Global Rabota

marți, 28 februarie 2017

Contrafacerile

Tags

Contrafacerea este un delict constând în utilizarea ilegală a unui element de proprietate industrială. Din punct de vedere juridic, contrafacerea nu există decât prin raportarea la o protecţie statală, oficializată sub forma unui depozit, care dă dreptul de monopol (exclusivitate) titularului.
Practică cu rădăcini adânci în istorie, căreia nu i-au scăpat creaţiile literare sau artistice, artizanale sau industriale, contrafacerea a devenit o industrie înfloritoare, reprezentând aproape 5% din comerţul mondial. Alura industrială a contrafacerii se conturează la începutul anilor ’70, când “boutique-urile” artizanale sunt înlocuite cu adevărate întreprinderi paralele, care prosperă în detrimentul creatorilor originali.
Contrafacerile se cantonează cu predilecţie în zona produselor cu valoare adăugată mare şi cu cerere ridicată, asigurând adesea, promotorilor obscuri, profituri mari. Aceste rezultate apar, în primul rând, datorită reducerii cheltuielilor de cercetare şi de promovare. De cele mai multe ori însă, falsificatorii realizează economii şi în sfera fabricaţiei, făcând rabat de la calitate.
Efectele contrafacerii produselor sau folosirea ilegală a semnelor distinctive ale unor firme se regăsesc pe mai multe paliere:
-          prejudiciază interesele firmelor respective, afectându-le imaginea, vânzările şi profiturile,
-           pierderi înregistrate de stat – taxe, impozite neplătite de contrafăcători,
-          periclitarea sănătăţii şi chiar a vieţii consumatorilor.


Câteva exemple notorii pot fi date:
-     folosirea unor elemente de contrafacere în angrenajul trenului de aterizare al unor elicoptere din ţările N.A.T.O., contraceptive şi alimente nocive, "antibioticele" provenind din Extremul Orient ce conţineau doar pudră vegetală etc.;
-     pirateria software la nivelul mediei regiunii central şi est europene a fost de 68%.; în anul 2007, potrivit unui raport realizat pentru Business Software Alliance;
-     Vinurile contrafăcute deţin supremaţia pe piaţa vinurilor din România. De exemplu, viţa-de-vie din soiul Busuioacă de Bohotin se cultivă la nivel naţional pe o suprafaţă de numai 50 de hectare, în schimb vinul cu această denumire se găseşte pe piaţă în cantităţi impresionante. Băuturile spirtoase sunt şi ele falsificate în cantităţi enorme, prin amestecul apei cu spirt.
-     O categorie de produse unde falsurile reprezintă peste 50% din totalul celor comercializate este cea a pieselor de schimb pentru autoturisme.


Din toate aceste motive, contrafacerile sunt nedorite. Împotriva lor îşi concentrează tirul Organizaţia Mondială pentru Proprietatea Intelectuală (OMPI). Sunt organizate simpozioane de amploare consacrate acţiunilor de contrafacere a brevetelor şi mărcilor internaţionale. Comunitatea Europeană şi-a sporit şi ea, în ultima vreme, mijloacele de intervenţie şi de sancţionare a contrafacerilor. Dar primele interesate de sancţionarea acestui delict sunt firmele plagiate. Multe dintre ele, firmele de prestigiu mai ales, cheltuie milioane de dolari pentru protejarea creaţiilor lor, punând în funcţiune reţele de informatori, detectivi şi avocaţi.

Firma franceză ,,Cartier’’, de exemplu, cheltuie anual 25 milioane FF pentru a demonta reţelele contrafăcătorilor, apelând la peste 2000 de acţiuni în justiţie. Evident, toate aceste eforturi ar fi inutile fără înregistrarea mărcilor, modelelor şi brevetelor. Firmele mari, cu posibilităţi financiare, îşi creează depozite în întreaga lume. De exemplu, “Cartier’’ are depozitate 2000 de brevete în aproape 60 de ţări, 3000 de modele şi 8000 de mărci în peste 100 de ţări. Practic, în ţările dezvoltate nu există firme ale căror mărci să nu fie înregistrate. La ora actuală, în toată lumea sunt înregistrate peste 10  milioane de  mărci.Ezitarea poate fi fatală, ca în cazul unei firme din Grenoble, specializată în fabricarea camerelor de luat vederi. Ea a realizat o soluţie ingenioasă ce simplifica mult munca operatorului. Din nefericire, nu şi-a înregistrat invenţia în S.U.A., astfel încât o societate americană a pus procedeul în aplicare cu modificări minore şi l-a brevetat. În aceste condiţii, întreprinderea franceză şi-a văzut oprite produsele la vama americană şi, mai mult decât atât, a pierdut 3 milioane de dolari în urma acţionării ei în justiţie.

După cum s-a arătat în subcapitolul 1, drepturile asupra proprietăţii industriale sunt limitate teritorial, acordându-se protecţie doar în ţara în care s-au făcut demersuri în acest scop. Pentru lărgirea teritoriului de protecţie există practic două căi:
-     prima face apel la legea ţării respective, în temeiul tratamentului egal prevăzut de Convenţia de la Paris, şi presupune îndeplinirea procedurilor de înregistrare (cerere, taxe) în fiecare ţară. Acţiunea se declanşează prin Oficiul de brevete din ţara de origine (O.S.I.M. – în România);
- a doua, mai simplă, cere îndeplinirea unei singure proceduri, solicitând protecţia pentru mai multe ţări printr-o cerere internaţională. Astfel de înlesniri se acordă şi în baza unor tratate regionale. De exemplu, în temeiul Convenţiei Brevetului European, solicitanţii din ţările europene semnatare pot obţine protecţia în statele desemnate făcând o singură cerere.
În încheiere, trebuie spus încă o dată că simpla înregistrare a unor elemente de proprietate industrială nu asigură protecţia lor, iar instituţia care acordă aceste drepturi, nu poate să le şi apere. Firmele se pot apăra, în cazul unor contrafaceri, doar prin acţionarea în justiţie a celor vinovaţi, prin procese civile, urmate de procese penale în cazul când sentinţele civile nu sunt respectate. Sentinţele civile pot cere atât interdicţia folosirii de către alte societăţi a unor elemente de proprietate industrială, cât şi sancţiuni pentru daunele morale şi materiale produse titularului.


Un exemplu celebru în litigiile legate de proprietatea industrială îl reprezintă procesul în care au fost implicate cunoscutele firme americane Kodak şi Polaroid. Procesul a durat 5 ani (1981 -1986) şi drepturile exclusive oferite de brevetele de invenţie firmei Polaroid i-au adus acesteia despăgubiri de 925 milioane $, iar agenţilor care au susţinut şi au câştigat cauza, onorarii de 48 milioane $.La litigii au ajuns şi companiile Best Foods şi Star Foods din România, ce comercializează pufuleţi, prima sub marca Loto (neînregistrată în România), iar cea de-a doua, titulară de drept a mărcii Lotto. Managerul de la Star Foods cere ca Best Foods să nu mai producă pufuleţii Lotto, pentru că nu este proprietara mărcii şi pretinde daune de sute de mii de dolari. Un alt exemplu de contrafacere este cel al copierii sticlei de Coca-Cola de către o societate comercială din Târgovişte, care a fost obligată să sisteze fabricarea sticlelor, să distrugă stocul existent, să plătească cheltuielile de judecată şi alte cheltuieli. Situaţiile de acest gen au devenit mai numeroase în ultimul deceniu, protecţia proprietăţii industriale fiind o problemă de interes, ce interferează tot mai mult cu activitatea firmelor ce acţionează în România.


Referindu-ne la situaţia din România, putem spune că deşi este susţinută printr-un pachet de legi moderne, elaborate în ultimii ani, protecţia proprietăţii intelectuale este încă departe de a fi percepută la adevărata ei importanţă, mai ales de către managerii unităţilor economice. Această situaţie se explică prin ignoranţa multora în ceea ce priveşte managementul proprietăţii intelectuale, fiind în acelaşi timp şi o problemă de mentalitate.


loading...