Global Rabota

marți, 4 aprilie 2017

Planificarea activitatii antreprenoriale

Tags

Antreprenoriatul reprezinta o activitate de sine statatoare a persoanelor fizice si a societatii create cu raspundere materiala comuna, scopul carora este primirea unui beneficiu.
          Antreprenorul este persoana, care îsi asuma riscul de antreprenoriat si cauta mijloace pentru organizarea întreprinderii. El trebuie sa cunoasca modul de efectuare al activitatii de antreprenoriat, mediul în care se petrec actiunile practice, problemele cu care se poate confrunta un businessman în activitatea sa si sansele pe care le are el pentru a le solutiona. Antreprenorul e dator sa estimeze la justa valoare conjuctura pietii si sa decida corect.
          În secolele XIX - XX, deseori antreprenorii se echivalau cu managerii întreprinderilor. Numai în a doua jumatate a sec. XX s-a stabilit notiunea de antreprenoriat ca inovatie. Antreprenorul se considera un propagandist al ideilor noi, începînd cu proiectarea unei marfi noi si terminînd cu formarea unei structuri organizatorice noi. Astfel, A. Gariman a fost reformatorul caii ferate din S.U.A., J. Morgan - reorganizatorul industriei americane.
          Istoria antreprenoriatului în Republica Moldova este 21321g65v legata cu eliminarea antreprenoriatului din viata economica.
          Pîna în anii '80, în Moldova functiona sistemul administrativ de conducere. Conform acestuia, antreprenoriatul practic a fost scos din sectorul economic si a devenit un element al " pietei negre ".
          Reformele economice din anii '90 în Moldova au adus la schimbari esentiale în mentalitatea oamenilor privind proprietatea particulara, concurenta si antreprenoriatul. Actualmente, antreprenoriatul este recunoscut de toate organele de resort si se dezvolta conform legislatiei R.M. Activitatea de antreprenoriat este considerata, în prezent, un factor primordial în dezvoltarea economiei de piata a republicii.
          Antreprenoriatul poate fi considerat un proces tehnologic, cuprinzînd urmatoarele etape:
·     elaborarea ideilor si estimarea posibilitatilor de realizare a lor, prevede importanta reala si potentiala a ideii, estimarea riscului si prognozarea posibilitatilor de realizare a ideii privind primirea unui beneficiu, stabilirea nivelului de corespundere a ideii cunostintelor si scopului ales, compararea productiei la întreprinderea formata cu productia concurentilor;
·     elaborarea planului de afaceri cuprinde un complex de planuri ( de productie, de marketing, financiar ) si strategii de patrundere a firmei pe piata;
·     cautarea resurselor necesare prevede analiza resurselor existente si cautarea furnizorilor potentiali pentru a asigura cu resurse, precum si metodele de atractie a resurselor necesare;
·     conducerea cu întreprinderea formata prevede respectarea stilului si structurii de dirijare, determinarea locurilor slabe în dirijarea si gasirea cailor de lichidare a neajunsurilor, organizarea sistemului de control asupra activitatii de antreprenoriat a întreprinderii.
          Toate etapele de antreprenoriat sus - numite sunt integrate si nu pot fi aplicate în practica una fara cealalta.
          Antreprenorul primeste decizia despre sfera de activitate si alege asa un "cuib" pe piata, care depind de raportul între trei elemente: posibilitatea pietii, sarcinile firmei, resursele disponibile ale firmei. Astfel, antreprenorul nu numai determina pentru sine piata, ci cauta pe piata acel segment sau acel domeniu îngust care nu este ocupat sau este nefolosit de concurenti.
          Procesul de alegere a "cuibului" este problema - cheie în activitatea de marketing. Antreprenorul, alegînd "cuibul", trebuie sa se orienteze în spatiul posibilitatilor în baza: evidentierii limitelor economice; estimarii corelatiei între resursele si cheltuielele firmei; garantiei succesului întreprinderii.
          Antreprenorul începator trebuie sa aleaga "nisa" pietei în baza studierii profunde a pietei marfii prin metodele analizei cererii si ofertei, alegerii segmentului scop al pietei care ar corespunde perfect acestui produs; pozitionarii marfii în comparatie cu marfurile analogice ale concurentilor pe acelasi segment al pietei; calculului variantei optime de realizare a activitatii de antreprenoriat. E important ca antreprenorul sa determine strategia iesirii întreprinderii pe piata si posibilitatile de a mentine competitivitatea sa în baza folosirii masurilor de marketing.
          Antreprenorul este obligat sa evidentieze factorii ce influenteaza asupra activitatii de antreprenoriat al întreprinderii. Astfel, analizînd situatia antreprenoriatului pe piata globala, putem evidentia doua grupe de factori:
·     factorii interni ai întreprinderii - resursele financiare, scopurile si sarcinile firmei, cadrele, furnizorii;
·     factorii externi ai mediului înconjurator - economici, demografici, tehnologici, culturali, lagislativi etc., asupra carora întreprinderea nu poate influenta si trebuie sa-i evidentieze în activitatea sa.
          Pentru antreprenorul începator o problema cheie este elaborarea si realizarea planului de afaceri. Planul de afaceri reprezinta un document de perspectiva, care descrie consecutiv toate directiile de activitate ale firmei pe piata, analizeaza problemele cu care se poate confrunta întreprinderea si determina caile de rezolvare a acestor probleme.
          Scopul elaborarii planului de afaceri este pronosticarea activitatii economice a întreprinderii pe un termen de 2 - 3 ani în baza cercetarilor de marketing conform cerintelor pietei.
          Necesitatea elaborarii planului de afaceri a oricarei întreprinderi reiese din functiile pe care le îndeplineste:
·     planul de afaceri poate fi folosit pentru elaborarea conceptiei de conducere cu businessul în scopul preîntîmpinarii greselilor care pot sa apara în viitor;
·     planul de afaceri este un instrument principal cu ajutorul caruia antreprenorul  solutioneaza urmatoarele probleme: estimeaza rezultatele activitatii întreprinderii pe o anumita perioada; determina directiile principale de activitate a firmei; formuleaza scopurile firmei si strategia realizarii lor; determina masurile de marketing a întreprinderii în domeniul studierii pietei, aplicarii reclamei în practica, stimularii desfacerii etc.
          Planificarea activitatii firmei în baza planului de afaceri are urmatoarele avantaje:
·     îi obliga pe conducatori sa se ocupe de problemele strategice de dirijare ale firmei;
·     permite coordonarea activitatii întreprinderii pentru a distinge scopurile sale de activitate;
·     permite antreprenorului sa determine rentabilitatea activitatii întreprinderii în conditiile competitivitatii pe piata;
·     contine orientari si recomandari de actiune a întreprinderii în conditiile concurentei si în procesul formarii ei.
          Pentru a controla îndeplinirea planului de afaceri trebuie de stabilit punctele de control si anume: controlul stocurilor de marfuri, controlul respectarii devizului de cheltuieli, controlul calitatii marfurilor si vînzarii lor.
          Formarea calitatilor personale de antreprenor este complexa si depinde de urmatoarele principii:
1.  Ocuparea cotei de piata cu marfuri noi pentru atragerea consumatorilor potentiali. E important de a pastra avantajele competitive ale marfii sale, inclusiv caracteristicile tehnice si pozitia activa pe piata fata de concurenti. Antreprenorul trebuie sa asugure reînoirea productiei, sa formeze noi necesitati la cumparatori, sa patrunda activ cu produsul sau pe piata. Concurenta trebuie sa fie organizata cultural în corespundere cu nivelul general de gospodarie.
2.  Antreprenorul trebuie sa primeasca decizii privind cucerirea pietii cu marfa, inclusiv introducerea tehnologiilor noi în procesul de productie.
3.  Formarea preturilor pentru a iesi pe piata cu produsul sau propriu. Pretul trebuie sa fie de asa marime, ca sa putem vinde acest produs, sa acoperim cheltuielile si sa primim un beneficiu cît mai mare. La etapa initiala poate fi stabilit un pret mai mic ca întreprinderea sa patrunda cu produsul sau piata si sa cucereasca o pondere a ei. Treptat poate proceda la stabilirea unui pret mai înalt dupa formarea imaginii firmei si ridicarea reputatiei ei pe piata.
4.  Antreprenorul trebuie sa calculeze punctul critic al recuperarii unei întreprinderi noi.
      Pentru a atinge punctul critic de recuperare si a realiza cu succes planul de afaceri, antreprenorul trebuie sa cunoasca aspectele teoretice si practice ale marketingului: canalele de distributie folosite la vînzarea marfii; modul de stabilire a preturilor la marfuri; organizarea activitatii de reclama în cadrul politicii de comunicatie în marketing etc. Deci problemele masurarilor de marketing ocupa un loc primordial în pregatirea antreprenorului.
          Marketingul reprezinta filosofia businessului modern, care da posibilitatea de a elabora o strategie si o tactica eficace de atingere a scopului pentru a orienta lucrul tuturor antreprenorilor spre cerintele pietei. Marketingul, în primul rînd, se formeaza ca o sistema de gîndire si de conceptii intelectuale, îndreptate spre adaptarea optima a scopurilor concrete la posibilitatile reale de atingere a lor.
          În al doilea rînd, marketingul creaza un sistem nou de promovare a marfurilor, în care se foloseste o bogata varietate de instrumente: perfectionarea parametrilor marfii, influenta asupra consumatorilor, eficacitatea canalelor de distributie a marfurilor.
          Orientarea economiei R.M. spre economia de piata deschide pentru teoria si practica economica noi preocupari de cercetare, analiza si propuneri de solutii privind activitatea antreprenoriala. Obiectul major al acestor preocupari este prezentarea cailor, metodelor si instrumentelor de sporire a eficientei si calitatii antreprenoriale.
          PROMOVAREA vînzarilor constituie în prezent o disciplina si o profesie distincta, dar ale carei contururi nu sunt bine precizate datorita utilizarii ei în numeroase domenii de aplicare si în exploatarea unora dintre tehnicile ei de catre alte discipline, cum sunt publicitatea prin mass-media, publicitatea prin evenimente, stimularea retelelor sau marketingul direct.
          EXISTĂ patru mari abordari posibile: comerciala, tehnica, marketing si comunicare.
          Abordarea comerciala. Promovarea vînzarilor definita ca utilizarea mijloacelor destinate sa stimuleze pe termen scurt cresterea cererii pentru un produs. Este vorba de o perceptie clasica a promovarii împartasita atît de consumatori, cît si de distribuitori: primii vad ocazia de a face o economie, ceilalti un mijloc de a spori vînzarile, fie cu scopul de a anima un punct de vînzare, fie pentru reducerea stocurilor existente. În aceasta abordare, mijloacele folosite sunt simple ( reduceri de preturi, vînzari grupate etc. ) si comunicate discret, cel mai adesea doar un afis la punctele de vînzare. Promovarea este, în acest caz, perceputa de consumatori ca un efect punctual al comerciantului si doar rareori ca expresia unui demers strategic al marcii. La nivelul fabricantului acest mod de a concepe promovarea îsi gaseste concretizarea în consimtirea de reduceri care pot fi repercutate asupra distribuitorilor; se vorbeste în acest caz de "promovare - distribuitor", al carei obiectiv este de a mari stocurile distribuitorilor pentru a exercita o presiune asupra vînzarilor.
          Abordarea comerciala este înca foarte actuala, dar a evoluat sensibil spre satisfacerea unui obiectiv propriu al punctului de vînzare - crearea sau cresterea traficului - si este acum obiectul unui serios efort de sustinere prin publicitatea locala sub forma de imprimate sau adrese introduse în cutiile postale.   
          Abordarea tehnica. Pentru anumiti specialisti în comunicare, promovarea vînzarilor este perceputa ca un ansamblu de tehnici comerciale si de animare, care pot fi folosite în studii foarte diferite, uneori chiar departate de actul comercial propriu - zis. Tehnicile promotionale sunt, astfel, folosite din ce în ce mai mult în diferitele forme de publicitate prin mass-media, directe, la punctele de vînzare, în cadrul operatiilor de relatii publice sau chiar în actiunile de motivare si de stimulare a retelelor sau a fortei de vînzare. Promovarea vînzarilor permite, de exemplu, prelungirea efectelor publicitatii printr-o actiune asupra comportamentelor de cumparare si se impune, ca atare, în anumite sectoare ca o componenta indispensabila a oricarei campanii de comunicare eficace. Anumite domenii, cum ar fi stimularea fortelor de vînzare, se bazeaza chiar exclusiv pe mecanismele de tip promotional. S-ar putea în acest caz ca tehnicile de promovare a vînzarilor sa fie considerate doar ca simple instrumente, cu un teren de aplicare prea vast pentru a constitui o disciplina aparte si cu o vocatie bine definita.
          Abordarea marketing. Promovarea vînzarilor poate fi, de asemenea, considerata ca un mijloc de actiune, care permite realizarea unor obiective de marketing precise, pe termen scurt, mediu sau lung. Aceste obiective pot, de exemplu, sa fie exprimate în termeni de volum, parte din piata, de nivel de distributie sau termeni de penetrare si de cantitati cumparate în medie. Într-o asemenea abordare, promovarea vînzarilor constituie un element al mixului de marketing, necesitînd, adeseori, un buget considerabil care trebuie neaparat sa faca obiectul unui proces complex de planificare si de control.
          Abordarea comunicare. Comunicarea este constituita de ansamblul semnalelor sau informatiilor pozitive sau negative, constiente sau nu, identificate sau nu, emise de produs sau de marca sub toate aspectele sale. Conform acestei definitii orice actiune promotionala are, deci , un efect de comunicare. Acest efect poate fi important daca se ia în considerare numarul de contacte pe care le stabileste marca sau produsul cu tinta sa în cadrul acestui tip de actiune.
    Luarea în consideratie a acestui efect trebuie deci sa constituie o preocupare permanenta pentru cei însarcinati sa dezvolte un plan promotional pentru un produs sau o marca. Prin alegerea tehnicilor, temelor sau avantajelor posibile, promovarea poate sa contribuie în mod pozitiv la dezvoltarea imaginii marcii sau macar sa evite efectele negative asupra ei de catre un razboi al preturilor.
    Anumiti specialisti depasesc însa aceasta simpla luare în considerare si au dezvoltat teorii de "comunicare comportamentala" conform carora atitudinile ar putea sa fie modificate printr-o actiune coerenta si durabila asupra comportamentelor prin utilizarea tehnicilor promotionale. Promovarea vînzarilor ar putea constitui în acest caz o alternativa valabila la publicitate clasica prin care se cauta crearea sau modificarea atitudinilor într-un sens favorabil marcii.
          Definitiile traditionale scot în general în evidenta aspectul stimularii vînzarilor pe temen scurt pe baza diferitelor tehnici. De exemplu: "promovarea vînzarilor comporta o gama de tehnici destinate sa stimuleze pe termen scurt cererea pietei"; "o operatie de promovare consta în asocierea unui produs cu un avantaj temporar destinat sa faciliteze sau sa stimuleze utilizarea, cumpararea si/sau distributia sa"; "promovarea vînzarilor este o activitate care grupeaza un ansamblu de tehnici care permit dezvoltarea rapida si rentabila a vanzarilor unui produs, a unei întreprinderi sau a unui serviciu fara a-i altera imaginea" etc.
definire mai moderna este cea referitoare la faptul ca "promovarea vînzarilor" este un demers care asociaza un ansamblu de tehnici si de mijloace de comunicare puse în miscare în "cadrul unui plan de actiune comerciala al întreprinderii pentru a determina la tintele vizate crearea sau schimbarea unui comportament de consum pe termen scurt sau lung". Din aceasta definitie se desprind o serie de idei interesante.
·     Sa evite o confuzie între notiunea de promovare a vînzarilor si ceea ce numesc tehnici promotionale: promovarea vînzarilor este un element de marketing mix-ului al carui rol este sa dezvolte vînzarile unui produs sau unei marci în cadrul unui proces de planificare msrketing; în schimb tehnicile nu sunt decît instrumente oferite de oricare disciplina profesionala.
·     Promovarea vînzarilor este prin natura sa legata de "actiunea comerciala" realizata asupra unui produs sau marci: nu se poate face în realitate promovarea vînzarilor decît daca exista o propunere comerciala. De exemplu un joc-concurs care nu este vehiculat de un produs nu constituie o promovare a vînzarilor desi utilizeaza o tehnica promotionala.
·     Daca o operatie promotionala este în general circumscrisa în timp, efectele scontate nu se pot limita la o stimulare a vînzarilor pe termen scurt; din contra ea trebuie sa vazeze o schimbare structurala a comportamentului în cadrul unui plan de actiuni definit în functie de obiectivele de marketing.
·     Promovarea vînzarilor este un demers complex care se înscrie într-un proces de definire a obiectivelor, de planificare si de control; ea nu utilizeaza numai tehnici ci un ansamblu de mijloace, mai ales de comunicare în masa care trebuie coordonate pentru a actiona în sinergie.
·     În mod fundamental chiar daca utilizarea ei poate avea efecte asupra atitudinilor fata de o marfa, functia promovarii vînzarilor este în primul rînd de a actiona asupra comportamentelor de cumparare, dar si de consum ale produsului. Aceasta nu intra în contradictie cu necesitatea coordonarii publicitatii, care vizeaza atitudinile, si promovarii, care vizeaza comportamentele.
·     Promovarea vînzarilor utilizeaza o gama de mijloace de informare în masa foarte larga, spre deosebire de marketingul direct care foloseste în principal "mijloacele directe"; o apropiere nu ar avea ca urmare o limitare a mijloacelor utilizate de promovare?
·     Pentru a face legatura între propunerea promotionala si tintele vizate sunt utilizate un numar de mijloace de transmisie sau "media": mass-media sau mediile directe care îi vizeaza pe consumatorii finali, medii vizînd tintele intermediare. Fabricantul trebuie, pe cît posibil, sa trezeasca interesul acestor tinte intermediare pentru a le transforma în adevarate media în directia tintei finale. Se întelege ca o cooperare între asemenea medii este conditionata de obtinerea unui avantaj concret, inserat într-o actiune promotionala specifica.
          Promovarea a fost întotdeauna unul dintre elementele cheie ale negocierelor comerciale: negustorul a încercat din totdeauna sa îsi sporeasca vînzarile propunînd reduceri de pret la cumpararea unor cantitati mai importante, oferind o cantitate suplimentara pentru acelasi pret, acceptînd preturi mai mici pentru cumparatorii fideli, oferind ca produsul sa fie gustat etc.                              

4.1 GESTIONAREA ÎNTREPRINDERII PRIN COSTURI, CALEA SPRE PROSPERITATE

          Practica si teoria au demonstrat ca o crestere economica nu este posibila decât în conditiile îmbunatatirii permanente a metodelor si tehnicilor de conducere a unitatilor. S-a confirmat ca o conducere prospera, viabila, este acea care se bazeaza pe elementul cost.
          Conducerea optima trebuie sa stapâneasca ferm costurile productiei, folosind în acest scop metode adecvate; ea nu trebuie sa lase la voia întâmplarii desfasurarea procesului economic si mai ales costurile ce le determina. Conducerea trebuie sa cunoasca în permanenta modul cum se desfasoara acest proces, sa controleze si sa intervina operativ acolo unde apar abateri de la nivelul planificat. Controlul operativ al costurilor este o conditie esentiala a optimizarii procesului de conducere si gestiune a unitatilor moderne, viabilitatea unei firme presupunând luarea în considerare numai a factorilor economici, excluzând pe toti ceilalti factori.
          Costul în faza operativa este un adevarat seismograf, care înregistreaza fidel orice deviere generatoare de modificari la nivelul costurilor prestabile, iar controlul operativ scoate în evidenta cauzele care determina perturbatii. Controlul operativ al costurilor poate sa devina un instrument de conducere de cea mai mare importanta, cu ajutorul caruia sa se concentreze toate activitatile din cadrul unitatii, contribuind nu numai la realizarea sarcinilor de eficienta, dar si la verificarea gradului de fundamentare a planului si a normelor, al calitatii organizarii în cadrul caruia se desfasoara activitatea unitatii.
          Orice conducator, indiferent de treapta ierarhica pe care se afla, pentru a se putea situa la nivelul cerintelor, trebuie sa cunoasca costul. În prezent mai mult ca oricând, procesul de conducere nu poate fi conceput fara informatii asupra costului de productie, acesta ocupând un loc central, fiind purtatorul de cuvânt al modului de conlucrare între toate activitatile din cadrul firmei. Aceasta însa, presupune cunoasterea în detaliu de catre fiecare conducator a costurilor fiecarei faze, operatii, piesa sau produs, abaterile înregistrate, cauzele si responsabilii. Analiza detaliata a tuturor acestor elemente da posibilitate decidentilor sa ia înca din faza incipienta masuri, evitându-se costurile inutile care apar în cazul aplicarii metodelor traditionale de conducere.
          Astazi mai mult ca oricând, activitatea de management este de neconceput fara o informare complexa, operativa si exacta, prosperitatea firmei depinzând în cea mai mare parte de nivelul cunoasterii costurilor de productie. În aceste conditii, calculatia costurilor nu trebuie privita ca un scop în sine ci ca o sursa importanta de furnizare a informatiilor din domeniul costurilor, având rol hotarâtor în asigurarea unui management modern al firmei.
          Scopul calculatiei costurilor fiind furnizarea informatiilor din domeniul costurilor, rezulta ca în cadrul firmei, calculatia costurilor trebuie în asa fel organizata ca sa asigure cât mai exact masurarea cantitativa si calitativa a proceselor de productie ce se desfasoara în timp si pe centre de costuri, constituind în acelasi timp si un mijloc de control, orientare si reglare prin decizii corespunzatore a laturii valorice a acestuia, pe baza informatiilor furnizate fiecarui nivel de conducere. În aceste conditii costul devine fermentul înoitor care poate stimula evolutia, transformându-se într-un instrument modern de conducere.
          Firma trebuie sa se bazeze în activitatea sa de management pe un concept "glisant", în sensul adaptarii permanente la noile cerinte conjuncturale ale pietei. Pentru luarea unei decizii oportune, pertinente si eficiente, un bun manager trebuie sa ia în considerare cu preponderenta factorii economici si sa se spijine în mare parte pe informatiile costurilor, ale contabilitatii, care este judecatorul nepartinit al trecutului, ghidul prezentului si consilierul viitorului. Importanta costului pentru fiecare nivel organizatoric al unitatii rezida în faptul ca:
-       în cadrul unitatii, costul apare peste tot, neexistând productie fara costuri (figura 1);
-       calculatia costurilor este singura în masura sa explice eficienta activitatii economice, precum si eventualele abateri;
-       informatiile furnizate de calculatia costurilor sunt informatii de conducere pentru toate locurile generatoare de costuri;
-       raspunderea pentru nivelul costurilor include pe fiecare conducator din structura organizatorica.




          În literatura mondiala de specialitate se apreciaza ca numarul metodelor de conducere însumeaza circa 130, dintre acestea distantându-se cel mai mult conducerea: prin obiective, pe baza de rezultate, prin exceptie, pe baza de inovare, prin costuri etc. Conducerea prin costuri este o metoda cu foarte multe valente economice, situându-se astazi printre cele mai reprezentative, care are menirea de a realiza o îmbinare a elementelor sistemului condus de asa maniera încât sa se atinga obiectivele propuse în limita unor costuri dinainte fixate. Ea este o metoda de conducere cu un pronuntat caracter previzional si de aceea este utilizata într-o masura importanta pentru conducerea activitatii economice.
          Scopul metodei de conducere prin costuri este de a realiza o activitate de conducere optima din punct de vedere al eficientei, printr-o coordonare clara a mijloacelor, urmarindu-se mobilizarea optima a activitatii, având în vedere succesul firmei pe o perioada îndelungata.
          Pentru implementarea acestor deziderate este oportun sa reliefam principalele functiuni ale costului, acestea fiind de înregistrare si masurare, de previziune, de organizare si consolidare a gestiunii economice.
          În prezent si în perspectiva, când problemele legate de management devin un puternic angrenaj cu implicatii adânci, orice conducator, indiferent de nivelul pe care se afla în ierarhia firmei, nu poate sa conduca bine si sa înregistreze realizari pozitive în privinta indicatorilor economici, daca nu dispune de elementul "cost" si nu cunoaste cât mai mult cu putinta despre evolutia costurilor sale de productie. Prin informatiile furnizate asupra costurilor, functiile de conducere din cadrul firmei au posibilitatea sa cunoasca cât mai bine firma, rezervele si potentialul existent, iar prin controlul exercitat asupra acestora sa le foloseasca eficient.
          În concluzie, putem spune ca utilizarea diferitor metode de conducere este determinata de situatia concreta. Exista o multime de factori interni si externi ce influienteaza întreprinderea si nu exista o metoda unica de conducere. Cea mai efectiva metoda într-o situatie concreta este metoda care cel mai bine corespunde situatiei date.
         
Concluzii: Studiind diverse materiale, referitoare la tema abordata în lucrare, putem face urmatoarele concluzii:
-       fiecare agent economic inclusiv întreprinderile autohtone (Republica Moldova) îsi desfasoara activitatea sa într-un mediu care îmbina diferiti factori ca economici, sociali, politici, juridici s.a. În dependenta de starea acestor factori distingem diferite tipuri de mediu. Analizând starea economica actuala a R.M. putem mentiona ca mediul în care întreprinderile activeaza este schimbator si pe parcursul timpului tinde spre a fi turbulent (modificarile sunt foarte frecvente din cauza crizei politice si economice ce afecteaza sfera de activitate a întreprinderii, de amploare variata si cu influente puternice asupra firmei, greu de anticipat din cauza instabilitatii).
-       analizând  Micro si Macromediul întreprinderilor, putem spune ca întreprinderea intra în relatii directe cu astfel de elemente ale mediului: furnizorii, prestatorii de servicii, clientii, investitorii, asociatii profesionale, organe de stat s.a. Un rol important din acesti factori, în prezent, îl au furnizorii si investitorii, care nu furnizeaza materiale prime, resurse energetice, din cauza ca republica Moldova nu dispune de capital monetar, iar ultimii nu investesc nici într-un domeniu de activitate al tarii, din cauza situatiei instabile în economie, deaceea produsele autohtonele nu pot concura pe piata mondiala cu alte produse, în schimb având un pret ridicat si fiind de calitate joasa.
-       un rol primordial în activitatea întreprinderii cu actiuni indirecte si pe un termen lung o au mediul economic, demografic etc. despre care s-a vorbit mai detaliat în lucrare. În conditiile economiei de piata principalul element al mediului în care apare întreprinderea ca producator si ca consumator, dupa parerea mea, o ocupa totusi piata (despre acest element s-a vorbit mai detaliat în capitolul "Planificarea activitatii antreprenoriale în baza de marketing si influienta ei asupra întreprinderii").
As dori în continuare sa specific un factor important, care face parte din managementul întreprinderii si care este dupa parerea mea cheia succesului a majoritatii întreprinderilor (anume a celor din R.M.). Eu cred, ca performantele economice a oricarei întreprinderi (societati comerciale) sunt indisolubil legate de propriastructura organizatorica. Aceasta afirmatie categorica îsi gaseste justificarea - practica si teoretica - în faptul ca atingerea obiectivelor, propuse pentru o anumita activitate economica, reclama concentrarea rationala a tuturor resurselor disponibile si canalizarea eficienta, coordonata, a eforturilor depuse de catre firma.
sansele de succes în afaceri, ale unei întreprinderi, sunt considerabil sporite si - în acelasi timp - controlate, daca firma dispune de o structura organizatorica adecvata scopurilor fixate, concordanta cu natura si cu amploarea activitatii desfasurate si adaptabila conditiilor de mediu.
          Un argument suplimentar - si poate mai convingator - este oferit de discretia absoluta manifestata de marile firme, în ceea ce priveste propriul mod de structurare organizatorica. Stucturile organizatorice unor companii renumite, prezentate în literatura de specialitate, înceteaza - cu mult timp înaintea publicarii - de a mai fi operante. În pofida faptului ca nici o structura organizatorica, tipica unei firme, nu poate fi preluata si aplicata ad literam de catre o alta - chiar daca, aceasta din urma, activeaza în acelasi domeniu - secretul este impus de considerentul ca detaliile, referitoare la structura organizatorica, pot oferi concurentei informatii pretioase, atât despre natura obiectivelor, cât si despre modul de atingere a lor.
          În final putem spune ca, o structura organizatorica gresit conceputa va avea efecte contrare celor dorite, conducând nu numai la cresterea nejustificata a costurilor de productie sau la reactii întârziate fata de cerintele pietei, ci si la posibile stari conflictuale în interiorul organizatiei. 

Bibliografie:
"Tribuna economica"
                   1997   nr. 30-34
                             "Promovarea vînzarilor"
"Economie si sociologie"
                   1997   nr. 3
                             "Orientarea valorica a antreprenorilor"
Zgârciob V.   "Microeconomie (teorie si aplicatii)"
                   Chisinau 1996
"Economie si finante"
                   1998   nr. 1(15)
                             "Dezvoltarea antreprenoriatului în baza aplicarii marketingului"
Barbulescu C.  "Economia si gestiunea întreprinderii"
                     Bucuresti 1997
Gabriel Petru - Luca   "Elemente de management financiar: profitabilitate si competitivitate, profit, pret si calitate, risc si certitudine"
                      Iasi 1997
"Finante, credit, contabilitate"
                      1998 nr. 4 p. 3-10
                                  "Conducerea prin costuri"


loading...