Global Rabota

marți, 28 februarie 2017

Comunicarea in sprijinul socialului. Un nou model de organizare a muncii

Tags

Activitatea comunicaţională participă activ la procesul de reorganizare a managementului muncii care în firme a însoţit stadiul fordist de valorizare a capitalului. Însă trebuie făcută următoarea precizare: acest proces abia a fost iniţiat şi diferă considerabil de la o organizaţie la alta.
„Dacă formarea identităţii constituie obiectivul cel mai vizibil şi cel mai uşor de pus în practică al comunicării corporative, ea nu este şi cel de la care putem aştepta efecte structurale decisive. Pe de altă parte, deşi acest obiectiv este arareori enunţat ca atare sau măcar clar precizat, ni se pare că tehnicile de comunicare contribuie la fel de mult ca şi alte tehnici (printre care, cu precădere, formarea personalului) la apariţia unor noi modalităţi de organizare a muncii.”[1]
Prin urmare, se prefigurează o strânsă interdependenţă între tehnică şi social, o interdependenţă care implică luarea în considerare a rolului jucat de actorii sociali pe scena vieţii economice şi identificarea, de fiecare dată, a transformărilor complexe ce rezultă de aici.
Aceasta este şi perspectiva aleasă de Norbert Alter atunci când aduce în discuţie ceea ce metaforic numeşte, „efectul birotic”. Potrivit autorului, birotica - tehnologia microinformatică de birou - nu trebuie privită în mod simplist, ca un proces de înlocuire a factorului muncă cu factorul de producţie capital. Din contră, acest proces trebuie privit din perspectiva eficacităţii sale, din perspectiva „productivităţii organizaţionale”, „birotica definindu-se cel puţin în egală măsură ca un instrument de transformare a firmei”[2], ce are o triplă deschidere: tehnică, oferită de creşterea gradului de accesibilitate la informaţie a unor noi categorii de personal; economică, rezultată din reducerea costului de acces la informaţie şi a costurilor materiale (cu profunde implicaţii la nivelul valorizării muncii intelectuale antrenate în sectorul productiv); socio-tehnică, prin care este înlesnită apropierea sarcinilor de concepere şi de execuţie, creşterea posibilităţilor de autocontrol, sporirea interesului pentru raporturile funcţionale orizontale şi o oarecare scindare a proceselor de decizie şi execuţie.
Trebuie însă precizat, că introducerea noilor tehnologii de informare şi comunicare nu se realizează de la sine şi nu implică în egală măsură toată pleiada de firme existente la un moment dat în spectrul vieţii economice. Acest proces este deosebit de dinamic şi este departe de a se fi încheiat. El prilejuieşte apariţia unor noi practici socio-organizţionale. „Favorizaţi de jocul actorilor sociali, unii pun stăpânire pe noile mijloace de comunicare, alţii - mai ales cadrele intermediare - se adaptează cu mai multă dificultate, dar, în cele din urmă o anumită „reorganizare socială” se produce progresiv. Această reorganizare nu este numai un efect secundar, ea este indispensabilă pentru continuarea procesului, care, odată început, trebuie să înlocuiască în timp organizarea birocratică a muncii printr-o organizare informaţională, fondată pe o anumită autonomie şi însoţită de acordarea unui rol major informaţiei difuzate.”[3]
Continuând şi dezvoltând în mod creator ideile lui Alter, Christine Jaeger şi Allain Rallet, aduc în discuţie, cu predicţie, problema reţelelor de comunicare.
„Noutatea pe care ele o aduc este că permit noi legături între diferitele părţi ale firmei şi între aceasta şi exterior (...) Reţeaua nu indică un model de organizare socială, în vreme ce redefinirea tayloristă a sarcinilor implică un model de reorganizare funcţională.”[4] Cei doi autori continuă însă raţionamentul. Potrivit concepţiei lor, chiar dacă introducerea reţelelor de comunicare produce incertitudine, oamenii trebuie puşi să lucreze, căci numai în acest fel se poate desfăşura corespunzător activitatea din corporaţie.
Se poate acredita ideea potrivit căreia, noile tehnologii de comunicare se înscriu, în mod natural, în acest curent de management corporatist care, luând act de „falimentul” organizării ştiinţifice a muncii, pune accent îndeosebi pe producerea de informaţie, ca o condiţie sine-qua-non a supravieţuirii economice a firmei.
Astăzi, în cea mai mare parte a firmelor moderne, se aplică aşa-numita „politică a paşilor mărunţi”, căutându-se ca prin apelul la practicile şi tehnicile de comunicare să se obţină un consens minim din partea personalului şi să se controleze procesul de inovare.
În această perspectivă, formarea imaginii firmei, managementul muncii ca şi modernizarea acesteia sunt laturi indisolubil legate. Ele poartă într-un anumit sens pecetea informaţiei, atât a celei percepute prin contactul nemijlocit cu mediul extern, cât şi a celei produse în interior. Considerăm însă a fi prematur să afirmăm că aceste schimbări se regăsesc în funcţionarea actuală a majorităţii firmelor care şi-au bazat puterea pe aplicarea unui model autoritar centralizat al muncii.



[1]     Miege, B., op. cit. Pg. 38
[2] Alter, N., La Bureautique dans l'entreprise: les acteurs de l'innovation, Paris, Les Editions Ouvrieres, col. Mediatique, 1985, pg. 12
[3]     Miege, B., op. cit. pg. 40
[4]     Jaeger, Ch., Rallet, A., Les Reseaux d'entreprise: informations-transformations professionelles, Paris, CNET-CNRS, Greco, 1988, pg. 41

loading...