sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Evoluţia numărului populaţiei Terrei

Tags

Evoluţia numărului populaţiei Terrei
În prezent, populaţia Terrei a depăşit 6 miliarde de locuitori (octombrie 1999), cifră obţinută prin însumarea populaţiei ţărilor lumii şi a teritoriilor dependente.
Tabelul nr. 1
Teritoriul, populaţia şi densitatea populaţiei pe mari regiuni geografice (1998)

 
Suprafaţa1
(mil. km2)
Ponderea
Populaţia (mil. loc.)
Ponderea în populaţia mondială (%)
Densitatea populaţiei
(loc/km2)
Europa2
5,7
3,5
507
8,8
88,9
Africa
29,6
20,6
732
12,7
24,7
America
38,5
26,8
787
13,6
20,4
Antarctica
13
9
-
-
-
Asia3
30,9
18,7
3 428
59,4
110,9
Oceania
8,4
5,8
29
0,5
3,4
Total mondial
143, 5
100
5 772
100
44,21
1) Fără Antarctica.
2) Fără Rusia (17 000 000 km2, 11,8% din uscatul planetar ;
150 000 000 loc., 2,6% din populaţia mondială; densitatea populaţiei:8,8).
3) Ţările Asiei fără ex – URSS (285 mil. loc.).
Sursa: Images économiques du monde, 1998.
Se preconizează, în continuare, o creştere a populaţiei planetei care ar urma să se stabilizeze, la cifra de 12 miliarde de locuitori, abia la mijlocul secolului al XXI-lea.
Tabelul nr. 2
Dinamica populaţiei planetei pe mari regiuni geografice (mil.loc. 1650 - 1996)
Regiunea geografică
1650
1750
1850
1900
1950
1980
1996
Europa1-2
100
140
265
400
392
484
800
Africa
100
95
95
118
272
570
732
America
13
12
59
144
332
614
784
Asia
3 35
476
754
932
1 368
2 501
3528
Oceania
2
2
2
6
12
23
29
Ex-U.R.S.S.2
-
-
-
-
180
266
-
Total mondial
550
725
1 175
1 600
2 556
4 458
5772
În perioada 1950 - 1996 fără partea europeană a ex-U.R.S.S.
Europa şi ex – URSS în 1996.
Pentru anii 1650, 1750, 1850 şi 1900 populaţia părţii europene este inclusă în Europa, iar cea a părţii asiatice la Asia.
Sursa: The World Almanac and Book of Facts 1995 şi Quid 1998.
În concluzie, dacă ne gândim la faptul că, la mijlocul secolului trecut, Terra adăpostea doar un miliard şi ceva de oameni şi că astăzi "suportă" de patru ori mai mulţi, vom realiza de ce se vorbeşte atât de intens de "explozia demografică". Omenirii i-a trebuit o jumătate de milion de ani - dacă nu mai mult - pentru a atinge primul miliard de locuitori şi numai cu ceva mai mult de un secol pentru a se apropia de al şaselea.
În prezent, rata de creştere a populaţiei mondiale s-a redus faţă de perioadele anterioare (1,64% în anii 1993-1995 faţă de 2,04% în intervalul 1965-1970 şi 1,85% în întreaga perioadă 1950-1990) şi, potrivit proiectărilor demografice ale O.N.U., va continua să se micşoreze, ajungând cu ceva mai puţin de 1% în anii 2020-2025. Cu toate acestea, în viitor sporul anual va fi, totuşi, ridicat (75-80 milioane de locuitori pe an), datorită uriaşului potenţial de creştere acumulat de omenire. În ultimele secole sporul natural anual a crescut de la 3 milioane de locuitori în 1750 la 7 milioane în 850, apoi 45 milioane în 1950 şi 85 - 90 milioane în anii 1990 - 1995 (chiar 93 de milioane în 1993).
Tabelul nr. 3
Dinamica populaţiei mondiale în perspectiva apropiată (1970 - 2025)
Regiunea geografică
Populaţia (mil.loc.)
1970
1990
2000
2025
Africa
345
795
867
1 597
America1
511
727
832
1 089
Asia
2065
2 994
3 713
4 913
Europa2
402
499
510
515
Oceania3
19
26
30
38
Ex-U.R.S.S.
243
291
308
352
Total Terra
3 632
5 333
6 261
8 504
1) Inclusiv Hawaii.
2) Fără ex-U.R.S.S.
3) Fără Hawaii.
Sursa: ONU, 1998.
Ritmul de creştere a populaţiei nu este uniform pe întreaga planetă, cunoscând de fapt mari diferenţieri pe regiuni geografice. Astfel, în perioada 1980-1985, faţă de valoarea medie, care a fost de 1,7%, s-au înregistrat valori mai ridicate în Africa (2,9%), America Latină (2,3%) şi Asia de Sud (2,2%) şi mai scăzute în Oceania (1,5%), C.S.I. (1%), America de Nord (0,9%) şi mai ales în Europa (0,3%). În perioada 1990-1995 indicele creşterii populaţiei a înregistrat valoarea de 1,6%.


Repartiţia geografică a populaţiei
Repartiţia geografică a populaţiei pe suprafaţa planetei este condiţionată de mai mulţi factori: condiţiile fizico-geografice (relief, climă, hidrografie, resurse naturale etc.), nivelul de dezvoltare social-economică, condiţiile istorice, caracteristicile demografice etc. În funcţie de modul în care aceşti factori au influenţat şi influenţează pe întreaga planetă răspândirea populaţiei, s-au conturat zone având o concentrare puternică şi zone slab populate. Diferenţieri există atât pe mari regiuni geografice (continente), cât şi în cadrul acestora. Astfel, Asia, care ocupă mai puţin de o cincime din suprafaţa uscatului planetar (fără partea asiatică a Comunităţii Statelor Independente), deţine aproape trei cincimi din populaţia planetei, în timp ce Africa, a cărei întindere reprezintă aproape o pătrime din suprafaţa uscatului, concentrează doar 1/7 din populaţia Terrei. În prezent ambele continente se înscriu în rândul regiunilor geografice cu o rată ridicată de creştere a populaţiei, dar, în trecut, au cunoscut condiţii social-istorice în bună măsură diferite care, în cazul Africii, au determinat stagnarea sau chiar scăderea creşterii demografice (în primul rând datorită sclavilor negri trimişi în America). Un caz aparte este Antarctica, continent care deţine aproape o zecime din suprafaţa uscatului planetar dar este, practic, nelocuit (exceptând personalul staţiunilor de cercetări ştiinţifice), factorul restrictiv determinant fiind reprezentat de condiţiile naturale vitrege.
O imagine sugestivă privind resursele demografice oferă compararea populaţiei ţărilor.
Tabelul nr. 4
Cele mai populate ţări ale lumii, dinamica populaţiei lor în perioada 1970-1997-2020 estimare pentru anul 2020.
Nr. crt.
Ţara
Populaţia (mil. loc.)
Locul pe glob în 1997 (în paranteze în 2020)
1970
1980
1997
2020
1.
China
831
996
1 236,7
1 425
1 (1)
2.
India
540
637
969,7
1 321
2 (2)
3.
SUA
205
228
267,7
323
3 (3)
4.
Indonezia
118
146
204,3
267
4 (4)
5.
Brazilia
93
121
160,3
197
5 (8)
6.
Rusia
130
138
147,3
159
6 (9)
7.
Pakistan
65
83
137,8
251
7 (5)
8.
Bangladesh
65
89
126,1
210
8 (7)
9.
Japonia
103
117
122,2
126
9 (12)
10.
Nigeria
57
81
107,1
216
10 (6)
Sursa: The World Almanac and Book of Facts,1998.
Din tabelul de mai sus reiese o puternică, mare, concentrare a populaţiei într-un număr restrâns de ţări. Numai cele zece state cele mai populate ale planetei concentrează trei cincimi din populaţia Terrei, celorlalte peste 180 de ţări, plus teritoriile dependente şi neautonome, revenindu-le doar două cincimi. Ca o expresie a concentrării populaţiei este şi mai semnificativ faptul că numai două ţări, China şi India, concentrează aproape două cincimi din întreaga populaţie a globului pământesc.
Se poate constata că dintre cele 10 ţări cu o populaţie de peste 100 milioane de locuitori, doar trei (S.U.A., Japonia, Federaţia Rusă) nu fac parte din categoria ţărilor în dezvoltare. De altfel şi din cel de al doilea grup de ţări populate (între 50 şi 100 milioane de locuitori), cu excepţia Germaniei (80 mil.), Italiei, Regatului Unit, Franţei (fiecare având aproape 60 mil.) şi Ucrainei (peste 50 mil.loc.), celelalte sunt ţări în dezvoltare: Mexic (circa 95 mil.loc.), Vietnam, Filipine (peste 70 mil.loc.), Iran, Turcia, Egipt, Thailanda (peste 60 mil.loc.), Ethiopia (peste 50 mil.loc.)



Densitatea populaţiei
Acest indicator exprimă raportul dintre numărul locuitorilor la un moment dat şi suprafaţa teritoriului pe care îl ocupă. La nivelul uscatului planetar este, în prezent, cu ceva peste 44 locuitori /km2, dar există diferenţieri teritoriale foarte mari, atât pe regiuni geografice, cât şi pe ţări şi în cadrul ţărilor.
Pe continente, valori peste media mondială înregistrează doar Asia (127 loc./km2) şi Europa (103 loc./km2). Celelalte continente au următoarele valori: Africa (29 loc./km2), America (18 loc./km2) şi Oceania (3 loc./km2); în ceea ce priveşte C.S.I., densitatea populaţiei este de 13 loc./km2.
Pe ţări, cu excepţia unor ministate (Monaco - peste 15 000 loc./km2, Singapore circa 5 000 loc./km2 ş.a.) şi teritorii dependente (Macao - peste 30 000 loc./km2), reduse ca întindere, cele mai mari densităţi se înregistrează într-o serie de ţări asiatice (Bangladesh peste 800 loc./km2), Coreea de Sud (410 loc./km2), Japonia (330 loc./km2), India, Sri Lanka (aproape 300 loc./km2), Filipine, Vietnam (peste 200 loc./km2) ş.a. Pe alte continente, densităţi de peste 200 loc./km2 se înregistrează în puţine ţări: în Europa (Olanda - aproape 400 loc./km2, Belgia - peste 300 loc./km2, Regatul Unit, Germania, Italia - toate peste 200 loc./km2), Africa (Rwanda, Burundi), America (El Salvador, Haiti). Cele mai reduse densităţi se înregistrează în ţări, de regulă întinse, care dispun de condiţii naturale mai puţin propice locuirii, fie deşerturi şi semideşerturi (Australia şi Namibia - fiecare cu câte 2 loc./km2, Algeria şi Sudan cu câte 10 loc./km2 ), fie păduri ecuatoriale (Zair - 16 loc./km2, Brazilia - 18 loc./km2).
Pe regiuni geografice, densităţi foarte mari (peste 1 000 loc./km2 de regulă, dar ajungând la câteva mii de locuitori pe km2) se înregistrează în zona văilor unor mari fluvii (Nil, Gange, Brahmaputra, Indus, Huanghe, Mekong, Tigru, Eufrat ş.a.) - văi ce au adăpostit, de altfel, din vechi timpuri, strălucite civilizaţii -, în unele câmpii (Câmpia Chinei de Est, Câmpia Padului ş.a.), insule (Java din Arhipelagul Indonezian, Honshu din Arhipelagul Japonez), în unele regiuni puternic industrializate (Rhur în Germania, sud-estul Angliei, regiunea Marilor Lacuri şi litoralul atlantic al S.U.A. în America de Nord, sud-estul Braziliei ş.a.), în jurul marilor metropole. Iar cele mai reduse densităţi există în regiunile deşertice şi semideşertice (Sahara, Australia de Vest, Gobi ş.a.), pădurile ecuatoriale (Amazonia, bazinul Congo - ului), regiunile reci arctice şi antarctice.



Mişcarea naturală a populaţiei
Creşterea numerică a populaţiei este rezultatul sporului natural, care reprezintă diferenţa dintre natalitate (numărul de naşteri la 1 000 de locuitori) şi mortalitate (numărul de decese la 1 000 de locuitori). În perioada 1980-1985 sporul natural, la nivel planetar, a fost, în medie, de 16,6‰ (sau o rată medie anuală de creştere de 1,7%), înregistrându-se însă mari diferenţieri regionale, cu valori peste media pe glob în zonele cu ţări în dezvoltare (Africa 29,3‰, America Latină 23,4‰ , Asia de Sud 21,7‰ ) şi cu mult sub aceasta în regiunile dezvoltate (Europa 3‰, America de Nord 7‰ , C.S.I. 9,6‰ ).
Populaţia mondială creşte, anual, cu circa 77 milioane de locuitori sau, altfel spus, cu 212 000 zilnic şi 880 în fiecare oră. La această creştere, aportul cel mai important ( circa 90%) îl au regiunile mai puţin dezvoltate.
Pe ţări diferenţierile sunt şi mai accentuate: de la unele cu un spor natural ce depăşeşte 20‰ (India, Iran, Egipt ş.a.) sau chiar 30‰ (Kenya) ori peste 40‰ (Libia, Iraq, Siria ş.a.) la altele cu spor negativ (numărul deceselor îl depăşeşte pe cel al naşterilor): Germania, Ungaria, Ucraina, Federaţia Rusă, Croaţia, Cehia, Bulgaria, Austria, Danemarca ş.a.; în ultimii ani şi România se înscrie în rândul ţărilor cu spor natural negativ (-2,5‰ în 1996). Ţările cu un spor natural ridicat au posibilitatea de a-şi asigura, în viitor, resurse umane corespunzătoare.



Mobilitatea teritorială a populaţiei
În prezent, în ansamblu, se remarcă deplasările de populaţie din ţările în dezvoltare, principalele fluxuri fiind dinspre America Latină spre S.U.A., din Africa şi Asia spre Europa, iar mai recent, din Europa Centrală şi de Est spre Europa Occidentală. Principalele ţări "primitoare" (deci cu solduri pozitive ale migraţiei) se află în America de Nord anglo-saxonă (S.U.A. şi Canada), Oceania (Australia şi Noua Zeelandă), Europa Occidentală (Finlanda, Suedia, Norvegia, Olanda, Danemarca, Belgia ş.a.). Un caz aparte în ceea ce priveşte soldul pozitiv al migraţiei, l-a reprezentat, mai ales în perioada 1960-1980, o serie de state din regiunea Golfului Persic (Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuwait, Bahrain, Oman şi Arabia Saudită), explicaţia fenomenului fiind dată de industria petrolieră (atragerea de forţă de muncă în acest domeniu) şi de legislaţia de încurajare a imigraţiei.



Urbanizarea
Procesul de urbanizare nu s-a produs în acelaşi ritm pe tot globul pământesc şi nu a atins aceeaşi amploare în diferite regiuni ale planetei.
Pe mari regiuni ale planetei, se remarcă diferenţe considerabile: regiuni puternic urbanizate, în care populaţia urbană depăşeşte două treimi din totalul populaţiei (Europa, inclusiv C.S.I., America Latină, America de Nord şi Oceania - în ultimele două apropiindu-se de 80%) şi, la polul opus, regiuni cu o pondere redusă, respectiv mai puţin de o treime din populaţie (Africa, Asia de Sud, Asia de Est).
În această a doua jumătate a secolului nostru s-a manifestat, pe cuprinsul planetei, o adevărată explozie urbană, care este rezultatul unei multitudini de factori, între care dezvoltarea demografică accelerată, puternica industrializare, mecanizarea agriculturii (care eliberează o însemnată cantitate de forţă de muncă) şi, nu în ultimă instanţă, mirajul pe care-l reprezintă oraşul în general ca simbol al civilizaţiei. Drept urmare, oraşele existente cresc - orăşelele se transformă în adevărate oraşe, oraşele în metropole şi acestea, la rândul lor, în aglomeraţii urbane.
Una din trăsăturile actuale ale fenomenului urban o constituie proliferarea oraşelor mari (tot mai multe fiind milionare sau multimilionare) şi a aglomeraţiilor urbane. Numărul oraşelor de peste un milion de locuitori depăşeşte în prezent 300, din care jumătate au cel puţin două milioane de locuitori.
Un alt fenomen caracteristic epocii actuale îl reprezintă formarea megalopolisurilor, respectiv imense concentrări urbane cu câţiva mari poli de atracţie şi numeroase centre urbane, mai mari sau mai mici, care gravitează în jurul acestora. În prezent s-au constituit circa 30 megalopolisuri, printre cele mai reprezentative fiind: BOSWASH (Boston-Washington cu 50 mil. loc. desfăşurat pe 140.000 km), din nord-estul S.U.A., Tokaido (70 000 km2, peste 70 mil.locuitori), în insula japoneză Honshu, Megalopolisul brazilian (peste 40 milioane de locuitori), cel mai dinamic între marile concentrări urbane ale lumii ş.a.
Tabelul nr. 6.
Alte arii metropolitane importante sunt:

Nr
crt

Aria metropolitană

Ţara
Populaţia (mil.loc.)
1995
2000
1
Ciudad de Mexico
Mexic
24,0
27,9
2
Sao Paulo
Brazilia
21,5
25,4
3
Seoul
Coreea de Sud
19,1
22,0
4
New York
S.U.A.
14,6
14,6
5
Osaka-Kobe-Kyoto
Japonia
14,1
14,3
Sursa: U.S. Bureau of the Census International Data Base.



ROMÂNIA
Populaţia României a fost, în anul 1997, de 22,6 milioane locuitori. Pe ansamblu populaţia ţării a crescut continuu în decursul acestui secol, practic dublându-se: de la 10 mil. în 1891 şi 12,8 mil. în 1912 la 22,7 mil. în 1992 (revenind o densitate de 95 loc/km2). Totuşi, după 1 ianuarie 1990 numărul populaţiei a scăzut, pentru prima dată după cel de al doilea război mondial, soldul negativ al emigraţiei (circa 100 000 de persoane în 1990,
30 000 - 45 000 în 1991-1992, apoi în scădere, sub 20 000 de persoane anual) depăşind excedentul natural al populaţiei.
Tabelul nr. 7
Dinamica populaţiei României la recensăminte este:
Anul
Numărul de locuitori
Anul
Numărul de locuitori
1859
8 600 000
1956
17 489 450
1891
10 000 000
1966
19 103 163
1912
12 768 399
1977
21 559 910
1930
14 280 729
1992
22 760 449
1948
15 872 642


Sursa: Anuarul Statistic al României, 1996.
Sporul natural al populaţiei a cunoscut oscilaţii foarte mari în acest secol, fiind ridicat în perioada dinaintea celui de al doilea război mondial (peste 14‰ ), în deceniul al şaselea (10-14‰ ) şi începând cu anul 1967 (an în care se atinge un nivel record de 18‰ , datorită măsurilor legislative de interzicere a avortului). A scăzut apoi tot mai mult, datorită în principal reducerii natalităţii, ajungându-se la un spor natural de numai câteva procente (3‰ în 1990) şi apoi un spor natural negativ începând cu 1992; de exemplu -2,5‰ în 1996. Aceste spor natural va contribui, pe termen lung, la diminuarea resurselor umane ale ţării în general şi, totodată, la "îmbătrânirea" progresivă a populaţiei.


În legătură cu acest ultim aspect este semnificativă structura populaţiei pe grupe de vârstă, cu o tendinţă de îmbătrânire.
În ceea ce priveşte structura populaţiei pe medii, predomină cea urbană (55% în 1996) care, în ultimii ani, a depăşit-o pe cea rurală caracteristică întregii istorii a României de până acum.
Structura naţională indică faptul că România este un stat naţional unitar, ponderea populaţiei de naţionalitate română fiind de aproape 90% (89,4% la recensământul din 1992); aceasta este urmată ca pondere, de maghiari (7,1%), ţigani (1,7%), germani (0,51%), ucraineni (0,3%).
În ceea ce priveşte mobilitatea teritorială a populaţiei, în ultimele decenii au avut loc deplasări de populaţie din mediul rural în mediul urban şi din zonele mai puţin dezvoltate şi cu un spor natural ridicat (Moldova) spre cele mai dezvoltate şi cu un spor natural foarte scăzut (Banat) sau scăzut (sudul Transilvaniei).
Reţeaua de localităţi cuprinde peste 12 000 de sate (grupate în circa 2 700 de comune) şi 262 oraşe, din care 81 cu rang de municipiu.

Reţeaua urbană este puternic marcată de existenţa unui oraş foarte mare, Bucureşti, care concentrează peste două milioane de locuitori şi un număr tot mai mare de oraşe având peste 100 000 de locuitori.

loading...