Global Rabota

miercuri, 1 martie 2017

EPOCA PIETREI

Tags

3.2.1.A.1.Paleoliticul inferior

         Paleoliticul inferior a debutat cu primele unelte realizate intenţionat de oameni, acum 1,8-1,2 mil. ani în urmă.  Este vorba de galeţi prelucraţi prin cioplire de unde şi denumirea de Peeble Culture (Cultura de prund). Aceste unelte primitive sunt opera lui Homo Habilis şi se disting trei tipuri principale: chopper, unelte prelucrate pe o singură faţă, chopping-tool, unelte prelucrate pe ambele feţe şi poliedre, prelucrarea urmărind toată suprafaţa galetului. Siturile de unde au fost prelevate aceste mărturii corespund arealului pe care au fost identificate şi resturile primilor oameni: Oldoway, Omo, Transvaal. Acum circa un milion de ani regăsim astfel de unelte în toate regiunile populate de oameni şi în special în zona mediteraneeană. Ele au fost asociate cu Homo Erectus, cum s-a întâmplat la Vertezőllős în Ungaria, în insula Java sau la Shou-Kou Tien în China. În Franţa cele mai vechi utilaje litice cunoscute au fost descoperite la Chilhac (Auvergne).
         Acum 500 000 de ani industria galeţilor care n-a încetat să se dezvolte cedând apoi treptat locul culturii Abbevillienne, caracterizată prin apariţia primelor bifaciale adevărate realizate pe miez, asociate unei faune arhaice de climă rece (Mindel). Spre sfârşitul evoluţiei acestei culturi apare un nou tip de utilaj litic - Clactonian (pe aşchii). Bolovanii au fost înlocuiţi  cu nuclee de silex, din care se desprind aşchii  largi, grosiere, caracterizate printr-o latură activă concavă.  Clactonianul evoluează în perioada Riss paralel cu Acheulleanul Vechi şi Mijlociu. Contemporană cu sfârşitul Abbevillianului este aşezarea de la Vértesszőllős, în Ungaria Occidentală, singura urmă de locuire în Europa - urme de vetre şi oase calcinate - fiind datată la sfârşitul perioadei Mindel.
         Următoarea cultură pe care Homo Erectus o creează, pe parcursul a mai mulţi zeci de mii de ani, până acum 100 000 de ani, este tot o cultură pe miez, Acheulleană - care marchează evoluţia umană în condiţiile climatice ale interglaciarului Mindel-Riss. Puţinătatea urmelor pot fi puse pe seama consecinţelor fenomenului de solifluxiune - încălzirea determinând topirea gheţii, iar noroaiele au deranjat urmele de la suprafaţa solului. Se disting patru faze : Acheulleanul Vechi, Acheulleanul Mijlociu, Acheulleanul Superior şi Acheulleanul Final. Fosila directoare rămâne unealta bifacială, dar aceasta se modifică, apărând simetria în realizarea ei, faţetele fiind îngrijit tăiate, formele fiind în general sistematizate, elegante, lanceolate, alungite (Acheullean I), ovale ca o limandă (Acheullean II), fie în formă de migdală sau cordiform (Acheullean III), fiind realizate cu ajutorul unui percutor moale, din lemn sau os. Regăsim acum importantele tipuri de utilaj care se dezvoltă mai târziu (cuţite, racloare, toporaşe ş.a.). Corespunde perioadei glaciare Riss şi interglaciarului Riss-Wűrm. În Europa este prezent în special în Franţa, Belgia, Spania, Italia şi-l reîntâlnim în Orientul Apropiat şi Mijlociu.
O altă  tehnică aşchială, numită Levallois, apare în Acheulleanul Mijlociu, cioplitorul urmărind să obţină o formă predeterminată, aşchii alungite cu margini paralele, vârfuri triunghiulare şi aşchii rectangulare sau ovale.  Omul descoperă mai întâi focul, îşi amenajează locuinţa în aer liber ca de exemplu la Terra-Amata sau în grote ca la Lazaret. Industria acheulleană se răspândeşte în întreaga Europă, cu variantele regionale, care pot fi individualizate în faciesuri locale în Acheulleanul Final. Astfel, Micoquianul cu bifaciale lanceolate, cu baza largă, Clactonianul  aproape total independent de grupul Acheullean, neexistând bifaciale, dar utilajul fiind contemporan cu acesta, şi în fine Tayacianul ce pare o fază intermediară între Clactonian, Acheullean şi Mousterian.
        

3.2.1.A.2. Paleoliticul Mijlociu

         Industriile Paleoliticului Mijlociu, dominat de complexul Mousterian, sunt opera Omului din Neanderthal. Originea acestui stadiu este interglaciarul Riss-Wűrm (dezvoltându-se timp de 100 000 de ani paralel cu Acheulleanul Superior) şi culminează în timpul celor două faze iniţiale ale glaciaţiunii Wűrm. Complexul de utilajule (unelte bifaciale şi pe aşchii, diferenţiate tipologic şi de origini diverse) este folosit şi pentru vânătoare şi este aproape exclusiv realizat prin cioplire. Se disting, în mod tradiţional cinci faciesuri principale: Mousterian tipic prezentând proporţia cea mai echilibrată a diferitelor unelte (toporaşe, racloare, cuţite ş.a., bifacialele fiind rare. Mousterianul de tradiţie Acheulleană posedând numeroase bifaciale mai ales cordiforme, utilaje de tipuri evoluate şi în general dominat de o mare varietate tipologică, apropiindu-se de Perigordianul vechi. Mousterianul Quina dominat de racloare (până la 80%), prezentând o retuşă specifică, diferită de Mousterianul Ferraissie prin cvasi-absenţa debitajului Levallois. Mousterianul denticulat se caracterizează prin raritatea altor utilaje decât cele denticulate. Prezenţa semnificativă a debitajului Levallois a făcut să se vorbească de Mousterianul de tradiţie Levallois. Influenţa aşchiei Levallois rămâne unul dintre factorii fundamentali ai dezvoltării utilajului mousterian. . Se generalizează acum tendinţa de microlitizare (de micşorare a dimensiunilor) care se constată la bifacialele din Acheullean (VI şi VII). Domină aşchiile cioplite, din fine retuşe, în râcâitoare, răzuitoare (duble, carenate, transversale, convergente şi convexe), vârfuri, străpungătoare, cuţite, dăltiţe. Se fac primele încercări de prelucrare a osului. În Africa, cultura îmbracă aspecte locale, unde omul culege poame, cochilii, prinde vânat mic (rozătoare, broaşte). Trăiau organizaţi în grupuri mici.
         Mousterianul dispare odată cu omul din Neanderthal, spre 40 000 sau 35 000 de ani, nu fără a fi lăsat o filiaţie încă necunoscută bine în Chatelperronian. El este contemporan cu primele practici funerare.

 

3.2.1.A. 3. Paleoliticul Superior


Apare acum circa 35 000 de ani, în ultima perioadă a glaciaţiunii W3 şi nu ştim cu certitudine dacă primele lui unelte sunt create de Omul din Neanderthal sau de primul Homo Sapiens Sapiens. Utilajul specific Acheulleanului este deocamdată singurul utilizat şi modul de prelucrare a materialului litic va evolua în sensul unui utilaj pe lame.
Perioada se caracterizează printr-o mare diversitate culturală.
Acum cca. 18 000 de ani  coexistau (în partea Central-vestică şi Sud-vestică a Franţei) două culturi contemporane dar bine diferenţiate: Perigordianul şi Aurignacianul.
Perigordianul, descoperit în 1933 de Denis Peyrony, poate fi împărţit în şapte faze succesive; în faza cea mai veche el posedă un trunchi comun cu Mousterianul (racloare, toporaşe ş.a.) la care se adaugă forme noi; cuţitul Chatelperron, burinul... În faza următoare, cuţitul Chatelperronian va deveni mai elansat cu baza dreaptă, primind numele  de Vârf la Gravette. Utilajul de tradiţie mousteriană devine din ce în ce mai rar cu  o retuşă plată şi regulată. Tipurile de burine se diversifică şi apar deseori multiple (burinele de Noailles). Gratoarele pe lame se înmulţesc;  apar vârfurile cu peduncul. Din considerente didactice,   uneori Chatelperronianul se împarte în Chatelperronian şi Gravettian. Utilajul pe os este încă destul de rar . Fosila directoare este vârful   à bord abattu.
Este atestat în Germania la Mauer, în Câmpia Rusă la Kemalskaia, iar în Europa Centrală la Szeleta.
În prima parte a Paleoliticului Superior, în Cehia, Slovacia şi Ungaria, paralel cu Aurignacianul apare o cultură locală - Szeletianul.
Aurignacianul (Grota d'Aurignac-Hautte, Garronne, Franţa), descoperit de Edouard Lartet, în 1960,  ale cărui diferite nivele  se intercalează între Chatelperronian şi Gravettian, prezintă un utilaj total diferit mult mai solid. Cro-Magnon-ul desăvârşeşte debitajul lamelar. Gratoarele devin foarte numeroase, burinele robuste, iar din inventarul litic sunt de amintit răzuitoarele (înalte şi cu bot), lamele cu retuşe în formă de solzi, lame cu scobituri largi, bilaterale retuşate abrupt (lame Dufour). Combinau piatra cu osul sau cornul pentru a obţine ciocane-târnăcop. Tot din os sunt realizate vârfuri de suliţă (sagaies), la început cu baza despicată şi mai târziu cu silueta rombică.  Diviziunea în interiorul Aurignacianului are la bază utilajul pe os şi a fost stabilită de cercetătorul englez, D.A.E.Garrod, în 1937. Aurignacianul, spre deosebire de Perigordian apare pe teritoriul francez complet format şi deja bine individualizat; înainte de 20 000 de ani, este în plină extensiune în timp ce  Perigordianul este înlocuit de Solutrean acum circa 18 000 de ani.. Ciclului Aurignaciano-perigordian îi datorăm primele manifestări de artă.
Se vorbeşte de faciesuri geografice:
- faciesul atlantic,
- faciesul germanic (Europa Centrală);
- aurignacianul est-european.
În Germania, în peştera de la Vogelherd a fost identificată cea mai reprezentativă staţiune din această ţară, fiind cercetată de Gustav Rieck, în 1931. Au fost descoperite figurine zoomorfe lucrate în fildeş, lame retuşate în manieră aurignaciană, burine, însă puţine gratoare. În Italia, Aurignacianul cunoaşte mai multe faciesuri:
 - de tip clasic, la Abri Mocchi s-au descoperit lame Dufour;
- de tip circean - unelte cioplite din piatră de râu în peştera de la Fossellone;
- de tip uluzzian - în Grota de la Ulluzo.
În Austria se remarcă aşezările de la Villendorf şi Krems - Hundssleig, iar în Ungaria se observă influenţe szeletiene.
Gravettianul are două origini diferite, astfel că se vorbeşte despre un Gravettian Occidental (Franţa, N.Italiei) şi de un Gravettian Oriental (C.Rusă, Ukraina - Kostenki), Slovacia – ( Nitra, C. Pannonică). Lumea gravettiană a evoluat spre epipaleolitic şi mezolitic.
Solutreanul apare şi se dezvoltă  doar pe  teritoriile Franţei şi Spaniei. Cronologic, acesta este mai târziu decât Szeletianul, fiind plasat între Aurignacian şi magdalenian. El se caracterizează printr-o retuşă foarte elaborată, plată. Solutreanul păstrează aproape toate utilajele apărute în epocile precedente, relevându-şi măiestria însă în ceea ce priveşte vârfurile: mai întâi cu faţă plană, ele devin bifaciale conservând o extremitate (frunzele de laur); la sfârşitul Solutreanului apare vârful cu peduncul. Utilajul pe os devine mai variat şi datorăm solutreanului aripa săgeţii. Dispariţia solutreanului, ca şi originea sa exactă rămân un mister.

Magdalenianul începe spre 13 000 de ani  şi se pare că are câteva rădăcini direct în Gravettian. Utilajul litic este abundent şi o mare parte o reprezintă utilajul lamelar. La diferite nivele de evoluţie ale Magdalenianului îi corespund tipuri specifice de utilaj; percutoare multiple în Magdalenian I, racloare în Magdalenian II, burin (cioc de papagal) în Magdalenian Final. Pe baza materialului pe os se poate stabili şi cronologia culturii, care a cunoscut şase faze, ultimele  trei specifice prin harpoane. Este epoca unei mare dezvoltări a artei paleolitice.

         Ca regulă generală, se înregistrează un fenomen de microlitizare şi geometrizare.
         Acum 20 000 de ani, continentul Nord american se afla în plină eră glaciară (ultimul stadiu - W3). Eustatismul Oceanului planetar era negativ datorită concentrării unei mari cantităţi de apă în calota glaciară de Nord. În consecinţă, între Kamciatka şi Alaska s-a putut trece prin strâmtoarea Behring cu piciorul. Magdalenienii retraşi după turmele de reni s-au stabilizat în preajma calotei glaciare fiind strămoşii eschimoşilor. Comunităţi cu mult anterioare acestora însă, au lăsat urme pe continentul american, fiind identificate astăzi prin : cultura Sandia şi cultura Folsom. Specificul acestor culturi au fost vârfurile bifaciale, asemănătoare cu cele solutreene, de formă foliacee, continuarea culturilor pe miez, şi vârfuri pe lame. Arealul de răspândire a coborât până în America de Sud.
        

Concluzii: Inovaţiile Paleoliticului:
-         vânătoare;
-         pescuit;
-         focul;
-         cortul;
-         tehnici artistice: sculptura, modelajul, gravura şi pictura;
-         cusutul;
-         înmormântările.


3.2.1.B. EPIPALEOLITICUL ŞI Mezoliticul

Din punct de vedere climatic, perioada glaciară este urmată de o perioadă tot rece, numită tardiglaciar.
În ceea ce priveşte comunităţile umane de pe continentul european, acestea s-au divizat în două părţi:
- o parte situată geografic în Nordul Europei, acele comunităţi care s-au retras în urma renilor - este vorba de comunităţile magdaleniene, ale căror ocupaţii de bază rămân vânătoarea şi pescuitul;
- o parte situată spre sudul continentului european şi asiatic, cu comunităţi ce s-au adaptat la clima caldă, evoluând într-o direcţie nouă.
 Fiecare comunitate a creat în arealul respectiv o economie cu caracteristici specifice condiţiilor ecologice.
Cea mai veche cultură epipaleolitică este Azillianul (Mas d¢Azil – peşteră în Ariege, Franţa), cu IX nivele. Nivele A-E sunt contemporane cu Magdalenian, însă nivelul F este tipic azillian, fiind caracterizat prin harpoane plate, perforate la bază, din corn de cerb, silexuri de tradiţie magdaleniană, microlite, înregistrându-se şi o fază de micşorare a grosimii uneltelor. Descoperit în anul 1850, de Eduard Lartet,el reprezintă o perioadă intermediară între paleolitic şi neolitic. În acelaşi timp apar bolovanii pictaţi cu peroxid de Fe, decoraţi cu semne simple, geometrice. Azillianul reprezintă o continuare a magdalenianului franco-cantabric şi tehnica sa s-a răspândit în Belgia, Germania (Baden), Alsacia, Marea Britanie. În Spania se dezvoltă în acelaşi timp un epigravettian. În regiunile septentrionale apare o producţie de pumnale pedunculare unifaciale.
Comunităţile nordice (ce descind din faza a VI a Magdalenianului - A şi B), stabilizate în jurul Mării Nordului, ajung să se schimbe, căci sunt nevoiţi să se adapteze la o altă categorie de vânat. Inventează arcul şi săgeata şi practică canelura pe harpoane.
Din Magdalenian, în Germania apare Hamburgianul, caracterizat prin vârfuri de săgeată cu peduncul, cu angoşă (scobitură), percutoare, străpungătoare, burine, dăltiţe. Este o perioadă în care domină renul într-un peisaj de tundră.
În aceeaşi zonă apar: o cultură a cuţitaşelor, Federmesser, din lame retuşate parţial, şi cultura Ahrensburg (Lavenstedt – Germania), cu forme romboidale, fiind caracteristic microlitismul.
În partea estică a continentului apare cultura Kostienki, cu vârfuri de săgeată lucrate bifacial. În această zonă a fost identificată o locuinţă din oase de mamut şi piei, de mari dimensiuni.
În Danemarca însă persistă macrolitismul, în cadrul culturii Lingby.
Pe litoralul polonez evoluează o cultură care descinde tot din magdalenian sau hamburgianul din nord-estul Germaniei, Swiderianul (după localitatea Swidry Wielkie din Polonia), caracterizat prin: vârful de săgeată cu peduncul, swiderienii fiind primii care folosesc arcul cu săgeată la vânătoare; cuţitaşe cu latura teşită arcuită, răzuitoare scurte, rotunde şi unele dăltiţe cu caracter magdalenian. S-a răspândit în Polonia centrală şi nordică, până în bazinul superior al Volgăi. O comunitate aparţinând acestei culturi a fost identificată pe Ceahlău, în punctul "La Scaune" (la 1328 m).
În cultura Witowiană se constată o microlitizare mai avansată şi apar microburinele.
O cultură mai târzie apare în Scandinavia, în Norvegia, cultura Fosna şi tot aici este identificat arealul culturii Komsa, cu vârfuri pedunculate şi unelte pe aşchii. Marea Nordului şi Marea Baltică formau o singură masă de apă. Treptat are loc topirea gheţii şi exondarea platourilor , care se acoperă de muşchi şi licheni.
Din punct de vedere cronologic, aceste culturi pot fi încadrate între 14 000-6 700 ani.
 Pe un spaţiu foarte larg, din Franţa până în Crimeea, se dezvoltă cultura Tardenoisiană  (Fère en Tardenois – Franţa. 1879) - caracterizată prin geometrismul uneltelor (trapeze, triunghiuri), vârfuri care descind oarecum din Gravettian. În Franţa a cunoscut două compartimentări: în sud şi în nord.
Tardenoisianul este caracteristic pentru perioada Boreală, predominând utilajul microlitic geometric, a cărui origine este natufianul. Tardenoisianul III reprezintă în fapt un orizont neolitic.
În regiunile septentrionale, populaţiile din regiunile de coastă – maglemosienii (după o aşezare din insula Seeland, Danemarca) – trăiesc din vânat şi pescuit, s-au descoperit vârfuri de săgeţi şi clei de răşină pe suport de lemn.
Se răspândesc: salcia, mesteacănul, pădurile de stejari şi fauna specifică (cerbi, mistreţi). Apar primele aşezări omeneşti în "stadiul de cultură Maglemose", descoperit la Sandarna (în Suedia), în apropierea oraşului Gőteborg şi în turbăriile de lângă oraşul Mullerup, pe coasta de apus a insulei daneze Seeland, fiindu-i specific toporul cu coadă.
Maglemoisienii pescuiesc cu ajutorul harpoanelor, undiţe cu cârlige de os dinţate, plase din fibre de scoarţă de copac.
În sud predomină culesul, vânătoarea situându-se pe locul doi. Aceste comunităţi vor evolua spre o schimbare a mentalităţii pe fondul modificării  comportamentului în natură, aparţinând cultural perioadei mezolitice. Apare acum un anumit decalaj în ceea ce priveşte inovaţiile. Specifică pentru zona scandinavă este şi cultura Kjőkkenmődding ("a resturilor de bucătărie", în germană Ertebőlle). Cu aceasta se face trecerea la neoliticul scandinav.
În Franţa, culturii Maglemose îi corespunde Campignianul.
Toporul este cunoscut şi în  "tardenoisianul pontic" din Crimeea şi regiunea bazinului inferior a Niprului şi Don.
 În Nordul şi Nord-Estul Irakului, în regiunile muntoase, în Munţii Kurdistanului, pe Valea Shanidar, R. Solecki a descoperit, în 1962, într-un strat mousterian schelete de neanderthalieni clasici. Aşchiile mousteriene, râcâitoarele, dăltiţele, lamele cu spate de caracter epipaleolitic şi un utilaj microlitic geometric (triunghiuri, semilune) anunţau aici mezoliticul.
Acum 12 000 de ani, în stratul B2 din Shanidar apare Zarzianul, marcând prezenţa celei mai vechi comunităţi mezolitice ce cunoştea râşniţa şi frecătorul pentru decorticarea boabelor de cereale şi este considerată o enclavă, o microzonă de dezvoltare a marilor inovaţii. Numele de Mezolitic a fost dat de Dorothy Garrod pentru cultura Natufiană (în Palestina), după utilajul descoperit în grota Shuqgah, în Uadi-en-Natuf, din deşertul Iudeii, datat în mileniul IX-VIII î.Hr. În utilajul microlitic în proporţie de 80%, în care formele geometrice regulate ajung la perfecţiune, (folosite îndeosebi pentru confecţionarea secerilor, ca şi tehnica înmănuşării lor), descoperit aici, A.Laming-Emperaire vede leagănul utilajului microlitic occidental:
- Tardenoisianul (Europa);
şi din Africa:
- Sebilianul (Egipt);
- Capsianul (Tunisia-Kenya);
- Ibero-maurisianul (partea nordică a continentului).
Cultura Natufiană este reprezentată la Ierihon printr-un sanctuar instalat pe pământ, în aşezarea Uadi Fallah (Nahal Oren), în Carmel, unde a fost găsită prima locuinţă permanentă, lângă Hulleh, la Mallaha, şi în Iordania, la Beidha, în apropiere de Petra.
În Africa de Nord apare o industrie  epipaleolitică alohtonă, adusă dinspre est de Homo Sapiens, fiind foarte diferită de Aterian. Poate fi  explicat astfel hiatusul între această din urmă industrie şi respectiv Capsian şi Iberomaurisian. Ansamblul acestor civilizaţii relevă o bogăţie şi o forţă evolutivă ce anunţă progresele esenţiale ale neoliticului.
            Iberomaurisianul, nume stabilit de P. Pallary, în 1908,  care a găsit în această industrie elemente de comparaţie cu utilajul microlitic descoperit în acel moment în sudul Spaniei, este cea mai veche cultură epipaleolitică din Nordul Maghrebului. Cronologia sa este mai bine stabilită datorită a 33 de datări radiometrice. Se ştie astăzi că Iberomaurisianul a apărut la Taforalt (Maroc) între orizontul 18 (Aterial final: 30 400 î. Hr.) şi 16, datat la 19 950 + 400 î. Hr., fiind cunoscut printr-o singură industrie litică, pe lame detaşate din mici nuclee de silex. Când a dorit să realizeze unelte de dimensiuni mai mari, omul n-a ezitat să folosească şi alte materii prime (calcare, gresii şi câteodată cuarţ sau roci eruptive). Utilajul uşor pe lame şi mici aşchii poate fi grupat în funcţie de importanţă:
- lamele de tipul à bord abattu foarte diverse în proporţie de 45-85%;
- piese retuşate sau denticulate;
- mici gratoare.
Industria pe os este mai diferenţiată decât cea pe piatră, deosebindu-se de exemplu, 6 tipuri de unelte folosite la tranşat, 14 tipuri de unelte pentru perforat.
Cultura a cunoscut în evoluţia ei trei faze:
-  faza arhaică (anterioară mileniului XII);
- faza clasică (mileniile XI-X), caracterizată prin prezenţa lamelor în proporţie de 75-90%;
- faza evoluată, care face tranziţia de la faza clasică şi neoliticul mediteranean.
Iberomaurisianul a acoperit o mare parte din Africa de Nord, din Nordul Tunisiei până în Marocul Occidental, zonă fitoclimatică pe care geografii o numesc Tell: regiune cu relief contrastant ocupat de masive muntoase (Atlas), de văi şi câmpii, zonă căreia îi este specific climatul mediteranean, şi care, în perioada la care ne referim, cunoştea precipitaţii mai abundente şi temperaturi ceva mai scăzute decât astăzi.
 Natufianul este una dintre cele mai vechi culturi urbane, cu locuinţe ovale sau rotunde, având temeliile de piatră.
 Mezoliticul este caracterizat în Europa prin răspândirea:
- arcului - Stellmoon (Anglia);
- a bărcii (monoxyla) - Star-Carr (Anglia);
- a toporului propriu-zis. - despicător;
                                     - târnăcop.
Şi prin:
- domesticirea câinelui;
- primele locuinţe - colibe de suprafaţă;
- apariţia secerii;
- folosirea plasei de pescuit;
- apariţia necropolelor.

Prima cultură care se desprinde din Magdalenian în zona sudică este Azillianul, fiindu-i specifice harponul aproape plat, cuţite pe lame retuşate lateral şi procesul de microlitizare. El ajunge în Crimeea ca rezultat al dezvoltării sincrone şi nu ca migraţie. În zona franceză apar galleţii - pietre de râu pictate cu funcţie magică.

loading...