miercuri, 1 martie 2017

Franta in timpul razboaielor religioase 1559-1598

Tags

Moartea lui Henric al II-lea a însemnat începutul unui lung şir de războaie ce vor pune în balanţă însăşi existenţa statului francez. Acestea au avut un caracter religios pentru că se vor da între catolici şi hughenoţi (adepţi ai calvinismului), cei dintâi urmărind păstrarea unităţii de credinţă, stârpirea a ceea ce ei considerau a fi erezii, cei din urmă cerând reformarea bisericii franceze şi libertate religioasă. Fanatismul a fost caracteristic ambelor părţi.
         Anterior, în deceniul al V-lea începuse organizarea bisericii calvine, al cărei progres nu fusese împiedicat de regele Francisc I, tolerant la început. Situaţia se complică datorită sfârşitului războiului din Italia, armatele întorcându-se în Franţa, rămaseră fără ocupaţie, fiind gata să se pună în slujba celui care plătea mai bine. La Reformă trecuseră mulţi nobili printre care şi membrii ai casei regale – în total după unele cifre în jur de 2000 de nobili dintre care cei mai puternici aveau numeroşi vasali ce le întărea capabilitatea militară. Urmaşii lui Henric al II-lea au fost sub tutela anturajului lor. Carol al IX-lea (1560-1574) era minor. Au avut loc de-a lungul acestei perioade opt războaie religioase, conducerea având-o la catolici casa de Lorena, iar hughenoţii membri familiilor nobiliare Bourbon, Condé, Chatillon. Conflictul a fost declanşat de masacrarea unor hughenoţi la Vassy 1562 la 1 martie, reacţia imediată a fost ocuparea oraşului Orleans de către hughenoţii conduşi de Condé. Catolicii sunt sprijiniţi de Spania lui Filip al II-lea, hughenoţii de Anglia şi principii germani protestanţi, conflictul internaţionalizându-se. Cum nici una din părţi nu are suficiente forţe pentru o victorie definitivă, războaiele şi armistiţiile se succed unul după altul. Anul 1572 avea să fie anul marii crize franceze, războiul cunoscând punctul culminant. Hughenoţii, adunaţi la Paris pentru a asista la căsătoria lui Henric de Bourbon cu Margareta de Valois, fiica lui Henric al II-lea, au fost măcelăriţi de catolici. În noaptea Sfântului Bartolomeu (23-24 august 1572) au fost măcelăriţi la Paris şi în ţară aproape 30000 de hughenoţi. Pentru a se salva, Henric de Bourbon, viitorul rege Henric al IV-lea a fost nevoit să abjure petru a se salva. Războiul avea să continue. Henric fugit de la Paris în 1576 s-a lepădat de catolicism devenind apărătorul hughenoţilor. Franţa era împărţită în două: protestantă în sud şi vest unde libertatea cultului era respectată şi partea catolică cu Parisul. Cea mai importantă consecinţă avea să fie pierderea prestigiului de către regalitate în faţa ambelor tabere după noaptea Sfântului Bartolomeu.
         Anarhia politică ameninţa unitatea Franţei pentru că Henric al III-lea 1574-1589 n-a reuşit să pună capăt războiului. A fost asasinat de un călugăr catolic la 2 august 1589. N-a avut urmaşi, iar problema succesiunii la tron era de nerezolvat pentru că moştenitorul de drept Henric de Bourbon era protestant, majoritatea poporului francez fiind totuşi catolic. Înainte de a muri Henric al III-lea apucase să-l recunoască urmaş la tron dar puterea de care dispunea nu-i permitea să se impună imediat.
         Practica dinastică de aproape trei secole era puternică şi va învinge, Henric al IV-lea fiind beneficiarul ei. În 1593 a revenit la catolici, Papa acordându-i iertarea păcatelor, Franţa având un rege catolic legitim. În 1598 încheie cu Spania pacea de la Verin determinând retragerea trupelor spaniole. A pus capăt conflictului dintre catolici şi hughenoţi prin Edictul de la Nantes – 13 aprilie 1598 – prin care se recunoştea protestanţilor libertatea cultului cu unele limitări, libertatea de conştiinţă, cetăţi de asigurare cu garnizoane hughenote. S-au luat măsuri pentru redresarea autorităţii centrale, limitarea prerogativelor şi autonomiei oraşelor, a limitat veleităţile unor conducătoare local.
         Statele Generale nu mai sunt convocate, fiind ajutat de Consiliul regal. A restabilit ordinea în interior, impulsionând dezvoltarea economică.
         În plan extern, de remarcat întemeierea primei aşezări franceze în Canada la Quebec (1608) ca semn al expansiunii sale maritime şi coloniale. Secolul XVII a fost pentru Franţa un secol al absolutismului regal, de afirmare pe scena politică internaţională.


loading...