Global Rabota

vineri, 3 martie 2017

Mesopotamia mileniului 3 inainte de Hristos

Tags

Civilizaţia sumeriană s-a dezvoltat în S Mesopotamiei şi a iradiat de aici asupra zonelor înconjurătoare. Spre deosebire de Egipt, unde de timpuriu s-a constituit un stat unitar, în ţara dintre cele două fluvii (în greceşte Mesopotamia înseamnă „Tara dintre cele două fluvii”, Tigru la E şi Eufrat la V) forma principală de organizare a fost oraşul-stat, care consta dintr-un centru urban şi micile aşezări care grevitau în juru-i. În cazul acestei zone statele unitare sau imperiile s-au dovedit a fi efemere. Pe la 3500 a.Chr. aşezările au ajuns să atingă caracterul aglomeraţiilor urbane: aşa-numitele oraşe-temple cu o conducere comunist-teocratică. După 2700 a.Chr., morfologia acestora s-a schimbat, funcţiile militare ale conducătorului suprem separându-se de cele religioase. Tot acum începe o perioadă de lupte interstatale pentru hegemonie, ceea ce va constitui trăsătura fundamentală a vieţii politice din Mesopotamia. În acelaşi timp se face simţită presiunea nomazilor din zona deă presiunea nomazilor din zona semideşertică, care au avut ca rezultat pătrunderea akadienilor în partea de N şi C.
Pe malurile Golfului Persic („Marea de Jos” cum o denumeau sumerienii, „Marea de Sus” fiind Marea Mediterană) se găseau oraşele Eridu (cel mai vechi centru politic după tradiţie) şi Ur, cel mai mare dintre oraşele sudice, port la Eufrat şi cu ieşire la mare.
În inima Sumerului se găseau oraşele Uruk şi Larsa (situate în V pe Eufrat), precum şi Lagash şi Umma (amplasate mai spre E, între fluvii). Către N se găsea Nippur, centrul religios al ţarii, unde se găsea altarul zeului principal, Enlil. În toată această parte peste 80% din populaţie era alcătuită din sumerieni. 
La E de Sumer se găsea câmpia înaltă a Susianei, numită de sumerieni Elam („Ţara de Sus”). Aici s-a dezvoltat în mil. 4 a.Chr. şi începutul mil. 3 a.Chr. o cultură originală, numită proto-elamită, cu o scriere clar influenţată de cea sumeriana. Pe la 2700 a.Chr. aceasta dispare fiind asimilată de cea sumeriană, în cadrul căreia Susa va cunoaşte o înflorire.
În zona C-N a Mesopotamiei domina elementul semitic, care s-a infiltrat încă de timpuriu la Sippar şi Kiş. În punctul de apropiere maximă între cele două fluvii a fost înfiinţat, în 2350 a.Chr., oraşul Akkad, care a dat numele zonei respective, având o importanţă strategică foarte mare, controlândaxele comerciale N-S şi E-V. Pe valea afluentului Tigrului, Dijala, se putea străbate Munţii Zagros, ajungând în Podişul Iranian şi, de acolo, în India.
Spre N, pe Valea Tigrului, s-a dezvoltat oraşul Assur, iar spre NV, Nagar şi Hureira. Mai la V, a fost înfiinţat, prin 2900 a.Chr., oraşul Mari, la graniţa cu Siria. De la Mari drumul comercial E-V se ramifica fie pe Eufrat, către N Siriei, spre Ebla (cel mai autoritar oraş-stat); fie prin deşert cu caravanele, prin oaza Tadmor (mai târziu Palmyra), spre Damasc şi Kadeş. Trecând Munţii Liban şi Antiliban ajungeai pe coastă la Byblos şi Damasc.
Locuitorii din Akkad şi Mari formează cea mai timpurie ramură semitică estică, în timp ce locuitoirii din Ebla alcătuiesc ramura vestică. Pe la 2300 a.Chr. noi valuri semitice, amoriţii, se îndreaptă spre Ebla, pe care o distrug, iar începând din 2100 a.Chr. acaparează Mari. La sfârşitul mil. 3 a.Chr. au coborât pe Eufrat, fondând Larsa, Isin şi Babilon.
Prin descrierea acestor rute comerciale arătăm deosebita importanţă pe care au avut-o relaţiile comerciale ale Sumerului cu alte regiuni. Această importanţă se datorează lipsei de materii prime necesare industriei, datorată faptului că fertilitatea solului era utilizată numai pentru agricultură.



loading...