Global Rabota

vineri, 3 martie 2017

Metode de creativitate

Tags

Cercetarea sistematică a procesului de creativitate, începută în deceniul al IV-lea al secolului trecut, a avut ca rezultat elaborarea unor metode de creativitate, care uşurează găsirea noului, amplifică potenţialul creator al individului sau creează o ambianţă favorabilă creaţiei. În acest sens, Michel Foustier consemnează: Avem posibilitatea să formăm, după voinţă, ceasornicari sau mecanici. De ce n-am putea forma, în acelaşi mod, cercetători, sau mai exact, pentru ce nu am putea, prin metode corespunzătoare, să-i aducem pe cercetători într-o stare de spirit favorabilă şi să-i înzestrăm cu strategii care să-i facă mai expeditivi, mai eficienţi, mai pătrunzători în descoperiri?
Metodele de creativitate se clasifică după natura lor în metode intuitive şi metode analitice.
Ø  Metodele de creativitate intuitive sunt metode de grup care îşi propun dirijarea activităţilor spontane ale creierului spre explorarea unor probleme, în vederea găsirii de soluţii noi, aplicabile. Existenţa grupului de creativitate asigură producerea energiei necesare, a tensiunii şi dinamismului care permit desprinderea de câmpul realităţii. Totodată, echipa este un rezervor de idei: numărul de idei se multiplică nu numai datorită prezenţei mai multor participanţi, ci şi prin încurajarea analogiilor. În acest scop, tehnicile de creativitate urmăresc crearea unui climat permisiv, fiecărui participant fiindu-i permis să-şi exprime liber ideile, oricât de fanteziste, fără a critica ideile altora.
Din cateforia metodelor de creativitate intuitive, mai cunoscute sunt: brainstormingul, Philips 66, Brainwriting, Sinectica.
Ø  Metode analitice - cea mai cunoscută în această categorie este analiza morfologică.
Metoda poate fi folosită la găsirea unor soluţii originale pentru sisteme complexe, pornind de la descompunerea în părţi, identificarea posibilităţilor de realizare a acestor elemente şi combinarea lor într-un mod original.
Anii 50 ai secolului trecut au adus o schimbare radicală de atitudinne faţă de creativitate, aceasta fiind tot mai mult abordată din perspeciva organizaţiei. Complexitatea tot mai mare a problemelor cerea un mod nou de abordare şi acesta nu putea fi decât creativ. În prezent, receptivitatea la nou şi asigurarea posibilităţilor de manifestare a creativităţii fiecărui angajat sunt considerate elemente de bază ale unei conduceri moderne.
Transformarea întreprinderii într-o organizaţie creativă este o problemă a conducerii care nu se poate rezolva printr-o decizie. Printre pârghiile importante de acţiune în acest sens este dezvoltarea unui sistem de recrutare, pregătire şi recompensare a personalului orientat spre creativitate.
Este important ca în întreprindere să fie atrase persoane creative, cu spirit de iniţiativă, acestea fiind aptitudini ce trebuie avute în vedere la recrutarea personalului. După angajare este necesară instruirea personalului pentru familiarizarea cu metodele de creativitate şi dezvoltarea unei atitudini favorabile inovaţiei. De asemenea, se cere crearea unui sistem de recompensare a celor care contribuie cu idei creatoare la rezolvarea problemelor.
Valorificarea potenţialului creator al angajaţilor depinde în mare măsură de cadrul organizatoric, fiind importantă promovarea unor principii şi forme de organizare care favorizează participarea angajaţilor şi stimularea creativităţii lor pentru rezolvarea problemelor organizaţiei.



loading...