marți, 28 februarie 2017

Creativitatea - importanta si mecanismele ei

Tags

Creativitatea personalului reprezintă una dintre abilităţile esenţiale pentru rezolvarea creatoare a problemelor organizaţiei, în măsură să genereze avantaje concurenţiale. Din această perspectivă, ceea ce diferenţiază organizaţiile inovative şi cele necreative este existenţa unui sistem care să asigure dezvoltarea şi valorificarea superioară a creativităţii personalului.
Recunoaşterea rolului esenţial al creativităţii pentru progresul societăţii a dus la cercetarea mecanismelor gândirii creatoare şi la apariţia unor metode care să favorizeze găsirea noului. Termenul creativitate defineşte o însuşire specific umană, defineşte capacitatea omului de a găsi noul.
Apariţia de multe ori bruscă a ideilor noi a dus la concluzia greşită că în actul creaţiei intervin numai inspiraţia şi talentul creatorului, creativitatea fiind o aptitudine înăscută. Cu alte cuvinte, ai sau nu ai această calitate, din acest punct de vedere prea multe nu sunt de făcut. Azi această concepţie este depăşită. Cercetarea mecanismelor creativităţii a evidenţiat faptul că imaginaţia nu este apanaj al unor oameni supradotaţi; este o însuşire naturală a oricărui om normal, care poate fi dezvoltată prin eforturi sistematice, organizate. Fiecare om poate deveni un generator de idei, un factor creativ. În legătură cu acest aspect, dictonul lui Guz Aznar “the creativity do it yourself” este deosebit de sugestiv.
Una dintre concluziile cercetărilor privind creativitatea este disocierea creativităţii de aptitudinile celui care creează şi mai cu seamă de performanţele inteligenţei. După W.I. Beveridge, omul de ştiinţă nu este inteligent, în sensul obişnuit al cuvântului. Şi cultura necesară omlui de creaţie este controversată: De Bono crede că este preferabil să nu citeşti nimic riscând să repeţi creaţia altuia, decât cunoşti totul fără să ai nici o idee proprie. N. Cox a fost printre primii care a evidenţiat însemnătatea covârşitoare a motivaţiei, a străduinţei, a forţei de caracter. Aceeaşi idee a fost subliniată de marele inventator Edison, care susţinea că o invenţie se datorează 1% inspiraţiei şi 99% transpiraţiei. Iar marele scriitor E. Hemingway afirma: creaţia nu are secrete, este doar muncă supraomenească.[1]
Dificultăţile pe care le prezintă creativitatea sunt o consecinţă a faptului că aceasta nu rezultă de regulă dintr-un proces de gândire logică, din abordarea raţională a problemelor. Metodele gândirii logice analizează lumea pe baza unui lanţ de raţionamente, într-un mod sistematic. Cercetările au arătat că gândirea logică, numită şi gândire verticală, este rareori creativă. Ideile noi apar în subconţtient, găsirea noului presupune abordarea problemelor din alte unghiuri (gândire laterală).
Gândirea logică, bazată pe relaţii de cauzalitate, şi gândirea laterală sunt noţiuni opuse. Dar amândouă se regăsesc în procesul creaţiei care, potrivit unor specialişti, presupun trei etape principale:
-          impregnarea subiectului cu datele problemei;
-          desprinderea de planul realităţii şi producerea de stimuli utili rezolvării problemei, în planul imaginaţiei;
-          restructurarea stimulilor produşi în etapa precedentă prin intersectarea cu datele realităţii şi delimitarea soluţiilor în funcţie de realitatea obiectivă.

 
Fig.5 prezintă schematic procesul de creativitate. Punctul de plecare îl constituie planul realităţii, constând în suma informaţiilor legate de problema de rezolvat, pe care creatorul le deţine prin experienţa lui personală sau din informaţiile culese. Producerea de stimuli în planul imaginaţiei constă în generarea unor idei (imagini, noţiuni, fenomene) în legătură cu problema cercetată, prin gândire nelogică, uneori izvorâte din subconştient. Odată produşi stimulii, intersecţia cu planul realităţii reprezintă un proces de analiză şi selecţionare a ideilor care pot genera soluţii practice pentru problema studiată.
Înţelegerea mecanismelor creativităţii a fost uşurată de cercetările din domeniul medicinei, care au evidenţiat specializarea emisferelor cerebrale, stânga şi dreapta. În anul 1981, psihobiologul american Roger Sperry a primit pentru această descoperire premiul Nobel în fiziologie. Lucrările lui Sperry au dus la următoarele concluzii:
-          emisfera stângă este regulatorul, fiind specializată pe sarcini verbale, cantitative şi analitice;
-          de emisfera dreaptă sunt legate sarcinile vizuale, artistice şi intuitive, aceasta fiind motorul care generează impulsul creator, forţa motrice a decidentului.
Fiecare emisferă poate avea o inteligenţă proprie, dar ele pot colabora pentru realizarea unor sarcini, fiind legate printr-un fel de cablu coaxial, format din circa două milioane de fibre nervoase. Prin utilizarea lor în tandem, se evită situaţiile extreme, însemnând fie analiza excesivă a problemelor, fie lansarea intuitivă într-o aventură pasionantă, fiecare dintre aceste variante putând fi necorespunzătoare.
De-a lungul experienţelor sale, Sperry a ajuns la concluzia că emisfera dreaptă este subestimată, că în general cultura occidentală a favorizat prin sistemul său educativ ceea ce se poate numi dominanţa emisferei stângi. El utilizează termenul left-brained pentru a-i desemna pe cei care avansează greu, pas cu pas, cu precauţie, fiind capabili să ajungă pe funcţii de conducere, dar lipsiţi de spiritul vizionar necesar pentru dirijarea întreprinderii. Dintre factorii care frânează creativitatea mai importanţi sunt:
-          inerţia, blocajul, provocate de informaţiile existente în planul realităţii, care ne împiedică să facem asociaţii de idei;
-          tendinţa de analiză critică, atitudine care blochează în bună parte continuarea procesului de creaţie;
-          atitudinea de expert, care împirdică de multe ori specialiştii să privească dintr-un alt unghi.
Înlăturarea unor astfel de influenţe este o problemă majoră a societăţii dezvoltate, ce revine sistemului educaţional, organizaţiilor şi individului, şi se realizează sub forme specifice la toate aceste niveluri. Este importantă în acest sens asimilarea tehnicilor speciale de creaţie, care fac posibilă utilizarea zestrei informaţionale şi a mecanismelor cu totul speciale ale subconştientului la rezolvarea problemelor.




[1] Verone, P, Inventica, Ed. Albatros, 1983.Creativitatea personalului reprezintă una dintre abilităţile esenţiale pentru rezolvarea creatoare a problemelor organizaţiei, în măsură să genereze avantaje concurenţiale. Din această perspectivă, ceea ce diferenţiază organizaţiile inovative şi cele necreative este existenţa unui sistem care să asigure dezvoltarea şi valorificarea superioară a creativităţii personalului.
Recunoaşterea rolului esenţial al creativităţii pentru progresul societăţii a dus la cercetarea mecanismelor gândirii creatoare şi la apariţia unor metode care să favorizeze găsirea noului. Termenul creativitate defineşte o însuşire specific umană, defineşte capacitatea omului de a găsi noul.
Apariţia de multe ori bruscă a ideilor noi a dus la concluzia greşită că în actul creaţiei intervin numai inspiraţia şi talentul creatorului, creativitatea fiind o aptitudine înăscută. Cu alte cuvinte, ai sau nu ai această calitate, din acest punct de vedere prea multe nu sunt de făcut. Azi această concepţie este depăşită. Cercetarea mecanismelor creativităţii a evidenţiat faptul că imaginaţia nu este apanaj al unor oameni supradotaţi; este o însuşire naturală a oricărui om normal, care poate fi dezvoltată prin eforturi sistematice, organizate. Fiecare om poate deveni un generator de idei, un factor creativ. În legătură cu acest aspect, dictonul lui Guz Aznar “the creativity do it yourself” este deosebit de sugestiv.
Una dintre concluziile cercetărilor privind creativitatea este disocierea creativităţii de aptitudinile celui care creează şi mai cu seamă de performanţele inteligenţei. După W.I. Beveridge, omul de ştiinţă nu este inteligent, în sensul obişnuit al cuvântului. Şi cultura necesară omlui de creaţie este controversată: De Bono crede că este preferabil să nu citeşti nimic riscând să repeţi creaţia altuia, decât cunoşti totul fără să ai nici o idee proprie. N. Cox a fost printre primii care a evidenţiat însemnătatea covârşitoare a motivaţiei, a străduinţei, a forţei de caracter. Aceeaşi idee a fost subliniată de marele inventator Edison, care susţinea că o invenţie se datorează 1% inspiraţiei şi 99% transpiraţiei. Iar marele scriitor E. Hemingway afirma: creaţia nu are secrete, este doar muncă supraomenească.[1]
Dificultăţile pe care le prezintă creativitatea sunt o consecinţă a faptului că aceasta nu rezultă de regulă dintr-un proces de gândire logică, din abordarea raţională a problemelor. Metodele gândirii logice analizează lumea pe baza unui lanţ de raţionamente, într-un mod sistematic. Cercetările au arătat că gândirea logică, numită şi gândire verticală, este rareori creativă. Ideile noi apar în subconţtient, găsirea noului presupune abordarea problemelor din alte unghiuri (gândire laterală).
Gândirea logică, bazată pe relaţii de cauzalitate, şi gândirea laterală sunt noţiuni opuse. Dar amândouă se regăsesc în procesul creaţiei care, potrivit unor specialişti, presupun trei etape principale:
-          impregnarea subiectului cu datele problemei;
-          desprinderea de planul realităţii şi producerea de stimuli utili rezolvării problemei, în planul imaginaţiei;
-          restructurarea stimulilor produşi în etapa precedentă prin intersectarea cu datele realităţii şi delimitarea soluţiilor în funcţie de realitatea obiectivă.

 
Fig.5 prezintă schematic procesul de creativitate. Punctul de plecare îl constituie planul realităţii, constând în suma informaţiilor legate de problema de rezolvat, pe care creatorul le deţine prin experienţa lui personală sau din informaţiile culese. Producerea de stimuli în planul imaginaţiei constă în generarea unor idei (imagini, noţiuni, fenomene) în legătură cu problema cercetată, prin gândire nelogică, uneori izvorâte din subconştient. Odată produşi stimulii, intersecţia cu planul realităţii reprezintă un proces de analiză şi selecţionare a ideilor care pot genera soluţii practice pentru problema studiată.
Înţelegerea mecanismelor creativităţii a fost uşurată de cercetările din domeniul medicinei, care au evidenţiat specializarea emisferelor cerebrale, stânga şi dreapta. În anul 1981, psihobiologul american Roger Sperry a primit pentru această descoperire premiul Nobel în fiziologie. Lucrările lui Sperry au dus la următoarele concluzii:
-          emisfera stângă este regulatorul, fiind specializată pe sarcini verbale, cantitative şi analitice;
-          de emisfera dreaptă sunt legate sarcinile vizuale, artistice şi intuitive, aceasta fiind motorul care generează impulsul creator, forţa motrice a decidentului.
Fiecare emisferă poate avea o inteligenţă proprie, dar ele pot colabora pentru realizarea unor sarcini, fiind legate printr-un fel de cablu coaxial, format din circa două milioane de fibre nervoase. Prin utilizarea lor în tandem, se evită situaţiile extreme, însemnând fie analiza excesivă a problemelor, fie lansarea intuitivă într-o aventură pasionantă, fiecare dintre aceste variante putând fi necorespunzătoare.
De-a lungul experienţelor sale, Sperry a ajuns la concluzia că emisfera dreaptă este subestimată, că în general cultura occidentală a favorizat prin sistemul său educativ ceea ce se poate numi dominanţa emisferei stângi. El utilizează termenul left-brained pentru a-i desemna pe cei care avansează greu, pas cu pas, cu precauţie, fiind capabili să ajungă pe funcţii de conducere, dar lipsiţi de spiritul vizionar necesar pentru dirijarea întreprinderii. Dintre factorii care frânează creativitatea mai importanţi sunt:
-          inerţia, blocajul, provocate de informaţiile existente în planul realităţii, care ne împiedică să facem asociaţii de idei;
-          tendinţa de analiză critică, atitudine care blochează în bună parte continuarea procesului de creaţie;
-          atitudinea de expert, care împirdică de multe ori specialiştii să privească dintr-un alt unghi.
Înlăturarea unor astfel de influenţe este o problemă majoră a societăţii dezvoltate, ce revine sistemului educaţional, organizaţiilor şi individului, şi se realizează sub forme specifice la toate aceste niveluri. Este importantă în acest sens asimilarea tehnicilor speciale de creaţie, care fac posibilă utilizarea zestrei informaţionale şi a mecanismelor cu totul speciale ale subconştientului la rezolvarea problemelor.



[1] Verone, P, Inventica, Ed. Albatros, 1983.

loading...