, datorită acţiunii Imperiului german în prima jumătate a secolului X, când a fost adusă la conducere familia Piast. Centrul politic se găsea la Cracovia iar puterea locală aparţinea reprezentanţilor regelui. Boleslav al II-lea cel Îndrăzneţ (1058-1079), în acord cu papa Grigore al VII-lea a refuzat recunoaşterea suzeranităţii Imperiului german, dar tendinţele centrifuge ale marilor feudali avea să ducă la slăbirea şi apoi împărţirea statului între fii acestuia. Eforturile lui Boleslav al III-lea cel Viteaz (1102-1138) de a obţine şi apoi de a menţine independenţa faţă de Imperiul german n-au putut avea rezultate de lungă durată. Ca urmare a stării de nesiguranţă mulţi ţărani au fugit din ţară iar pentru a completa necesitatea de braţe de muncă au fost aduşi, mai ales începând cu secolul al XIII-lea, colonişti germani în partea de apus a Poloniei. Stabilindu-se şi în oraşe, mulţi dintre ei au ajuns negustori bogaţi şi au introdus în sistemul de administraţie “dreptul comunal de Magdeburg” rezervându-şi privilegii importante.
         Fărâmiţarea statului polonez din a doua jumătate a secolului XII se menţine şi în prima parte a secolului XIII-lea favorizând pătrunderea ordinului cavalerilor teutoni care cuceresc Prusia pe ţărmul Mării Baltice. Formal în fruntea statului se afla dinastia Piaştilor dar în realitate fiecare mare feudal era independent şi se numeau pani în timp ce mica nobilime forma şleahta sau cavalerii. Teritoriul polonez suferă distrugeri cumplite prin invazia tătarilor în 1241-1242 dar şi în 1259 şi 1287.
         Ca urmare a dezagregării statului a scăzut activitatea oraşelor, distruse de repetatele războaie, comerţul devenind o activitate ocazională.
         Către sfârşitul secolului al XIII-lea începe procesul de unificare a statului de care erau interesate nobilimea mică şi mijlocie şi clerul, ca şi ţărănimea. Oraşele mari legate mai ales de comerţul de tranzit, nu au participat la acest proces.
         În partea de nord era Polonia Mare condusă de cneazul Přemysl al II-lea care a alipit Cracovia proclamându-se rege în 1295. Acţiunea a fost continuată de către Vladislaw Lokietek cel Scurt din dinastia Piaştilor care în 1314 a reuşit să unifice Polonia Mare cu Polonia Mică, şi s-a încoronat rege al Poloniei din 1320.
         Cel care avea să aducă liniştea în statul polonez avea să fie regele Cazimir cel Mare (1333-1370)cu o îndelungată domnie. Cel două părţi ale Poloniei – Mare şi Mică mai păstrau o anumită autonomie dar puterea centrală era deţinută de rege. Marii feudali au fost siliţi să se supună voinţei regale. Oraşele încep să prospere, iar securitatea în interior era asigurată de armata regelui formată din cavaleri – şleahtici. A dat o legislaţie generală, iar în 1364 a înfiinţat la Cracovia o universitate ce va ajunge vestită în toată Europa. Negustorii polonezi sunt întâlniţi în Germania, Ungaria sau Ţările Române. Este ultimul rege din dinastia Piaştilor.
         Din 1370 rege al Poloniei va fi Ludovic cel Mare al Ungariei realizându-se până în 1382 o uniune polono-maghiară dar pentru scurtă vreme. Una din fiicele acestuia Hedwiga sau Jadwiga va fi obligată să se căsătorească cu cneazul Lituaniei Wladislav Jagiello care va fi şi rege al Poloniei sub numele de Vladislav al II-lea (1386-1434). Domnia îndelungată i-a permis întărirea statului şi o politică ce a făcut din regat unul din puternicele state ale Europei; a avut relaţii în general bune cu domnitorii Moldovei Petru Muşat şi Alexandru cel Bun, dar şi cu Mircea cel Bătrân. Asigurându-şi aliaţi a reuşit o mare victorie împotriva teutonilor la Grünwald la 15 iulie 1410 la care au participat şi oşteni moldoveni ca şi la Marienburg în 1422.
         Se dezvoltă economia iar ca efect oraşele poloneze cunosc un progres deosebit. Dintre acestea Liovul devine un centru comercial important şi punct de tranzit al mărfurilor de la bazinul Mării Baltice spre Marea Neagră. Bunele relaţii cu Alexandru cel Bun a impulsionat activitatea comercială pentru că o parte a mărfurilor tranzitau Moldova în drumul lor spre Cetatea Albă de la Marea Neagră iar mărfuri orientale erau aduse pe aceeaşi cale. Atât el, cât şi urmaşii săi, au încercat să ţină sub control Moldova sau chiar să o ocupe dacă ar fi fost nevoie cum se stipula în tratatul de la Lublau din 1411 Ungaria.
         Urmaşul său Vladislav al III-lea (1434-1444) va ajunge şi rege al Ungariei din 1440 susţinut fiind şi de Iancu de Hunedoara dar va sfârşi jalnic în bătălia de la Varna din toamna anului 1444. După o perioadă de frământări interne tronul va fi ocupat de Cazimir al IV-lea (1447-1492). În timpul domniei lui rolul şleahtei va creşte în dauna puterii centrale; s-a format un organ reprezentativ cu putere legislativă – Seimul general alcătuit din rege, Senat şi reprezentanţii şleahtei din provincii. Mai târziu în 1505 Seimul de la Rodon a aprobat o nouă constituţie care prevedea că orice lege trebuia aprobată şi de Senat şi de reprezentanţii şleahtei pentru a intra în vigoare.



loading...