Global Rabota

marți, 28 februarie 2017

Conducerea

Tags

Procesul în general, şi cel managerial în special, este determinat de nevoi teoretice şi practice. Din acest unghi de tratare, categoria de “proces” reflectă parametrii temporali ai managementului în epoca progresului tehnico-ştiinţific.
În viaţa oricărei organizaţii întâlnim două feluri de procese – de execuţie şi manageriale. Spre deosebire de procesul de execuţie, în care forţa de muncă din unitatea economică acţionează asupra obiectelor muncii prin intermediul mijloacelor de muncă, procesul managerial este definit, în principal, de faptul că, o parte din forţa de muncă acţionează asupra celeilalte părţi majoritare cu scopul de a o atrage în mod organizat la realizarea obiectivelor.
În legătură cu această subliniere, procesul managerial ne apare ca un ansamblu de intervenţii prin care managerul prevede, organizează, coordonează, ia decizii şi controlează activitatea salariaţilor săi, în scopul realizării obiectivelor unităţii economice, în condiţii de profitabilitate ridicată şi de utilitate socială.
În consecinţă, se poate arăta că, procesul managerial este dat de totalitatea fazelor şi proceselor de muncă prin care se stabilesc obiectivele unităţii şi ale subsistemelor sale organizaţionale. În acest cadru trebuie avute în vedere, în special, procesele de muncă necesare şi preconizate pentru atingerea obiectivelor unităţii economice, precum şi cei stabiliţi a executa măsurile pentru îndeplinirea lor în condiţii cât mai profitabile. Nu trebuie scăpat din vedere nici faptul că, sfera de cuprindere şi intensitatea procesului managerial se află în raport de dependenţă cu eşalonul managerial. Ca urmare, cu cât acestea se realizează pe o treaptă superioară a sistemului managerial, cu atât este mai cuprinzător, mai intens şi mai bogat în semnificaţii şi rezultate.
Esenţa managementului constă în asigurarea că, obiectivele propuse vor fi atinse, în ciuda dificultăţilor şi a rezistenţei întâmpinate. Ca manageri nu vom reuşi întotdeauna, însă avem mai puţine scuze decât alţii pentru eşec.
Conducerea personalului deţine cea mai mare pondere în realizarea cu succes a obiectivelor individuale, de grup sau organizaţionale. Managerii, indiferent de nivelul la care operează, pot influenţa comportamentul şi aşteptările subalternilor, încurajând sau descurajând performanţele acestora şi implicit realizarea sarcinilor sau a obiectivelor organizaţiei.
Un manager nu poate neglija faptul că, o conducere eficientă presupune acordarea unei atenţii deosebite atât sarcinilor, cât şi oamenilor. Fără îndoială, în timp, experienţa managerilor va determina un stil particular care va reflecta propriile idei şi percepţii privind importanţa sarcinilor şi a oamenilor pentru realizarea obiectivelor organizaţiei.
Esenţa conducerii constă în încercarea de a influenţa comportamentul subordonaţilor şi se bazează pe două tipuri de funcţii – orientarea pe sarcini şi orientarea pe persoane. Funcţiile privind orientarea pe sarcini se realizează prin  specificarea activităţilor şi a obiectivelor care trebuie realizate de grup, ca întreg, de fiecare persoană, în parte. Funcţiile care vizează orientarea pe persoane, solicită conducătorilor să menţină procesele grupului ca întreg, dar şi nevoile şi aspiraţiile individuale ale subordonaţilor.
Încercările de influenţare au succes dacă se obţine creşterea performanţelor – calitate mai bună, costuri mai reduse, absenteism redus şi mai puţine conflicte.
O organizaţie poate fi compusă dintr-un număr mai mare sau mai mic de persoane. Fiecare persoană are un anumit potenţial care poate fi utilizat în atingerea obiectivelor organizaţiei. Procesul de conducere asigură mobilizarea potenţialului uman dintr-o organizaţie şi unitatea funcţională a acesteia. Conducerea se manifestă în orice situaţie în care persoanele îşi combină efortul lor pentru realizarea unor obiective comune.
Cercetările privind conducerea eficientă s-au concentrat pe trei direcţii:
-         caracteristicile personale ale managerilor;
-         comportamentul managerilor;
-         situaţiile în care se găsesc managerii.
Este imposibil a se stabili calea cea mai bună (unică) de a conduce, valabilă în orice situaţie. Dinamica mediului economic determină schimbări care necesită abordări specifice în planul conducerii. O conducere eficientă, într-o situaţie dată, s-ar putea să nu mai fie valabilă în alte condiţii.
În orice organizaţie pot să apară grupuri neformale, iar în cadrul acestor grupuri sunt persoane care influenţează comportamentul altor membri din grup. Aceste persoane sunt numite lideri neformali. Persoanele care influenţează comportamentul grupurilor încredinţate lor sunt lideri formali.
Conducerea este apreciată de oameni ca fiind o activitate atractivă deoarece persoanele care ocupă poziţii de conducere obţin câştiguri, atât în plan economic, cât şi psihologic. Tendinţa de a ocupa poziţii de conducere într-o organizaţie se manifestă chiar dacă nu se obţin  recompense materiale sau financiare. Poziţia de manager recompensează persoanele cu putere şi autoritate asupra celorlalţi membri din organizaţie. Prin această autoritate, oamenii cred că, pot influenţa pozitiv comportamentul celorlalţi.
Pentru a conduce oamenii, trebuie să-i motivezi. Cei mai buni lideri ştiu din instinct cum să-i motiveze pe ceilalţi.
Motivaţia este, în orice caz, o problemă mult mai individuală decât se credea. Este resortul de bază al personalităţii, iar factorii care o determină sunt diferiţi pentru fiecare din noi. Motivaţia variază în funcţie de circumstanţe, dar şi de vârstă. Managerii care doresc să-şi motiveze oamenii trebuie să înţeleagă sursele distincte ale motivării lor.
Stabilirea obiectivelor este una din cele mai puternice instrumente ale managementului esenţial al leadership-ului. Pentru a conduce eficient, trebuie să ştim ce obiective vrem să atingem şi să le facem clare pentru cei pe care îi conducem. Nu este suficient să ai dorinţa generală de a progresa; trebuie să ştii unde vrei să ajungi şi ce drum să urmezi pentru a ajunge acolo. Folosirea obiectivelor de unele organizaţii ca sistem pentru departamente şi pentru indivizi au dus la performanţe definitorii, însă în practică, tinde să devină birocratic şi mare consumator de timp.
Exemplul personal joacă un rol determinant în arta conducerii, deoarece impune prestanţă şi în acelaşi timp, este un mesaj care întotdeauna stimulează.
Managerii, în general, folosesc o sursă de putere sau o combinaţie a surselor de putere. Trebuie precizat faptul că, utilizarea unui tip de putere poate să intensifice sau să limiteze eficienţa altor surse.
Autoritatea este puterea legitimă inspirată din poziţia formală a managerului în structura sistemului de conducere al organizaţiei şi acordul angajaţilor faţă de o persoană care ocupă o poziţie de conducere. O organizaţie este o structură formală de autoritate compusă din persoane, grupuri, departamente cu responsabilităţi, activităţi şi funcţii clar definite. Când persoane noi intră în organizaţie, trebuie să recunoască structura formală de autoritate ca fiind legitimă.
Conducerea este o acţiune care ţine de prestigiu, aptitudini şi alte aspecte relevante ale competiţiei, implicând însă conexiuni între comportamentul legat de conducere şi de persoanele care reacţionează la activitatea conducătorului, cât şi între poziţia de factor central al conducătorului şi activitatea formaţiunii din care face parte, trebuind îndeplinită şi condiţia de identificare a membrilor grupului cu conducătorul său.
În arta conducerii există, în acelaşi timp, ştiinţa dar şi arta. Este ştiinţă atât cât ea este legată de cunoaşterea teoretică, însă fără aptitudini şi talent, conducerea nu se materializează în rezultate. Este artă, atunci când principiile sunt cunoscute, iar talentul de conducător, dă posibilitatea de a se alege, într-o situaţie dată, soluţia optimă.
Există mai multe accepţiuni ale conceptului de conducere însă cele mai elegante sunt:
-         conducerea empirică;
-         conducerea ştiinţifică;
Conducerea empirică presupune rezolvarea problemelor din mers, pe măsura apariţiei lor, după principiul “văzând şi făcând” urmărind adaptarea  la situaţiile care survin “de la o zi la alta”. Baza acestei conduceri stă în calităţile personale ale managerului, flerul acestuia, gândirea şi analiza prealabilă.
Reuşita acţiunilor de conducere depinde de intenţie, bun simţ şi experienţă, imaginaţie, capacitate de reacţie, stare psihică sau talentul factorilor de decizie. În acest caz, rezultatele se obţin pe căi ocolite, solicită timp mai mult şi sunt costisitoare.
Conducerea ştiinţifică constituie o cerinţă fundamentală a lumii contemporane, fiind o activitate raţională şi sistematică. Această coordonată consideră ştiinţifică activitatea pornită de la cunoaşterea principiilor specifice prin folosirea unor metodologii adecvate.
Acest gen de conducere este bazat pe un ansamblu logic de reguli, principii şi activităţi ordonate, cu ajutorul cărora se dirijează munca spre înfăptuirea  obiectivelor, în orice proces complex, organizat.
Conducerea ştiinţifică nu se poate reduce la o simplă aplicare a descoperirilor ştiinţifice, ci presupune un efort creator, o adaptare şi o combinare a tehnicilor furnizate de cunoaşterea ştiinţifică.
Conducerea ştiinţifică nu este altceva decât aplicarea principiilor formulate de ştiinţa conducerii, în anumite condiţii concrete, ţinând seama de aspecte specifice şi de cerinţele obiectivelor de rezolvat.


loading...