Marile migratii germanice din secolele IV-V. Crearea regatelor barbare

Factorii care au determinat migrarea germanilor au fost multipli. Amintim aici sporul demografic, organizarea în mari uniuni de triburi cu cete războinice permanente, lipsa hranei datorită degradării păşunilor – poate răcirea o bruscă a climei care ar fi diminuat posibilităţile de hrană.
         Unele triburi germane intraseră în serviciul Imperiului Roman ca aliaţi, altele au primit pământuri în regiunile de graniţă pentru apărarea imperiului.
         Goţii care trăiau pe Vistula, pe insula Gotland şi sudul Scandinaviei s-au apropiat de graniţa Imperiului roman şi Marea Neagră în a doua jumătate a sec. III.. Au fost opriţi de împăratul Cladiu al II-lea la Niş în 269 dar urmaşul său la tron, Aurelian, a fost nevoit să cedeze Dacia romană unde s-au aşezat ca federaţi cu obligaţia de a furniza 40.000 de ostaşi. Un cunoscător al creştinismului, Ulfila, – episcop misionar – a răspândit această religie sub forma arianismului printre goţi (adepţii acestei forme a creştinismului considerau că Dumnezeu este numai tatăl, negând divinitatea lui Hristos – erezie condamnată de biserica creştină oficială).
         Goţii erau împărţiţi în două ramuri : vizigoţii – de – apus locuiau între Vistula şi Nistru iar ostrogoţii – de răsărit – între Nistru şi Bug.
         Un alt popor migrator a pus în mişcare pe goţi şi anume hunii ce veneau din stepele Asiei Centrale. Aceştia i-au atacat mai întâi pe ostrogoţi iar după înfrângerea lor, vizigoţii au încercat să se opună însă fără succes în anul 376. Au cerut îngăduinţă Imperiului Roman să se aşeze în interior, la adăpost, fiind primiţi şi aşezaţi la sudul Dunării în calitate de federaţi. Funcţionarii romani au încercat să profite de foametea de care sufereau vizigoţii înrobind o parte din ei. O răscoală a vizigoţilor izbucnită în 377 avea să ducă la înfrângerea armatelor imperiale conduse de împăratul Valens în anul următor lângă Adrianopole; însuşi Valens va cădea în luptă. După câţiva ani, împăratul Teodosius reuşeşte să-i liniştească respingând peste Dunăre o parte a lor iar altă parte sunt aşezaţi ca federaţi – ostrogoţii în Panonia – 380, iar vizigoţii în Tracia – 382.
         La moartea lui Teodosius în 395 Imperiul Roman se divide. În apus la Ravena împărat era Honorius – 11 ani, iar în răsărit la Constantinopol fratele lui, Arcadius, care avea 19 ani.
         În vest, cei care guvernau cu adevărat erau marii generali barbari, Alaric – vizigot, vandalul Stilicon, francul Arbogast, gotul Gainas. Dar cum imperiul nu a putut plăti subsidiile băneşti, goţii s-au răsculat după care au primit Iliria unde se găseau cetăţi, depozite de alimente şi arsenale militare. De aici se putea ataca foarte uşor Italia. O nouă mişcare s-a produs atunci când suebii, alanii şi vandalii au trecut în 406 în Spania. Aristocraţia romană l-a acuzat pe Stilicon de trădare şi l-a ucis în anul 408.
         Din Iliria, vizigoţii conduşi de Alaric au coborât în Italia iar anul 410 asediau Roma care va fi cucerită la 24 august 410 şi jefuită cumplit timp de trei zile. Dar Alaric a murit curând, iar urmaşul său, Ataulf a cucerit Galia de sud. În deceniile următoare au pus bazele unui regat foarte puternic ocupând Galia centrală şi de sud şi Spania.
         Conflicte puternice au izbucnit între vizigoţii arieni şi galo-romanii catolici favorizând victoria francilor la începutul secolului al VI-lea în Galia; vizigoţii trecând în Spania au adoptat catolicismul. Au creat un regat puternic ce va fi ocupat însă de către arabi în anul 711.
         Vandalii, conduşi de Genseric (428-477) sub presiunea vizigoţilor au trecut Gibraltarul în nordul Africii în 429 cucerind până către mijlocul secolului posesiunile romane de aici : Sardinia şi Corsica. În 455 au atacat şi jefuit Roma – de aici denumirea de vandalism. Statul vandal din Nordul Africii va fi desfiinţat în 534 de către bizantini.



Postări populare de pe acest blog

Surse de energie

Surse ale conflictului

Mihai Eminescu (viata si activitatea literara)