Global Rabota

marți, 28 februarie 2017

Civilizatiile precolumbiene

Tags

                   Incaşii

         Pe teritoriul vestic şi nord-vestic al Americii de Sud a luat fiinţă şi a evoluat una din cele mai strălucite civilizaţii precolumbiene, cea incaşă, pe teritoriul actual al Perului şi Chile. În văile râurilor din Anzii Centrali între secolele XIII-XVI statul Inca a cunoscut o dezvoltare atât de puternică încât şi astăzi unele instituţii, portul, limba şi obiceiurile continuă să dăinuiască. Centrul statului a fost Cuzco situat la altitudinea de 3380 de metri, pe platourile înalte ale Anzilor. Incaşii au pătruns pe platoul peruvian relativ târziu pe la 1200 aducând nou spiritul lor războinic şi calităţi organizatorice apreciate ca excepţionale.
         Începuturile sunt învăluite încă în legendă, fiind greu de apreciat. Întemeietorul dinastiei Inca a fost Manco Capac, un personaj apreciat ca semi-mitic, după legendă a ieşit la lumină din peştera Acaritampu, la câteva lege de Cuzco. A fost primul mare Inca, după cum era numit suveranul, poporul sau numindu-se poporul lui Inca. În răstimp scut a cucerit o zonă a cărei lungime era de aproximativ 3000 km, cu peste 500 de triburi. În secolul XIV de pe la 1350, cu o armată de 20.000 de oamnei a început cucerirea sub conducerea celui de-al şaselea rege Inca Roca continuate de un alt mare Inca, Viracocha ce a incorporat definitiv populaţiile înconjurătoare. Sub domnia căruia au fost deschise, prin cucerire, căile spre lacul Titicaca (cu un bazin de aproximativ 8300 km ). Unul din fii lui, Pachacutec (1438-1471) – personaj istoric cert reuşeşte să îndepărteze pericolul venit din partea unei alte populaţii războinice şi să facă noi cuceriri supunând pe rând popoarele învecinate. Sub urmaşul său Tupae Yupanqui (1471-1493) graniţele statului au fost extinse către sud şi nord, fiind cea mai proeminentă personalitate a Imperiului Incas. Folosind tactica învăluirii, a reuşit să ocupe regiunea din sudul Columbiei până spre centrul actualului stat Chile. Guvernarea întinsului imperiu, compus din nenumărate grupuri etnice a pus numeroase probleme incaşilor, pentru aceasta folosindu-se de instituţiile proprii fiecărui trib. Pachacuti şi Tupac au dat dovadă de calităţi excepţionale ca organizatori ai acestui imperiu, creând un sistem economic unic strict dirijat de la centru. Dintre zecile de fii ai lui Tupac, s-a impus Huayana Capac în timpul căruia graniţele statului cuprindeau o suprafaţă echivalentă cu cele ale Franţei, Italiei şi Ţărilor de Jos reunite. Ca sistem de administrare şi de impunere a noilor autorităţi merită remarcat că incaşii evitau masacrarea populaţiei învinse. Se făceau imediat după victorie recensăminte ale populaţiei şi bunurilor stabilind cuantumul tributului. Dacă populaţia cucerită nu se răscula le era răsplătit obiceiul, limba, religia, impunându-se doar Zeul Soarelui. Căpeteniile învinse erau duse pentru o perioadă la Cuzco, pentru instruire, după care erau trimişi la vechile lor funcţii. Se luau măsuri pentru refacerea zonelor distruse de război, a sistemului de drumuri, irigaţii. Buna administrare a teritoriului a fost recunoscută şi de conchistadori. Imperiul era împărţit în 4 mari regiuni conduse de „guvernatori” nobili de sânge regal cu largi atribuţii, există şi un tribunal suprem ce judeca în cazurile cele mai grave. „Consiliul de la Cuzco” format din 4 membrii al casei regale era forul executiv cel mai înalt. Casta cea mai înaltă era formată din membrii casei regale ce nu se puteau căsători în afara ei.
         Statul se îngrijea, pe cheltiuala sa, de toţi infirmii incapabili să muncească, iar inactivitatea era sancţionată prin pedepse corporale iar luxul era, în general, interzis. De asemenea, inspectorii speciali controlau periodic modul cum este îngrijită gospodăria, dacă este întreţinută corespunzător. Legile erau puţine dar pedepsele foarte aspre până la condamnarea la moarte, ca de exemplu abuzul de putere sau pentru sacerdoţii care divulgau secretele obţinute în urma unor spovedanii. Se manifestă, poate pentru prima dată, grija pentru protejarea naturii, tăierea unui copac de preţ sau pom fructifer era pedepsită cu moartea. Închisori erau numai două, cu un regim groaznic dintre care una era într-o peşteră populată cu tot felul de animale periculoase dacă rezista două zile vinovatul era considerat nevinovat şi încărcat apoi de onoruri. Hotărârile Marelui Inca erau transmise de către curieri – nu cunoşteau scrisul – care alergau pe drumurile de munte recitând şi repetând ordinul, posturi permanente de curieri existând din 2 în 2 km sau din 3 în 3 km, un ordin putând fi transmis cu o viteză de 400 km în 24 de ore. Sistemul de comunicaţii era bine pus la punct, incaşii construind drumuri – unul avea peste 5200 km cel mai lung din lume până în secolul trecut întretăiat de numeroase poduri, unele suspendate.
         Cel mai faimos oraş era Cuzco, capitala statului care avea o populaţie de 200.000 de locuitori iar casele nu aveau ferestre către stradă şi nu depăşeau patru metri înălţime, doar templele puteau ajunge la înălţimea de 12 metri, precum templul Soarelui. Cea ma cunoscută fortăreaţă Machu Pichu.

                   Maya

         În secolul IV d.H. în părţile Mexicului (de la Veracruz la Chiapas)a apărut civilizaţia Maya, având ca punct de plecare culturi mai vechi ca cea olmecă, tolomacă sau zapotecă. Civilizaţia Maya s-a extins spre Guatemala şi Honduras până în Peninsula Yucatan. Au fost numiţi grecii Americii precolumbiene ; această definiţie care se dă aproape în mod curent creatorilor civilizaţiei şi culturii Maya a interesat în mod deosebit lumea ştiinţifică, deoarece dintre dintre celelalte mari popoare ale Americii, războinice şi expansioniste a fost singurul care n-a avut un aparat militar organizat. Acest popor a rămas în stadiul de civilizaţie materială de tipul epocii de piatră, necunoscând plugul, animalul de povară sau metalele, a avut un sistem de scriere şi de numeraţie, un calendar şi calcule astronomice. Condiţiile geografice nu erau cele mai favorabile. Dezvoltarea agriculturii în unele zone, mai ales a culturii de porumb a permis populaţiei să treacă la o viaţă socială, religioasă şi artistică mai complexă.
         Se crede că locul de origine al populaţiei Maya ar fi fost Podişul Guatemalei, unde dovezile furnizate de arheologia preistorică urcă cel puţin până la începutul mileniului II î.H., dar primele date concrete datează din secolul IV d.H.. Specialiştii au împărţit istoria acestor triburi mexicane în două faze:
1.      faza de formaţie preistorică 1500 î.H.-317 d.H., în care este atestată în America Centrală o civilizaţie agricolă relativ omogenă, poporul Maya construindu-şi acum primele piramide-temple.
2.      epoca clasică – începe la 317, odată cu primul obiect descoperit care poartă o dată certă în hieroglife mayaşe. Acum, în marile oraşe : Tikal, Copan se construiesc edificii impunătoare, sculptura fiind expresivă, realistă. În nord-estul Peninsulei Yucatan se stabilesc triburile Itza, al căror centru va fi Chichen Itza. Între 593-889, ştiinţa şi arta ating apogeul, tehnicile devin mai rafinate, inscripţiile mai numeroase. Nu se ştie de ce, pe la 700, oraşul Chichen Itza este abandonat. Spre sfârşitul fazei, oraşele religioase sunt rând pe rând abandonate, presupunându-se că acest fapt s-a datorat unor revolte împotriva castei sacerdotale sau unor invazii ale triburilor toltece.
         Odată cu apariţia triburilor războinice (925-1200), apar primele fortăreţe sau fortificaţii, iar oraşul Chichen Itza este reocupat. În urma fuziunii dintre populaţia Maya, pe de-o parte, toltecii şi aztecii, pe de altă parte, se produce o transformare ireversibilă a vieţii social-economice şi religioase mayaşe.
         Din punct de vedere politic, mayaşii dispar după 1525, când spaniolii cuceresc Guatemala şi Yucatan – 1541, ultimele triburi Itza rezistând până în 1697, când au fost cucerite de conchistadori.
         Organizarea social-politică din perioada clasică a acestei civilizaţii pare să fi fost sub forma unor oraşe-cetăţi ca la greci, conduse de un mare preot. Agresiunile militare se rezumau la unele acţiuni sporadice în teritoriile vecine pentru procurarea de prizonieri. Casta sacerdotală avea întreaga putere în viaţa publică. Şeful politic al întregii regiuni Yucatan purta titlul ereditar de halach uinic (adevăratul om), cu autoritate nelimitată. Exista o clasă de nobili care cuprindea şi pe preoţi, dintre care cel mai respectat era Principele Şarpe. Cea mai mare parte a populaţiei ce formau oamenii de rând, care trăiau în apropierea oraşelor, în mici comunităţi dădeau o parte din produsul muncii lor şi din vânătoare preoţilor. Existau de asemenea, şi şcolari proveniţi din prizonierii de război. Pământul era lucrat în comun de către comunitate ; în cultura cerealelor, locul principal îl ocupa porumbul. Nu se cunoştea un sistem de irigare a pământurilor.
         Comerţul era foarte bine dezvoltat şi datorită unor drumuri comerciale bine întreţinute, cu numeroase locuri de popas. Mayaşii au practicat şi navigaţia de-a lungul coastelor fără însă a atinge America de Sud. Creatorul lumii numit Hunab, i-a creat pe primii oameni din porumb. De asemenea, divinitatea supremă a acestui popor era Itzamna, zeul cerului, al zilei şi al nopţii, inventatorul scrierii, apărătorul oamenilor contra bolilor şi calamităţilor. Existau şi mulţi alţi zei protectori, împărţiţi în zei binefăcători şi zei ai distrugerii. Mayaşii credeau în nemurirea sufletului, în existenţa unei lumi „ de dincolo”, un loc de pace şi de desfătări şi un loc de suferinţe pentru răufăcători. Se practicau sacrificii de fiinţe vii pentru îndepărtarea spiritelor rele, inclusiv sacrificiul uman.
         Mayaşii au cunoscut scrierea hieroglifică, precum şi cifrele reprezentate prin puncte şi linii. Au avut cunoştinţe de astronomie, deoarece ei cunoşteau constelaţiile Pleiadelor, gemenilor, etc. Ei observau cu atenţie planeta Venus şi Steaua Polară. S-au distins în arhitectură prin construirea unor temple de o rară frumuseţe, precum cel numit El Castillo din Chichen Itza. Sculptura la Mayaşi se baza mai ales pe cea în basorelief, unele obeliscuri din piatră atingând dimensiuni considerabile. Scenele prezente în arta figurativă Maya aveau în general, implicaţii religioase, ca la mai toate popoarele precolumbiene.

                   Aztecii

         Retragerea mayaşilor din Mexic a permis aşezarea unui trib de limbă nahuatl, aztecii – nume cu care au intrat în istorie şi care derivă de la locul lor de origine Aztlan! Ei au preluat elementele de cultură mai vechi pe care le-au adaptat, creându-şi un stat puternic, care în secolul XII atinsese Podişul Mexicului. Aztecii erau ultimii sosiţi în această zonă, ei trebuind să lupte împotriva populaţiilor care anterior au trăit pe aceste locuri. Triburile aztecilor s-au aşezat în 1325 pe laguna ce se situează pe locul actualei capitale Ciudad de Mexico. Începuturile manifestării acestui popor au fost modeste, dar datorită faptului că aztecii erau războinici de temut şi cruzi, sunt foarte rău primiţi de toţi, până când, ca sclavi sau ca mercenari, participă la războiîmpotriva unor populaţii din această zonă. Se cunoaşte că unul din prinţii Colhuacanului a încercat să vadă talentele războinicilor azteci, cerându-le să aducă cât mai mulţi prizonieri, reuşind să depună în faţa suzeranului lor opt mii de urechi. De aici se poate observa cruzimea religiei lor, dar şi vitejia. Ei vor continua să supravieţuiască printr-un joc de intrigi sau ca mercenari.
         Suveranul lor Itzcuatl (1428-1440)a reuşit să pună capăt stării de nesiguranţă a acestora, cucerind diferite cetăţi indiene şi asigurându-şi supremaţia asupra Tenochtitlanului.
         Cu mare rapiditate, în numai câteva decenii, un popor puţin numeros a reuşit să cucerească un teritoriu foarte întins şi să construiască o capitală de proporţiile pe care nici un oraş din Europa acelui timp, cu excepţia poate doar a oraşului Cordoba, nu le atinsese. Aztecii practicau atât cât şi agricultura, ducând o viaţă seminomadă. Erau împărţiţi în şapte clanuri şi erau conduşi de patru căpetenii sacerdoţi. Două clase fundamentale : nobilimea (pilli) – având în proprietate pământul şi numeroşi sclavi şi clasa oamenilor de rând! Vorbeau limba nahuatl, limba populaţiilor celor mai civilizate din Mexicul acelor timpuri. În relaţiile cu populaţiile supuse, aztecii au impus plata unui tribut, fiind controlate prin garnizoane militare.
         Făuritorul Imperiului aztec este considerat Moctezuma I (1440-1469), supranumit şi „cel tânăr”, după care mai important este Moctezuma al II-lea, care a fost ucis de către conchistadorii spanioli conduşi de către Hernan Cortes ; spaniolii au distrus capitala acestora, ca şi imperiul lor. Pământul aparţinea comunităţilor agrare şi o mare parte a acestuia era destinată monarhului, oamenii de rând trebuind să dea impozite. Bogăţiile imense erau asigurate din prăzile de război ţi din tribut.
         În agricultură, se folosea sistemul irigaţiilor pentru obţinerea unor recolte mari de porumb care era şi alimentul de bază. Exista şi o zeiţă a porumbului, căreia i se aduceau diferite ofrande cu ocazia marilor sărbători ; un zeu al ploii dirija creşterea vegetaţiei iar primăvara era întâmpinată cu un ritual deosebit menit să asigure fecunditatea pământului. Pentru aceasta se sacrificau oameni al căror sânge era dătător de viaţă. În general erau sacrificaţi prizonierii şi sclavii. Conchistadorii spanioli vorbesc despre unele sacrificii în masă pentru a determina trecerea secetei şi a foametei, victima însăşi fiind convinsă că este favorizată de către zei acceptând acest act. Zeului soarelui sau al focului li se aduceau sacrificii omeneşti, prizonierii fiind aruncaţi în flăcări. Timp de un an înainte de data hotărâtă pentru sacrificiu, prizonierii destinaţi acestui act de cult numiţi cu mult respect „Oamenii Vulturului” sau „Fiii Soarelui”, erau trataţi foarte bine, erau sărbătoriţi, copleşiţi cu onoruri.
         Pentru a-şi procura prizonierii necesari sacrificiilor, războiul era o activitate permanentă, considerându-se că sacrificiile cele mai plăcute zeilor erau inimile duşmanilor.
         Serviciul militar este personal, general şi obligatoriu, singurul corp de militari de profesie era garda personală a regelui, formată din tinerii din familiile cele mai de vază.
         Legile erau aduse la cunoştinţă în scris iar unele încălcări grave precum insulta zeilor, furtul din incinta templelor sau vrăjitoria erau pedepsite cu moartea. Judecătorii erau aleşi de suveran dintre oameni învăţaţi, pricepuţi şi înţelepţi, care aveau o memorie bună, nu flecăreau, nu dormeau prea mult şi se sculau întotdeauna dis-de-dimineaţă şi nu se îmbătau.
         Negustorii – ca profesie socială – erau în rând cu nobilimea şi cu războinicii mai renumiţi. Constituiau casta cea mai închisă. Nu puteau încheia căsătorii decât în cadrul castei lor, aveau templele şi zeii lor tutelari, nu puteau fi judecaţi decât de un tribunal al lor, iar atacarea unui negustor putea atrage asupra sa condamnarea la moarte. Alcătuiau o eficientă reţea de spionaj, având legături directe cu suveranul. Mărfurile erau purtate exclusiv de oameni, deoarece nu se cunoştea animalul de povară.
         Meşteşugurile se transmiteau din tată în fiu meşteşugarii fiind grupaţi în corporaţii, fiecare dintre ele fiind pusă sub protecţia unui zeu. Fiecare din produsele lor era foarte căutate de clasele privilegiate ale statului.
         Bijutierii ocupau un loc important printre meşteşugari, cunoscând ştiinţa topirii metalelor şi a prelucrării lor.
         Îmbrăcămintea aztecilor o cunoşteau mai ales din desenele de pe vasele de ceramică; ea indica, după ornamente şi bogăţie, rangul, casta sau poziţia socială a persoanei.
         Locuinţa marii majorităţi a populaţiei era foarte rudimentară, fiind colibe acoperite cu stuf, fără ferestre. Se practica baia zilnică cu triplu rol : igienic, terapeutic şi religios. Mobilele erau foarte puţine sau aproape deloc. Casele celor mai înstăriţi erau din piatră brută sau cărămizi de lut uscat la soare.
         În palatul regal, luxul era foarte mare, astfel încât, uimit de palatul lui Moctezuma II, Hernan Cortes îi scria lui Carol al V-lea că : „este de o frumuseţe atât de grandioasă şi de extraordinară încât cu greu găsesc cuvinte potrivite să-l descriu. Pot numai atât să spun; că în Spania nu există ceva asemănător”. Numeroase apartamente alcătuiau imensul edificiu, fiind rezervat suveranului, înalţilor oaspeţi străini, concubinelor şi altora. În apropierea palatului exista şi o grădină zoologică şi cu medici pentru îngrijirea animalelor.
         Datorită numeroaselor sacrificii, aztecii nu căutau să-şi extermine adversarii, ci să-i supună, săi facă prizonieri. Divinităţile agrare erau cele mai numeroase, zeul ploii fiind cel mai important. Zeul suprem era Huitzilopochtli, zeul soarelui. Soarele în fiecare zi luptă victorios împotriva nopţii.
         Casta sacerdotă era foarte numeroasă şi atotputernică. Preoţii erau pregătiţi în cadrul unei discipline extrem de riguroase, ajungând oameni învăţaţi. Erau organizaţi într-o ierarhie rigidă, dar administrarea în rândurile castei nu era condiţionată decât de capacitatea intelectuală şi de erudiţia şi conduita morală a candidatului.
         În arhitectură s-a impus piramida cu o funcţie religioasă. În sculptură – care avea tot un scop religios – tema cea mai des reprezentată era imaginea soarelui, iar capodopera sculpturii aztece este piatra calendarului, pe care este sculptată imaginea soarelui înconjurat de alţi patru sori.
         Aztecii cunoşteau, ca şi alte popoare mexicane, scrierea pictogramă. Posedau numeroase anale, cronici. Producţiile literare propriu-zise nu au fost fixate în scris, s-au transmis pe cale orală şi au fost preluate de spanioli, transcrise, păstrându-se până astăzi.


loading...