Peninsula Iberica in secolul al XVI-lea

         Sfârşitul secolului XVI va avea să aducă Uniunii Castiliei şi Aragonului libertatea obţinută după veacuri de trudă şi sacrificii în luptă contra dominaţiei arabe.
         Populaţia era relativ redusă pentru că suprafeţele agricole erau rare, cea mai mare parte a Spaniei Centrale este formată din podişuri cu climă uscată. Creşterea oilor a rămas ocupaţia de bază pentru cea mai mare parte a celor aproximativ 9 milioane de locuitori. Oraşele cunosc un important spor demografic prin înviorarea comerţului englez sau francez.
         Dacă pentru secolul XV, civilizaţiile mediteraneene erau strict legate de activitatea comercială în porturi de la Veneţia la Bruges, secolul al XVI-lea a adus un avânt al economiei transcontinentale, ca şi în cazul Peninsulei Iberice, avantajată de Castilia brăzdată de numeroase drumuri comerciale, punctate de şi mai numeroase puncte de vamă. Creşte viteza de circulare a informaţiei, ştirea devenind o marfă de lux. Statul, principalul antreprenor pentru acţiunea comercială inclusiv cea maritimă, obţine sumele necesare cheltuielilor sale şi din această acţiune economică, la Sevilla luând fiinţă Carrera de Indias sau Casa de India în Portugalia. Creşte aportul negustorului la finanţarea expediţiilor maritime cu rezonanţe cunoscute.
         Semnificativă este creşterea activităţii comerciale în strânsă legătură cu exploatarea bogăţiilor ce vin din America. O adevărată explozie a preţurilor în Europa maritimă, în zonele de vest ale sale cu consecinţe şi în statele este europene. Activitatea meşteşugărească şi manufacturieră reuşea în general să satisfacă necesităţile interne dar nu s-a profitat de imensele perspective oferite prin instituirea monopolului comercial iberic asupra comerţului transatlantic. Meşteşugarii erau organizaţi în bresle cu clasica lor ierarhie de meşteri, calfe, ucenici, reprezentanţii lor participând la conducerea oraşelor. Cealaltă parte a populaţiei orăşeneşti era formată din săraci aflaţi la periferia societăţii cu diferite ocupaţii. Centre orăşeneşti mai importante erau Sevilla, Toledo, Lisabona, Valladolid, Barcelona. Declinul agriculturii iberice, insuficienţa grâului în primul rând a determinat importul acestuia, scurgându-se în schimb mari cantităţi de metale preţioase ce vor contribui la dezechilibrarea balanţei de plăţi a Spaniei şi Portugaliei. Statul a încurajat exportul de lână prin impunerea unor taxe mici ceea ce a atras mărirea suprafeţelor necesare creşterii oilor în dauna celei agricole. A lăsat liber importul de produse meşteşugăreşti şi manufacturiere concurate fiind cele locale de către cele flamande, franceze sau engleze ce se obţineau în schimbul metalelor preţioase. Balanţa deficitară se explică şi prin politica internaţională de mari proporţii ale Spaniei cu cheltuieli imense, solicitându-se împrumuturi masive de la negustorii genovezi cu dobândă foarte mare şi metalul preţios din America era cheltuit pentru această acţiune.

                   Structura socială

          Pornind de sus în jos, structura socială se prezintă astfel: aristocraţia (nobilimea), clasa mijlocie şi ţărănimea.
         Nobilimea era stratificată în funcţie de posibilitatea economică şi de titluri nobiliare. Marea nobilime – militari, clerul superior la care se adaugă patriciatul urban. Puţini ca număr erau totuşi stăpânii unor întinse domenii sau mari proprietari de manufacturi, bănci sau negustori. Dispuneau de venituri imense. Mai numeroasă era nobilimea mijlocie şi mică formată din cabaleros, hidalgos care încercau să-şi asigure veniturile necesare prin obţinerea unei slujbe la Stat. Din rândul lor se recrutau căpitani de vase, diplomaţi sau funcţionari superiori. În procesul de întărire, de consolidare a absolutismului nobilimea şi-a păstrat vechile privilegii deşi puterea regală nu va înceta să le limiteze prerogativele. Un mare număr de nobili s-au stabilit la Madrid , pe lângă curtea regală aşteptând favorurile regelui sau a înalţilor demnitari.
         Clerul şi aristocraţia avea în Spania, ca şi în Portugalia, domenii întinse, bunuri imobiliare, venituri imense, poziţia întărindu-se la mijlocul secolului XVI în condiţiile Contrareformei.
         Burghezia spaniolă era relativ puţin numeroasă şi fără posibilităţi economice, procesul de formare a ei fiind foarte lent. Orăşenimea – 12% din populaţie – era alcătuită din pătura patriciană mai bogată, proprietară de manufacturi, bancheri, dar şi dintr-o pătură numeroasă de săraci. Dezvoltarea burgheziei a fost frânată de factorii menţionaţi anterior. Majoritatea populaţiei o forma ţărănimea care în marea ei majoritate era liberă din punct de vedere juridic, structurată în funcţie de puterea economică şi de statutul juridic dar datorită statului şi bisericii dădea importante redevente în muncă, natură şi bani.
         Mentalitatea societăţii iberice era că muncile productive ar fi onorabile iar regalitatea a vândut funcţii şi titluri nobiliare pentru a-şi aduna banii necesari “cheltuielilor politice”.
         De menţionat existenţa maurilor care mai mult cu numele erau creştini, toleraţi o vreme, apoi în a doua jumătate a secolului XVI au fost expulzaţi în bună parte sau exterminaţi de tribunalele bisericeşti, alături de musulmani rămaşi în Spania. Aceştia erau în jur de un milion la începutul secolului XVI. Erau buni agricultori, meşteşugari şi negustori. Regele a luat măsuri succesive pentru alungarea lor fapt ce a provocat răscumpărarea acestora în a II-a jumătate a secolului dar şi o diminuare a forţei de muncă.
         În plan politic Spania, spre deosebire de Franţa şi Anglia, a continuat să rămână o ţară feudală. Aristocraţia pierde autoritatea politică iar regele învinsese cu ajutorul oraşelor, trebuind însă să ţină seama şi de acestea datorită numărului mare. De asemenea existau numeroase autonomii provinciale şi municipale. Biserica catolică acordă sprijin statului, interesată fiind să fie ordine şi siguranţă internă iar pe de altă parte trebuia să se folosească de stat pentru lupta împotriva maurilor islamici şi a evreilor. Pe parcursul secolului XVI, monarhia spaniolă a făcut progrese având acum un singur rege, pe Carol I sau Filip al II-lea. Puterea Cortesurilor a fost diminuată, autonomiile locale au fost diminuate, puterea centrală crescând şi datorită taxelor şi metalelor preţioase aduse din Lumea Nouă.
         În conducerea treburilor publice regele era ajutat de câteva consilii cu rol administrativ, judiciar, fiscal, economic. Principalul consiliu era Consiliul de Stat, apoi Consiliul Indiilor, Consiliul Italiei, Consiliul de Finanţe, etc. Spania dispunea de o armată numeroasă, bine organizată şi de o flotă puternică ce i-a asigurat superioritatea militară şi maritimă în Europa Occidentală în secolul XVI, susţinute de un puternic suport financiar.



Postări populare de pe acest blog

Surse de energie

Surse ale conflictului

Mihai Eminescu (viata si activitatea literara)