miercuri, 1 martie 2017

Evolutia U.R.S.S. in perioda 1945-1985

Tags

Introducere
Consecinţele celui de-al doilea război mondial au fost dramatice pentru Uniunea Sovietică. Ţara era devastată, mii de localităţi distruse. Economia a avut de suferit enorm, fiind scoase din funcţiune mii de întreprinderi şi distruse căile de cale ferată. Pierderile materiale suferite de Uniunea Sovietică s-au ridicat la 679 mlrd. de ruble. Dar, odată cu terminarea conflagraţiei, sunt luate măsuri pentru a trece economia la producţie paşnică. Încă din timpul războiului, Uniunea Sovietică a practicat o politică de jaf în teritoriile ocupate, urmărind să-şi ia revanşa pentru pierderile suferite. Astfel, statele ce au intrat în sfera de influenţă sovietică au plătit un tribut important “eliberatorilor”. Această “contribuţie” a ajutat la refacerea economiei sovietice. De altfel, conducerea de la Kremlin era mai mult preocupată de consolidarea poziţiei internaţionale decât de satisfacerea nevoilor populaţiei.
În timpul râzboiului s-a consolidat cultul lui Stalin, care era de cele mai multe ori identificat cu victoriile Armatei Roşii. Astfel, treptat, s-a impus linia partidului bolşevic, conform căreia U.R.S.S. a obţinut victoria datorită « geniului militar şi conducerii eroice a tovarăşului Stalin ». Astfel, această politică contribuie la consolidarea regimului puterii personale ale lui I.V. Stalin după război. Victime ale aparatului represiv devin foştii prizonieri de război, consideraţi drept « trădători », unele minorităţi naţionale, acuzate de « colaboraţionism » cu germanii. Toţi cei suspectaţi de trădare, colaboraţionism erau arestaţi şi trimişi în lagăre. Unele popoare din Caucazul de Nord, tătarii din Crimeia au fost deportaţi în Siberia şi Asia Mijlocie din acelaşi motiv.
Revenirea la practicile anterioare. Dosarul “Leningrad’.
Regimul stalinist viza şi alte categorii, de exemplu intelectualii. În anul 1946 a început ofensiva asupra scriitorilor, acuzaţi în dosarul „Leningrad”. Liderul bolşevic, Andrei Jdanov, unul dintre posibilii succesori ai lui Stalin în acel moment, a fost iniţiatorul şi animatorul acestei campanii. În viziunea lui, literaţii din Leningrad s-au abătut de la cerinţele realismului socialist, şi, a supus criticii mai multe opere literare. Astfel, scriitorul Mihail Zoşcenko, poetesa Ana Ahmatova au fost excluşi din Uniunea Scriitorilor. Scopul ofensivei lui Jdanov era de a supune intelectualitatea, de a o pune în serviciul statului totalitar. Au fost atacaţi apoi regizorii, compozitorii care nu “respectau” politica partidului.
Următoarea campanie a aparatului represiv a fost îndreptată împotriva evreilor. În timpul războiului, Stalin s-a folosit de serviciile Comitetului Evreesc Antifascist, care asigura susţinerea internaţională a U.R.S.S. din partea SUA. După război, însă, evreii devin ţinta atacurilor, fiind învinuiţi de “activitate dăunătoare”. Campania antisemită a contribuit la dizolvarea Comitetului sus- amintit, iar preşedintele lui, Solomon Losovski, a fost arestat şi împuşcat. Printre cei arestaţi a fost şi soţia lui V.Molotov, unul dintre apropiaţii lui Stalin, care era evreică, fiind trimisă în lagăr. În anul 1948 a murit A. Jdanov, fiind inventat complotul medicilor-evrei, bănuiţi de trădare. Campania a atins apogeul în ultimul an de viaţă a lui Stalin, 1952, când mai mulţi medici au fost arestaţi, torturaţi şi condamnaţi. Stalin aprobase chiar un plan de deportare în masă a evreilor în Birobidjan, la începutul anului 1953, dar moartea sa, la 5 martie 1953, a pus capăt acestor intenţii şi a multor altor care existau în planurile “despotului” de la Kremlin.
Ascensiunea la putere a lui Nichita Nruşciov. începutul “Dezgheţului”. Destinderea După moartea lui Stalin, la fel ca şi după moartea lui Lenin, începe o adevărată luptă pentru putere, nefiind desemnat un candidat oficial. Dintre cei care sperau să ajungă în fruntea statului sovietic cel mai abil s-a dovedit a fi Nichita Hruşciov, care este ales prim-secretar al P.C.U.S. în septembrie 1953. Represiunile încetează, începe o perioadă de liberalizare a regimului totalitar. Un rol important l-a avut Congresul al XX-lea al partidului comunist din februarie 1956, în cadrul căruia, Nichita Hruşciov a prezentat, într-un cadru închis, un raport în care critica “cultul personalităţii lui Stalin”. Raportul prezenta în linii mari dimensiunile atrocităţilor comise de Stalin şi de echipa sa.
Noul lider comunist, împreună cu echipa sa, a promovat unele reforme în domeniul administraţiei, economiei, culturii. Perioada hruşciovistă este cunoscută drept “perioada de dezgheţ” în viaţa spirituală. Deşi sistemul administrativ nu a cedat definitiv, au fost înregistrate importante realizări în mai multe domenii ale culturii: au apărut noi publicaţii, lucrări care încercau să spună adevărul despre societatea sovietică.
Nichita Hruşciov a fost un personaj controversat. Pe de o parte, a contribuit la declanşarea criticii regimului stalinist, a scos la iveală unele fapte din acea perioadă, pe de altă parte, a rămas produsul sistemului, el însuşi fiind de multe ori autorul unor decizii specifice regimului. A comis o serie de greşeli atât în politica internă cât şi cea externă, cum a fost şi cazul crizei rachetelor din Cuba. Perioada de dezgheţ s-a caracterizat şi printr-un progres impresionant al ştiinţei: lansarea primului satelit artificial (1957), a primei nave spaţiale cu un cosmonaut la bord, Iurii Gagarin (12 aprilie 1961).
înlăturarea lui Hruşciov şi ascensiunea lui Leonid Brejnev. Epoca stagnării
În octombrie 1964, Hruşciov a fost înlăturat din funcţie de o echipă în frunte cu Leonid Brejnev, alcătuită dintre cei care se nu erau de acord cu ritmul reformelor, unui chiar erau împotriva lor. Astfel, epoca reformelor economice iniţiate de Hruşciov, a fost urmată de aşa-numita epoca stagnării, termen atribuit de Mihail Gorbaciov, perioadei brejneviste. Această perioadă, care a durat aproape 20 de ani, a înregistrat rezultate dezastruoase în diverse domenii: economie supracentralizată, neeficace, costisitoare, întărirea sistemului administrativ de comandă, creşterea aparatului birocratic (la mijlocul anilor 80 era alcătuit din 18,5 mln de oameni).
În perioada lui Brejnev se crează condiţii favorabile pentru dezvoltarea crimei organizate, de multe ori tolerată şi sprijinită de nomenclatură, casta privilegiată a societăţii sovietice. Au fost ignorate nevoile sociale ale cetăţenilor, fapt ce a contribuit la scăderea nivelului de trai al populaţiei, îndoctrinată cu lozinci şi sloganuri enunţate de conducerea comunistă, promisiuni de cele mai multe ori irealizabile. Au fost interzise orice manifestare de nesupunere, pe de o parte, se dezvoltă fenomenul disidenţilor, pe de altă parte, se practica pe larg aşa-numitul “proces de reeducare” a celor ce se opuneau regimului.
În domeniul politicii externe, începând din anul 1968, se manifestă aşa-numita Doctrină Brejnev
-     « dreptul » URSS de a interveni în orice moment acolo unde era « ameninţat » socialismul, ceea ce s-a produs în cazul Cehoslovaciei în 1968, în Afganistan în 1979. Politica externă sovietică în anii ‘70, începutul anilor ‘80 s-a dovedit a fi de multe ori ineficientă, necompetentă, ea devenise sfera de activitate a nomenclaturii, promovarea ei se facea în interesele castei nu a statului. Intervenţia trupelor sovietice în Afganistan a contribuit şi mai mult la reducerea prestigiului
Uniunii Sovieice în plan internaţional. Pe de altă parte, Uniunea Sovietică s-a lăsat antrenată într-o cursă a înarmărilor fără precedent în istorie, care şi-a pus amprenta asupra politicii interne, ceea mai mare parte a economiei fiind subordonată domeniului militar. Cu o economie care stagna era dificil să faci faţă ritmurilor impuse de statele occidentale, mai ales din cauza nivelului scăzut al tehnologiei, caracterului extensiv al industriei. De asemenea, în Uniunea Sovietică în perioada stagnării, existau numeroase probleme naţionale, ţinute într-o stare latentă care vor exploada în viitorul apropiat. La începutul anilor ‘80, economia, întreaga societate sovietică se afla în pragul unui colaps, care mai târziu va contribui la destrămarea statului sovietic.
După decesul lui Leonid Brejnev, survenit la 10 noiembrie 1982, în funcţia de secretar general al P.C.U.S. a fost ales Iurii Andropov, fost şef al K.G.B.-ului. Conştient de necesitatea reformării sistemului, el a încercat să realizeze unele reforme, dar n-a reuşit să le ducă până la capăt, decedând la 9 februarie 1984. Andropov a fost cel ce a sprijinit ascensiunea lui Mihail Gorbaciov, ce avea să devină, la 11 martie 1985, secretar general al P.C.U.S., după decesul altui reprezentant al gerontocraţiei, Konstantin Cernenko.


loading...