Iugoslavia in perioada interbelica

Popoarele slave din Balcani, în anii primului război mondial, şi-au intensificat lupta pentru independenţă. La Londra a fost creat un Comitet al Slavilor de Sud, în frunte cu A.Trumbic, care pleda pentru emancipartea slavilor din Imperiul austro-ungar şi unirea lor cu Serbia şi Muntenegru. În iulie 1917, pe insula Corfu, a fost semnată o declaraţie de către A. Trumbic şi premierul sârb, Nicolas Pasic, prin care se recunoştea unitatea naţională a sârbilor, croaţilor şi slovenilor.
La 1 decembrie 1918, a fost proclamat Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în frunte cu reprezentantul dinastiei sârbe Karagheorghevici, prinţul Alexandru I. Regatul cuprindea Serbia, Muntenegru, Macedonia, Slovenia, Croaţia, Dalmaţia, Vojvodina şi Bosnia-Herţegovina. Nivelul de dezvoltare a acestor regiuni era foarte diferit, fapt se s-a răsfrânt negativ asupra situaţiei interne a ţării. În viaţa politică a ţării rolul principal până în ianuarie 1929 l-a avut Partidul Radical - promotor al naţionalismului sârb. Au existat forţe care au criticat caracterul centralzat al regimului şi dominaţia politică a sârbilor în timpul domniei lui Alexandru I. În calitate de lider s-a afirmat Ante Pavelic, membru al Parlalmentului, care a condus mişcarea teroristă a ustaşilor după ce s-a refugiat în Italia în 1929.
La 6 ianuarie 1929, regele Alexandru I anulează Constituţia, dizolvă parlamentul (Scupştina Populară), interzice activitatea partidelor şi organizaţiilor politice. El concentrează în mâinile sale puterea legislativă şi executivă iar guvernul condus de Petor Zivkovici era subordonat direct regelui. În septembrie 1931, a fost promulgată o nouă Constituţie ce prevedea instituirea unui parlament bicameral. La fel ca şi alte state din zonă, Iugoslavia a fost afectată puternic de criza economică mondială, fiind o ţară cu o economie preponderent agrară.
În perioada interbelică politica externă a Iugoslaviei era axată pe menţinerea statu-quo-ului teritorial, consolidarea sistemului bazat pe securitatea colectivă. Ţara era adepta politicii securităţii regionale. Iugoslavia a fost una dintre statele care au constituit Mica înţelegere în 1921, alături de
România şi Cehoslovacia. În 1934 participă la crearea înţelegerii Balcanice, alături de Turcia, Grecia şi România. În octombrie 1934, la Marsilia a fost asasinat regele Iugoslaviei, Alexandru I, împreună cu ministrul francez al afacerilor externe, Louis Barthou de membrii ai mişcării teroriste a ustaşilor. Rege a devenit fiul minor, Petru al II, instituindu-se astfel un Consiliu de Regenţă în frunte cu prinţul Paul.
Intervin unele schimbări şi în domeniul politicii externe, noul guvern condus de Milan Stojadinovic (1935-1939) orientându-se spre colaborare cu Germania şi Italia. În 1937 a fost semnat la Roma un tratat de prietenie cu Italia, fapt ce a contribuit la slăbirea înţelegerii Balcanice.


Postări populare de pe acest blog

Surse de energie

Surse ale conflictului

Mihai Eminescu (viata si activitatea literara)