Cehia in secolele XI-XV

Situată într-o regiune cu multe posibilităţi pentru dezvoltare economică, Cehia avea numeroase oraşe şi târguri. Programul economic era susţinut de exploatarea minieră, mai ales a argintului. Meşteşugurile, ca şi comerţul, au pus în valoare aceste resurse minerale contribuind la apariţia şi dezvoltarea unor oraşe precum Praga, Hora, Kutuna, Brno. Numeroşi colonişti veniţi mai ales din Imperiul german aveau să-şi aducă o importantă contribuţie la progresul social-economic al regiunii. Cu timpul aceşti colonişti, care s-au aşezat, aveau să ajungă să deţină întâietatea în conducerea oraşelor sau la curte.
         Sub raport politic acest fapt s-ar prezenta ca o creştere a puterii, a influenţei germane în dauna interesul populaţiei autohtone ce va genera numeroase conflicte. După distrugerea statului morav în anul 906 de către unguri, în secolul al X-lea se dezvolta un stat ceh cu centrul în Boemia sub dinastia Přemysl.
         În anul 1086 cneazul Vratislav va primi titlul de rege din partea împăratului Frederic I Barbarossa titlul de rege cu caracter ereditar. Din cauza luptelor pentru tron împăraţii interveneau foarte des susţinând un pretendent sau altul, întărind astfel influenţa imperiului.
         Când acest amestec se diminua, statul ceh putea să ducă o politică de relativă independenţă sprijinindu-se mai ales pe populaţia orăşenească şi mica nobilime. Nemulţumirea acestei părţi a populaţiei autohtone se datora şi faptului că germanii pătrunseseră în rândul clerului superior, în biserică, precum şi în mănăstiri. De altfel ordinele călugăreşti ale ospitalierilor şi templierilor cu membrii de neam germanic controlau viaţa spirituală creştină din Cehia.
         Cel mai important rege a fost în secolul al XIII-lea Přemysl Otokar al II-lea (1273-1278) care a reuşit să extindă graniţele statului ceh prin alipirea unor teritorii din Austria, Stiria, Craina şi Corintia intrând în conflict cu împăratul Rudolf de Habsburg, apoi  pierzându-le în urma înfrângerii de la Dürnkrut (1278). Influenţa germană continuă să crească astfel încât germanii formau pătura superioară asupra populaţiei locale supuse. Şi bogatele exploatări miniere au căzut în mâna germanilor, ca şi mari suprafeţe de pământ. Cultura s-a germanizat şi ea.
         În 1306 dinastia Přemysl se stinge, tronul Cehiei fiind luat de dinastia germană de Luxemburg al cărei prim important reprezentat a fost Carol al IV-lea ce va ajunge din 1347 şi împărat al Germaniei ceea ce a făcut din Cehia cel mai important stat din Imperiu. Acum regele Cehiei era primul dintre principii electori, păstrându-şi însă o anumită individualitate politică. Carol al IV-lea a stat puţin în Germania şi mai mult în Cehia punând bazele primei universităţi de la Praga în 1348.
         În secolul al XIV-lea se dezvoltă burghezia cehă, iar această clasă socială – mai activă – a determinat întreţinerea luptei naţionale a cehilor împotriva marilor bogătaşi germani. Erau vizate mai ales marile latifundii deţinute de biserica catolică, a averilor acesteia râvnite şi de nobilimea laică. Întrucât biserica catolică era controlată de germani a luat naştere o puternică mişcare socială naţională – mişcarea husită al cărei conducător era profesorul de la Universitatea din Praga, Jan Hus (1368-1415). Aceasta a fost influenţat şi de ideile reformatoare ale englezului John Wycliffe, dar ideile sale au avut ca izvor dorinţa de dreptate şi libertate socială şi naţională a populaţiei cehe.
         Astfel, el cerea ca biserica ce avea un ritual şi un lux inutil să fie deposedată de proprietăţi mai ales cele funciare. Ea trebuia să fie simplă iar slujba în limba naţională. În predicile sale mai cerea şi eliminarea practicii vânzării indulgenţelor pentru iertarea păcatelor, cumpărarea şi ocuparea funcţiilor bisericeşti de către laici şi se ăronunţa împotriva vieţii imorale a clericilor. A tradus Biblia, punând bazele limbii literare cehe. S-a ridicat şi în apărarea drepturilor ţărănimii apăsată de nenumărate taxe şi obligaţii feudale.
         Un conciliu al bisericii catolice întrunit la Constanţa (Elveţia) l-a chemat pe Jan Hus pentru a se dezvinovăţi promiţându-i-se că nu i se va întâmpla nimic. Acest conciliu convocat pentru o cu totul altă misiune l-a judecat şi condamnat la moarte prin ardere pe rug ca eretic în iulie 1415. Un an mai târziu a fost ars şi elevul său Jeronim de Praga. Moartea lui Jan Hus a însemnat semnalul revoltei populaţiei cehe iar mişcarea ce-i poartă numele a început în 1419-1434. La ea au participat aproape toate componentele sociale naţionale. Mişcarea a suferit însă din cauza dezbinării existente în sânul răsculaţilor : pe de-o parte moderaţii din care făceau parte reprezentanţi ai nobilimii cehe şi patriciatul orăşenesc, iar pe de altă parte mişcarea radicală ce urmărea înlăturarea rânduielilor feudale, nu numai a abuzurilor germanilor şi a bisericii catolice. Printre conducătorii radicali – taboriţi – s-a impus un mic nobil, Ian Žižka împotriva căruia armatele imperiale au trebuit să întreprindă numeroase expediţii. Împăratul Sigismund de Luxemburg apărător al ordinii existente avea să-l trimită şi pe Iancu de Hunedoara pentru a participa la pacificarea Cehiei. Papalitatea a organizat împotriva husiţilor nu mai puţin de cinci cruciade dar au fost înfrânte. S-a încercat atragerea moderaţilor, acţiune ce a avut succes promiţându-li-se unele avantaje. Taboriţii au fost învinşi în 1434 la Lipany iar ultimele rezistenţe în 1437.
         Unele din ideile husite le vom regăsi printre ideile reformatoare ale lui Martin Luther. A fost o simplă mişcare de eliberare naţională a poporului ceh de sub exploatarea germană şi a bisericii catolice.
         Diferiţi regi se vor succeda pe tronul Cehiei până în 1526 ; tronul şi Cehia aveau să revină habsburgilor.



Postări populare de pe acest blog

Surse de energie

Surse ale conflictului

Mihai Eminescu (viata si activitatea literara)