luni, 27 februarie 2017

Centralizarea statului in Peninsula Iberica

Tags

Procesul de centralizare va avea loc în condiţiile luptei pentru eliberare de sub ocupaţia arabă a poporului spaniol şi portughez.
         După ce arabii au trecut strâmtoarea Gibraltar şi i-au înfrânt pe vizigoţi, pământul va ajunge în cea mai mare parte în posesia cuceritorilor care-l vor stăpâni şi organiza după model islamic al statului, respectiv prin trecerea lui în proprietatea directă a califului. Populaţia locală a fost adusă în stare servilă, mai ales ţărănimea, formându-se feudalitatea arabă. S-a stabilit în această regiune o numeroasă populaţie de berberi din nordul Africii ce au trecut la religie islamică, denumiţi de populaţia locală creştină cu numele de mauri. Convieţuirea cu autohtonii o lungă perioadă de timp va determina crearea unei civilizaţii originale hispano-arabe. După 750 se va întemeia Califatul de Cordoba ca stat independent de către omeiadul Abd el Rhaman ce s-a proclamat calif. Califatul se va dezvolta mai ales în timpul lui Abd el Rhaman (912-961) după care statul va cunoaşte o perioadă de declin datorată creşterii puterii unor mari feudali şi a anarhiei interne ce vor avea ca rezultat desfiinţarea lui.
         La mijlocul secolului al VIII-lea, în regiunile muntoase din nordul Peninsulei Iberice necucerită de arabi va lua naştere regatul Asturiilor de unde va porni acţiunea de “recucerire” sau de eliberare (reconquista) de sub stăpânirea arabă. În secolele XI-XII au luat naştere mai multe regate printre care cel al Navarei, Castiliei, Portugaliei şi Aragonului. Lupta a fost sprijinită de întreaga populaţie spaniolă şi portugheză. Au fost repopulate oraşele care primeau importante privilegii – autonomie locală, miliţii proprii. În 1805 Castilia a reuşit eliberarea oraşului Toledo, important centru comercial, dar cel mai important succes al forţelor reunite ale Castiliei, Aragonului şi Navarei a fost cel de la localitatea Las Navas de Tolosa (1212), apoi eliberările aproape totale a Spaniei sudice cu oraşele Cordoba (1236), Valencia (1238), Sevilla (1248). În fiecare din aceste regate au luat fiinţă adunări reprezentative pe stări numite Cortesuri, unde pe lângă reprezentanţii nobilimii şi a clerului, un rol important îl aveau reprezentanţii oraşelor. Cortesurile au colaborat strâns cu regalitatea.
         Procesul de eliberare se va încheia în a doua jumătate a secolului XV prin căsătoria în 1469 moştenitorilor tronurilor Castiliei şi Aragonului, respectiv Izabela şi Ferdinand. Prin această unificare dinastică, deşi incompletă pentru că fiecare regat îşi păstra propriile instituţii, s-a făcut totuşi un pas decisiv pentru unificarea Spaniei. A putut astfel să se reia cu succes lupta contra arabilor reuşindu-se eliberarea Granadei, (ultima provincie arabă) între anii 1481-1492. S-a pus capăt anarhiei interne, iar oraşele au fost puse sub autoritatea regală. Biserica a sprijinit centralizarea statului, creându-se în 1478 Tribunalul Inchiziţiei. A fost transformat în 1482 în Consiliul Suprem al Inchiziţiei ce avea rolul de a supraveghea acţiunea supuşilor şi loialitatea lor faţă de biserica catolică şi stat.



loading...