luni, 27 februarie 2017

I.L. Caragiale Biografie

Tags

Copilăria lui Ion Luca Caragiale



La 30 ianuarie 1852, în satul Haimanale, lângă Ploieşti, se năştea cel care avea să devină marele cronicar satiric al epocii sale.Pe mama lui, o chema Ecaterina Caraboa, pe tatăl său Luca Caragiale,iar pe sora lui, Elena.

Micul Ion Luca a zburdat până a fost dat la şcoală, prin poienile pădurii mănăstireşti, din apropierea casei.



Anii de şcoală



În 1859, Caragiale merge la şcoală.Primele învăţături le primeşte de la preotul Marinache, parohul bisericii Sfântul Gheorghe din Ploieşti.Ion urmează cursul primar (clasele a II-a până la a V-a) la Şcoala domnească nr.1 din oraşul său natal. Fără prea multă bătaie de cap şi râvnă după distincţii, dar prevăzut cu putere de asimilare şi memorie, Ion Luca reuşeşte al treilea, premiant cu coroniţă, primind ca premiu, cărţi.

Scriitorul îşi va aminti cu recunoştinţă de învăţătorul său din clasa a III-a, Bazil Drăgoşescu.

Mai târziu, se produce un eveniment covârşitor, care a rămas adânc săpat în inima lui Ion, şi anume, vizita domnitorului Cuza la Ploieşti, cand acesta din urmă a intrat în clasa lui Bazil.

1864-1867 Ion frecventează gimnaziul Sf.Petru şi Pavel din Ploieşti.

În 1868, Luca, instalat cu mama lui la Bucureşti, probabil în casa lui costache Caragiali, nepotul devine elev al clasei de declamaţie şi mimică a acestuia, la Conservator.În toamna anului 1868 îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, pe atunci sufler în trupa lui Mihail Pascaly.Poetul, în vârstă de 16 ani, i-a făcut o impresie puternică.După mulţi ani îşi va aminti cu emoţie de acest început al prieteniei lor.



Începutul anilor lui publicistice şi literare



1876-1877, Luca este corector la ziarul liberal “Unirea democratică”.Din august până în septembrie, împreună cu Frédric Damé, scoate ziarul “Naţiunea română”.În 1877 scoate “Calendarul claponului”.Tot în decembrie începe să publice în “Rpmânia liberă”, articolele care compun: “O cercetare critică asupra teatrului românesc”.

În anul 1870, tânărul Ion Luca Caragiale e numit copist la Tribunalul Prahova şi cunoaşte lumea micilor funcţionari, cu dramele şi meschinările ei, lume care-i va anima în special “momentele”.

Dar, dincolo de experienţa de viaţă câştigată, meseria de copist nu-i place şi Caragiale lucrează, succesiv, în calitate de corector şi colaborator la diferite ziare, apoi ca traducător de piese la Teatrul Naţional.

Debutul său literar l-a făcut la revista “Ghimpele”, unde colaborează cu versuri şi proză satirică până în anul 1875.Caragiale mai colaboreaza la revista “Convorbiri literare” si ziarul “Telegraful”.El scoate revista umoristică “Claponul”, pe care o redactează singur, în anul 1877.În februarie 1878, solicitat de Eminescu, Ion Luca începe să lucreze în redacţia ziarului conservator “Timpul”, unde strălucitul trio e completat de Ioan Slavici.Pe 26 mai 1878, Luca participă la şedinţele “Junimii”, care se ţineau acasă la Titu Maiorescu.







Piese de teatru, momente, schiţe, povestiri



Anul 1879 marchează “lovitura de teatru” pentru afirmarea sa literară: apare în “ Convorbiri literare” comedia “O noapte furtunoasă” a cărei reprezentare pe scena Teatrului Naţional a fost întreruptă, datorită reacţiei violente a unui public care se recunoaşte în personaje.

Caragiale deschide astfel seria capodoperelor sale care îl consacrau ca cel mai de seamă reprezentant al dramaturgiei româneşti.Un an mai târziu a scris “Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, în care ridiculiza teama de revoluţie a “politicienilor” de cafenea şi pasenţe, ajunşi în decreptitudine.

Colaborează între timp la ziare, iar în 1881-1882 funcţionează, ca şi Eminescu, în calitate de revizor şcolar.

Peste doi ani, în 1884, are loc prima reprezentare a piesei “O scrisoare pierdută”, ascuţită satiră la adresa politicienilor vremii.Cu “D-ale carnavalului”, premiată la un concurs al Teatrului Naţional în 1885, se încheie ciclul comediilor.Ultima piesă, drama “Năpasta”, a fost inspirată din lume satului.

După 1890, activitatea de creaţie a lui Caragiale se orientează îndeosebi spre genul satiric scurt, realizând celebrele sale “Momente”, precum şi o parte din nuvele.

Spre deosebire de comedii, momente şi schiţe, unde comicul e suveran, nuvelele se constituie ca un teritoriu aparte, în care se interferează elementul comic cu cel tragic.

Tonul, preocupările şi tehnica acestora amintesc de dramaturgul Caragiale.O parte din nuvele abordează zonele psihologiei (“O făclie de Paşte”), celelalte precum “Cănuţă om sucit”, “Abu-Hassan”, “Calul dracului”, fiind construite prin împletirea strânsă a fantasticului cu umorul.Ion Luca Caragiale a scris de asemenea nuvela “Două loturi”.

În anul 1893, împreună cu publicistul şi scriitorul Anton Bacalbaşa , scoate revista “Moftul român”, în care îşi publică schiţele.În 1894, împreună cu George Coşbuc şi Ioan Slavici, Caragiale scoate revista “Vatra”.Tot în acest an, dramaturgul este pentru scurt timp, patron al “Berăriei Academice” .

În 1896, colaborează cu articole la diverse publicaţii, ca “Lumea veche”, “Ziua”, “Adevărul”.În acelaşi an, tipăreşte volumul “Schiţe uşoare”.Pe 14 aprilie 1896 e redactor al săptămânalului “Epoca literara”, anexă a ziarului “Epoca”.

Caragiale a creat numeroase schiţe: (“D-l Goe”, “Vizită” etc.).







În 1905, scriitorul Ion Luca Caragiale se stabileşte definitiv la Berlin.Începe să lucreze la comedia “Titircă, Sotirescu & C-ie”, în care urmau să apară personaje din “O noapte furtunoasă” şi “O scrisoare pierdută”.

În anul 1910,apare ultimul volum dat la tipar de scriitor: “Schiţe nouă”.În 1911, Ion colaborează la ziarul “Românul” din Arad şi ia parte la diverse manifestări ale românilor transilvăneni.

9-22 iunie 1912, scriitorul moare subit în locuinţa sa de la Berlin.În noiembrie 1912, corpul neînsufleţit al lui Caragiale e adus în ţară şi înmormântat la cimitirul Şerban-Vodă.



“ O scrisoare pierdută”


Anul 1884 rămâne înscris în istoria literaturii noastre cu cifre de aur, marcând un punct de altitudine maximă în dramaturgia românească.În seara zilei de 13 noiembrie a acelui an, Teatrul Naţional din Bucureşti a reprezentat pentru prima dată comedia “O scrisoare pierdută”, în interpretarea unei echipe de actori foarte talentaţi, cei mai mulţi tineri, care, aproape fără excepţie, au dat deplină satisfacţie spectatorilor şi autorului.

Prin comedia “O scrisoare pierdută” , dramaturgia românească a făcut saltul ce a înscris-o pe orbita marii literaturi universale.

Primii interpreţi ai rolurilor principale au fost:

-Constantin Nottara (Ştefan Tipătescu)

-Ion Pascu (Agamemnon Dandanache)

-Ioan Petrescu (Zaharia Trahanache)

-Alexandru Catopol (Tache Farfuridi)

-Iancu Niculescu (Nae Caţavencu)

-Ştefan Iulian (Ghiţă Pristanda)

-Mihail Mateescu (Cetăţeanul turmentat)

-Aristizza Romanescu (Zoe Trahanache)



“O noapte furtunoasă”



Comedia “O noapte furtunoasă” a apărut pe scenă pe 18 ianuarie 1879.

Interpreţi ai comediei:

-“Jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea”(căpitan în garda civică)

-“Nae Ipingescu” (amic politic al căpitanului)

-“Chiriac” (om de încredere a lui “Dumitrache”)

-“Spiridon”(băiat bogat în casa lui “Titircă”)

-“Rică Venturiano”(arhivar la o judecătorie de ocol,publicist)

-“Veta”(consoarta lui “Jupân Dumitrache”)

-“Ziţa” (sora “Vetei”)



“Conul Leonida faţă cu reacţiunea”



Această piesă de teatru este de fapt o farsă.Ea a apărut în anul 1880 şi înfăţişează mic-burghezul liberal ale cărui opinii politice, nu sunt altceva decât simple simulacre ale unor idei democratice, ca în esenţă mentalitatea lui Leonida.

Interpreţi ai acestei piese de teatru:

-“Conul Leonida” (pensionar, 60 de ani)

-“Coana Efimiţa” (soţia lui, 56 de ani)

-“Safta” (slujnica lor)



“D-ale carnavalului”



Comedia “D-ale carnavalului” a fost elaborată şi jucată in cursul anului 1885, primind şi un premiu în cadrul concursului organizat de conducerea Teatrului Naţional.

Interpreţi ai comediei:

-“Nae Girimea” (frizer şi subchirurg)

-“Iancu Pampon”

-“Mache Razachescu” (i se mai spune şi “Crăcănel”)

-“Un candidat de la percepţie”

-“Iordache”

-“Un ipistat”

-“Didina Mazu”

-“Miţa Baston”

-“Un chelner”

-“O mască”

-“Măşti,public, sergenţi de noapte”





“Năpasta”



Drama “Năpasta” s-a reprezentat la 3 februarie 1890, fără să se bucure de o primire bună din partea publicului.Caragiale surprinde în această Năpasta, un episod dramatic din viaţa satului de atunci.Deşi drama lui Caragiale nu ne înfăţişează un conflict social, nu lipseşte elementul puternic de critică socială.

Interpreţi ai dramei “Năpasta”:

-“Dragomir” (cârciumar)

-“Gheorghe” (învăţătorul satului)

-“Ion” (ocnaş)

-“Anca”(soţia lui “Dragomir”)

- câţiva oameni







loading...