luni, 27 februarie 2017

Cercetarea - dezvoltarea componenta a economiei nationale

Tags

Volumul şi eficienţa acţiunilor de introducere a noului la nivel microeconomic sunt influenţate de factori externi: depind de modul cum se realizează coordonarea şi finanţarea activităţilor de cercetare-dezvoltare-inovare la scară naţională.
Studiile asupra sistemului naţional al inovării sunt adesea focalizate pe sistemul de cercetare/deyvoltare.
Cadrul organizatoric de realizare a activităţilor de cercetare-dezvoltare grupează:
- unităţi sau centre specializate aparţinând companiilor,
- institute de cercetare, agenţii naţionale sau departamentale;
- universităţi;
-  societăţi comerciale de cercetare-proiectare.


In secolele al 18-lea şi al 19-lea, înainte şi pe perioada revoluţiei industriale, cele mai multe cercetări ştiinţifice şi tehnologice au fost realizate de inventatori individuali, utilizând fonduri proprii. În secolul al 20-lea cercetarea a fost abordată sistematic, la altă scară, în cadrul corporaţiilor, care au înţeles că investiţiile în cercetare-dezvoltare pot fi un element cheie al succesului într-o strategie competitivă. În aceeaşi perioadă are loc creşterea dimensiunii şi relevanţei cercetării ştiinţifice universitare, prin crearea în universităţi a unor structuri specializate de cercetare ştiinţifică, centre şi laboratoare de cercetare. Institutele de cercetare sunt structuri create pe lângă ministere sau alte instituţii naţionale, având un rol important în abordarea unor probleme de interes naţional sau specifice unor domenii de activitate/ ministere. La acestea se adaugă societăţile comerciale de cercetare/dezvoltare, care au ca element distinctiv că funcţionează pe principiul autofinanţării, realizând studii şi proiecte contracost, pe bază de contract.

D.p.d.v. al regimului juridic, entităţile ce definesc sistemele naţionale de CDI pot aparţine sectorului public sau celui privat, ceea ce determină şi modalităţile de finanţare a acestora.
Finanţarea activităţilor de cercetare-dezvoltare se face din două surse majore: de la buget, respectiv din fonduri proprii (autofinanţare). Acestora li se adaugă susţinerea realizată prin fundaţiile caritabile, în special prin implicarea în proiecte privind sănătatea şi calitatea vieţii.
Potrivit datelor statistice[1][2], în ţările dezvoltate fondurile totale de cercetare-dezvoltare – pentru sectorul public şi privat, reprezintă între 1,5 şi 3% din PIB; Suedia este singura ţară care depăşeşte 4%[3]. Situaţia diferitelor ţări este diferită nu numai în ceea ce priveşte fondurile cheltuite pentru cercetare-dezvoltare-inovare, ci şi sub aspectul orientării fondurilor şi al difuzării inovaţiei.

Nivelul cheltuielilor de CD reflectă dimensiunea preocupărilor guvernului şi ale întreprinderilor pentru acivităţile de CD. Ponderile celor două surse diferă de la o ţară la alta. De exemplu, în S.U.A. ele se află aproximativ la acelaşi nivel; în Japonia finanţarea din fondurile agenţilor economici are o pondere mai mare, reprezentând circa 70% din totalul cheltuielilor de cercetare-dezvoltare. O astfel de situaţie poate fi apreciată pozitiv, reflectând ponderea mai mare a cercetărilor aplicative, deci o mai bună valorificare a cercetării în circuitul economic-social, ce contribuie la progresul general. În Japonia fiecare firmă mare sprijină financiar organizaţii, preponderent particulare, care realizează pe bază de contract studii variate de economie, prognoză tehnologică şi industrială etc. Numărul acestor firme depăşeşte 11000, unele fiind mici, cu câţiva salariaţi, iar altele mari, cu peste 500 de oameni. Statul japonez, prin tradiţie, are mai mult un rol de promotor şi incitator decât unul de finanţator şi executant.


O problemă importantă în atenţia factorilor de decizie în economia concurenţială este accelerarea transferului de tehnologie, pentru obţinerea de rezultate utile în sfera economiei concrete.
Expresia transfer tehnologic defineşte procesul de transfer al cunoştinţelor, regulile şi metodele prin care rezultatele activităţii tehnico-ştiinţifice devin accesibile unor utilizatori, pentru dezvoltarea de noi produse, servicii, procese, aplicaţii şi materiale.
Pe plan mondial, procesul de comercializare şi exploatare a rezultatelor cercetării se realizează sub o multitudine de forme, diferenţiate atât în ceea ce priveşte structurile create cât şi susţinerea financiară.
·        Structurile de transfer tehnologic pot funcţiona în cadrul institutelor de cercetare, la nivel guvernamental sau în organizaţii multinaţionale, cele mai cunoscute fiind parcurile tehnologice şi incubatoarele de afaceri.
- Parcurile tehnologice sunt organizaţii nonprofit, constituite de regulă pe lângă o universitate în colaborare cu societăţi comerciale, administraţia publică, asociaţii patronale etc., care au ca obiectiv principal realizarea transferului rezultatelor cercetării şi valorificarea acestora prin activităţi economice.
- Incubatoarele de afaceri sunt structuri create de regulă pe lângă universităţi, uneori în cadrul parcurilor tehnologice, pentru a sprijini dezvoltarea unor noi afaceri, prin resurse şi servicii suport. Modul în care se realizează acest sprijin poate fi diferit de la un incubator la altul şi de la un client la altul, parcurgerea cu succes a programului de incubare mărind şansele ca noile întreprinderi să rămână în afaceri pe termen lung.
·        Susţinerea financiară a transferului tehnologic se referă la asigurarea fondurilor necesare pentru valorificarea rezultatelor cercetării ştiinţifice în viaţa economico-socială. Dintre formele importante de sprijinire a inovării mai importante sunt:
- finanţarea din fonduri publice, naţionale şi internaţionale (aspect detaliat în cap.2.2)
finanţarea din fonduri private, realizată pe diverse căi. Mai cunoscte sunt următoarele:
- capitalul de risc (Venture capital) - fonduri de dezvoltare investite în companii aflate într-o fază emergentă pe piaţă. Spre deosebire de finanţatorii tradiţionali (bănci, etc.), aceste capitaluri sunt puse la dispoziţia întreprinderii inovative pe termen lung şi fără garanţii (de regulă în baza unui plan de afaceri), iar ofertantul de capital obţine un profit de pe urma creşterii şi rentabilităţii ridicate a unei întreprinderi.
-            business angels - investitor care dispune de resurse financiare personale semnificative si de experienţa în management, care acordă sprijin financiar proiectelor mici; Business Angels sunt de regulă foşti antreprenori sau directori, interesaţi să investească în iniţierea unor noi afaceri inovative, din motive nu doar de ordin financiar. Ei îşi valorifică de regulă experienţa în management, oferind sfaturi şi contacte importante. Potrivit datelor statistice, în 2007 numărul investitorilor activi din SUA era de peste 250000.
Importantă, în acest context, este şi finanţarea indirectă, realizată prin acordarea de facilităţile fiscale, de exemplu, reducerea impozitului pe profit datorat de cei ce investesc în cercetare-proiectare, pentru stimularea acestor activităţi.
Crearea unui astfel de mediu, în care se tinde spre integrare între organisme ştiinţifice şi tehnologice, pe de o parte, şi cele de piaţă şi financiare, pe de altă parte, conduce la elaborarea unor strategii de inovare ale firmei în care efortul propriu de cercetare-dezvoltare poate să-şi reducă importanţa, fiind preluat în proporţie însemnată de către stat, care susţine activitatea de inovare a firmei direct sau indirect, în măsură mai mare sau mai mică, printr-o varietate de mecanisme şi scheme.





[1] *** OECD Factbook 2008, Economic, Environmental and Social Statistics, http://titania.sourceoecd.org/vl=5924576/cl=20/nw=1/rpsv/factbook/070101.htm

[3] *** Main Science and Technology Indicators, 2008,-1, http://en.wikipedia.org/wiki/Research_funding

loading...