vineri, 24 martie 2017

Metode de identificare a unui sit arheologic

Tags

1.1.1.   Periegheza

Este una din cele mai des folosite metode de identificare a unui sit arheologic. Metoda presupune cercetarea de suprafaţă a unei zone, arheologul trebuind să facă acest lucru personal. Putem vorbi de identificarea unui sit arheologic în momentul în care se observă prezenţa la suprafaţă a unor urme materiale (ceramică, obiecte, resturi de locuinţe), aglomerări de pietre cu urme de prelucrare ce pot proveni de la diverse construcţii: drumuri, fortificaţii, morminte ş.a., şi, nu în ultimul rând, a unor anomalii de relief cum ar fi, de exemplu, şanţuri, valuri sau movile.
Înainte de a realiza o periegheză trebuie ca specialistul să dispună de cât mai multe date privind zona cercetată, un rol extrem de important avându-l hărţile topografice şi fotografiile aeriene. De asemenea, arheologul trebuie să aibă suficiente cunoştiinţe privind modul de amplasare al unei aşezări, cetăţi sau necropole, deoarece comunităţile umane din trecut ţineau cont de anumite caracteristici ale reliefului şi de existenţa unor surse de apă în momentul în care se aşezau într-un anumit loc. Nu de puţine ori perieghezele au avut loc în urma unor semnalări făcute de diverse persoane care găsesc întâmplător vestigii arheologice.

1.1.2.   Fotografia aeriană

Fotografia aeriană reprezintă o excelentă metodă de identificare a unui sit arheologic, deoarece se pot observa şi structuri, aflate la o oarecare adâncime în pământ, pe care arheologul nu le observă de la suprafaţă. Pentru ca o fotografie să fie bună, ea trebuie realizată din mai multe unghiuri, în diverse ore ale zilei, după o ploaie sau o ninsoare.
Fotografia aeriană permite sesizarea unor anomalii privind nuanţele de culoare ale vegetaţiei şi solului. Bogăţia de fosfaţi, azotaţi sau carbonaţi prezentă într-o aşezare de mult dispărută, precum şi umiditatea, care se acumulează în gropi ori şanţuri, determinând o nuanţă mult mai închisă a solului.
Prezenţa unor aglomerări de pietre sau chirpici de la diverse construcţii defavorizează creşterea vegetaţiei, a cărei înălţime este mult mai mică decât cea normală, conferind solului o nuanţă mai deschisă.
Diferenţele de culoare ale solului pot oferi, de asemenea, date privind identificarea unui sit arheologic. Când solul este uscat, diferenţele de culoare trebuie să fie foarte mari pentru a fi vizibile, cum ar fi de exemplu cenuşarele, care au o culoare cenuşiu-deschisă, în comparaţie cu pământul înconjurător. Modul în care solul absoarbe apa şi viteza cu care acesta se usucă, ca rezultat al unei precipitaţii, ne poate furniza date privind existenţa unor vestigii arheologice. De exemplu, în locul unde a existat o locuinţă sau un alt gen de construcţie, pământul se usucă mai greu, deoarece apa persistă mai mult în straturile superioare ale solului.
Primele fotografii aeriene au fost realizate pe la mijlocul sec. al XIX-lea, folosindu-se baloane sau zmee, pentru ca în secolul al XX-lea ele să fie realizate cu ajutorul avioanelor sau a altor aparate de zbor. În ultimii ani, fotografiile terestre realizate de sateliţi au început să capete o pondere tot mai mare, ele fiind importante deoarece pot fi executate în diverse spectre de lumină sau game de radiaţii ale solului, oferind date privind existenţa unor vestigii arheologice aflate la adâncimi mai mari în pământ. Observaţii de calitate le pot oferi şi imaginile video-aeriene, care împreună cu fotografiile sunt prelucrate pe computere în vederea alcătuirii unor hărţi topografice digitale şi chiar a unor hărţi tridimensionale virtuale.


3.2.3. Prospecţiile şi detectările de adâncime

Metodele folosite presupun colectări de eşantioane sau scanări, cu diverse aparaturi, ale solului.
Cea mai des întâlnită metodă, care foloseşte eşantioane de pământ, este prospecţia pedologică. Cu ajutorul unor sonde se pot extrage mostre de pământ de la diverse adâncimi. Studierea acestor mostre ne pot furniza sau nu, dovezi ale prezenţei unor comunităţi umane în trecut.
În ultimii ani s-au dezvoltat o serie de metode privind prospecţiile şi detectările de adâncime, care nu au nevoie de eşantioane de pământ. Cel mai vizat şi mai puţin costisitor este popularul detector de metale, cu ajutorul căruia se pot detecta diverse obiecte realizate din diferite metale (aur, argint, bronz .a.).
Alte metode, mult mai costisitoare, au la bază principiu difuziunii prin pământ a unor unde, cum ar fi: cele seismici, electrice, magnetice, electromagnetice, unde radar sau chiar radiaţii. Existenţa unor anomalii în sol, determinate de prezenţa materialelor de construcţii, edificii, ziduri ş.a., sunt detectate cu ajutorul acestor unde.
Siturile arheologice sau diferite vestigii arheologice aflate sub apă, sunt identificate, folosindu-se în general aceleaşi metode, ţinându-se cont evident de mediul în care sunt, drept urmare modalităţile de acţionare putând suferi mici modificări.



loading...