Global Rabota

vineri, 3 martie 2017

Mahomed si Coranul

Tags

La sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolul următor clasele sociale erau formate, diferenţierile de avere fiind pronunţate. Se pare că apariţia Islamului a fost favorizată şi de ostilitatea elenismului, creştinismului şi culturii europene a Orientului (prin aceasta înţelegem Orientul apropiat – India şi China făcând parte din alt univers spiritual şi politic). Islamismul a apărut în Hedjaz, la Mecca şi în scurtă vreme a devenit o religie universală. Creatorul ei a fost Mahomed (circa 570-632), ca un Profet de tip uman nou. Faţă de Hristos, el este numai profet. Mama lui Mahomed a murit când acesta avea 6 ani după care a fost luat sub tutela unui unchi, şi apoi a intrat în serviciul unei rude îndepărtate bogate ; văduva Hadijda cu care s-a căsătorit. A făcut mai multe călătorii caravaniere în Siria. Era de statură mijlocie, purta barbă şi se parfuma. Şi-a început activitatea ca predicator în 610 , iar învăţăturile sale au fost adunate, grupate în Coran (revelaţie în limba arabă comună) de către discipolii săi. Musulmanul trebuie să respecte mai multe principii : recunoaşterea divinităţii unice (Allah) al cărui profet este Mahomed ; îndeplinirea rugăciunilor zilnice ; ţinerea postului în luna Ramadan ; efectuarea cel puţin o dată în viaţă a unui pelerinaj la Mecca.
          Islam înseamnă supunere deplină faţă de verdictele divine care ne sunt inaccesibile, iar credincioşii se numesc musulmani (Domnul a dat – Domnul a luat – Domnul fie lăudat).
         Religia aceasta pare la început prea puţin diferită faţă de creştinism aşa cum de altfel, bizantinii, au privit-o ca pe un fel de arianism nevăzând în islam o religie nouă (pare o sectă creştină).
         Mohamed, însuşi, nu se prezenta ca rupt de religia veche, ci mai degrabă un reformator al ei – fiind comparat de unii cu Luther (Dan Zamfirescu, Ortodoxism şi romano-catolicism în specificul existenţei lor istorice, Ed. Roza Vânturilor, Buc., 1992, p.64).
         Neputându-se impune la Mecca datorită ostilităţii aristocraţiei, Mahomed a fost nevoit să fugă în 622 la Yathreb unde a organizat comunitatea musulmană. Retragerea lui s-a numit Hegira fiind adoptată, mai târziu, ca dată de început a erei musulmane. S-a proclamat Războiul Sfânt contra necredincioşilor nemusulmani. După câteva conflicte între Mecca şi Yathreb – mai tîrziu s-a numit Medina – în 630 s-a ajuns la o conciliere prin convertirea locuitorilor din Mecca la noua religie şi întoarcerea aici a Profetului. Templul Kaaba va fi sanctuarul lumii musulmane, templu la care trebuie să facă pelerinajul musulmanii. Reuşita de la Mecca a avut un efect deosebit asupra unităţii lumii arabe, în plan politic şi religios.
         La moartea lui, în 8 iunie 632, aproape întreaga peninsulă era unificată. Urmaş a fost ales Abu-Bekr (632-634) care era numit „calif”, (locotenentul trimisului lui Allah). După acesta, calif a devenit Omar (634-644) care a continuat să răspândească islamismul cu sabia. A obţinut importante succese împotriva Bizanţului, ocupând Siria şi Palestina, inclusiv Ierusalimul (635-640).
         Omar este considerat întemeietorul califatului arab. În scurtă vreme au fost ocupate teritoriile din Egipt, Irakul şi în 651 Iranul. După Omar a urmat Othman (644-650) şi apoi Ali (656-661).
         Arabii s-au divizat din punct de vedere religios : -suniţii, o sectă după care orice musulman poate fi calif şi şiiţii după care numai descendenţii lui Mohamed pot fi califi. După îndepărtarea lui Ali, a fost întemeiat califatul Omeiad cu capitala la Damasc şi Siria sub conducerea lui Moawia. Au fost ocupate nordul Africii de unde în 711 au trecut în Spania pe care au supus-o. Expansiunea arabă a fost oprită în anii următori când Constantinopolul a fost despresurat în 717-718 şi au fost înfrânţi la Poitiers în 732 de armată francă. În China au fost înfrânţi în 751 în bătălia de la Talas.
         Statul arab a cunoscut un puternic proces de feudalizare : s-a dezvoltat agricultura, comerţul, meşteşugurile, oraşele precum Bagdad, Damasc, Bashra, Mosul, Cordoba, Alexandria, Toledo au prosperat.
         O răscoală a populaţiei din Iran a izbucnit în 747, fapt de care va profita un descendent din familia profetului Abu-al-Abbas, ucigându-l pe califul omeiad în 750 luându-i locul. A întemeiat o nouă dinastie (750-1228). Capitala califatului a fost mutată de la Damasc la Bagdad, pe malul Tigrului. Istoria Califatului a cunoscut mai mulţi califi capabili printre care Harun-al-Rashid a carui figură a fost imortalizată în ciclul “O mie şi una de nopţi”. Acesta a întreţinut relaţii cu Carol cel Mare .În timpul lui Al Manun, califatul a cunoscut epoca de aur.
         Destrămarea califatului începuse la mijlocului secolului al VIII-lea prin crearea în 750 a emiratului şi apoi a Califatului de Cordoba în Spania. Cairo a fost întemeiat în 969 şi condus de dinastia Fatimizilor. Incursiunile asupra bazinului occidental şi oriental al Mării Mediterane au continuat în secolele IX-X în Creta-826 şi Sicilia927. Bizanţul a oprit înaintarea arabă în secolul al X-lea. Normanzii i-au alungat pe arabi din sudul Italiei şi Sicilia până la sfârşitul secolului al XI-lea.



loading...