marți, 4 aprilie 2017

Organizatii inovative eficacitatea si eficienta activitatilor de CDI

Tags

Conceptul de organizaţie inovativă se foloseşte cu sensul: companie care inovează continuu pentru a crea şi reinventa noi pieţe, produse, servicii şi modele de afaceri – ceea ce duce la creştere. O astfel de organizaţie are abilitatea de a identifica oportunităţile de piaţă, respectiv baza de cunoştinţe şi capabilităţi interne pentru a le răspunde inovativ.
Indiferent care sunt căile de introducere a noului, pentru orice organizaţie inovarea este un factor cheie al competitivităţii şi creşterii economice. Având în vedere importanţa inovării, se pune problema evaluării capacităţii inovative a organizaţiei.
Studiile orientate spre evaluarea inovării urmăresc de regulă performanţele la nivel macroeconomic (temă abordată în cap.2). Pentru evaluarea inovării la nivel organizaţional, în prezent nu există o metodologie unică. Companiile folosesc în general modele care reflectă mai multe aspecte ale inovării, cum ar fi finanţarea, eficienţa proceselor de inovare, resursele umane, beneficii pentru clienţi etc. În cap.4 se va reveni cu detalii privind elementele caracteristice organizaţiilor inovative şi evaluarea acestora.
Mai jos se prezintă principalii indicatori utilizaţi obişnuit la evaluarea capacităţii de inovare a organizaţiei, grupaţi în două categorii: indicatori care măsoară intrările, respectiv indicatori care măsoară ieşirile.
Indicatorii care măsoară intrările se referă la resursele folosite în cercetare-dezvoltare-inovare: timpul; resurse umane, resurse financiare şi infrastructură.

Cheltuielile de cercetare-dezvoltare-inovare, exprimate în unităţi monetare sau ca pondere în totalul vânzărilor, reprezintă un criteriu de caracterizare a eforturilor organizaţiei pentru introducerea noului. Reţete generale nu pot fi date, există diferenţe între întreprinderi privind fondurile alocate pentru CDI, determinate de dimensiunea firmei, domeniul de activitate, strategiile promovate etc. La nivel de organizaţie, informaţiile referitoare la cheltuielile de inovare permit urmărirea dinamicii fondurilor alocate pentru CDI, analiza comparativă cu organizaţii similare şi stabilirea corelaţiei dintre fondurile alocate şi rezultatele din inovare. Este importantă şi precizarea structurii fondurilor după provenienţa lor, care relevă efortul propriu, respectiv susţinerea strategiilor inovaţionale ale organizaţiilor prin fonduri atrase (subiect tratat în cursul 2).

În percepţia comună, fondurile destinate susţinerii proceselor de inovare au o importanţă majoră, fiind unul dintre factorii care diferenţiază întreprinderile inovative de cele cu un potenţial redus de inovare. Potrivit datelor statistice[1], în SUA, un raport tipic al cheltuielilor de CD pentru o companie industrială este de aproximativ 3,5% din venituri. O societate de înaltă tehnologie, cum ar fi un producător de computere ar putea cheltui 7%. În general firmele cu cote de peste 15% au reputaţia unor companii de înaltă tehnologie. Exemple: companii farmaceutice, cum ar fi Merck & Co (14.1%) sau Novartis (15,1%), companiile de inginerie, Ericsson (24,9%).
Subliniind corelaţia dintre fondurile alocate CDI şi performanţele firmei, trebuie spus că inovarea nu este apanaj al economiilor şi firmelor prospere, ea nu se bazează exclusiv pe resurse financiare. Puţini bani sunt necesari, de exemplu, pentru a dezvolta un nou serviciu pe internet. În principiu, dezvoltarea unei astfel de afaceri este posibilă şi există pretutindeni în lume.


Resursele umane reprezintă de asemenea un indicator important de caracterizare a performanţelor din CDI. Se au în vedere numărul celor implicaţi în procesele de CDI, competenţele/ nivelul de pregătire al acestora.

Durata proceselor de cercetare-dezvoltare-inovare caracterizează viteza de reacţie a firmei, rapiditatea cu care se adaptează la cerinţe noi. Importanţa acestui parametru a crescut odată cu reducerea duratei de viaţă a produselor, determinată de creşterea concurenţei şi de accelerarea progresului tehnic şi mai ales de dezvoltarea tehnologiei informatice.


Calculatorul de azi, telefonul mobil sau alte produse similare au o viaţă comercială extrem de scurtă, frecvent înlocuirea lor cu alte produse, noi sau îmbunătăţite, se face la numai un an sau doi de la lansarea pe piaţă. Reducerea duratei de viaţă nu este întâlnită doar în domeniile de înalt nivel tehnic, la produse cu rate mari de înnoire, ci şi la produsele tradiţionale cu perioade de viaţă mai lungă, cum sunt produsele alimentare şi cele de papetărie. Conform cercetatorilor de la firma de consultanţă McKinsey, duratele de viaţă ale produselor reprezintă astăzi o treime din ceea ce au fost acum 40 de ani.


Indicatorii care măsoară ieşirile se referă la rezultatele activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare, mai importante fiind: rata de înnoire, portofoliul de proiecte, rata proiectelor abandonate/ rata de succes, valoarea adăugată etc.

Ritmul de înnoire reprezintă ponderea în cifra de afaceri a produselor noi sau îmbunătăţite asimilate în ultimii cinci ani. Indicatorul cunoaşte o tendinţă de creştere, în condiţiile creşterii fondurilor alocate pentru CDI şi a reducerii duratei proceselor de inovare: firmele inovative se caracterizează prin rate mari de înnoire, de peste 25%.


La Apple, de exemplu, aflată în topul firmelor inovative, ritmul de înnoire este de peste 50%. Ritmuri înalte de înnoire caracterizează şi activitatea firmei 3M: în 1997, 30% din vânzări erau realizate de produse asimilate în fabricaţie în ultimii 4 ani, rata de înnoire ridicându-se la 35% în anul 2000.


Rata de succes. Eşecul este o parte inevitabilă a proceselor inovaţionale, realizarea unui nivel adecvat al ratei de eşec/ succes fiind un factor de evaluare a performanţelor din CDI. Dimensiunea ratei de succes/ eşec poate fi mai mare sau mai mică: studiile pe această temă situează între 50% la 90% ponderea proiectelor de inovare care au efecte nesemnificative sau nu contribuie la îmbunătăţirea performanţelor organizaţiei. Conform studiilor în domeniu, cauzele comune ale eşecului sunt în principal asociate modului în care se realizează managementul inovării, aspect detaliat în cap.4.

Valoarea adăugată defineşte surplusul de bogăţie creat de organizaţie, valoarea creată de organizaţie. Este unul dintre indicatorii care măsoară performanţa economico-financiară a întreprinderii, indicele de crestere al valorii adaugate trebuind să-l depăşească pe cel al producţiei exerciţiului şi să fie într-o creştere continuă. Efectele inovării asupra valorii adăugate sunt sintetizate în Fig.3, care prezintă principalele cauze/ factori de influenţă:
-          creşterea calităţii produselor,
-          extinderea pieţei/ creşterea vânzărilor,
-          folosirea mai bună a resurselor prin îmbunătăţirea tehnologiilor de fabricaţie şi de management.


În încheiere, trebuie subliniat că evaluarea capacităţii de inovare a organizaţiei nu trebuie să se limiteze la măsurarea şi analiza indicatorilor prezentaţi anterior; într-o abordare modernă, evaluarea este extinsă asupra factorilor care determină rezultatele din inovare: strategiile aplicate, atragerea de fonduri, protecţia proprietăţii intelectuale, managementul creativităţii şi leadershipul etc. Cu alte cuvinte, trebuie analizat întregul sistem de management al inovării (temă tratată distinct în cap. 4).






[1] *** About the 2009 R&D Scoreboard, http://www.innovation.gov.uk/rd_scoreboard/,

loading...