vineri, 1 februarie 2013

Violenta in familie  





 

 

REFERAT



“ VIOLENTA IN FAMILIE ”
































           





 Fiecare dintre noi stie foarte bine ce este violenta. Ea ne evoca in minte moarte, tortura, masacre, razboi, oprimare, criminalitate sau terorism, epurare si genocid. Intr-un registru mai putin dramatic, ne gandim la « lipsa de civilizatie », insulte si injurii, nepolitete si atitudini nerespectuoase.
    Cu toate ca e un fenomen atat de cunoscut, nu e usor sa ajungem la o definitie satisfacatoare si in acelasi timp consensuala. Unii evoca in mod spontan folosirea fortei si se focalizeaza asupra vatamarilor fizice. Avand in vedere variabile juridice sai socio-institutionale, altii pun accentul pe transgresarea sau violarea normelor si in special pe cele care se refera la legalitate.
     Lucrarile bine cunoscute ale lui Georges Sorel, Hannah Arendt sau, mai aproape de noi, cele ale lui Charles Tilly sau Julien Freund, ne permit sa mergem mai departe si ne atrag atentia asupra urmatoarelor aspecte privind violenta : extinderea fenomenului si relativitatea sa, modalitatile de abordare si evolutia sa, uzajul si finalitatile sale, caracteristicile fenomenului si factorii sai explicativi, politicile duse pentru medierea si prevenirea fenomenului si eficacitatea lor.
     Dictionarul enciclopedic roman defineste violenta ca fiind “un viciu de consintamant, care consta in constrangerea exercitata pe cale psihica asupra unei persoane spre a o determina sa faca un anumit act juridic“. Pe langa aceasta se aminteste si de o Teorie a violentei -teorie sociologica a violentei- potrivit careia inegalitatea sociala isi are izvorul in folosirea, pe o anumita treapta a dezvoltarii sociale, a violentei de catre unii oameni impotriva altora.
De exemplu, E.Duhring afirma despre clasele sociale ca isi au originea in supunerea prin violenta a unei parti a societatii de catre cealalta (violenta interna).
Alti sociologi burghezi, ca de pilda L.Gumplowicz, au considerat ca la originea claselor si a statutului se afla supunerea unor triburi sau popoare de catre altele (violenta externa).
Marxismul recunoaste rolul violentei in istorie, inclusiv rolul ei pozitiv in imprejurarile revolutionare,cand ea devine necesara datorita impotrivirii armate a fortelor reactionare, dar arata ca atat scopul in vederea caruia e pusa in actiune violenta, cat si mijloacele prin care se realizeaza (armatele, tehnica militara) sunt determinate in ultima analiza de conditiile economice.
     Desi violenta domestica e un fenomen care a insotit dintotdeauna construirea  si dinamica familiei, intrarea ei in atentia stiintelor juridice si sociale este de data recenta. Doar in ultimii 20 de ani, stiintele sociale si reglementarile legale internationale fac referinta la violenta domestica.
Abordarea fenomenului de violenta domestica s-a petrecut,ulterior generalizarii, in randurile profesionistilor si ale comunitatilor, a interesului privind prevenirea maltratarii copilului.
Ete interesant de remarcat faptul ca majoritatea femeilor implicate intr-o relatie violenta constientizeaza amploarea pericolului violentei pe care o suporta, abia in momentul in care manifestarile copiilor le trezesc sentimentul responsabilitatii parentale.
Principala functie a familiei si a parintelui izolat –protejarea copiilor- este cel mai adesea neglijata in cazul familiilor violente. Cu toate acestea, unul dintre cele mai frecvente argumente ale femeilor care raman in relatie cu un partener violent e :‘ in momentele bune, el stie sa fie un tata bun, iar copiii au nevoie de amandoi parintii..’.
     Ideea ca familia reprezinta celula de baza a societatii apare in mod implicit in dezvoltarea masurilor de protectie in cazul violentei in familie. Agresivitatea in cuplu conduce la stabilirea unui raport de forte. Cand avem de-a face cu niste cupluri egalitare, in care puterea de decizie apartine ambilor parteneri, dandu-le sentimentul de satisfactie, riscul de violenta domestica e foarte scazut.
In raporturile de dominare-supunere, violenta ia o forma punitiva. Cel care domina se bucura de o judecata morala, imatura. In majoritatea cazurilor, raportul de putere il desemneaza pe barbat ca fiind pe pozitia dominanta, iar femeia supusa.
     Limitele comportamentului social uman sunt impuse de regulile moralei. Familia, ca grup social cu existenta privata, e guvernata de valorile, normele si tiparele comportamentale ale adultilor formand cuplul. Acest corp de judecati morale vor fi apoi, in procesul educatiei directe si indirecte, prin imitatie, inculcate copiilor.
Regulile morale pe care individul le achizitioneaza in familie in primul rand si care fac parte din procesul numit “nasterea psihica“ a copilului, sunt actul de identitate al individului in lume, in societate.
Kant cristaliza conditiile necesare unei existente implinite ca fiind cerul instelat deasupra capului si legea morala in inima.
     Daca privim familia ca spatiu al satisfacerii nevoilor existentiale ale tuturor membrilor ei, e evidenta nevoia unei morale bazate pe cunoastere si dragoste care sa regleze relatiile intre membrii familiei. In absenta acestei morale, cei mai slabi membrii ai familiei vor fi la bunul plac al celor puternici, al unor sentimente perisabile ce pot determina incredibile oscilatii comportamentale.
O gandire morala cu principii clare, cunoasterea si respectarea nevoilor umane in general si a nevoilor copilului pentru o dezvoltare normala, in special de catre toti membrii adulti, pot garanta calitatea vietii familiei.
     Cel mai bun predictor al violentei domestice este existenta unui incident produs anterior momentului in care se discuta riscul de violenta in familie. Indiferent de forma pe care a luat-o manifestarea violentei, aparitia ei in relatiile dintre membrii familiei reprezinta o bresa ce treptat va ingadui forme si manifestari tot mai ample, mai variate si mai frecvente. O nevinovata remarca de genul  “ nu-mi place cum ti-ai aranjat parul“ sau  “nu-mi place cum te-ai imbracat “ va atrage dupa sine, in timp, consecinte tot mai dramatice. Aceste remarce pot fi apreciate de cel /cea caruia ii sunt adresate ca o manifestare a interesului sau, altfel spus, a iubirii. In realitate, apare aici deja o arogare a dreptului de a impune celuilalt limitele existentei si ale manifestarilor, dupa bunul plac al celui care se simte in pozitia dominanta. Cel supus nu are dreptul la o existenta proprie, la nevoi proprii. Existenta si nevoile lui se vor forma conform principiilor si ingradirilor impuse, adeseori arbitrat, de catre cel care domina.
In timp, variatiile care apar privesc gravitatea si perioada de timp a fazelor dintre incidente. Dupa cativa ani, incidentele pot fi tot mai grave, iar faza remuscarilor, a insistentelor pentru iertare si impacare tot mai scurta, pana la absenta totala.
     In orice stat democratic, drepturile omului sunt legi pentru a caror respectare exista un aparat bine articulat si detinand depline puteri puse in slujba protejarii cetatenilor. Ignorarea prevederilor legale nu permite derogari de la obligativitatea fiecarui cetatean de respectare a lor.
Drepturile omului reprezinta nevoile umane pentru o dezvoltare si functionare normala, implinita. De la Declaratia de Independenta a Statelor Unite, ce stipuleaza dreptul la fericire al fiecarui individ, si pana la legile care se regasesc la nivelul fiecarui stat si care protejeaza bunurile private ale individului, toate aceste reglementari alcatuind corpul drepturilor omului, la nivel national sau international, transforma in lege nevoile fiecaruia si, in acelasi timp, pun limite modalitatilor de implinire a lor astfel incat nici un individ sa nu sufere.
      In masura in care societatea are nevoie de indivizi eficienti, implicati social, ea      are nevoie de indivizi ale caror nevoi de baza sa nu mai constituie o problema indivizi care sa poata functiona fericiti. Dar satisfactia unui individ nu este permisa daca realizarea ei se face in detrimentul celorlalti, caci egalitatea indivizilor, in drepturi si obligatii e o lege de baza in orice stat democratic.
     Violenta domestica, comparativ cu alte tipuri de violenta, are aspectele ei specifice, incriminate prin lege. Acestea sunt :
§         Accesul permanent al agresorului la victima.
In spatiul privat al caminului nu exista locuri sigure, de ‘adapostire’ si tocmai de aceea agresorul are contro total asupra victimei sau victimelor.Se evidentiaza aici un aspect de terorizare si de neputinta a victimelor.
§         Desfasurarea previzibila a  evenimentelor de violenta, in forma ciclica, cu episoade multiple, inevitabile si tot mai frecvente si severe in timp.
§         Angrenarea intregului sistem al familiei.
Toti membrii familiei violente devin victime -directe si indirecte- ale agresorului.
§         In cazul violentei domestice apar modificari de structura a personalitatii tuturor celor implicati.
Victima isi va pierde incet stima de sine si va dezvolta indezirabile mecanisme defensive prin care va incerca sa faca fata situatiei.
Riscul de a ceda intr-un anumit moment creste pe masura ce situatia se cronicizeaza. El poate ajunge un somer cronic, un alcoolic pastrand relatii cu mediul social din afara familiei doar in grupuri selectate din mediile marginale, cu tulburari de integritate sociala.
Cat despre modificarile de personalitate ale copiilor sub influenta atmosferei de violenta in familie, statisticile care arata o trecere a comportamentelor violente de la o generatie la alta in proportie de 75% , sunt probabil cea mai convingatoare si cruda marturie.
§         Relatiile emotionale dintre cei doi poli ai conflictului sunt un alt specific al violentei domestice.
Poate ca cea mai devianta manifestare emotionala in relatia agresor-victima e sindromul Stockholm. Sindromul, descris in situatii de teroare in care victimele ajung sa se simta legate emotional de agresor, sa fie de partea acestuia in cazul cand s-ar lua masuri din afara impotriva lui, e o manifestare patologica a atasamentului. Regulile dupa care se instaureaza aceasta traire sunt : amenintarea vietii si intercalarea unor momente de slabire a amenintarii sau chiar de ingaduinta si intelegere, in cursul amenintarii.
De asemenea, tinand seama de anormalul acestor trairi explicatiile amuzante ce se fac auzite adeseori in randul ‘gardienilor absenti’ : “sta pentru ca ii place, daca nu i-ar placea ar pleca“ sau  “nu ma amestec, pentru ca daca o fac, ea va fi cea care ma va blama ca am intervenit si il va apara pe agresor“ sunt inacceptabile.
§         Caracterul secret, privat, care face ca victima sa aiba un acces mai mic la surse de sprijin, apare invariabil in cazul violentei in familie.
Daca la inceput, victimele suprinse de agresor ar avea intentia de a cauta ajutor, de a spune celor apropiati, in timp, ele nu o mai pot face, deoarece se supun unui ordin mai mult sau mai putin explicit al agresorului, acela de a-si indeparta familia si prietenii, cei la care ar putea sa recurga in momentele dificile.
§         Ne- interventionismul.
Reprezinta tendinta celorlalti de a trece sub tacere astfel de manifestari si e un specific consemnat de toata literatura din domeniu.
Acest specific al violentei domestice l-a condus pe Felson la o descrire triunghiulara a ei, avand urmatoarele puncte de sprijin :agresor, victima si “gardianul absent “.
§         Aspectele de tortura ale femeii victima sunt cvasiprezente in violenta domestica.
§         Violenta domestica are un registru larg de manifestari :psihice, fizice, sexuale si sociale. Ele se pot combina intr-un amalgam infernal si cu anumite consecinte evidente, de suprafata, dar si de profunzime asupra victimelor.
Femei care isi pierd increderea si bucuria vietii, copii care cresc invatand violenta ca pe o metoda de schimb in relatiile cu ceilalti sunt dramaticele dovezi ale modificarilor profunde ce apar in cazul victimelor violentei domestice.
     Principala functie  in familie, aceea de a creste tinerele generatii, facandu-le capabile de o viata autonoma si de a-si asuma responsabilitatea cresterii generatiei urmatoare, este profund alterata de violenta.
Brazelton si Greenspan (2001), identifica nevoile copilului pentru o dezvoltare normala ca fiind:
1.      Nevoia de a avea relatii emotionale calde, apropiate, stabile ;
2.      Nevoia de a fi protejat fizic, de a avea siguranta si o viata regulata ;
3.      Nevoia de a avea experiente adaptate nivelului de dezvoltare a copilului ;
4.      Nevoia de a avea limite, de viata cotidiana structurata si de responsabilitati adecvate nivelului de dezvoltare ;
5.      Nevoia de experiente adecvate diferentelor individuale ale copilului, intereselor lui particulare ;
6.      Nevoia de a trai intr-o comunitate stabila, de a beneficia de sprijinul si cultura acesteia ;
7.      Nevoia de a avea un viitor protejat.
    
     Parintii violenti vor expune copiii la riscuri fizice, fie prin tintirea lor in timpul incidentelor de violenta, fie prin neglijarea lor.
In familiile violente stabilitatea si reguleritatea vietii e intrerupta de evenimente violente si nu exista o preocupare speciala pentru a procura copilului experientele de care are nevoie, in acord cu varsta si particularitatile ei. Responsabilitatile acordate copiilor depasesc de regula capacitatile lor, devenind abuzuri. Intrebata asupra dorintei ei de a avea copii atunci cand va fi mare, o fetita provenind dintr-un cuplu violent,raspunde : “da, vreau sa am copii pentru ca vreau sa ma ingrijeasca si pe mine cineva, ca am obosit tot avand grija de parintii mei…“ .
     Regula existentei familiilor violente este marginalizarea lor in comunitate. Ca o consecinta a  acestei marginalizari, din randurile familiilor violente provin cei mai multi copii analfabeti sau cu abandon scolar.
     Cat despre viitor, unul din semnele distincte ale victimelor violentei domestice e absenta planurilor de viitor, asa cum capacitatea femeii victima de a-si construi un plan de viitor si de a-l urmari cu consecventa o consideram a fi semnul reabilitarii ei, dupa convietuirea cu un partener violent.


      Program OMS pentru prevenirea violentei

     Consecintele maladive ale violentei au determinat OMS sa lanseze, in 1996, un program de prevenire a violentei, in special amanifestarii de violenta in familie.
Programul indica 4 nivele de risc si in acelasi timp, de interventii necesare in abordarea fenomenului :
1.      Nivelul individual :
                  Riscul de violenta e dat de experiente anterioare de abuz si respingere, precum si de boli si tulburari mintale.
Este evident faptul ca ample programe de educatie comunitara pot fi de maxima utilitate la acest nivel.
2.      Nivelul interpersonal :
Riscul de violenta se leaga de consumul de alcool sau droguri, de controlul barbatului asupra bunurilor familiei, precum si de conflictele in cadrul familiei.
Preventia inseamna cresterea coeziunii familiei, cultivarea bunelor relatii intre parinti si copii si incurajarea femeii spre a lua parte la controlul veniturilor casei.
3.      Nivelul institutional :
Este reprezentat de factorii cauzali pentru comportamentele violente : statutul socioeconomic scazut, somajul, etc.
Preventia se poate materializa prin frecventarea scolilor si a programelor educative comunitare, dezvoltarea serviciilor si a facilitatilor pentru familii in vecinatate, etc.
4.      Nivelul structural :
Riscul de violenta este insotit de tolerarea culturala a violentei in rezolvarea disputelor, promovarea unor roluri de gen rigide, cultivarea dominantei elementului masculin.
Protectia o reprezinta stabilitatea politica, un control al pietei muncii, promovarea egalitatii de gen si a non violentei in societate.
     In final, concluzia la toate aceste afirmatii este ca violenta in familie se afla la originea celor mai dificile probleme sociale ale comunitatilor. Pare de necrezut faptul ca atentia publica si a specialistilor pentru aceasta maladie sociala dateaza de putin timp.
Atata vreme cat violenta domestica e ignorata, lasata sa isi continue existenta secreta si devastatoare, nu putem vorbi de o reala politica sociala, tinzand spre o buna calitate a vietii individului si a familiei.











































 

BIBLIOGRAFIE :











§        Violenta, Aspecte generale – volum coord. de Gilles Ferreol si
Adrian Neculau

§       Dictionarul Enciclopedic Roman – vol. IV, editura politica,
Bucuresti 1966

§       www.educativ.ro



0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu