Influentarea etica a vietilor altor oameni prin comunicare

Mulţi dorim să avem o influenţă pozitivă asupra oamenilor din anturajul personal şi profesional. Fiecare om are multe dimensiuni şi posibilităţi, unele evidente, altele latente - acestea din urmă tind să răspundă la modul în care îi tratăm pe oameni şi la ce credem despre ei. Siguranţa vine în mare parte din ideea că lucrurile sunt bine orânduite, că ştii ce se aşteaptă de la tine, care sunt limitele, regulile şi consecinţele. Când simţim că raţiunea şi logica nu comunică cu sentimentul şi emoţia partenerilor, trebuie să încercăm să înţelegem limbajul lor, fără a condamna şi respinge. Putem să influenţăm cu ajutorul exemplului, construind relaţii de afecţiune sau dând sfaturi.
E util să comunicăm, ştiind că e bine să respectăm următoarele reguli:
·         Abţine-te de la a spune un lucru negativ sau neplăcut, mai ales când eşti provocat sau obosit.
·         Ai răbdare cu ceilalţi.
·         Fă distincţie între o persoană şi comportamentul sau rezultatele ei.
·         Fă servicii anonime, pentru creşterea preţuirii de sine.
·         Alege răspunsul activ, privind întâi în perspectivă şi apoi decizând reacţia armonioasă.
·         Ţine-ţi promisiunile făcute altora.
·         Concentrează-te asupra zonei tale de influenţă,   schimbându-ţi deprinderile de gândire şi de acţiune.
·         Presupune despre ceilalţi cele mai bune lucruri, făcând apel la ce e mai bun în ceilalţi.
·         Caută mai întâi să înţelegi.
·         Recompensează exprimările sau întrebările deschise şi cinstite, evitând criticile şi judecăţile.
·         Dă un răspuns înţelegător, dorind să înţelegi profund.
·         Dacă ai fost jignit, ia iniţiativa de a clarifica complet situaţia, cu gânduri bune.
·         Recunoaşte-ţi greşelile, scuză-te şi cere-ţi iertare, admiţând că eşti - cel puţin în parte - de vină.
·         Nu răspunde acuzaţiilor iresponsabile, nu te lăsa atras în nici un vârtej litigios - apelând la pacea interioară.
·         Rezervă timp şi dăruieşte-l pentru relaţiile "între patru ochi", cu cei dragi.
·         Reînnoieşte-ţi ataşamentul faţă de lucrurile pe care le ai în comun cu prietenii, familia, colegii.
·         Lasă-te influenţat de către celălalt, înţelegând problemele şi sentimentele sale.
·         Acceptă persoana şi situaţia celuilalt, recunoscând că el gândeşte sau simte într-un anumit fel.
·         Pregăteşte-ţi mintea şi inima înainte de a-ţi pregăti un discurs, alegând modul cum spui, reînnoind cele mai bune hotărâri.
·         Evită certurile sau abandonurile, rezolvă divergenţele prin dialog.
·         Identifică şi aşteaptă momentele când îi poţi învăţa pe ceilalţi (mereu îi învăţăm pe ceilalţi câte ceva fiindcă ceea ce suntem radiază constant).
·         Cădeţi de acord cu ceilalţi asupra limitelor, regulilor, aşteptărilor şi consecinţelor clar stabilite, înţelese,  întărite şi cu care toţi sunt de acord.
·         Nu renunţa şi nu ceda în faţa comportamentului iresponsabil, dând dovadă de responsabilitate, disciplină şi înţelegere.
·         Fii prezent când e nevoie de tine, ştiind că oamenii tind să reacţioneze conform cu ceea ce simt şi nu cu ceea ce ştiu.
·         Foloseşte limbajul logicii şi al emoţiei, fiind răbdător, înţelegând, exprimând deschis sentimentele în acord cu limbajul non-verbal.
·         Delegă responsabilitatea în mod eficient.
·         Implică oamenii în proiecte semnificative, cu scopuri pentru care merită să trăieşti.
·         Crede şi explică şi altora că "ceea ce semeni aceea culegi", că tot ceea ce gândim, vorbim, facem formează un proces care respectă legile naturii.
·         Crede, şi învaţă-i şi pe alţii să creadă în comportamentul responsabil, în faptul că întotdeauna gândul, vorba sau fapta sunt însoţite în mod automat de consecinţe naturale.
Greşeli ce pot fi evitate:
·         Nu da sfaturi înainte de a înţelege.
·         Nu încerca să construieşti sau reconstruieşti o relaţie fără   a-ţi schimba comportamentul şi atitudinea.
·         Nu presupune că bunele exemple şi relaţii sunt suficiente. Viziunea fără respect profund faţă de viaţă nu conţine nici o motivaţie, respectul fără viziune nu conţine nici un scop, nici un standard, nici o putere mobilizatoare. Învaţă-i pe alţii despre viziune, misiune, roluri, scopuri, linii directoare şi standarde.(11, 31)
Libertatea, inclusiv în comunicare, înseamnă a fi în stare, în cunoştinţă de cauză:
·        Să alegi cine şi ce doreşti să fii într-un anumit moment din viaţa ta.
·        Să ai orice vezi şi doreşti cu adevărat.

Comunicarea şi mentalitatea abundenţei

Când apare, din siguranţa interioară, mentalitatea abundenţei (poate exista suficient pentru toţi), apare încrederea, generozitatea, dorinţa de a trăi cu bucurie şi de a-i invita şi pe alţii să trăiască la fel, capacitatea de a aprecia valoarea diferenţelor de orice fel. Unitatea apare ca unitate prin complementaritate, în care slăbiciunea unuia este compensată de puterea celuilalt. Se folosesc principiul de negociere câştig/câştig şi principiul de comunicare în care cauţi mai întâi să înţelegi şi abia apoi să fii înţeles. Oamenii nu forţează procesele naturale şi se bazează pe forţa lăuntrică.

Managerii abundenţei ştiu că suntem supuşi legilor naturii, că ceea ce semănăm aceea vom culege. Ei:
·         Rezolvă probleme. Ştiu să separe, în discuţii, oamenii de probleme. Sunt sinceri şi se alătură creativ la rezolvări de probleme.
·         Păstrează relaţii de durată, profunde cu alte persoane.
·         Sunt înţelegători cu ei înşişi şi cu alte persoane, trăiesc cu înţelepciune în prezent, pregătesc atent viitorul şi se adaptează uşor la situaţiile schimbătoare. Dau dovadă de simţul umorului, au disponibilitatea de a admite şi ierta greşeli şi capacitatea de a îndeplini cu plăcere tot ce le stă în putinţă.
·         Se întorc adesea la izvorul principiilor, al siguranţei interioare generatoare de bunătate, încredere, fericire pentru succesele altora - care le permite să se reînnoiască, să crească şi să se dezvolte.
·         Cultivă obişnuinţa de a-şi perfecţiona  continuu mintea (prin citit mult şi atent, pentru creşterea disciplinei şi responsabilităţii), trupul şi inima. Întotdeauna există loc pentru cei capabili să îşi exercite iniţiativa şi să creeze valoare pentru ei înşişi - demonstrând că ei reprezintă soluţia la probleme.
·         Dau ajutor rămânând frecvent în anonimat.(11)



Postări populare de pe acest blog

Surse de energie

Surse ale conflictului

Mihai Eminescu (viata si activitatea literara)