Epoca Song 960-1279

      Unele semne ale redresării economice şi politice a Chinei au apărut într-o perioadă anterioară dinastiei Song. Dinastia Song reuşeşte să refacă în mare parte unitatea statală. Întemeietorul dinastiei era militar iar refacerea priveşte numai teritoriul chinez, nu şi regiunile din Mongolia, Manciuria, Coreea, Asia Centrală sau Vietnamul. Ultimul stat obţinuse independenţa în anul 968. în 1009 se produce întemeierea „marelui Viêt” de către noua dinastie Ly (1009-1225) care va purta între 1073 şi 1077 un război împotriva armatelor chineze provocând dinastiei Song numeroase complicaţii şi greutăţi în această regiune tropicală.
         În plan intern, au avut loc importante progrese economice în plan tehnic şi comercial şi anume : noul sistem de odelaj, cultul orezului prin folosirea inundaţiilor, folosirea prafului de puşcă, a busolei şi a monezii de hârtie. A avut loc o creştere demografică rapidă, China având în 1126 100 milioane de locuitori, masate în marea lor majoritate în Sud. Se consolidează instituţiile fundamentale ale statului. Este pus în funcţiune un adevărat sistem de informaţii control şi comandă care se întinde până în regiunile cele mai îndepărtate ale imperiului şi asigura guvernului central o dominaţie ce nu fusese niciodată atât de puternică asupra întregului teritoriu. Un rol important îl avea primul ministru, mai mare chiar şi decât cel al împăratului.
         Consiliul de stat dirija politica generală ce se folosea de un birou însărcinat cu redactarea textelor – curtea academicienilor. Sunt organizate trei oficii care primesc sugestiile, opiniile sau plângerile funcţionarilor, ori persoanelor particulare. Ele sunt independente unele de altele, membrii lor se bucură de imunitate absolută pe care nici măcar împăratul nu o are. Administraţia centrală era mult simplificată faţă de perioada Tang cu trei mari compartimente. Şi anume economie şi finanţe, armată şi secretariatul însărcinat cu administrarea judiciară şi cu cea a personalului (concursuri de recrutare, numiri, avansări). În provincii existau comisari speciali pe domenii de activitate militară, juridică, economică, fiscală cu puteri foarte largi. O delimitare foarte strictă a pârghiilor puterii, a competenţelor, aplicându-se sistemul de recrutare şi promovare a funcţionarilor, selectarea celor mai bune elemente. Existau numeroase discipline la care se dădea concurs însă cel mai important era cel de cultură generală şi aptitudini de redactare care includea şi o probă de poezie. Nu lipsea, la promovare, sistemul recomandărilor. Clasa funcţionarilor avea să ocupe un rol foarte important în viaţa economică şi socială, politică şi militară a societăţii chineze. În nici o altă perioadă „mandarinii” nu au exercitat un control atât de eficient asupra statului. Influenţa apropiaţilor împăratului pare să fi fost extrem de mică în comparaţie cu cea a funcţionarilor. Iau naştere mari partide politice cu păreri divergente în probleme sociale chineze.
         Armata pierde din rolul său politic de altă dată deoarece un puternic spirit antimilitar a dominat societatea Song, puterea civilă înlocuind rolul acesteia, folosindu-se mercenariatul. Efectivul armatei continuă să crească ajungându-se la peste 1.250.000 de soldaţi în 1041 şi o importantă flotă militară. În viaţa politică s-a manifestat o amplă mişcare reformatoare a cărei autori proveneau din sud-estul statului, cel mai cunoscut fiind Wang An-şi care crede că prin dezvoltarea producţiei pot fi sporite mijloacele de trai ale tuturor şi veniturile statului. S-a făcut remarcat încă din 1056 printr-un proiect de reforme vizând restabilirea sistemului în nord-vest, fiind chemat la putere în 1068-1076 plecat sub presiunea partidei conservatoare. Măsurile privesc acţiuni economice, armate, finanţele, administrative. Una din măsuri a fost aceea de a proteja ţărănimea printr-un control al preţurilor la cereale luând măsuri împotriva cămătarilor. Funcţionarii au fost în atenţia statului fiind mai bine retribuiţi pentru a fi feriţi de corupţie. Un mare efort economic irigaţiilor este întreprins pentru a asigura o anume stabilitate a producţiei de cereale. În domeniul militar capătă importanţă sistemul miliţiilor populare cu sarcini de apărare deoarece armata de mercenari necesita cheltuieli foarte mari. Desigur, reformele sale au întâmpinat rezistenţa aristocraţiei care-şi vedea pierdute bună parte din privilegiile sale în frunte cu istoricul Sima Guang. Statul manifestase grijă deosebită pentru înfiinţarea unor aziluri, orfelinate, spitale, desemnare şi a altor mijloace de apărare a celor defavorizaţi. Sunt constituite după modelul fundaţiilor de caritate budiste.
         Caracteristic pentru această perioadă este o puternică dezvoltare a centrelor urbane datorită unei intense acţiuni economice. Oraşele, dens populate şi foarte active se înmulţesc în mai toată China fiind o atracţie permanentă pentru populaţia rurală. O burghezie orăşenească, al cărei număr este în creştere continuă, controlează activitatea comercială formată din proprietarii funciari şi negustorii bogaţi. Moneda joacă un rol extrem de important în relaţiile de schimb, banii de aramă chinezeşti circulând într-o bună parte a Asiei, în Japonia erau folosiţi chiar ca monedă locală de schimb la care se adaugă moneda de hârtie.
         Situaţia politică a Chinei în această perioadă este dominată de crearea în nordul statului a unor puternice state turco-mongolo-tibetane. Printre ele, din secolul X, important este Imperiul Kitan constituit în Manciuria şi Mongolia răsăriteană, avea însă armate să se opună atacurilor acestora şi de aceea a preferat să încheie pace, uneori în condiţii dezavantajoase. Dacă din punct de vedere militar rezultatele au fost mai puţin faste, cultura chineză a reuşit să influenţeze în decisiv cultura şi civilizaţia Imperiului Kitan care va sfârşi prin a se desfiinţa la începutul secolului XII. Un alt pericol a venit în primele decenii  ale aceluiaşi secol din partea tunguşilor, aliaţii Chinei în lupta Imperiului Kitan, care vor cuceri capitala chineză Kaifeng în 1126 iar apoi îşi vor stabili propria capitală la Beijing. Casa domnitoare chineză se va refugia în sud formând un nou stat denumit China Song de Sud (1127-1279). Noua populaţie era formată din crescători de animale şi însoţitori de caravane, era foarte războinică. Va sfârşi ca şi China Song de Sud prin a fi cucerită de către mongoli.
         Toată China de nord este cucerită între anii 1225-1227 de către mongoli după 23 de ani de război neîntrerupt avându-l în frunte pe faimosul Gingis-han. După un răgaz de 30 de ani, timp în care atenţia mongolilor s-a îndreptat către Asia Occidentală şi Europa Răsăriteană mongolii revin asupra Chinei Song de Sud, sub conducerea lui Kubilai-han, reuşesc după 1260 să ocupe Vietnamul şi până în 1279 toată China. Kubilai, noul stăpân, îşi mută capitala de la Karakorum la Beijing în 1270 iar dinastia sa a luat numele de Yuan înlocuind vechea dinastie chineză. Regimul de exploatare mongol a fost foarte aspru, populaţia chineză fiind adusă în marea ei majoritate în stare de servitute. Populaţie nomadă, cuceritorii au contribuit la degradarea sistemului de irigaţii din Sud ceea ce va duce la o scădere a producţiei cerealiere, la ruinarea gospodăriilor ţărăneşti, pământurile fiind împărţite marilor feudali mongoli. Posturile de conducere sunt rezervate mongolilor iar administrarea finanţelor este încredinţată oamenilor originari din regiunile islamizate ale Asiei Centrale şi Orientului Mijlociu. Negustorii musulmani acaparează comerţul şi activităţile de strângere a dărilor.
         Şi Marco Polo lucrează în favoarea cuceritorilor.
         Un imens spaţiu geografic este controlat de mongoli de la Pacific la Carpaţi, benefic mai ales pentru activitatea comercială.
         Puternice mişcări de rezistenţă au izbucnit în China începând cu primele decenii ale secolului XIV când domniile se succed rapid şi indisciplina nobilimii mongole este în creştere alimentând speranţa celor oprimaţi. Cea mai importantă a fost cea numită a „turbanelor roşii” începută concomitent în 1351-1352 atât în nord cât şi în sudul Chinei. Conducătorul acesteia, ţăran de origine, Ciu Yuan-ciang, s-a născut în 1328 porneşte răscoala în 1352 şi reuşeşte în 1359 să ocupe Nankimul, în 1963 devine stăpânul Chinei centrale iar în 1364 se proclamă principe al regatului Wu. Repurtează victorie după victorie şi în 1368 se proclamă împărat după ce întreaga Chină este eliberată de mongoli. Întemeiază ca Nankin dinastia Ming. Ofensiva este dusă mai departe până în centrul lumii mongole reuşind să distrugă forţa ei de şoc (1369-1370).



Postări populare de pe acest blog

Surse de energie

Surse ale conflictului

Mihai Eminescu (viata si activitatea literara)