Global Rabota

marți, 28 februarie 2017

Corporatismul si societatea informationala

Tags

Anii ’80 au creat cadrul necesar trecerii spre „societatea comunicării sau altfel spus, spre societatea informaţională[1]. Creşterea rolului audiovizualului îndeosebi în viaţa întreprinderii, a telematicii şi biroticii, concomitent cu tendinţa de „modernizare a pieţelor” şi a schimburilor din ce în ce mai rapide de informaţii, au determinat profunde transformări socio-economice, dar şi comunicaţionale. Comunicarea apare şi se dezvoltă plenar în momentul în care asistăm la iniţierea procesului de restructurare a economiilor occidentale (mijlocul anilor ’80), în plină perioadă de reorganizare economică, socială şi culturală. În acest sens, ea poate fi analizată, potrivit opiniei a numeroşi experţi[2], ca punere în practică a Noilor Tehnologii de Informare şi Comunicare, acestea combinând procedee tehnice preluate de la una sau alta dintre cele trei mari „matrici tehnice” care sunt: informatica, audiovizualul şi reţelele. Dar comunicarea nu se rezumă doar la acest aspect tehnicist. Ea este chemată, în egală măsură să gestioneze şi să dezvolte socialul, economicul şi politicul, pentru a asigura prosperitatea societăţii şi a semenilor săi.
Mutaţiile fără precedent înregistrate în domeniul comunicării au imprimat acesteia un puternic caracter concentraţionist, atât la nivel naţional, cât şi pe plan internaţional. Acest fapt, explică nevoia de creare a unei comunicări globale în relaţiile ce se stabilesc între „actorii” scenei economice. Astfel, consumatorul nu se mai mulţumeşte cu o publicitare stimulativ-sugestivă. El doreşte altceva. O publicitate mai curând conceptuală, rezultată din îmbinarea realului cu imaginarul, astfel încât ea să devină un stimulent imaginativ pentru individ şi o creatoare de senzaţii


complexe. Apariţia noilor relaţii din domeniul comunicării a fost marcată de influenţa a o serie de factori favorizatori, precum79:
tV intensificarea concurenţei la nivelul pieţelor; tV trecerea de la comunicarea generală, la cea bazată pe tehnologii sofisticate şi costisitoare; tV dezvoltarea fără precedent a comunicării de tip „out media” (promovarea produselor prin marketing direct, comunicare internă, relaţii publice) ce a demonstrat sectorului publicitar că nu poate deţine „monopolul comunicării”.
După euforia caracteristică anilor ’60 şi adaptabilitatea impusă firmelor din anii ’70, firmele anilor ’80 au fost puse în faţa unor noi provocări determinate de profundele schimbări survenite la nivel individual, tehnologic, comunicaţional, ambiental şi societal.
Folosirea mas-mediei în slujba intereselor firmei, a necesitat eforturi şi costuri uriaşe din partea acesteia, pentru a se răspunde nevoilor tot mai complexe şi mai elevate din domeniul comunicării. Evoluţiile ulterioare sub raport demografic şi sociologic au generat, cu prioritate: reorientarea consumului, schimbarea atitudinii producătorilor, noi concepţii privind fabricarea şi comercializarea produselor etc., s-a creat un cadru mediatic cu rol important în „consumul” produselor audiovizuale şi cu un puternic impact asupra comportamentului individual-consumator, nu numai de bunuri, ci şi de informaţii din societate.
Astăzi, din ce în ce mai mult, audiovizualul penetrează mediul de afaceri, se implică în găsirea locului destinat acestuia în cadrul „spectacolului economic”.
El reflectă nevoia de comunicare şi abstracticizare a individului, nevoia trecerii spre un nou nivel de percepere, înţelegere şi interpretare a valorilor fundamentale ale omenirii.
Comunicarea nu poate fi redusă la o gamă de tehnici a căror aplicare în practică s-ar realiza progresiv, aşa cum nu poate fi privită nici mono-dimensional. Conceptul de comunicare înseamnă mult mai mult. Aici


intervine imposibilitatea de a izola rolul tehnicilor de comunicare de fenomenele ce afectează societatea pe termen lung sau scurt, precum şi de negocierile continue între actorii economici, duse atât în faza de experimentare a produselor, cât şi în cea de expansiune a pieţelor pe care acestea le generează



[1]   Regouby, C., op. cit., pg. 37
[2]   Mattelart, A., L’invention de la communication, Paris, La Decouverte, 1994

loading...