marți, 28 februarie 2017

Dezintegrarea U.R.S.S

Tags

URSS în anii 1985-1991. Politica reformatoare a lui M.S.Gorbaciov - “perestroika” şi “glasnosti ”
La 11 martie 1985, la Moscova se instalează o nouă conducere, animată de idei reformatoare, sub egida lui Mihail Gorbaciov. La plenara din aprilie 1985 a Comitetului Central a P.C.U.S., Mihail Gorbaciov a prezentat principiile politicii pe care intenţiona să o realizeze în Uniunea Sovietică. Politica promovată de noua conducere s-a numit restructurare sau perestroika. În viziunea lui Gorbaciov, sistemul sovietic deviase de la “teoria leninistă” şi avea nevoie de o o restructurare pe baza reformelor ce trebuiau realizate în domeniul politic, economic şi social. Obiectivul restructurării era demolarea consecinţelor epocii “stagnării”- epoca brejnevistă -, pe care le moştenise, la rândul său din perioada stalinistă. O componentă importantă a politicii de restructurare a fost transparenţa sau libertatea presei şi lichidarea cenzurii (glasnosti-ul) care au permis elucidarea problemelor blocate sau nerezolvate timp de decenii (în deosebi cele naţionale).
Mihail Gorbaciov, împreună cu echipa sa, a realizat unele reforme menite să revigoreze economia şi societatea. La Congresul al XXVTI-lea al P.C.U.S., desfăşurat între 25 februarie şi 6 martie 1986, Mihail Gorbaciov a prezentat principale teze ale poziţiei sale, atacând « epoca Brejnev”, denumită “era stagnării”, condamnând războiul din Afganistan, care era o “rană sângerîndă” a U.R.S.S., propunând restructurarea sistemului pe calea reformelor, ce trebuiau realizate de sus în jos. Cadrul instituţional s-a dovedit însă incapabil să reziste frustrărilor acumulate ale diferitelor grupuri, mai ales datorită costurilor reformei înseşi. Deosebit de virulente au fost problemele naţionale - problema enclavei armene din Karabahul de munte din Azerbaidjan, cea a tătarilor din Crimeea, relaţiile dintre populaţia majoritară a republicilor unionale şi minorităţi, eşecurile politicii de rusificare. Statele Baltice au fost primele care şi-au revendicat independenţa. În 1989-1991 Uniunea Sovietică a fost cuprinsă de o criză profundă.
Remarcabile au fost rezultatele perestroikăii în domeniul politicii externe. La 2 iulie 1985, în postul de ministru de externe a fost numit Eduard Şevarnadze, în locul lui Andrei Gromîko. Împreună cu Mihail Gorbaciov au reuşit să revoluţioneze practic politica externă sovietică, beneficiind de un imens capital de simpatie în întreaga lume. Gorbaciov a iniţiat o nouă gândire politică, bazată pe căteva componente: politica externă nu mai trebuia gândită şi condusă prin prisma factorului ideologic; confruntarea dintre cele două puteri, URSS şi SUA era neproductivă iar puterea militară nu garanta automat securitatea; statul sovietic trebuia să-şi revizuiască obiectivele în domeniul politicii externe.
Între 19 şi 21 noiembrie 1985 avea loc prima întâlnire a lui Gorbaciov cu Ronald Reagan, preşedintele SUA. În perioada 7-10 decembrie 1987, se desfăşoară prima vizită a lui Gorbaciov în Statele Unite, ce s-a transformat într-un imens succes personal al liderului reformist. Asumându-şi cele convenite în discuţiile cu Reagan, Gorbaciov va semna la 14 aprilie 1989 documentele ce puneau capăt războiului din Afganistan, iar la 15 februarie 1989, ultimele trupe sovietice părăsesc această ţară. Gorbaciov a contribuit la normalizarea relaţiilor cu China, după vizita efectuată la Beijing între 15 şi 19 mai 1989. La 6 iulie 1989, Gorbaciov într-un discurs ţinut la Consiliul Europei de la Strasbourg, afirmă că Uniunea Sovietică nu se va opune reformelor din Europa de Est.
Semnalul dat la Strasbourg a fost receptat şi în statele estice, nu numai în mediile apusene. În toamna anului ’89, întreg « lagărul socialist » a fost afectat de un val de schimbări. La 7 octombrie
1989,  în timpul vizitei în Germania, la Berlin, Gorbaciov avea să declare “viaţa îi pedepseşte pe cei care rămân în urmă”. Efectul a fost schimbarea lui Erich Honecher cu Egon Krenz, la 18 octombrie. La 9 noiembrie 1989, a fost dărâmat Zidul Berlinului, moment care a fost perceput ca un preludiu al înlăturării comunismului în Europa.
La 2-3 decembrie 1989, pe insula Malta, a avut loc întâlnirea dintre Mihail Gorbaciov şi George Bush, la care liderul sovietic a declarat că nu va folosi forţa pentru menţinerea regimurilor comuniste din Europa estică. O semnificaţie aparte a avut căderea regimului lui Nicolae Ceauşescu, la 22 decembrie 1989 şi executarea dictatorului.
Problema unificării Germaniei a fost un test decesiv al noului raport de forţe şi al faptului că războiul rece se sfârşise. La 8 februarie 1990 secretarul de stat, James Baker, vizita Moscova şi propunea negocieri pentru unificarea Germaniei în formula “doi plus patru”, adică cele două Germanii, Statele Unite, Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Franţa. La 12 septembrie, la Moscova a fost semnat tratatul care consfinţea reunificarea pe cale paşnică a Germaniei. Ceremonia oficială s-a desfăşurat la 3 octombrie la Berlin. La 31 martie 1991, a fost dizolvat oficial Tratatul de la Varşovia.
Puciul din august 1991 şi dezintegrarea U.R.S.S.
Valul schimbărilor a afectat întregul spaţiu sovietic. Sfărşitul Uniunii Sovietice va fi unul dramatic. La 21 august 1991, la Moscova, un grup de conservatori ce se opuneau procesului reformelor, au realizat un “puci” pentru al înlătura pe Gorbaciov, care însă a eşuat. “Puciul” a întărit poziţia lui Boris Elţîn, preşedintele Republicii Sovietice Federative Ruse, în calitate de lider al forţelor reformatoare, şi a şubrezit poziţia lui Gorbaciov.
Demersurile disperate ale lui Gorbaciov de a transforma Uniunea Sovietică în Uniunea Statelor Suverane, de a organiza noi alegeri, pentru a salva puterea centrului s-au soldat cu un eşec. Republicile unionale şi-au declarat independenţa după august 1991. La 8 decembrie 1991, lângă Minsk, preşedinţii Rusiei, Ucrainei şi Bielorusiei au declarat dizolvarea Uniunii Sovietice şi formarea Comunităţii Statelor Independente (C.S.I.). Ulterior, la 21-22 decembrie, la Alma-Ata, 11 reprezentanţi ai fostelor republici unionale sovietice aderau la C.S.I. La întâlnire n-au participat reprezentanţii Estoniei, Letoniei, Lituaniei şi Georgiei, care pledau pentru independenţă. În aceste condiţii, la 25 decembrie 1991, Mihail Gorbaciov va demisiona din postul de preşedinte al unui stat care de facto nu mai exista. Uniunea Sovietică şi-a încetat oficial existenţa la 31 decembrie 1991, la 69 de ani de la constituire.


loading...