marți, 4 aprilie 2017

Organizarea social-teritoriala si politica a geto-dacilor

Tags

Numele de geţi şi daci, la origine nume de triburi, s-au impus treptat cadenumiri colective, generice pentru întregul neam al tracilor de la nord de Dunăre.
Încă din secolul IV î.e.n., societatea geto-dacă a fost organizată în puternice    formaţiuni militare pe fondul dispariţiei obştii bazate pe legăturile de rudenie, obştea devenind o colectivitate formată din totalitatea familiilor care locuiau pe un anumit teritoriu.
Uniunile de triburi, organizate pe baza democraţiei militare, în care atribuţiile de conducere sociale reveneau adunării generale a războinicilor, ulterior unor căpetenii, şefi militari, „regi” ca: Oroles, Rubobostes, Dromichaites, care au creat premisele trecerii de la organizarea gentilico-tribală, la cea politico-statală.
La venirea primilor colonişti pe ţărmurile Dobrogei, geto-daci trăiau în aşezări nu prea mari, uneori fortificate (oppida, arces). În regiunile de şes nu existau  Organizarea social-teritorială şi politică a geto-dacilor fortificaţii de piatra, apărarea acestor aşezări se făcea cu şanţuri şi valuri de pământ întărite cu palisade, în regiunea de munte, întrucât materialul se găsea mai uşor, zidurile se făceau din piatra. Reşedinţele fortificate ale uniunilor de triburi, prin contopire cu centre meşteşugăreşti şi de schimb devin treptat, odată cu statornicirea relaţiilor sociale, „oraşe”.
În astfel de aşezări de tip urban, pe care dacii le numeau „dave” s-au înmulţit vertiginos, cele mai multe fiind centre economice, producătoare de mărfuri, târguri unde se găseau mărfurile negustorilor străini, în principal greci şi romani, dar în acelaşi timp şi centre militare, politice şi religioase.
Deşi populaţia oraşelor era relativ numeroasă, majoritatea populaţiei geto-dace locuia în sate, aşezate pe cursuri de apă şi în locuri mai adăpostite.
Geograful grec, Ptolemaios din Alexandria relatează în lucrarea „Geografia” că pe teritoriul locuit de geto-daci existau anterior statului dac a lui Burebista, precum: Piroboridava (Poiana), Petrodava (Piatra Neamţ), Buridava (Ocniţa), Ziridava (Pecica), Sucidava, etc.
Numerosul popor al geto-dacilor, divizat în triburi şi uniuni de triburi a înlocuit definitiv raporturile gentilice, prin locuirea unui teritoriu care devine unic şi unitar din punct de vedere politic, unificat din punct de vedere economic militar şi religios prin intermediul acestor aşezări de tipul „davelor”, statul geto-dac luând naştere în primele decade ale secolului I î.e.n., reprezentând prima organizare politică superioară care a apărut pe teritoriul României şi una dintre cele mai importante forţe politice şi militare pe care le-a cunoscut Europa în antichitate.
Despre statul dac al lui Burebista şi despre elementele sale ne vorbeşte geograful grec Strabon, care aminteşte de „marea stăpânire” a regelui Burebista a cărui domnie, începe potrivit istoricului Iordanes cu puţin înainte ca Sylla să fi luat la Roma titlul de dictator, în anul 82 î.e.n., stăpânire ce s-a întins spre apus la Dunărea de mijloc şi Moravia, spre nord la Carpaţii Păduroşi, spre răsărit la gurile Bugului iar spre sud la lanţul munţilor Haemus (Balcani).
Consolidarea puterii de stat a fost ajutată la geto-daci, ca şi la alte popoare, defactorul religios, religia geto-dacă devenind comună mai multor triburi şi uniuni de triburi, fiind interesată în asigurarea unităţii de stat, marele preot fiind totodată şi vicerege.
Ca şi la alte popoare trei elemente au marcat la geto-daci calea parcursă de la structura gentilico-tribală la cea statală: organizarea pe baze teritoriale, constituirea unei forţe armate desprinse de comunitate şi instaurarea unui sistem de impozite destinate păturii sociale superioare şi mai ales nevoilor sale militare.
Existenţa statului presupunea un aparat menit să îi asigure funcţiile interne şi externe, la curtea regelui, organizată probabil după model elenistic se afla viceregele ales uneori din rândul clerului, cum a fost cazul lui Deceneu sau Vezina, despre care Dio Cassius spune că „avea al doilea loc după Decebal”, dând configuraţia unui sistem dual de deţinere a puterii supreme preluat din faza de destrămare a organizării gentilico-tribale, un consiliu format din rude, ca de pildă Diegis, fratele lui Decebal, prieteni apropiaţi, comandanţi militari, şefi de fortificaţii şi căpetenii religioase.
Forma de guvernământ era cea monarhică, în stadiul ei incipient asemănător basileilor greci sau primilor regi ai Romei, regimul politic democratic şi adunările populare cedând treptat locul consiliului regal.
Conducerea triburilor politice şi administraţia erau încredinţate unor dregători aleşi dintre nobili sau oamenii de arme. Atribuţiile dregătorilor, potrivit lui Suidas erau grupate în două categorii: civile şi militare.
 Existau deci două categorii de dregători, cei care exercitau atribuţii de ordin administrativ, iar alţii care deţineau comanda armatelor de pe teritoriu, de aici rezultând ca teritoriului statului dac era împărţit în unităţi administrativ teritoriale.
Josephus Flavius vorbind chiar de apariţia „a unui fel de preceptori ai veniturilor şi ai roadelor ce le produce pământul aleşi prin vot”, fapt ce marchează şi o specializare a funcţiilor publice. Divizarea funcţiilor sociale nu a însemnat însă o împărţire în caste de felul celor din vechea Indie, ci o distribuire de roluri administrative, ca în vechiul Egipt.
Caracterul de stat unitar al statului dac condus de Burebista era mai mult de ordin instituţional, structura sa semănând mai mult cu o federaţie, fapt care a dus la fragmentarea sa ulterioară în patru sau cinci organisme politice, fiecare cu un conducător propriu, aşa cum a fost Decebal pentru supunerea căruia împăratul Traian a trebuit să poarte două războaie.


loading...