Global Rabota

marți, 28 februarie 2017

Definitie si caracteristici ale comertului de gros

Tags

În canalul de distribuţie, grosistul se poziţionează în amonte de detailist, având rolul de a-l aproviziona în cantităţile şi în structura dorite de acesta, la momentul potrivit. Altfel spus, grosistul face legătura între producător şi detailist, separaţi în spaţiu şi timp, îndeplinind trei roluri de bază, care în esenţă dau conţinut funcţiei de gros (caracteristici), respectiv:
r a cumpăra produse în mari cantităţi;
r a stoca produsele în mari cantităţi;
r a revinde produsele în cantităţi mai mici.
Potrivit nomenclatorului activităţilor economice, uzitat în ţările Uniunii Europene (NACE), comerţul de gros este definit astfel: unităţi angajate în exclusivitate sau în principal în revânzarea mărfurilor, în nume propriu, detailiştilor, altor grosişti, producătorilor şi altor utilizatori în vederea unei prelucrări ulterioare, condiţionării, ambalării sau dezasamblării. În general, rolul grosistului implică, pe de o parte, depozitarea mărfurilor şi, pe de altă parte, titlul de proprietate sau dreptul de a dispune de mărfurile respective”.
Această definiţie reflectă rolul tradiţional al comerţului de gros de a asigura depozitarea şi serviciile de transport, cu accent special pe furnizarea în mari cantităţi a bunurilor de consum către sectoarele industrial şi agricol. Totuşi, a devenit din ce în ce mai dificilă şi mai puţin utilă definirea graniţelor între comerţul de gros şi celelalte activităţi comerciale. În practică, definiţia NACE şi statisticile realizate în conformitate cu ea nu mai reflectă, în mod corespunzător, natura şi amploarea activităţilor comerţului de gros.
Vânzarea de gros trebuie să fie privită prin prisma funcţiei pe care o întreprindere o îndeplineşte în domeniul furnizării mărfurilor pe piaţă.
  La nivelul fiecărei trepte a canalului de distribuţie, companiile adaugă valoare produsului, fără a îndeplini neapărat o funcţie de producţie, ci realizând funcţii de servicii: informaţii, sprijin tehnic, oferirea unei game largi de bunuri, servicii de livrare, instruire şi întreţinere.
O întreprindere specializată în comerţul de gros, pentru a fi profitabilă, trebuie să îndeplinească anumite condiţii de exercitare a celor trei activităţi specifice funcţiei de gros, şi anume:
è Dispunerea de mijloace băneşti destinate asigurării stocului de mărfuri, necesar demarării afacerii comerciale.
è Specializarea activităţii comerciale: întreprinderea de gros trebuie să se adapteze unei politici de produs bine definite (fie în funcţie de natura produsului sau a unei familii de produse, fie în funcţie de o anumită clientelă determinată).
è Existenţa unui spaţiu de depozitare dimensionat şi dotat tehnic corespunzător volumului şi naturii produselor stocate.
è Administrarea stocului - elementul principal al existenţei grosistului, ca atare - presupunând o asemenea organizare care să asigure o cadenţă optimă a desfacerii: serviciu de studiu şi de selecţie a produselor de comandat; birou de cumpărături şi urmărirea livrărilor de la furnizori; un fişier al stocurilor care să permită un sistem de inventariere permanentă a mărfurilor din depozit; o dotare tehnică adecvată a cerinţelor de manipulare şi stocaj; un sistem de pregătire rapidă a comenzilor de către clientelă.
è Prezenţa în organigramă a serviciului comercial - animatorul între-prinderii - în cadrul căruia un loc deosebit îl are biroul de vânzare cu: fişierul clienţilor; sala de expoziţie a principalelor produse (mostre); un contact permanent cu clientela şi prospectarea sa sunt asigurate de către reprezentanţii comerciali care au, de regulă, sarcina de a acoperi o regiune bine delimitată.
è Formarea unei echipe de personal capabile să răspundă nu numai problemelor tehnice care se pun în gestionarea unor mari “uzine” de distribuţie (depozite), ci şi problemelor de organizare adminis-trativă şi de raţionalizare a serviciilor de livrare a mărfurilor către diferiţii beneficiari.

Un grosist poate asigura următoarele servicii:
1)      Achiziţionarea fizică a mărfurilor: un grosist poate stoca bunuri în anticipaţie pentru nevoile consumatorilor şi poate asigura livrarea rapidă când bunurile sunt solicitate, deoarece poziţia sa mult mai apropiată de consumatori este preferată facilităţilor oferite de fabricant.
2)      Proprietatea: grosistul devine proprietar pe produsele pe care le stochează; de aceea el percepe o cotă de adaos pentru acoperirea costurilor aferente gestionării acestor stocuri.
3)      Finanţarea: grosistul finanţează procesul schimbului de mărfuri, prin investirea banilor în formarea stocurilor de mărfuri (formă de creditare a consumatorilor săi).
4)      Riscul asumat: un grosist îşi asumă riscul în momentul în care intră în posesie şi devine proprietarul produselor (care pot fi deteriorate şi devin nevandabile). El îşi poate asista clientela în depăşirea anumitor incertitudini asupra stării ofertei de mărfuri, prin furnizarea de informaţii asupra caracteristicilor tehnice, modului de utilizare, fiabilităţii, calităţii şi condiţiilor de complexitate etc.
5)      Negocierea: pentru formarea asortimentului comercial într-o struc-tură adaptată la cerinţele clientelei, grosistul negociază cu un număr foarte mare de furnizori.
6)      Realizarea comenzii: un grosist anticipează nevoile consumatorilor săi, simplificând, astfel, eforturile acestora de constituire a ofertei pe care doresc să o achiziţioneze (un consumator comandă o sin-gură dată de la un grosist decât să întreţină relaţii cu o diversitate de furnizori). Grosistul formând oferta de mărfuri îşi asumă un rol deosebit în procesul de comandare pentru consumatorii săi (el cuantifică oferta, o recepţionează, îi urmăreşte calitatea etc.).



loading...