Global Rabota

marți, 4 aprilie 2017

Orientul Mijlociu: o formatiune conflictuala eterna

Tags

Orientul Mijlociu: o formatiune conflictuala eterna
 Introducere :
     Orientul Mijlociu este un loc in care nivelul de securitate regional autonom a functionat din plin timp de mai multe decenii , in ciuda unor impuneri continue si apasatoare la  nivel mondial .
     Comitetul Regional Permanent  (R S C )  este un exemplu clar al unei  formatiuni politice , care este in mod neobisnuit , mare si complicat si care , de asemenea , poseda anumite trasaturi culturale distincte .
     Asemeni multor locuri din lumea a treia , insecuritatea elitelor conducatoare joaca un rol semnificativ in cadrul sferei lor domestice , concretizand dinamica ( in )securitatii generale .
     La prima vedere aceasta regiune este compusa in cea mai mare parte din state moderne post coloniale, care sunt  considerate  a fi  state slabe .
     Definitiile referitoare la Orientul Mijlociu variaza , dar putem observa un model de securitate interdependenta , care acopera o regiune  ce se intinde din Maroc si pana in Iran , incluzand toate statele  arabe , plus Israelul si Iranul  .
     Ciprul si  Sudanul  nu fac parte din aceasta securitate: Afghanistanul este un izolator intre ea si Africa de sud , iar Turcia intre ea si Europa .
     Functia separatoare a Turciei a fost sporita de faptul ca , desi a urmat odata traditiile lumii arabe (ca fiind inima Imperiului Otoman ),  din 1920 inainte , a intors spatele acestui trecut pentru a urma viziunea vestica  a lui Ataturk  asupra viitorului sau .
Comitetul Regional  Permanent al Orientului Mijlociu 1948 – 1990
Nivelul regional
     Fixarea unei date exacte asupra aparitiei Comitetului Regional Permanent este problematica  deoarece nu a existat un punct clar  de trecere de la statutul colonial la independenta. Turcia, Iranul si Arabia Saudita nu au fost  niciodata colonizate .Diferenta dintre statutul colonial si independenta a fost deseori neclara , asemeni Egiptului , Irakului , Iordanului si Omanului,  unde puterile coloniale au pastrat in mod oficial  o prezenta puternica in cadrul statelor independente .
     Procesul de decolonizare s-a prelungit intinzandu-se din Egipt, Irak si Yemen in timpul perioadei dintre razboaiele din Bahrain, Qatar , si U A E  in 1971 . Cand a atins procesul o masa critica suficienta de factori independenti care sa inceapa sa functioneze  ca un Comitet Regional Permanent ?
      Multe dintre dinamicile conflictelor prezente ale regiunii au radacini in trecut in timpul anilor dintre  razboaie. Rivalitatile intre-arabe si conflictul din palistinieni si imigrantii zioniti au fost vizibile in timpul anilor 1930 , deoarece au existat dispute teritoriale  si factori care au dus la aparitia nationalismului arab (Yapp 1991 : 49-208 ; Barnett 1998 : 55-83 ; Podeh 1998 ) . Podeh insista ca o asemenea intereactiune a fost suficienta , pentru a constitui un sistem de state arabe .
    Spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial,  prezenta coloniala britanica si franceza a fost puternica , iar politica lor militara a dominat regiunea. Din acest motiv, cea mai exacta data pentru formarea Comitetului regional Permanent al Orientului Mijlociu vine dupa valul de decolonizare dintre 1945 si 1948,  care a generat intr-o masa critica de state independente .
    Asemeni Asiei de sud  , Comitetul Regional Permanent al Orientului Mijlociu s-a nascut prin lupta.  Independenta Israelului a inlocuit vechiul conflict  dintre palestinieni si imigrantii zioniti, punand astfel punct primului dintre multele razboaie interstatale .
     Spre deosebire de Asia de sud,  intreaga dinamica a insecuritatii regionale , s-a centrat in jurul unei singure rivalitati intre doua mari puteri . Orientul Mijlociu prezinta un tablou mult mai complicat;  in  jurul sau mai mult de 20 de state relativ egale au format Comitetul Regional Permanent .
    Aceste cifre, desemneaza faptul  ca  in cadrul Comitetului Regional Permanent s-au dezvoltat trei subcomplexe : doua principale, grupate in Levant si Golf si unul mai slab in Magreb. Cu toate acestea, diviziile la distanta, au fost oarecum compensate de ampla migratie a fortei de munca din randul statelor arabe, mai ales in ceea ce priveste domeniul petrolier si a banilor proveniti de pe urma petrolului.
    Un al patrulea subcompex, ar putea fi acela din  ,, The Horn of Africa’’, dar acesta ar reprezenta practic cel mai slab subcomplex din acest set.  Somalia, Djibouti si Sudan, sunt toate membre ale ligii arabe si exista un model persistent de conflict, care le conecteaza cu Etiopia, Eritrea si uneori Egiptul.
     Expertii, (Capham 1996: 128- 9; Tibi 1993: 52, 59)   considera ca complexul ,,Horn’’, este parte din Africa si nu trebuie considerat ca apartinand Orientului Mijlociu.
     Incercarea de a surprinde interdependenta de securitate din cadrul Orientului Mijlociu este  tentanta, mai ales in ceea ce priveste formulele etnice sau religioase. Faptul ca cele doua nuclee principale pot fi interpretate ca ,, arabii contra celorlalti’’, (evrei, iranieni), si faptul ca exista o mostenire timpurie a arabilor fata de turcii din zilele otomane  - care este inca prezenta in cadrul problemelor variate ale kurzilor- , sugereaza o explicatie etica a insecuritatilor regiunii.
Religia impune amestecarea in cadrul acestei chestiuni: Israelul prezinta diferentieri religioase fata de vecinii sai arabi, majoritatea islamici sau crestini, in timp ce Iranul reprezinta  partea ,, Shi’a’’  a  Sunni- Shia, care s-a desprins din Islam.
    Dupa  cum  notau Chubin si Tripp (1996: 4) : ,, pentru Iran, o disputa cu orice vecin arab risca sa devina o disputa cu toti vecinii sai arabi’’, -  o observatie care se aplica in cazul Israelului cu o si mai mare intensitate. Arabismul si islamismul sunt concurente, prin idei strans legate intre ele  ( Dawisha 2000 ), dar in timp ce aceasta simplificare capteaza un element important al adevarului, nu cuprinde intregul adevar.
    Asa cum a demonstrat Barnett, ( 1998 ), constructia nationalismului arab, a generat mai   degraba o si mai mare rivalitate inter-araba si un conflict, decat cooperare si armonie, iar acelasi lucru poate fi spus si despre relatiile inter-islamice. Asadar, aceasta regiune contine pe ordinea de zi,  state  inter-arabe si inter-islamice puternice. Rivalitatile inter-arabe, afecteaza concurenta pentru conducerea lumii arabe , a interpretarilor arabismului, precum si a mai multor tipuri de rivalitate asupra teritoriului, asupra rezervelor de apa si a ideologiei, ca sa nu mai mentionam interesele conducatorilor si a chestiunilor de succesiune regala.
    Islamistii constituie adeseori opozitia pe piata interna din statele arabe, iar statele islamice  ( Iranul ), sunt vazute cu usurinta ca o amenintare , de multi dintre vecinii lor ( Karawan 1997 ). Pe de o parte o avut loc o mica interactiune intre dinamica arabilor si cea a non-arabilor, iar pe de cealalta parte a avut loc o interactiune a arabilor impotriva
dinamicii  arabe. S-ar putea construi un caz prin faprul ca de regula, disputele arabilor cu non-arabii au loc cu prioritate in fata disputelor  arabi contra arabi, dar si aici sunt exceptii importante:  Siria arabica s-a aliat cu Iranul non-arab, atunci cand Iranul era in razboi cu Irakul arabesc. Si Iordanul si Siria i-au atacat pe palestinieni in ciuda opunerii colective a arabilor inpotriva Israelului. Siria a  ocupat o mare parte din Liban si a amenintat cu diverse ocazii ca va folosi forta impotriva Iordanului.
    Modelele de adversitate si prietenie din Orientul Mijlociu sunt remarcabile prin caracterul lor complicat si transversal. Dar in timp ce explicatiile conflictului la nivel mondial, s-ar putea sa nu fie posibile, modelul regional de securitate interdependenta poate fi descris in mod cert.
    Primul subcomplex definitoriu de baza,  a fost acela centrat in Levantul dintre Israel si vecinii saii arabi, o lupta locala desfasurata intre israelieni si palestinieni, care au infiintat si au sustinut o ostilitate mult mai dezvoltata intre Israel si vecinii sai apropiati. ( Tibi: 1993: 183-4 ). Acest subcomplex  a fost umbrit de un conflict intre Israel si intinsa lume islamica  -  mai ales dupa 1979, cu Iranul. Conflictul arabo-palestinian s-a concentrat , a amplificat si in unele moduri a definit calitatile transnationale ale nationalismului arab, oferind astfel o ampla  coerenta  acestui Comitet Regional Permanent. ( Barnett 1998: 121-3; Dervis si Shafila 1998: 508).
    Din Maroc si pana in Irak,  a existat adeseori o sustinere puternica pentru sprijinirea palestinienilor, sustinere din partea guvernelor catre proprii lor oameni. In lipsa angajamentelor culturale comune, este putin probabil ca securitatea nationala sa priveasca asupra unei colectii de puteri de marime mici si milocii cu membrii indepartati din punct de vedere geografic, precum Marocul si Omanul , care s-ar fi putut uni intr-o singura chestiune de interdependenta de securitate. Simbolurile comune arabismului si islamismului, au fost cele care au stabilit ca dinamica securitatii din Orientul Mijlociu sa se desfasoare pe parcursul unor distante atat de mari. Fara ele, cu siguranta, nu ar fi putut exista un Comitet Regional Permanent al Orientului Mijlociu. In schimb, ar fi existat doua sau trei Comitete Regionale Permanente mai mici, formate in jurul Golfului, Magrebului  si al Levantului.
    Conflictul dintre palestinieni si israeleni a dus la dezvoltarea unor bine cunoscute razboaie (1948-9, 1956, 1967, 1969, 1970, 1973, 1982),  precum si a unei corespondente nesfarsite de ciocnire a fortelor militare in interiorul si in jurul Israelului. Acest subcomplex, implica, in principal Israelul si o parte din vecinii sai imediati si este un amalgam de state si de factori nonstatali (PLO- organizatia de eliberare a Palestinei, Hamas, Hezbollah). Mai multe tari  aflate pe campul de lupta, au fost angajate direct impotriva Israelului (Irak, Iran, Arabia, Saudita, Kuweit, Libia, Tunisia), oferind sprijin financiar si uneori militar.
    Aproape toate tarile arabe, au fost angajate intr-o oarecare masura in conflict, chiar si numai daca intr-un mod retoric, iar efectele razboaielor au avut un impact major asupra politicii inter-arabe, mai ales asupra Egiptului, considerat a fi liderul lumii arabe.
    Subcomplexul din Golf, format dupa retragerea Marii Britanii din zona, a centrat rivalitatea triunghiulara dintre Iran, Irak, Golf si statele arabe conduse de Arabia Saudita.
Exista, de asemenea, o rivalitate periferiala intre Arabia Saudita si Yemen, si in interiorul Yemenului, care a generat o multime de razboaie locale si a trasat uneori in arii largii participarea araba de partea regalitatii impotriva miscarilor radicale. Statele  din Golf,
-Kuweit, Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Unite si Oman ,- au fost grupate in 1981 in Consiuliul de Cooperare din Golf; acest parteneriat subregional strategic, s-a format ca raspuns la razboiul dintre Irak si Iran ,- in mod conspirativ excluzandu-le pe cele doua- .
Revolutia din anul 1979 din Iran,  a adaugat un pronuntat element ideologic rivalitatii fata de Arabia Saudita, din moment ce ambele state au revendicat conducerea si au concurat cu universalismul islamic. (Chubin si Tripp, 1996- 15, 71).
    Ostlilitatea dintre Irak si Iran  a pornit de la variatele dispute asupra granitelor, ambitiile de putere ale conducatorilor celor doua state care au ignorat problemele cu minoritatile kurde si din cauza numeroasei populatii Shi’ite din sudul Irakului. Aceasta rivalitate poate fi inteleasa ca o dezvoltare a unei rivalitati mult mai vechi  intre arabi si persi si dintre Shi’a si populatia de sunniti din Islam, (sec. VII d. Hr).
    Vesticii tind sa uite ca Imperiul Otoman,  a controlat litoralul estic al Mediteranei si ca cea mai mare parte a lumii arabe din sec. XVI pana in 1918, a fost de regula in razboi, nu numai cu Europa, ci si cu Imperiul Persic Safavid. Imperiul Otoman a fost, in mare masura  un rezultat al convingerii sunnitilor, in timp ce safavizii, s-au expus Islamului.
     Acesti factori etnici, au jucat un  rol important in tensiunile moderne dintre Irak si Iran si dintre Iran si arabii din Golf.  Tensiunile inter-arabe dintre arabii din Golf si Irak, sunt mult mai detaliate, avand de-a face cu dispute asupra pretului petrolului – o teama generala a arabilor din Golf la pretentiile lui Saddam Hussein, - iar in cazul Kuweitului, o teama specifica creata de disputele de dincolo de granita din cauza resurselor de petrol si a respingerii repetate a Irakului de a-i proclama independenta. O miscare anterioara a acestui subcomplex a fost confiscarea de catre Iran a unor insule disputate de Emiratele Arabe Unite in anul 1971. Dupa debarcarea britanica, s-a produs o crestere substantiala a producerii de armament in regiune, iar revolutia iraniana din 1979, a condus dopotriva la amestecarea in politaica interna a statelor arabe printre randurile Sunni- Shia si  ,,primul’’ Golf,  iar razboiul dintre Iran si Irak a reprezentat o legatura sangeroasa ce a durat din 1980 si pana in 1988.
     Al doilea razboi din Golf, s-a deschis in 1990, cu anexarea Kuweitului de catre Irak ,  si a culminat cu  o disputa asupra pretului petrolului. Acest fapt a avut drept rezultat un nou razboi impotriva Irakului la inceputul anului 1991 de catre coalitia SUA, care a restaurat independenta Kuweitului si a impus Irakului grele sanctiuni internationale.
Desi Golful a adaugat un plus de insemnatate Comitetului Regional Permanent din Orientul Mijlociu, nu a generat nimic asemanator cu intensitatea simbolica care a ingaduit conexiunea dintre arabi si israeliti , ducand astfel la o raspandire in arii largi a statelor arabe si islamice. Dar apropiata proximitate geografica a acestor doua regiuni, a insemnat ca, in ciuda dinamicii lor locale independente, exista o traversare intre ele, iar asta ajuta la inlaturarea intregului Comitet Regional Permanent.
    De exemplu, Siria este principala rivala a Israelului, dar si a Irakului si a luat parte la ambele razboaie din Golf  impotriva Irakului. In amandoua razboaiele, Siria a fost aliata Iranului.  Irakul si Siria, au fost aliate impotriva Israelului, altfel ele au fost ostile una alteia.    Arabii din Golf, au jucat un rol important din punct de vedere financiar in conflictul impotriva Israelului, -contribuind poate si cu 10 miliarde de dolari, in favoarea  Organizatiei de eliberare a Palestinei – si datorita simpatiei fata de grupurile islamice, precum si a politicii interne a multor state arabe.
    Egiptul ,  desi  un jucator central in conflictul dintre arabi si israeliti, a jucat un rol important in Golf. El a intervenit pe larg in Yemen, in timpul anilor 1960 si in timpul celui de-al doilea razboi din Golf, de partea statelor golfice si a Siriei impotriva Irakului.                  Cel  de- al  treilea  subcomplex  al  Orientului  Mijlociu ,  a fost Magrebul. Rolul acestuia a fost practic stabilirea unor relatii  in  vederea  deplasarii  trupelor  prin  Libia ,  Tunisia  , Maroc si Sahara de vest. Dar pentru Magreb, cat si pentru indepartatul Est,  granita cu Africa a fost neclara. Dinamica securitatii Magrebului a impins-o in Ciad, Sahara vestica si Mauritania, iar Libia, Marocul si Israelul, s-au jucat de-a politica in ceea ce priveste mai multe state sub-sahariene. Principala problema de securitate regionala din Magreb, a fost anexarea marocanilor la Sahara de vest, incepand cu anul 1975, care a dus la o tensiune de 12 ani intre Algeria si Libia; aceasta din urma i-a sprijinit pe luptatorii ,,polisario’’, in lupta impotriva Marocului. Marocul in schimb, i-a sustinut pe adversarii Libiei in Ciad.  Libia a fost implicata in Razboiul Civil din Ciad din 1980 si a avut de asemenea, o disputa teritoriala cu Ciadul asupra Benzii Aozon, ocupata de Libia in 1973.
    Statele magrebiene au fost implicate din plin in disputa dintre arabi si Israel, precum si in conflictul din Golf, astfel ca aderarea lor la Comitetul Regional Permanent, nu a fost pusa sub semnul intrebarii. Libia a adoptat o atitudine politica puternica impotriva Israelului si a trecut de partea regimurilor radicale opuse celor din Golf. Algeria a jucat deseori un rol mediatic in politica araba; Tunisia, - oarecum fara tragere de inima -   a gazduit structurile Comitetului Regional Permanent timp de mai multi ani si a dotat trupele mai multor regimuri arabe din Golf.  In  alta  ordine de idei, Egiptul a beneficiat de ajutorul algerienilor in timpul razboiului lor de eliberare impotriva Frantei, dar in general, restul lumii arabe, nu a fost prea mult implicata in disputele subcomplexului din Magreb. Toate acestea definesc, mai degraba un  set  puternic  de infatisari interstatale westfaliene  ce face parte din dinamica securitatii la nivel regional.    Formarea  conflictului  din  Orientul  Mijlociu  a fost determinata de o serie de dispute teritoriale, intreceri ideologice, puteri si state rivale, si diviziuni etnice si culturale. In cadrul lor  un rol important l-au jucat dispultele asupra petrolului, rezervelor de apa si religie. Cum s-au legat aceste dispute de cele de deasupra si de cele de sub  ele  ?                      Sau cu alte cuvinte, ce  a  determinat  constelatia de securitate sa arate ca o privire de ansamblu  ?    Analizate in linii mari si disputele regionale si cele la nivel mondial, au fost foarte puternice. Echilibrul national a fost  de asemenea, semnificativ, prezentand modelele postcoloniale tipice de regimuri nesigure ca preocupari obsesive despre intarirea propriei securitati din interiorul statelor.  Dar cu cateva exceptii, insecuritatile interne  au fost  cuprinse in mare masura in cadrul sistemului de stat; echilibrul interregional a avut doar o importanta  marginala.  
    


loading...