vineri, 3 martie 2017

India intre secolele V-XVII

Tags

         Trăsături specifice orânduirii feudale au existat în India încă din antichitate împletindu-se cu relaţii scalvagiste, noile relaţii instalându-se prin acapararea pământurilor obştilor ţărăneşti libere. S-a menţinut sistemul de caste în care brahmanii şi kshatrya formau aristocraţia feudală, iar Vyasia şi sudra, precum şi cei fără de castă, alcătuiau masa oamenilor dependenţi. Aristocraţia primea din partea membrilor obştilor importante redevenţe în natură şi în muncă. În zonele de munte s-au păstrat, totuşi, numeroase obşti ţărăneşti libere. S-au dezvoltat oraşele datorită activităţilor meşteşugăreşti şi comerciale, dar războaiele şi distrugerile provocate de acestea au dus la dispariţia multora. Activitatea meşteşugărească era atât de legată de necesităţile curţii princiare sau nobiliare încât de multe ori la mutarea acestora trebuiau să se mute şi meseriaşii.
         În jurul anului 637 arabii au început să ocupe nordul Indiei la început prin expediţii care au avut ca rezultat ocuparea Thanei lângă Bombay, iar apoi alte provincii organizându-se state musulmane. Fărâmiţarea politică a favorizat ocuparea acestei regiuni de către turco-afgani în secolul al XII-lea, cel mai important rege fiind Muhamad Ghori. Dar după cucerire feudalii afgani au refuzat să se mai supună şi au format un stat separat numit sultanatul de la Delhi. În secolul al XIII-lea acest sultanat avea să se consolideze şi să ocupe aproape întreaga Indie cu excepţia unei fâşii în sud-estul Peninsulei. Tătarii au ajuns şi aici dar nu au înaintat prea mult pe malurile Indusului în 1221. În 1292 o mare armată mongolă (circa 150000 de oameni) a fost înfrântă de regele Firuz şah, consolidând astfel statul. Nepotul său, ce i-a urmat la conducere, (Ala-ud-din Kholji) a făcut şi alte cuceriri. Dinastia Tughucizilor a reuşit să menţină unitatea statului în secolul XIV dar după stingerea ei în 1413 sultanatul la Delhi s-a destrămat în secolele următoare. Curtea unuia dintre ultimii regi lui a fost descrisă de celebrul călător arab Ibn Batuta.
         Atât timp cât au stăpânit mahomedanii India, populaţia hindusă a avut mult de suferit. Pentru că aceştia din urmă aveau o religie bine conturată, nu au putut fi asimilaţi aşa cum se întâmplase mai înainte cu alte populaţii ce au venit în această regiune precum grecii sau parţii. Pământul era în proprietatea statului respectându-se sistemul musulman. Populaţia afgană plătea tribut ca orice nemusulman în timp ce feudalii musulmani au fost înzestraţi cu cele mai bune pământuri şi slujbe.
         Statul Vijayanagar a fost înfiinţat în 1336 în jurul oraşului cu acelaşi nume cuprinzând apoi aproape întreaga Indie de sud (în traducere – oraşul Victoriei) întemeiat de către cinci fraţi hinduşi hotărâţi să oprească înaintarea mahomedană din nord. Numeroase războaie aveau să se deruleze între diferitele regate mahomedane. Statul era condus de un maharajah; cel mai important a fost Crişna Deva Raya (1509-1530) – unul dintre cei mai mari conducători din istoria Indiei, ultimul mare conducător hindus. A luat măsuri drastice împotriva turbulenţilor fie ei nobili sau oameni de rând. A menţinut relaţii cu portughezii asigurând acestora anumite avantaje comerciale. Portugezul Albuquerque a cerut în 1510 permisiunea de a construi un fort după ce a cucerit statul Gua de la musulmani. Capitala imperiului, ne spun unele relatări portugheze ajunsese la aproape un milion de oameni. Regiunea era foarte bună pentru agricultură, iar comerţul aducea importante venituri vistieriei imperiale. Statul a fost distrus de către mahomedanii din nord în secolul XVI.



loading...