vineri, 24 martie 2017

Modificari cadaverice tardive

Tags

DISTRUCTIVE
         Putrefacţia este un proces de natură microbiană prin care substanţe organice (mai ales proteinele) sunt descompuse în substanţe anorganice. Semnele de putrefacţie devin manifeste (vizibile) la 24 - 72 de ore postmortem.
         Putrefacţia începe la nivelul intestinului unde există bacterii saprofite. Flora intestinală duce la formarea de hidrogen sulfurat care difuzează prin pereţii intestinului în peretele abdomenului, se combină cu hemoglobina rezultând un produs de culoare verde (sulf hemoglobina) cu apariţia petei verzi de putrefacţie; iniţial în fosa iliacă dreaptă (cecul fiind voluminos este mai aproape de peretele abdominal), apoi în fosa iliacă stângă coloraţia verde cuprinde întregul abdomen şi baza toracelui.
         În cazul unei plăgi suprainfectate sau colecţie purulentă (abces, flegmon, piotorax), pata verde se localizează de la început în jurul acestora. În septicemii, putrefacţia este rapidă, coloraţia apărând difuză la nivelul pielii şi a organelor interne.
         Sângele aflat în venele superficiale, hemolizat şi putrefiat, difuzează prin peretele vascular producând colorarea tegumentului adiacent reţelei venoase în cafeniu-murdar cu dezvoltarea aşa numitei circulaţii postume, cu aspect arborescent caracteristic
         În evoluţia putrefacţiei, prin degajarea de gaze, apar: umflarea cadavrului, tumefierea feţei, care devine de nerecunoscut (“tête de negre”), emfizemul subcutanat şi visceral, flictene care conţin gaz şi lichid tulbure, sângele devine spumos. Aceasta este faza gazoasă a putrefacţiei.
         Prin presiunea exercitată de gaze asupra organelor interne apar:
                   - expulzia de materii fecale şi urină;
                   - eliminarea de conţinut gastric prin gură şi nas;
                   - eliminarea prin căile respiratorii superioare a unei spume roşiatice;
                   - în cazul femeilor gravide - expulzia fătului din uter (“naştere în sicriu”);
         Faza gazoasă este urmată de faza de lichefiere şi topire a organelor. Cartilajele laringiene şi traheale se separă între ele, suturile craniene se desfac, părţile scheletului se separă unele de altele (în condiţii obişnuite de înhumare a unui cadavru, scheletizarea are loc în 7-10 ani). Temperatura crescută şi excesul de O2 favorizează putrefacţia.
Mediul în care stă cadavrul influenţează rapiditatea instalării putrefacţiei (regula lui Casper): modificările de putrefacţie ce se produc într-o săptămână la un cadavru expus la aer = modificările ce se produc în 2 săptămâni în apă sau în 8 săptămâni în sol. Regula lui Devergie: numărul orelor de expunere vara este egal cu numărul zilelor iarna.
         De asemenea evoluţia putrefacţiei la cadavrele înhumate depinde de:
- felul solului:
°cu granule mari, permeabilitate pentru aer şi apă - viteza procesului de putrefacţiei creşte;
° sol nisipos, argilos- scade viteza de putrefacţie;
- adâncimea înhumării: mică = putrefacţie mai rapidă
Particularităţi ale autopsiei cadavrelor putrefiate
Cadavrele putrefiate se întâlnesc în sezonul cald sau când autopsia se efectuează la un interval mai mare de la deces, cadavrul fiind păstrat în condiţii improprii de temperatură. Cu cât putrefacţia este mai avansată, cu atât autopsia va fi mai dificilă, obţinând rezultate incerte. Acest fapt obligă la efectuarea necropsiei, pe cât posibil, înainte de apariţia sau accentuarea procesului de putrefacţie. Interpretarea rezultatelor necropsiei în cazul cadavrelor putrefiate va ţine cont de următoarele:
         1. culoarea neagră-verzuie a pielii ascunde adesea echimozele, contuziile, hematoamele;
         2. descuamarea epidermului poate masca excoraţiile sau plăgile;
         3. emisiile de sânge pe gură sau nas trebuiesc interpretate cu prudenţă (în stadiile avansate de putrefacţie sunt un fenomen obişnuit);
         4. dacă pe corp sunt prezente larve sau insecte ele vor fi prelevate, ajutând la stabilirea intervalului scurs de la deces. Acţiunea distructivă a insectelor necrofore se suprapune şi se asociază proceselor de putrefacţie. Fauna cadaverică este obiectul de studiu al entomologiei medico-legale.
         5. amprentele papilare, modificate prin putrefacţie, se pot reface prin scufundarea fragmentelor de piele în acid acetic 20 % timp de 24-48 ore;
         6. examinările complementare radiologice sunt utile, cele histologice pot să nu aducă date suplimentare datorită lizei tisulare.
CONSERVATIVE
Modificările cadaverice tardive conservative pot fi naturale (în condiţii de mediu care împiedică putrefacţia) şi artificiale.
Mumificarea naturală se realizează în condiţii de mediu cu temperatură ridicată, umiditate scăzută şi ventilaţie bună (pământ uscat, nisipos, afânat; vara podul caselor). Apare foarte des în condiţii deşertice, situaţi în care se realizează o deshidratare masivă, ce opreşte procesul de putrefacţie. Aspectul cadavrului devine asemănător cu cel al mumiilor egiptene: uscat, pierde în volum şi greutate, tegumente pergamentate şi de culoare brun-închis.
         Importanţă medico-legală -  mumificarea permite identificarea cadavrului, dar aprecierea datei morţii şi a semnelor de violenţă este incertă.
         Adipoceara este un proces de saponificare a grăsimilor cadavrului (grăsimile din ţesutul adipos subcutanat transformate în acizi graşi şi glicerină reacţionează cu sărurile de calciu şi magneziu din apă formând săpun insolubil, care protejează cadavrul de putrefacţie). Acest proces apare în cazul cadavrelor aflate în ape neaerate (fântâni părăsite, lacuri, bălţi) sau a celor înhumate într-un teren umed, argilos.
Adipoceara dă cadavrului o culoare alb-cenuşie şi gălbuie, o consistenţă moale, un miros de brânză râncedă; când se usucă devine sfărâmicioasă.
         Importanţă medico-legală - adipoceara permite identificarea cadavrului după perioade lungi de timp şi conservă leziunile traumatice.
Lignifierea este un proces conservator care apare în soluri acide, bogate în acid tanic şi humic (turbării, mlaştinii acide) care împiedică putrefacţia. Cadavrul lignificat se caracterizează prin: piele dură, brună (aspect de piele tăbăcită), oase brune, moi (pierdere de calciu), scăderea  volumului..
         Importanţă medico-legală – conservare pe perioadă indefinită (cadavrul din Tollund – 2000 ani) a fizionomiei şi a plăgilor.
         Pietrificarea (mineralizarea) – este posibilă prin păstrarea cadavrului într-un mediu cu o concentraţie mare de săruri minerale.
         Îngheţarea naturală apare în zonele cu temperatură foarte scăzută (zone polare sau zone aflate la mare altitudine, iarna la temperaturi foarte scăzute). Prin îngheţare naturală, cadavrul se păstrează fără a suferi modificări de volum sau structură. Dezgheţarea duce la instalarea rapidă a putrefacţiei.
 Modificările cadaverice tardive conservative artificiale sunt reprezentate de îmbălsămare (metodele au variat în decursul timpului, actualmente folosindu-se mai ales formolul) şi congelare.



loading...