Global Rabota

marți, 28 februarie 2017

Comertul medieval

Tags

În această perioadă comerţul se dezvoltă în două zone principale.
1.      zona Mării Mediterane ce făcea legătura dintre ţările Europei de Vest şi ţările Europei răsăritene, controlată în bună măsură de oraşele italiene Genova şi Veneţia.
2.      regiunea care cuprindea Marea Baltică şi Marea Nordului având ca centru regiunea Flandra. Între acestea existau drumuri de legătură  comerciale care puneau în valoare surplusul de produse agricole şi meşteşugăreşti. De mare importanţă era strâmtoarea Gibraltar ce ofera posibilitatea controlului vaselor care treceau din Marea Mediterană în Oceanul Atlantic. Pe uscat legătura oraşelor italiene era asigurată prin trecătorile Saint Gothard, Saint Bernand şi Mont Cenis, cu zonele comerciale din Germania de Nord şi Europa centrală. Un şir de oraşe au luat naştere de-a lungul drumurilor comerciale ce treceau şi prin părţile româneşti precum Sibiu, Braşov, Brăila, Galaţi, Cetatea Albă, Chilia. Numeroase bâlciuri se ţineau periodic în Franţa precum Champagne, Lyon, Provence sau în Ţările de Jos la Ypres, Bruges; Ferrara în Italia sau Medina del Campo în Spania, unde mărfurile erau aduse atât din împrejurimi, dar şi din regiuni îndepărtate.
         În această perioadă comerţul era complicat deoarece pe mare pândeau piraţii, iar pe uscat cavalerii-tâlhari. Se plăteau taxe foarte multe, seniorii le percepeau la trecerea peste poduri, făcând poduri şi peste uscat iar peste râuri puneau lanţuri. Atunci când se trecea pe un domeniu se plăteau taxe. Împotriva lor negustorii s-au organizat în bresle, ghilde sau companii ce aveau rolul de asigura tranzitul mărfurilor în bună stare. Comerţul era mai complicat şi din alte motive ; fiecare senior laic sau eclesiastic bătea monedă proprie iar banii erau numai din metal. Pentru a deosebi o monedă bună de una falsă s-a născut profesiunea de zaraf. Cu timpul, datorită nesiguranţei drumurilor a început să se facă transferul de bani la mare distanta şi anume, cel care pleca la bâlci depunea la zaraf o sumă de bani pentru care primea o chitanţă prin care agentul zarafului de la bâlci era obligat să plătească suma de bani înscrisă celui care poseda chitanţa. Operaţiile de transfer s-au unificat cu cele de credit şi au stat la baza apariţiei băncilor. De prin secolul al XIII-lea feudalii se împrumutau cu bani de la aceşti bancheri, dar neputînd plăti datoria mulţi se ruinau, schimbându-se structura socială a statului.
         Încetul cu încetul, legăturile dintre Hansa germană şi oraşele italiene, mai ales cele din nord, se stabilizează pe mare, mai ales după ce aceasta începe să fie mai sigură. De altfel Genova şi Veneţia stabiliseră din secolul al XIII-lea contoare comerciale şi pe ţărmurile Mării Negre, mai ales după căderea Constantinopolului sub loviturile cruciate în 1204. Coloniile genoveze de la Caffa şi Mangop, Licostomo şi Cetatea Albă aveau să joace un rol important în istoria acestei zone. De acum, moneda, de diferite provenienţe, începe să joace un rol din ce în ce mai important mai ales în centrele urbane. Pentru a răspunde la necesităţile băneşti, oraşe precum Florenţa, Genova, Veneţia sau suveranii spanioli, francezi, germani, englezi vor bate mai întâi monede de argint, apoi de aur (florinul florentin în 1252, scudul lui Ludovic cel Sfânt – 1263-1265, ducatul veneţian – 1284). Moneda, prin efectele folosirii sale, va pătrunde şi în mediul rural contribuind la transformări decisive în relaţiile agrare medievale.


loading...