marți, 28 februarie 2017

Danila Prepeleac

Tags

Danila Prepeleac

Erau odata într-un sat doi frati, si amundoi erau însura ti. Cel mai mare era
harnic, grijuliv si chiabur, pentru ca unde punea el mîna punea si Dumnezeu mila,
dar n-avea copii. Iara cel mai mic era sarac. De multe ori fugea el de noroc si
norocul de dînsul, caci era lene s, nechitit la minte si nechibzuit la trebi; s-apoi mai
avea si o multime de copii. Nevasta acestui sarac era muncitoare si buna la inima.
Iar a celui bogat era pestrita la mate si foarte zgîrcita. Vorba veche: "Tot un bou s-o
belea". Fratele cel sarac - sarac sa fie de pacate! - tot avea si el o pareche de boi,
dar cole: porumbi la par, tineri, nalti de trup, teposi la coarne, amundoi cudalbi,
tintati în frunte, ciolanosi si grosi, cum sunt mai buni de înjugat la car, de iesit cu
dinsii în lume si de facut treaba. Dar plug, grapa, teleaga, sanie, car, tînjala, cerceie,
coasa, hreapca, tapoiu, grebla si cîte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici ca
se aflau la casa acestui om nesocotit. Si cînd avea trebuinta de asemene lucruri,
totdeauna supara pe altii, iara mai ales pe frate-sau, care avea de toate. Nevasta
celui bogat de multe ori facea zile fripte barbatului, ca sa-1 poata descotorosi odata
de frate-sau. Ea zicea adeseori:
- Frate, frate, dar pita-i cu bani, barbate.
- Apoi da, mai nevasta, sîngele apa nu se face. Daca nu l-oiu ajuta eu, cine sa-
1 ajute?
Nevasta, nemaiavînd încotro, tacea si înghitea noduri. Toate ca toate, dar carul
sau era de haimana. Nu treceau doua-trei zile la mijloc, si se trezea 1a usa ei cu
Danila, cumnatu-sau, cerînd sa-i împrumute carul: ba sa-si aduca lemne din padure,
ba faina de 1a moara, ba capiti din iarmroc, ba multe de toate.
- Mai frate zise într-o zi cel mai mare istuilalt; mi-e lehamite de fratia
noastra!... Tu ai boi, de ce nu-ti închipuiesti s-un car? A1 meu l-ai hîrbuit de tot.
Hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo, carul sa strica. S-apoi, stii vorba ceea: "D a-ti,
popa, pintenii si bate iapa cu c alcaiele? .
- Apoi, da, frate, zise istalalt, scarpinîndu-se în cap, ce sa fac?
- Ce sa faci? Sa te-nvat eu: boii tai sunt mari si frumosi; ie-i si-i du la
iarmaroc, vinde-i si cumpara altii mai mici si mai ieftini, iar cu banii r amasi cumparati
si un car, si iaca te-ai facut gospodar.
- Ia, stii ca nu m-ai învatat rau? a sa am sa fac.
Zicînd aceste, se duce la dînsul acasa, îsi ie boii de-o funie si porneste cu ei
spre tîrg. Dar, cum am spus, omul nostru era un om de aceia caruia-i mînca cînii din
traista, si toate trebile cîte le facea, le facea pe dos. Tîrgul era cam departe, si
iarmarocul pe sfîrsite. Dar cine poate sta împotriva lui Danila Prepeleac? (ca asa îi
era porecla, pentru ca atîta odor avea si el pe lînga casa facut de mîna lui). El
tufleste cusma pe cap, o îndeasa pe urechi si habar n-are: "Nici nu-i pasa de
Nastasa; de Nichita, nici at îta."
Mergînd el cu Duman si Talasman ai sai, tot înainte spre iarmaroc, tocmai pe
cînd suia un deal lung si traganat, un alt om venea dinspre tîrg cu un car nou, ce si-l
cumparase chiar atunci si pe care îl tragea cu mînele singur, la vale cu propele si la
deal cu opintele.
- Stai, prietene, zise ist cu boii, care se tot smuceau din funie, v azînd troscotul
cel fraged si mîndru de pe lînga drum. Stai putin cu carul, c-am sa-ti spun ceva.
- Eu as sta, dar nu prea vre el sa steie. Dar ce ai sa-mi spui?
- Carul dumitale parca merge singur.
- D-apoi? mai singur, nu-l vezi?br> - Prietene, stii una?
- Stiu daca mi-i spune.
- Hai sa facem treampa; da-mi carul si na-ti boii. Nu vreau sa le mai port grija
în spate: ba fîn, ba ocol, ba sa nu-i manînce lupii, ba de multe de toate? Oiu fi eu
vrednic sa trag un car, mai ales daca merge singur.
- Suguiesti, mai omule, ori ti-e într-adins?
- Ba nu suguiesc, zise Danila.
- Apoi dar, te vad ca esti bun mehenghiu, zise cel cu carul; m-ai gasit într-un
chef bun; hai, noroc sa dea Dumnezeu! Sa-ti aibi parte de car, si eu de boi!
Apoi da carul, îsi ie boii, pleaca pe costisa într-o parte spre padure si se cam
mai duce. Istalalt, adeca Danila, zice în gîndul sau:
"Taci, ca-i cu buche; l-am potcovit bine! De nu cumva s-ar razgîndi; dar parca
nu era tigan, s a întoarca."
Apoi îsi ie si el carul si porne ste tot la vale înapoi spre casa.
- Aho! Car nebun, aho! Cînd te-oiu încarca zdravan cu saci de la moara, ori cu
fîn din tarina, atunci sa mergi asa!
Si cît pe ce, cît pe ce sa nu-l ieie carul înainte. Dar de la o vreme valea s-a
sfîrsit si s-a început un deal, cînd sa-l suie la deal, suie-l daca poti!? Hîrti! încolo,
scîrti! încolo, carul se da înapoi.
- Na! car mi-a trebuit, car am gasit!
Apoi cu mare greutate hartoieste carul într-o parte, îl opreste în loc, se pune
pe protap si se asterne pe gînduri.
- Ma!? asta înca-i una! De-oiu fi eu Danila Prepeleac, am prapadit boii; iar de
n-oi fi eu acela, apoi am gasit o caruta? Ba e Prepeleac, ba nu-i el?
Cînd iaca un om trecea iute spre tîrg c-o capra de vînzare.
- Prietene, zice Danila, nu mi-ai da capra ceea, sa-ti dau carul ista?
- Apoi? da? capra mea nu-i de cele saritoare, si-i buna de lapte.
- Ce mai la deal, la vale! buna, ne-buna, na-ti carul si da-mi-o!
Cela nu se pune de pricina, da capra si ie carul. Apoi asteapta pana vin alte
care, de-l leaga dinapoia lor, si se duce în treaba lui spre casa, lasînd pe Danila gura
casca tot pe loc.
- Bun, zise Prepeleac. Ia, pe ist cu capra stiu încaltea ca bine l-am boit!
Ie apoi si el capra si porneste iar spre tîrg. Dar capra, tot capra; se smucea în
toate partile, încît îi era acum lehamite de dînsa.
- De-as ajunge mai degraba în tîrg, zise Prepeleac, ca sa scap de rîia asta.
Si, mergînd el mai departe, iaca se întîlneste c-un om ce venea de la tîrg c-o
gîsca în bra te.
- Bun întîlnisul, om bun! zise Danila.
- Cu bine sa dea Dumnezeu!
- Nu vrei sa facem schimb? s a-ti dau capra asta si sa-mi dai gîsca.
- N-ai nimerit-o, ca nu-i gîsca, ci-i gînsac; l-am cumparat de samînta.
- Da, da-mi-l, da-mi-l! ca-ti dau si eu o samînta buna.
- De mi-i da ceva adaos, poate ca ti-l dau; iara de nu, norocul gîstilor deacasa;
ca are sa faca un otrocol prin ele, de s-a duce vestea!
În sfîrsit, dur la deal, dur la vale, unul mai da, altul mai lasa, si Prepeleac
marita capra! Apoi însfaca gînsacul si pleaca tot înainte spre tîrg. Cînd ajunge în tîrg,
gînsacul, dorit de gîste, tipa cît îl lua gura: "ga, ga, ga, ga!"
- Na! c-am scapat de dracul si am dat peste tata-sau; acesta ma asurzeste!
Las', ca te însor eu si pe tine acus, mai buclucasule!
Si, trecînd pe lînga un negustor de pungi de vînzare, da gînsacul pe-o punga
de cele pe talger si cu baierele lungi, de pus în gît. Ie el punga, o suceste, o
învîrteste s-apoi zice:
- Na-ti-o frînta, ca ti-am dres-o! Dintr-o pareche de boi de-a mai mare dragul
sa te uiti la ei am ramas c-o punga goala. Mai! mai! mai! mai! Doar stiu ca nu mi-i
acum întaiasi data, sa merg la drum; dar parca dracul mi-a luat mintile!
Mai sede el cît sede de casca gura prin tîrg, s-apoi îsi ie talpasita spre casa. Si,
ajungând în sat, se duce drept la frate-sau, ca sa-i duca bucurie.
- Bine v-am gasit, badita!
- Bine-ai venit, frate D anila! Da' mult ai z abovit la tîrg!
- Apoi da, badita; m-am pornit cu graba si m-am întîlnit cu zabava.
- Ei, ce veste ne mai aduci de pe la tîrg?
- Ia, nu prea buna! Bietii boisorii mei s-au dus ca pe gura lupului.
- Vro dihanie a dat peste dînsii, ori ti i-a furat cineva?
- Ba! I-am dat eu singur cu mîna mea, badita.
Apoi spuse din capat toata întâmplarea, pe unde-a fost si ce -a patit; iar la
urma urmelor zise:
- S-apoi, ce mai atîta vorba lunga, dintr-o pareche de boi m-am ales c-o
punga; s-apoi si asta pute a pustiu, badita draga.
- Ma! da, drept sa-ti spun, ca mare natarau mai esti!
- Apoi da!? badita! pan-aici, toate-au fost cum au fost, da' de-acum am prins
eu la minte? Numai ce folos? Cînd e minte, nu-i ce vinde; caci e brînza, nu-i
barbînta. Iaca, îti dau si dumitale punga asta, ca eu n-am ce face cu dînsa. Si te mai
rog de to ti dumnezeii sa-mi împrumuti macar o data carul cu boii, s-aduc niste
lemne din padure la nevasta si la copii, ca n-au scînteie de foc în vatra, sarmanii! sapoi,
ce-a da Dumnezeu! cred ca nu te-oiu mai supara.
- Ptiu! ma! zise frate-sau, dupa ce l-a lasat sa sfîrseasca. Se vede ca
Dumnezeu a umplut lumea asta cu ce-a putut. Iaca-ti mai dau o data carul, dar asta
ti-a fi cea de pe urma.
Lui Danila atîta i-a trebuit. Ia acum carul cu boii fratîne-sau si porneste. Cum
ajunge în padure, chite ste un copac care era mai mare si trage carul lînga el; si, fara
sa dejuge boii, începe a taie copacul, ca sa cada în car deodata. Trebi de ale lui
Danila Prepeleac! Bocaneste el cît bocaneste, cînd pîrrr! cade copacul peste car de-l
sfarma si peste boi de-i ucide!
- Na! ca facui pacostea si fratîne-meu! Ei, ei acum ce -i de facut?? Eu cred ca
ce-i bine, nu-i rau; Danila face, Danila trebuie sa desfaca. Ma duc sa vad, n-oiu pute
smomi pe frate-meu sa-mi împrumute si iapa, sa fug apoi cu ea în lume, si copiii si
nevasta sa-i las în stires Celui-de-sus.
Asa zicînd, porneste si, mergînd prin padure, s-a ratacit. Dupa multa truda si
buimaceala, în loc sa iasa la drum, da de-un helesteu si, vazînd niste lisite pe apa,
zvîrrr! cu toporul într-însele, cu chip sa ucida vro una si s-o duca peschis fratînesau?
Dar lisitile, nefiind chioare, nici moarte, au zburat; toporul s-a scufundat si
Prepeleac a ramas batînd în buze.
- Ma!? ca rau mi-a mai mers ast azi! Ce zi pocita! Se vede ca mi-a luat cineva
din urma!
Apoi da din umere si porneste; mai merge el cît merge, pîna ce, cu mare greu,
gaseste drumul. Apoi o ie la papuc si, hai, hai! hai, hai! ajunge în sat, la frate -sau, si
pe loc cîrpeste o minciuna, care se potrivea ca nuca în parete.
- Frate, mai fami un bine si cu iapa, ca sa mîn boii de calare; în padure a
plouat grozav, si s-a facut o mîzga s-un ghetus, de nu te mai poti de feliu tine pe
picioare.
- Ma! zise frate -sau, se vede ca tu ai fost bun de calugarit, iar nu de trait în
lume, sa necajesti oamenii si sa chinuiesti nevasta si copiii! Haiti! lipsesti dinaintea
mea si du-te unde-a dus surdul roata si mutul iapa, ca sa nu mai aud de numele tau!
Iapa? Las' pe Danila, ca stie el unde-a duce-o: sa-si iertaciune de la boi si ziua
buna de la car. Apoi iese pe usa, pune mîna pe iapa si pe-o secure, si tunde-o! Cînd
se trezeste frate -sau, ie iapa daca ai de unde! Prepeleac era tocmai la helesteul din
padure, sa caute toporul. Aici îi trasni în cap lui Danila ca el ar fi bun de calugar,
dupa vorbele fratîne-sau.
- Am sa durez o manastire pe pajistea asta, de are sa se duca vestea în lume,
zise el.
Si deodata se si apuca. Face mai întîi o cruce s-o înfinge în pamînt, de însamna
locul. Apoi se duce prin padure si începe a chiti copacii trebuitori: ista-i buna de
amînare, cela de talpi, ista de grinzi, cela de tumurugi, cela de costoroabe, ista de
toaca; si tot asa dondanind el din gura, iaca se trezeste dinaintea lui c-un drac ce
iesise din iaz.
- Ce vrei sa faci aici, mai omule?
- Da' nu vezi?
- Stai, ma! nu te-apuca de nazbutii. Iazul, locul si padurea de pe-aici sunt ale
noastre.
- Poate-i zice ca si ratele de pe apa sunt ale voastre, si toporul meu din fundul
iazului. V-oiu învata eu pe voi sa puneti stapînire pe lucrurile din lume, cornora tilor!
Dracul, neavînd ce-i face, hustiuliuc! în iaz si da de stire lui Scaraoschi despre
omul lui Dumnezeu, cu naravul dracului. Ce sa faca dracii? Se sfatuiesc între dînsii, si
Scaraoschi, capetenia dracilor, gaseste cu cale sa trimeata pe unul din ei c-un burduf
de bivol plin de bani, sa-l deie pusnicului Danila, ca sa-l poata matura de-acolo.
- Na-ti, ma, bani! zise dracul trimis; si sa te carabanesti de aici; ca, de nu, e
rau de tine!
Prepeleac se uita la cruce, se uita la drac si la bani? da din umere s-apoi zice:
- Aveti noroc, spurca tilor, ca-mi sunt mai dragi banii dec ît pusnicia, ca v-as
arata eu voua!
Dracul raspunde:
- Nu te pune în poara, mai omule, cu împaratul iadului; ci mai bine ie-ti
banisorii si cauta-ti de nevoi.
Apoi lasa banii si se întoarna în helesteu, unde gaseste pe Scaraoschi tare
mîhnit pentru perderea unei comori asa de mari, cu care ar fi putut dobîndi o
multime de suflete.
Prepeleac, în acest timp, se chitea cum ar face sa vada banii acasa la dînsul.
- Bun! zise Danila. Nici asta nu se ie din drum. Tot manastiri sa croiesti, daca
vrei sa te bage dracii în sama, sa-ti vie cu banii de-a gata la picioare si sa te faca
putred de bogat!
Pe cînd se îngrijea el cum sa duca banii acasa, iaca un alt drac din iaz i se
înfatiseaza înainte, zicîndu-i:
- Mai omule! Sapînu-meu s-a razgîndit; el vrea mai întîi sa ne cercam puterile
s-apoi sa iei banii.
"Ia, acu-i acu! zise Prepeleac în gîndul s au, oftînd.
Dar este o vorba: tot bogatul minteos si tînarul frumos. Danila mai prinsese
acum la minte.
- Puterile? Ei, cum si în ce fel?
- Iaca cum: dintru-ntai si dintru-ntai, care dintre noi amîndoi a lua iapa în
spate si va încunjura iazul de trei ori, fara s-o puie jos si sa se rasufle, al aceluia sa
fie banii.
Si cum zice, si umfla dracul iapa în cîrca si într-o clipa înconjura iazul de trei
ori. Prepeleac, vazînd atîta putere din partea dracului, nu-i prea veni la socoteala,
dar tot îsi tinu firea si zise:
- Mai Michiduta! doar eu te credeam mai tare decît esti! Asa-i ca tu ai luat iapa
în spate? Însa eu ti-oi lua-o numai între picioare; si îndata se si azvîrle pe iapa si
încunjura iazul de trei ori, fara sa rasufle.
Dracul atunci se mira mult de asta si, neavînd ce mai zice, iscodi alta.
- Acum sa ne întrecem la fuga, zise el.
- Mai Michiduta! da' cu mine ti-ai gasit ca poti tu sa te întreci din fuga?
- D-apoi cu cine?
- Vina încoace, sa-ti arat eu cu cine!
Apoi merge împreuna cu dracul în niste porumbrei, unde vede un iepure
dormind, si i-l arata.
- Vezi tu colo pe cineva ghemuit jos si mititel?
- Vad.
- Acela-i copilul meu cel mai mic. Atine-te! Si cînd l-oiu trezi din somn, sa te ei
dupa el. Si-odat a si striga u! ta! na! na! na! ?
Atunci iepurele sare, si dracul dupa el. Fug ei cît fug, si de la o vreme dracul
pierde urma iepurelui. Pana acum toti rîdeau de Prepeleac, dar acum a ajuns sa rîda
si el de dracul. Pe cînd Danila se tinea cu mîna de inima, rîzînd de prostia dracului,
iaca si acesta se înturna gîfîind.
- Ma! da' sprinten si sprintaroiu copil mai ai, drept sa-ti spun! Cînd aproapeaproape
sa pun mîna pe dînsul, i-am pierdut urma, si sa te duci, duluta!
- Samana tatane-sau, sireicanul! zise Danila. Ei? mai ai pofta sa te întreci si cu
mine?
- Ba mai pune-ti pofta-n cuiu!? Mai bine sa ne întrecem din trînta.
- Din trînta? Doar de ti-e greu de viata. Ma! tot am auzit din batrîni ca dracii
nu-s prosti; d-apoi, cum vad eu, tu numai nu dai în gropi, de prost ce esti. Asculta!
Eu am un unchi batrîn de 999 de ani si 52 de saptamîni, si, de-l vei pute trînti pe
dînsul, atunci sa te încerci si cu mine, dar cred ca ti-a da pe nas.
Zicînd aceste, porneste înainte si face semn dracului cu mîna, sa vie dupa el.
În fundul padurii, sub niste stînci, se afla o bizunie de ursi, peste care daduse
Prepeleac, umblînd cîteodata, ca pusnic ce se gasea, dupa vlastari salbatice si dupa
zmeura. Ajungînd ei aproape, Danila zise:
- Iaca loca sul unchiului meu. Întra înlauntrul; ai sa-l gasesti dormind în
cenusa, cu nasul în taciuni. De vorbit, nu poate vorbi, ca maselele si dintii i-au c azut
mai bine de o mie de ani.
Dracul, cînd n-are ce face, stiti ce face? Întra înlauntru si începe a-si purta
codita cea bîrligata pe la nasul unchesului. Atîta i-a trebuit lui mos Ursila, s-apoi las'
pe dînsul! Deodata sare mînios din bîrlog, hat! dracul subsuoara si-l strînge cu atîta
putere, de era sa-si deie sufletul, si ochii i-au iesit afara din cap cît cepele de mari.
- Na! nu cauti, s-o gasesti! zise Danila, care privea de departe valmasagul
acesta si se strica de rîs. Dar nu stiu ce face dracul, ca face el ce face, si cu mare
greutate scapa din labele lui mos Ursila. Danila, cum vede pe drac scapat, bun
teafar? se face ca-l scoate.
- Ia las', mai omule, las'! nu-ti mai face obraz. Daca ai stiut ca ai un mos asa
de grobian, pentru ce m-ai îndemnat sa ma lupt cu el?
- Da' ce? Nu ti-a placut? Hai si cu mine!
- Cu tine, si numai cu tine, m-oiu întrece din chiuit, si care din noi o chiui mai
tare, acela sa ieie banii.
- Bun!? zise Danila în gînd; las', ca te-oiu chiui eu! Mai Michiduta! Ia chiuie tu
întai, ca sa te aud cum chiui.
Atunci dracul se craceste c-un picior la asfin tit si cu unul la rasarit, s-apuca
zdravan cu mînele de tortile ceriului, casca o gura cît o sura, si, cînd chiuie o data, se
cutremura pamîntul, vaile rasuna, marile clocotesc si pestii din ele se sparie; dracii
ies afara din iaz cîta frunz a si iarba! Si oleaca numai de nu s-a rasipit bolta cerului.
Danila însa sedea calare pe burduful cu banii si, tinîndu-si firea, zise:
- Ma! da' numai asa de tare poti chiui? Eu mai nu te-am auzit. Mai chiuie o
data.
Dracul chiuie si mai grozav.
- Tot nu te-am auzit. Înca o data!
Dracul chiuie s-a treia oara, asa de tare, de credeai ca s-a rupt ceva într-însul.
- Acum nu te-am auzit nici at îta? Asa-i c-a venit si rîndul meu?
- Mai asa!
- Mai Michiduta! cînd oiu chiui eu, ai sa asurzesti s-au sa-ti sara creierii din
cap. Înteles-ai tu? Însa eu îti priesc bine, daca-ai vre sa ma asculti.
- În ce fel?
- Ia sa-ti leg ochii si urechile c-un stergar, daca vrei sa mai traiesti.
- Leaga-mi ce stii si cu ce stii, numai sa nu mor!
Atunci Danila leaga strîns c-un stergar gros de cîlti ochii si urechile dracului, ca
la baba-oarba; apoi ie o drughineata groasa de stejar în mîna, caci, cît era de pusnic
Danila, tot mai mult se bizuia pe drughineata decît în sfînta cruce, si pîc! la tîmpla
dracului cea dreapta, una!
- A? leu! destul! Nu mai chiui!
- Ba nu! Stai, Sarsaila! tu cum ai chiuit de trei ori? Trosc! si la stînga una!
- Va? leu! destul!
- Ba nu-i destul! si-i mai trage si-n numele tatalui una!
- A? uleo! striga dracul îngrozit! si, cu ochii legati, cum era, vaicarindu-se
grozav si zvîrcolindu-se ca sarpele, se arunca în iaz, spunînd lui Scaraoschi cele
întîmplate si ca nu-i de suguit cu vrajitorul acesta.
Danila însa ofta din greu lînga burduful cu banii si se tot framînta cu gîndul ce -i
de facut. Cînd, iaca al treilea drac i se înfatiseaza înainte, c-un buzdugan strasnic de
mare în mîna, pe care îl tr înteste la pamînt si zice:
- Mai omule! ia, acum sa te vad! Cine -a azvîrli buzduganul ista mai tare în sus,
ai aceluia sa fie banii.
"Na! Danila, zice el în gîndul sau, a sa-i c-ai sfeclit-o?"
Dar vorba ceea: "Nevoia învata pe caraus."
- Ia zvîrle-l tu întai, mai dracule!
Atunci dracul ie buzduganul de coada, si, cînd îl zv îrle, se suie asa de tare, de
nu se mai vede; si abia dupa trei zile si trei nopti, cazînd jos, cu mare strasnicie s-a
cufundat în fundul pamîntului, de s-au zguduit temeliile lumii!
- Ia azvîrle-l si tu acum, zise dracul îngîmfat.
- L-oi azvîrli eu, nu te îngriji, dar scoate-l mai întaiu la fata pamîntului, cum a
fost si la tine.
Dracul asculta si-l scoate.
- Haiti! mai rapede, mai rapede, ca n-am timp de asteptat?
- Mai îngaduieste putin, tartarule, ca nu te trag copiii de poale!
Dracul îngaduie, caci n-are încotro.
Nu trecu mult si ziua se c alatori. Cerul era limpede, si luceferii sclipitori rîdeau
la stele, iara luna, scotînd capul de dupa dealuri, se legana în vazduh, luminînd
pamîntul.
- Da' nu-l mai zvîrli, omule?
- Ba am sa-l zvîrl de-acum; dar îti spun dinainte, sa te stergi pe bot despre
dînsul.
- De ce?
- Iaca de ce: vezi tu colo în luna niste pete?
- Le vad.
- Acolo-s fratii mei din ceea lume. Si, Doamne, mare nevoie mai au de fer, ca
sa-si potcoveasca caii. Ui'-te bine si vezi cum îmi fac semn cu mîna, sa le dau
buzduganul ista; s-odat a si pune mîna pe dînsul.
- Stai, nepriceputule, ca buzduganul ista îl avem lasat mostenire de la
stramosul nostru; si nu-l putem da nici pentru toata lumea; s-odata-i si smunceste
buzduganul din mîna, si fuga cu el în iaz, spunînd lui Scaraoschi ce era sa pateasca
cu buzduganul.
Atunci Scaraoschi, îngrijit si mînios grozav, chema înaintea sa pe toata
dracimea si batu din picior, strig înd:
- Acum, în clipa, sa se aleaga unul dintre voi care sa mearga si sa afuriseasca
pe acest proclet si vrajmas cumplit!
Pe loc si vine unul înaintea sa, tremurînd.
- Sa traiti, mîrsavia-voastr a! Eu ma duc sa îndeplinesc nelegiuita voastra
porunca.
- Mergi! si daca-i fi mester si-i izbuti, s a stii c -am sa te fac mai mare.
Atunci dracul porneste c-o falca-n cer si cu una-n pamînt, si într-o clipa si
ajunge la pusnicul Danila.
- Mai omule, zise dracul. Tu, cu smichiriile tale, ai tulburat toata dracimea; da'
acus am sa te v îr si eu în toate grozile mortii! Hai sa ne blastamam, si care dintre noi
amîndoi a fi mai mester, acela sa ieie banii!
Si-odata si-ncepe dracul a boscorodi din gura si a descînta, ca nu stiu ce face,
de-i pocne ste lui Danila un ochiu din cap. Saracul Prepeleac! se vede ca i-a fost scris
tot el sa rasplateasca si pacatele iepei fr atîne-sau, a caprei, a gînsacului logodit si ale
boilor ucisi în padure. Pesemne blastamul gîstelor v aduvite l-au ajuns, s armanul!
Doamne! Multe mai are de patimit un pusnic adevarat cînd se departeaza de
poftele lumesti si se gîndeste la fapte bune!? Prepeleac pusnicul se stricase acum de
tot cu dracul? S-apoi ce este mai gingas decît ochiul? Danila crapa de durere! dar,
oricît îl durea de tare, el tot îsi tinu inima cu dintii si zise:
- Nu ma sparii tu cu de-alde-aceste, demon spurcat ce esti! Am sa te fac sa-ti
musti mînile si sa ma pomenesti în toata viata ta!
- Da, da, nu mai dondai atîta din gura si blastama si tu acum, sa te vad cît esti
de mester.
- Ai sa iei burdufu cu banii în spate si ai sa mergi la casa mea, caci
blastamurile parintesti nu-s la mine. Înteles-ai?
Si, cum zice, încaleca si Danila pe burduf; iara dracul-i umfla în spate si zboara
iute ca gîndul taman la casa lui Danila Prepeleac.
Copiii si nevasta lui, cînd au vazut un bivol zburînd pe sus, au rupt-o de fuga,
înspaimîntati. Danila, însa, a început a-i striga pe nume; si ei, cunoscînd glasul lui, s -
au oprit.
- Dragii tatei, baieti! Ia veniti încoace si aduceti cu voi si blastemurile
parintesti: ragila si peptenii de peptanat cîltii!
Baietii încep a curge to ti, care dincotro, cu blastemurile parintesti în mîna. Îi
venise acum si lui Danila apa la moara.
- Puneti mîna, copii, pe jupînul ista, si începeti a -l blastama cum îti sti voi mai
bine, ca sa-i placa si dumisale.
Atunci lasa pe copii, ca si dracul fuge de dînsii. Au tabarît cu totii pe dînsul si lau
schingiuit dupa placul lui Danila. S-au început dracul a tipa cît îl lua gura; si
scapînd cu mare greu din mînile lor, hîrscîit si stîlcit cum era, a lasat si bani si tot si
s-a dus pe urlati dupa ceilalti.
Iara Danila Prepeleac, nemaifiind suparat pe nimene si scapînd deasupra
nevoiei, a mîncat si a baut si s-a desfatat pana la adînci batrînete, vazîndu-si pe fiii
fiilor sai împrejurul mesei sale.


loading...